Sabrina Arpini este o prezență tot mai activă în rândul comunității culturale românești din Milano. Cu o voință extraordinară în a face cunoscute valorile României în țara ei, cu interesul manifestat spre cunoașterea limbii române, dar mai ales pentru promovarea valorilor baletului românesc în Italia, Sabrina Arpini dovedește un interes pe care mulți români din Peninsulă l-ar considera o curiozitate greu de înțeles. Am stat de vorbă și am descoperit motivația profundă care o determină să iubească țara noastră, fără să țină seama de „cronaca nera” care nu îi ocolește nicio zi pe românii care trăiesc în această țară.
Sunteți președinta Asociației de Balet DART, asociație care își propune să dezvolte și o punte culturală și artistică cu România. Cum s-a născut Asociația și ce obiective își propune, știind că nu doar iubiți baletul, ci v-ați și format ca balerină?
Asociația de Dans DART s-a născut cu scopul de a difuza arta tersicorea. Din păcate, și vorbesc despre Italia, de fiecare dată când se vorbește despre dans – care este în mod absolut o artă, și nu un sport, cum cred foarte mulți astăzi – trebuie înfruntat pragul dur al regulilor, pe care puțini le cunosc; iar când se încearcă să li se explice elevilor aceste reguli, este ca și cum le-ai aduce un afront. Nu este așa. În modul cel mai adevărat o regulă este asimilată și apoi însușită. Arta tersicoreică are acest mesaj de armonie și frumusețe. Acesta ar fi primul obiectiv, căruia îi urmează alte obiective care privesc această artă și difuzarea ei. Pentru cei interesați să ne cunoască avem și un site: http://www.darteventi.com/it/ care are și o versiune în limba română, în ideea obiectivelor pe care ni le propunem din punct de vedere artistic cu România; sperăm să dezvoltăm aceste relații.
Publicul milanez și nu numai, vă cunoaște ca autoare a unei cărți dedicate lui Gheorghe Iancu, un mare balerin român care s-a impus pe scena italiană de mai mult de 30 de ani și care a reușit să facă cunoscută valoarea școlii de balet românesc în Italia. Cum v-ați apropiat de acest subiect, care pentru români înseamnă foarte mult ca imagine a României în Italia?
Da, este adevărat! Am scris un volum despre Gheorghe Iancu cu ocazia aniversării a 30 de ani de strălucită activitate artistică în Italia, lansat în septembrie 2008 și publicat la Editura Arco din Milano. Iancu este un artist român care a contribuit mult la ceea ce înseamnă patrimoniul cultural și artistic al Italiei. Gheorghe Iancu este un fin exponent al artei tersicoreice care a reușit să unească prin excelență o tehnică strălucită cu fizicul și cu inteligența sa. Personalitatea lui artistică înseamnă multă bogăție adusă acestei arte și desigur multă onoare adusă poporului român. Publicul italian îl iubește și îl admiră pentru creația sa.
Vorbind despre legăturile culturale cu România, amintite și în obiectivele Asociației, care sunt proiectele viitoare, cu excepția bunei colaborări cu Editura Arco din Milano, unde volumul dedicat lui Gheorghe Iancu va fi lansat în curând și în limba română, lucru îmbucurător întrucât din păcate mulți români stabiliți în Italia nu îl cunosc?
Da, și eu cred că publicul român trebuie să cunoască o valoare artistică incontestabilă, care constituie o mândrie; de aici și ideea de a traduce volumul în română. Cât privește România, legăturile cu România, de când eram mică – nu mă întrebați de ce – am avut acest vis de a vizita și cunoaște România și mereu m-am găsit în fața unui simbol care mă purta spre România. Pentru prima oară am fost în 2008 cu ocazia spectacolului de balet „Lacul lebedelor” la Opera Română din București, pus în scenă de Gheorghe Iancu, după 40 de ani de la primul spectacol. Mărturisesc că am rămas fascinată de cultura și frumusețea acestui popor. Sper să reușesc să aduc două spectacole în Italia – vorbesc de „Lacul lebedelor” și de spectacolul „Femei” ale corpului de balet al Operei Române –, pentru ca și italienii să cunoască aceste creații artistice foarte speciale. Știu că nu este ușor, că mereu arta nu e cel mai simplu lucru de sprijinit, dar cred că va însemna mult pentru imaginea României un turneu de acest fel în Italia.
Cu toții știm că în Italia trăiește o numeroasă comunitate de români. Deși numeroasă, vizibilitatea ei culturală și artistică este foarte slabă din păcate. Dvs., care deja cunoașteți România și sunteți apropiată de această țară, care credeți că ar fi mijloacele cele mai bune de a transmite un mesaj al identității noastre culturale și artistice?
Nu este deloc o întrebare ușoară, vedem cum prezintă mass-media acest subiect. Numele de român nu este în nici un caz egal cu cel de om care fură sau face lucruri rele. Frumosul și urâtul îl găsim la orice popor și în orice țară, nu trebuie să generalizăm în acest mod. Din punctul meu de vedere aș face o publicitate viabilă turismului românesc, turismului cultural românesc, aș aduce în prim plan valorile autentice, literatura română este o necunoscută pentru noi italienii, apoi valorile diasporei românești, balerini români care au făcut o strălucită carieră în Italia. Mă gândesc apoi la filmografia contemporană, mulți regizori români cu premii internaționale, mă gândesc chiar și la bucătăria românească, la specificul ei despre care aici nu se știe nimic, cu excepția unor feluri de mâncare generice. Aș zice că este nevoie de o promovare consecventă și susținută.
De mai mult de doi ani sunteți implicată în proiecte italo-române, evenimente, serate culturale. Cum s-au născut raporturile directe cu comunitatea românească din Milano?
Așteptam de mult să văd o mișcare culturală românească în Milano, unde există foarte mulți români. Din întâmplare, prin google alert mi-a sosit un comunicat despre un eveniment organizat în 2008 de Centrul de Producții Teatrale din Milano, intitulat „Întâlniri cu artiști extraordinari din Est – România”, o inițiativă culturală românească foarte frumoasă. În program era scris și despre participarea artistului Gheorghe Iancu. Așa m-am dus la acest eveniment și apoi am intrat în legătură cu exponenți ai comunității românești. Pentru mine această apropiere a fost și este foarte importantă căci am găsit bucurie, respect, cultură, seriozitate, persoane într-adevăr implicate în ceea ce înseamnă promovarea unei identități culturale. Așa am decis, în micul meu cerc, să fac parte și din această lume românească și nu voi regreta niciodată. Cei mai importanți prieteni ai mei sunt români și cu ei am un schimb cultural și personal de mare importanță. Vreau să transmit și eu atât cât pot, prin mijloacele de care dispun, acest potențial care înseamnă cunoaștere și dăruire. Eu nu am copii, dar cred că suntem cu toții fiii acestui pământ unde trebuie să comunicăm și să fim deschiși unii cu alții. Sper și cred că aceste raporturi vor aduce bogație culturală și personală și de o parte și de alta.
Redacția, www.culturaromena.it Milano
