Pavilionul României – EXPO Milano 2015
Unul dintre cele mai cunoscute și apreciate grupuri de muzică corală din România, Corul ARS Nova dirijat de prof. Gheorghe Gomoiu, cu o activitate muzicală de peste 40 de ani, a susținut două concerte în ziua de 27 august 2015 la Pavilionul României, orele: 17 00 și 19 30.
Un eveniment aflat sub semnul prieteniei româno-italiene, organizat de Corul ARS Nova din Pitesti, având sprijinul Consiliului Judetean Arges și colaborarea Centrului Cultural Italo Roman din Milano si a Pavilionului României din cadrul EXPO 2015.
Nu este pentru prima oară când reputatul cor ARS NOVA se află în Italia, reprezentând prin mesajul muzical, profesionalismul și dăruirea artistică de excepție, valorile culturale și muzicale românești, adevărați ambasadori ai Țării și ai creației naționale.
Corul de cameră ARS NOVA a luat ființă în anul 1970, la inițiativa profesorului Gheorghe Gomoiu, reunind un grup de tineri absolvenți ai institutelor muzicale din țară, profesori de muzică în Municipiul Pitești, la care s-au adăugat proaspeți absolvenți ai diferitelor facultăți, care au cântat în coruri studențești și au fost repartizați în județul Argeș. Această primă „formulă corală” a beneficiat de sprijinul directorului Casei Tineretului, Dorel Ștefănescu, iar corul a purtat denumirea “CorulTineretului-Pitești”, până în anul 1972, când dirijorul a propus restructurarea acestui ansamblu coral care cuprindea peste 70 de persoane și transformarea în Corul de Cameră ‘Ars Nova’ – Pitești. Ani de-a rândul, corul a funcționat pe lângă instituții de cultură din Pitești care la vremea respectivă au avut posibilități financiare și spațiu pentru pregatirea corului, costumația necesară, participând la sute de spectacole în țară și străinătate. Începând cu 1985, Corul ‘Ars Nova’ trece sub îndrumarea Centrului Creatiei Populare Arges, director prof. Costin Alexandrescu.
De la înființare și până în anul 1990, corul obține, în confruntările naționale și internaționale, numeroase premii, trofee și medalii din care amintim: 1977-1979-premiul al III-lea si titlul de laureat; 1980 – premiul al III-lea – Festivalul Coral Ciprian Porumbescu – Suceava; 1981, 1983, 1985, 1987 – Premiul I si titlul de laureat; 1982 – Medalia Festivalului Internațional din Barcelona – Spania; 1986 – Premiul I la Concursul Interjudețean al Corurilor de Camera ‘Gheorghe Dima’;
– 1986 – Marele Premiu, Trofeul Festivalului D.G. Kiriac și Cupa Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România; 1986 – Trofeul Festivalului Ioan D. Chirescu; 1987 – Punctaj Maxim (nota 10) – emisiunea concurs televizată ‘Columnele Independenței’; 2002 – ITALIA concert la Catedrala din Castellana Grotte – Bari Concert la biserica ortodoxa “Tre Fontana” din Roma;
– 2003 – Primul CD “Noi umblam și colindăm”- TARGOVISTE- Festival National Romante “CRIZANTEMA DE AUR “ editia XXXVI-a, Romania , prezența pentru prima data a unui cor la sectiunea creatie cu romanta “De cate ori am vrut sa-ti spun”compozitor Gheorghe GOMOIU -Premiul Televiziunii Alfa; 2004 – GRECIA – 19-20 iunie – Festivalul International Balcanic de la Argos Orestik; 2005 – TARGOVISTE Festival National de Romante “CRIZANTEMA DE AUR “ editia XXXVIII-a,-Romania (participare la sectiunea creatie cu romanta “Romanta mea ”compozitor Gheorghe GOMOIU -premiul II); 2005 – PITESTI –Teatru Al.Davila – Concert aniversar – 35 ani de la infiintarea corului ARS NOVA; 2007 – SIBIU –capitala cultural europeana ,Festivalul International Coral “Timotei Popovici” desfasurat in sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu; GRECIA – PATRAS 21-29 iulie Zilele orasului, spectacole musicale; 2010 – Concert Biserica Sf.Andrei; 2011 – GRECIA – ERMIONI 17-31 iulie Festivalul Coral International –editia V-a; 2011 – GRECIA – EPIDAVROS –Teatrul antic-concert; 2012 – GRECIA 19-26 iulie Festival Coral HALKIDIKI – Nea MUNTANIA; 2013 – GRECIA 18-25 IULIE Festival International Muzica Corala în orasul ERETRIA –HALKIDA sub egida Presedintelui UNESCO PIREU si INSULE –Ioanis Maronitis; 2014 – ELVETIA, Lugano; 2014 – ITALIA Milano; 2014 – GRECIA – Corfu
Corul ‘Ars Nova’ își reia activitatea în luna martie 1990, pregătind concerte care s-au bucurat de aprecieri elogioase atât în țară cât și în străinătate.
Pe plan internațional, Corul ‘Ars Nova’ a prezentat concerte in Germania (1990-1991), Franța (1990-1991), Suedia (1992), Grecia (1991, 1994-1996, 2001, 2006-2014), Italia (2002), Turcia (1997-1998) și Elveția (2014).
Repertoriul prezentat de Corul ARS NOVA la Concertul de la EXPO 2015 MILANO v-a cuprinde :
Concert nr.1, ore 17 00
* LA FANTANA, prel.Augustin Bena
* IAC-ASA, Simeon Niculescu
* IN POIENITA LANGA PLOP, Gheorghe Danga
* HORA STACCATO, Grigoras Dinicu,
prelucrare de Constantin Arvinte
* SARBA PE LOC , Gheorghe Danga
* D”ALE MARIEI Mica suita corala din cantecele MARIEI TANASE, Aranj. Constantin Arvinte
* CIOCARLIA prel si aranj . Gheorghe Bazavan
* SUS INIMA, ROMÂNI, Nicolae Oancea
Concert nr.2 ore 19 30
* HORA STACCATO, Grigoras Dinicu,
prelucrare de Constantin Arvinte
* O,SOLE MIO, Eduardo di Capua
* SARBA PE LOC , Gheorghe Danga
* SANTA LUCIA versuri romanesti Aurelian Udriste Aranj. Mircea Neagu
* D”ALE MARIEI Mica suita corala din cantecele MARIEI TANASE,
Aranj. Constantin Arvinte
* QUATRO CAVAI, Aranj L.Paceag
* CIOCARLIA prel si aranj . Gheorghe Bazavan
* BARCAROLA, Jacques Offenbach
* HALLELUIA , G.F.Handel
Dirijor-Gheorghe GOMOIU
Milano, 21 august 2015
infoculturaromena@gmail.com