Centrul Cultural Italo Român
Milano

Volumul “O pasăre pe sârma” de Ioana Nicolae și in italiană

Set 2, 2009




O pasăre pe sârmă’ de Ioana Nicolaie va fi tradus în italiană apară în 2010 şi lansată la Târgul de Carte de la Torino, anunţă reprezentanţii editurii Polirom. Protagonista romanului, Sabina Seni, vine din provincie în Capitală, pentru a studia. Locuieşte în gazdă de Tanti Norica, ceea ce o face să rememoreze imagini ale vieţii din comunism. Perioada anilor de studiu este marcată iubirea pentru Eman, care străbate întreaga poveste a devenirii şi a maturizării.

Ioana Nicoale a debutat cu volumul de versuri ‘Poza retuşată’, apărut la Editura Cartea Românească, 2000. A publicat mai multe volume printre care ‘Nordul’, de la Editura Paralela 45, apărut în 2002 şi nominalizat pentru premiul ASPRO, ‘Credinţa’, de la Editura Paralela 45, din 2003 şi nominalizat la Premiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, dar şi cărţi pentru copii, ca ‘Aventurile lui Arik’, de la Editura Corint Junior, din 2008.

Volumul ‘O pasăre pe sârmă’ este cea de-a doua carte a scriitoarei tradusă la o importantă editură, după ‘Nordul’, apărut în traducere sub titlul ‘Der Norden’, la Editura Pop Verlag, 2008, din Germania.

‘O pasăre pe sârmă’, debutul editorial în proză al Ioanei Nicolaie, a apărut în anul 2008, în colecţia ‘Ego. Proza’ a editurii Polirom.
Ioana Nicolaie, absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, a fost redactor la publicaţii şi edituri de prestigiu. Este membră a Uniunii Scriitorilor.

Loading