Apariție editorială: Repere de istorie și cultură românească în Italia, ediția a V-a, 2020

Ago 5, 2020

Comunicat. Apariție editorială: “Repere de istorie și cultură românească în Italia”, ediția a V-a, 2020, 140 p. 

Italia-România. Prietenie și solidaritate în vremuri de restriște

 

Editura Rediviva anunță apariția celei de-a V-a ediții a publicației Repere de istorie și cultură românească în Italia, 140 p., coordonatori Violeta Popescu și Alina Monica Turlea. Paginile Anuarului de față încearcă să oglindească prin materialele publicate îndeosebi acțiunile de solidaritate și prietenie ale unor realități istorice trecute, dar și prezente, care înseamnă reperele și urmele noastre ca români în această țară, unde vremelnic sau mai puțin vremelnic, ne-am așezat să trăim. O solidaritate exprimată în vremuri trecute și mai ales prezente, datorate în special unei perioade actuale dificile, la care am fost și suntem încă supuși cu toții. În spiritul prieteniei care leagă România de Italia și a relațiilor bazate pe legături istorice și culturale foarte vechi, în cuprinsul ediției de față sunt reunite mai multe articole, care readuc în atenție însemne ale memoriei românești pe pământul Italiei, prin reliefarea unor importante evenimente desfășurate la Florența – prin dezvelirea unei plăci comemorative în apropierea locului casei unde a locuit domnitorul Al. Ioan Cuza – sau la Pavia, unde acum un secol și jumătate, pașii îl purtau pe intelectualul și revoluționarul ardelean Simion Bărnuțiu, care astăzi se bucură de o placă comemorativă, evocând cei câțiva ani petrecuți aici, pentru a-și definitiva doctoratul în drept. Sunt, apoi, mărturii din trecut, care amintesc prezența unor personalități române ce au primit ospitalitate și protecție în Italia, așa cum a fost mitropolitul Visarion Puiu (1879-1964), găzduit în vremurile tulburi ale instaurării comunismului în România la mănăstirea Maguzzano (perioada 1945-1947), o ședere care a dat naștere unei frumoase prietenii cu Don Giovanni Calabria.

În ediția de față, am acordat spațiu și prietenilor noștri italieni, care dincolo de admirația nutrită pentru cultura și Țara noastră, sunt promotori activi ai României, prin scrisul și proiectele lor: Armando SANTARELLI, Federico CARABETTA, Francesco PAGANELLI sau Ida GARZONIO, aceasta din urmă, în delicatul context al anilor ‘60, întreprinzând, ca students, câteva călătorii pentru studiul limbii române la București, urmând apoi și o bogată activitate de traduceri literare în revistele italiene ale vremii.

Gesturile de solidaritate reunite printr-un motto devenit sugestiv: uniticelafaremo, uniți vom reuși, înseamnă o grea perioadă, în care suferinței multor persoane de lângă noi i-au fost asociate, momentele de umanitate, de emoție, de lacrimi sau de bucurie, care marcau acele zile lungi, petrecute în compania sirenelor ambulanțelor și în dangătele clopotelor. Cu toții în acele momente ne-am simțit solidari în virtutea dragostei împărtășită pentru viață – cum afirmă în prefața publicației, Sandra PRALONG, consilier de Stat în Administrația Prezidențială. De la venirea unui grup de medici și asistente din România, care în mod voluntar și-au desfășurat activitatea într-un spital din Lombardia și până la ajutorul și monitorizarea zilnică a celor care aveau nevoie de informații sau de orice alt ajutor, material sau sufletesc, cu toții am trăit, cu o altfel de grijă și o altfel de atenție, pentru aproapele nostru și pentru viață, în general. A fost o perioadă, așa cum afirma ambasadorul României în Italia, George BOLOGAN, în care ne-a fost perturbat ritmul vieții, o schimbare a gândirii și a modului de viață, când călătoream liber și imaginea bolii și a suferinței ne trecea foarte rar pe dinaintea ochilor […]. Omul și-a dat seama, încă o dată, de limitele sale, iar în fața bolii și a fricii de moarte dispar ierarhiile sociale. Pentru mulți va fi un moment de introspecție să știm să prețuim altfel timpul și semnificația lui. O lume mai bună, ameliorată, se poate avea doar prin contribuția fiecăruia dintre noi la realizarea acestui ideal […]

Generația noastră nu a avut de înfruntat catastrofe de acest gen. În termeni generici, lumea traversează o situație de criză. Cuvântul “criza”, derivat de la grecescul κρίσις (krisis), nu înseamnă doar ceva negativ în toate aspectele, se traduce cu decizie, judecată, sau “punct de cotitură”. Este un punct de cotitură, care a impus și impune luarea de decizii adecvate, decizii care să însemne în această perioadă, protecție, siguranță, începând cu sănătatea publică, până la partea economică. Și din punct de vedere spiritual, criza poate să fie un moment de cotitură, omenirea trece printr-o stare de îngrijorare, care impune o introspecție sufletească anume, o reflecție asupra vieții, asupra a ceea ce avem, și nu doar a ceea ce ne lipsește, aspecte pe care în viteza unui cotidian frenetic le scăpăm din vedere. Este momentul, cum afirma P.S. SILUAN, episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, să îi purtăm pe toți în rugăciune, fie că e vorba de Italia, România sau în altă parte a lumii.

Împreuna lucrare și activitate este menționată într-o scrisoare deschisă de un alt prieten al românilor, Marco BARATTO, care menționa: România oferă Italiei și (acum) regiunii Lombardia aflată în suferință -un ajutor în tăcere, departe de a face publicitate,

întrucât este un ajutor acordat zi de zi, în viața obișnuită a acestei națiuni (…). De aici și frumosul și emoționantul apel: Siamo con te Italia- Suntem cu tine Italia al pr. prof. Constantin NECULA de la Sibiu, o prezență vie și activă și în viața creștinilor români din Italia.

Primul gând la vreme de încercare a fost spre cei dragi de Acasă, căci așa cum menționează academicianul Ioan Aurel POP, globalizarea nu ne poate despărți de „locul nașterii noastre”, de amintirile noastre, căci “Casa de acasă, oricât de umilă ar fi este casa, prețuiește acum mai mult decât toți banii din lume”. Într-un fel, noi, cei plecați de acasă, am trăit și trăim de două ori această durere; o dată cu cei de acasă, o dată cu cei de aici, scrie într-un mesaj artista Lavinia ROTOCOL din Milano.

Cu toții ne-am străduit să ne adaptăm noilor condiții de izolare și distanțare socială. Întrebarea frecventă a fost “Cum va arăta viitorul?” Pandemia ne-a zguduit din temelii, atât viețile personale cât și cele profesionale. Pandemia ne-a forțat să ne întoarcem în sânul familiei, să ne regăsim, să ne întoarcem către o viață mai simplă. În perioada de carantină, singurul “vaccin”, considerat eficient și pe care toți l-am putut administra, a fost să “stăm a casă “, “restare a casa”. Din fericire: “ […] Putem ieși cu toții învingători din această pandemie ținând cont că” înainte” și” după” nu sunt două concepte separate, sprijinindu-ne unii pe alții și ajutându-ne reciproc în recâștigarea libertății care implică solidaritate”, scrie profesoara Adriana Ioana OPRIȘ. Închiderea școlilor, separarea de colegi, prieteni și pedagogi, totul a însemnat pierderea, chiar traumatică, a unor persoane de referință pentru copii.

Perioada de izolare ne-a adus și o liniște și o profunzime asupra unor realități la care nici în mod fugar nu mai reușeam să le percepem. A fostun răstimp, cum menționează artista Luminița ȚĂRANU, în care ne-am recuperat fiecare propria memorie; niciodată prezentul și trecutul nu au fost împreună așa cum se întâmplă în aceste clipe […]. Și la fel de mult, în această criză sanitară, poate paradoxal, cum afirmă Dana BRÂNZEI de la Institutul de Oncologie Moleculară din Milano, am avut momente de liniște sufletească care sper să rămână cu mine nu doar în amintiri, dar să devină parte din viața mea […]. În tragedia zilnică, îngerii din spitale, medicii, asistenții medicali, personalul auxiliar trăiau clipele și acele momente altfel decât noi, totul la mare intensitate, presiune psihologică, epuizare fizică. Despre această realitate, ne-a povestit în paginile de față și Doina ENE, ghid muzeal, istoric de artă dar și asistent medical într-un spital din Bergamo, unde se respira cu teama și riscul îmbolnăvirii permanente. unica alinare în această perioadă – pot spune amintește ea – a fost opera lui Giovanni Bellini – “La Vergine con il Bambino” [Fecioara Maria cu pruncul], imagine pe care o aveam permanent în fața ochilor, din care există o reproducere pe holurile spitalului. Nu este doar o capodoperă a Renașterii Venețiene, ci a fost o Icoană de altar într-o biserică din comuna Alzano Lombardo unde a fost diagnosticat primul caz de covid în Provincia din Bergamo […].

O imagine pe care, în mod sugestiv, am dorit să o integrăm și pe coperta publicației noastre, cu gândul la cei care au murit în această perioadă, la familiile greu încercate ale acestora, la toți cei care au continuat să își desfășoare activitatea.

Mulțumim tuturor colaboratorilor noștri, care s-au alăturat acestui proiect și care, prin scrisul și gândurile lor, ne oferă o adevărată mărturie despre frumusețe: Doina Ene, Luminița Țăranu, Florentina Niță, Dana Brânzei, Daniela Nenciulescu, Ileana Lucia Pop, Ioana Adriana Opriș, Ana Maria Pătrașcu, Valentina Popa, Melania Cristina Cotoi, Armando Santarelli, Ida Garzonio, Francesco Carabetta, Marco Baratto, Francesco Paganelli, mulțumim de asemenea celor care ne-au îngăduit preluarea unor poezii, texte, fotografii și gânduri care au îmbogățit publicația de față.

Ediția de față, este un proiect realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în format e-book pe site-ul editurii Rediviva.

Biroul de presă Rediviva,

www.rediviva.it