Giornata Interculturale. Ziua Interculturii, ediția a IV-a
Sediul Ateneo Milanese, Piața Ateneo Nuovo 1, Milano, clădirea U6
„Ziua Românilor de Pretutindeni”, care se sărbătorește pe 29 mai, va fi aniversată de Centrul Cultural Italo-Român și editura Rediviva la Universitatea de Studii Bicocca din Milano în cadrul „Zilei Interculturii”, manifestare de prestigiu academic ajunsă la cea de-a patra ediție, care reunește în jur de două mii de participanți: profesori, cercetători, studenți, elevi, institute de cercetare și centre culturale din Lombardia și din întreaga Italie.
Comisia Universității de Studii Bicocca din Milano a selecționat proiectele Centrului Cultural Italo-Român pentru participarea la acest eveniment, luând în considerare „meritul cultural și identitar de promovare românească în Italia și dialogul intercultural pe care acesta îl desfășoară în Milano și Lombardia”.

Evenimentul va avea loc joi, 26 mai 2016, la sediul Ateneo Milanese, Piața Ateneo Nuovo 1, Milano, clădirea U6, pe tot parcursul zilei, între orele 8:30 și 18:30. În cadrul manifestării, Centrul Cultural Italo-Român și editura Rediviva vor organiza, în vederea promovării culturii românești, un stand de publicații: volume de literatură, istorie, memorialistică, poezie, eseu, precum și reviste, pliante etc. La Universitatea Bicocca din Milano, una dintre cele mai mari universități din Lombardia (cca 30 000 de studenți), studiază și foarte mulți tineri români, la diferite facultăți sau la cursuri de master și doctorat.
Vor fi făcute cunoscute publicului traduceri ale autorilor români în limba italiană, publicații care fac cunoscută prezența culturală și comunitatea românească în Italia, dialogul comunitar și intercultural.
În Aula Magna a Universității, unde vor avea loc o serie de conferințe legate de identitate, cultură și dialog intercultural, Violeta Popescu va susține, de la ora 15:30, o comunicare despre Prezența culturală românească în Lombardia și proiectele editoriale REDIVIVA. Editura, fondată în anul 2012 și condusă de scriitoarea Ingrid B. Coman, a ajuns la cca 35 de titluri în colecțiile: Istorie, Quaderni romeni, Poesie, Memorialistica, Ti racconto il mondo, La rosa dei venti etc.
Prezentarea va fi inclusă într-o publicație științifică coordonată de o comisie a Departamentului de Pedagogie și Intercultură al Universității și va cuprinde și materialul întocmit de prof. Mariana Paliev despre Intercultură și prezența Cursului de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și receptarea acestuia în mediul educativ italian.

Coordonatori ai evenimentului: Violeta POPESCU (responsabil CCIR), prof. Mariana PALIEV (din cadrul Cursului de limbă, cultură și civilizație românească din Italia) și prof. Valentina NEGRITESCU (Università degli Studi di Milano), cu participarea unui grup de studenți români de la universitățile din Milano – Doina STRULEA (Università degli Studi di Milano), Teodora NACU (Università degli Studi di Milano), Cristina TOMASCU (Università Commerciale „Luigi Bocconi”) – și a altor colaboratori: Florentina NITA, Daniela NENCIULESCU, Georgiana BEDELEAN, Felicia CHICIORANGEA – videoreporter.
Prezența CCIR se bucură de patronajul Consulatului General al României la Milano și de colaborarea Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, care contribuie la standul de carte și prezentare cu publicații editate în cadrul Institutului. Este pentru a doua oară când CCIR participă la prestigiosul eveniment care pune în evidență aportul cultural al diferitelor comunități străine reunite în cadrul centrelor, asociațiilor și institutelor din Regiunea Lombardia.
Manifestarea are ca organizatori Universitatea de Studii Bicocca din Milano și Departamentul de Științe ale Formării „Ricardo Massa” și are ca temă generală „Building Bridges”.
Evenimentul are ca motivație ideea de confruntare în contextul unei realități extraordinare, cum este cea a emigrației și a raportului dintre diferitele culturi prezente pe teritoriul Italiei. Ediția din acest an se va concentra pe teme precum cultura, intercultura, pedagogia, educația în medii interculturale, cu obiectivul de a îmbogăți și implementa patrimoniul de concepte și metodologii reale pentru educația interculturală, fie în Italia, fie în străinătate. Inițiativa reprezintă o ocazie semnificativă de formare pentru profesorii din școlile de toate gradele, operatori sociali, studenți, doctoranzi ș.a. Ziua Interculturii are patronajul Primăriei din Milano, al Regiunii Lombardia, al Ministerului Educației Publice și al Inspectoratului Școlar al Lombardiei, precum și parteneriatul BMW.
Link: Università di Milano-Bicocca www.unimib.it
Milano, 18 mai 2016
![]()
