Ziua Limbii Române celebrată la Milano
Centrul Cultural Italo Român din Milano organizează o nouă ediție a Zilei Limbii Române, care se va desfășura în cadrul prestigioasei librării Bocca din Galeria Vittorio Emanuele din Milano, luni 31 august 2020, începând cu orele 15 00. O manifestare care este inclusă în cadrul inițiativei Tavoli d’arte in Galleria, menită să promoveze activitatea editorială, autori, cărți. Pentru omagierea acestei importante zi, editura Rediviva propune prezentarea unor recente publicații, apărute în cadrul colecției Quaderni Romeni – Caiete românești, cum este volumul: Romania. Un viaggio nella memoria. Figure e paesagi, al autoarei milaneze IdaGarzonio. [România. Un itinerariu printre amintiri. 1957-1967 un deceniu dificil. Peisaje și personalități], 323 pagini. Cartea reprezintă, în mare măsură, o întoarcere în timp la perioada din tinerețe a autoarei, Ida Garzonio, milaneză de origine, ajunsă astăzi la frumoasa și venerabila vârstă de peste 80 de ani. Este o întoarcere la decada anilor ’60, dar mai ales o rememorare legată de o veche și nostalgică pasiune: România și cunoașterea valorile ei culturale, un cufăr azi plin cu amintiri, care înseamnă și zeci de traduceri realizate în italiană, din poezia și literatura română, unele publicate în acea perioadă, iar altele care văd doar acum lumina tiparului. Ida Garzonio este, poate, printre ultimii studenți italieni care au beneficiat de cursul de limba română de la Universitatea de Studi din Milano. Urmând Facultatea de Litere, tânăra studentă Ida Garzonio optează la acea vreme, pentru studiul limbii române din cadrul catedrei de limbă română, condusă de profesoara Rosa del Conte. A fost o pasiune pe care autoarea a cultivat-o în ciuda contextului existent, perioada Cortinei de fier, care a îngrădit raporturile României cu Occidentul. Eram în căutarea propriei identități – scrie autoarea – și eram convinsă că am găsit-o în această limbă și cultură de frontieră, care a reușit să reziste în fața valurilor de asimilare […].
În programul întâlnirii nu putea lipsi poezia românească care va fi adusă în atenție prin prezența unor autori români incluși în volumul “Inflorescenze. Poeți români din Italia. Antologie de poezie contemporană.”, publicat în 2019 la Editura Rediviva sub îngrijirea poetei Florentina Niță. Antologia cuprinde poezii inedite în versiune bilingvă româno-italiană ale poeților care au aderat la acest proiect editorial, printre care se numără autori consacrați, cu volume deja publicate, dar și mulți debutanți, cărora li se oferă cu această ocazie o șansă de afirmare. Aceștia sunt, în ordinea apariției în volum: Crina Popescu, Mărioara Vișan, Alexandra Firiță, Tincuța Borsan, Rodi Vinau, Florentina Niță, Silvia Rîșnoveanu, Lidia Popa, Ana Maria Pătrașcu, Gherghina Tofan, Angelica Prelipcean, Olimpia Danci, Vasile Hatoș, Maria Cristina Pleșcan, Loredana Pastia, Gheorghe Sănduleac. Fără a se pretinde o selecție exhaustivă a numeroaselor manifestări poetice românești afirmate în prezent în Peninsulă, lucrarea se poate mândri cu o bună reprezentativitate privind zona de proveniență a acestora și actuala localizare geografică. Autorii sunt originari din Iași, Botoșani, Neamț, Galați, București, Bihor, Maramureș precum și din Republica Moldova și rezidenți atât în nordul Italiei, în regiunile Piemont și Lombardia, precum și la Roma, Ravenna sau Bari.
Vor interveni: Ida GARZONIO, Florentina NIȚĂ, Silvia STORTI, Violeta POPESCU:
Ziua Limbii Române a fost instituită prin Legea nr 53/2013 și este sărbătorită în fiecare an pe 31 august în România și Republica Moldova, fiind marcată de autorităţi şi instituţiile publice, de reprezentanţele diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural-educative, consacrate limbii române.
Manifestarea culturală este menită să marcheze Ziua Limbii Române şi este organizată de Centrul Cultural Italo Român din Milano, în colaborare cu Fundatia si librăria Bocca din Milano.
Inițiativa se desfășoară pe bază de intrare și rezervare în limita locurilor disponibile, respectând normele în vigoare datorate perioadeide pandemie.
Centrul Cultural Italo Român
Milano