Institutul Cultural Român din București, în colaborare cu Centrul Cultural Italo-Român și editura Rediviva, au bucuria să vă invite joi, 20 martie 2014, la ora 18.00, la a doua ediție a Zilei Mondiale a Poeziei, manifestare instituită de UNESCO în anul 1999 pentru a recunoaște rolul privilegiat pe care îl are „expresia poetică în promovarea dialogului și a comunicării interculturale”.
Evenimentul, care se bucură de patronajul Consulatului General al României la Milano, se înscrie în dezvoltarea schimburilor culturale italo-române prin intermediul valorilor poeziei și artei.
Invitați: Ida GARZONIO, Irina TURCANU, Claudia BOLBOCEANU, Alina NASTASA, Svetlana FILAT, Luca CIPOLLA, Violeta POPESCU.
Publicul va avea bucuria să participe, în cadrul manifestării, și la vernisajul expoziției de pictură „Pro TEMPORE” a artistei de origine română Lavinia ROTOCOL, care trăiește la Milano. Expoziția cuprinde mai multe opere expuse în cadrul unor galerii de artă milaneze.
Vor fi evocați poeții români: Anatol E. Baconski (1925-1977, poet, prozator și publicist basarabean, mort în timpul cutremurului din 1977), Nichita STĂNESCU (1933-1983), Vasile VOICULESCU (1884-1963), Grigore VIERU (1935-2009).
Cu acest prilej va fi adus un omagiu profesoarei Ida GARZONIO, studentă și apoi asistentă a Rosei del Conte (1907-2011, considerată unul dintre cei mai importanți eminescologi străini). Deși a atins respectabila vârstă de 80 de ani, profesoara Ida Garzonio, care trăiește la Milano, continuă să fie interesată de valorile culturale românești, pe care le-a făcut cunoscute publicului italian printr-o serie de traduceri din literatura română, publicate în reviste literare italiene. A tradus nuvele din opera lui Mihail Sadoveanu și din creațiile poeților Mihai Banuș, Nina Cassian, Eugen Jebeleanu, Tristan Tzara ș.a. A avut primul contact cu mediul literar românesc în anul 1959, când a obținut, în calitate de studentă la Universitatea din Milano, unde preda Rosa del Conte, o bursă de studii la București. I-a cunoscut atunci pe profesorii și criticii literari Tudor Vianu, Ovidiu Crohmaliceanu, Marius Sala, Alexandru Balaci și alții. În anii ’70 i-a apărut un volum de traduceri din colindele de Crăciun, iar în urma unei alte vizite în România a organizat la Milano o expoziție de fotografie cu locuri și orașe din România anilor ’70. Munca literară a prof. Ida Garzonio este însoțită de o lungă activitate pedagogică, dar și de una muzicală: Ida Garzonio face parte din binecunoscuta orchestră Nuova Polifonica Ambrosiana din Milano.
În cadrul seratei se va proiecta și un interviu cu Nina Cassian, extras din filmul documentar „Noi, români în lume”, realizat în 2010 de Maria ȘTEFANACHE.
În acorduri de chitară, artista Corina Claudia SERDAN va oferi publicului un recital de muzică folk.
Manifestarea cuprinde și proiecții video: momente de poezie și interviuri realizate cu poeții Nichita Stănescu și Grigore Vieru.
Cu ocazia manifestării, editura Rediviva anunță o reducere de 50% la toate volumele publicate (catalog: www.redivivaedizioni.com).
Evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Poeziei se bucură de colaborarea asociațiilor Associazione Donne Romene in Italia (A.D.R.I.) și Associazione Integrazione in Italia, precum și de prezența cadrelor didactice ale cursului de Limbă, Cultură și Civilizație Românească: Mariana PALIEV și Ioana DOLCA.
Ca și la prima ediție, organizatorii îi invită pe toți cei care iubesc poezia să citească sau să recite, la alegere, o poezie îndrăgită din patrimoniul poeziei românești, italiene sau universale.
Manifestarea va începe la ora 18.00, la sediul Bibliotecii Românești, Via Trebbia 33 (interfon 66, metrou linia galbenă, stația Porta Romana).
Bufet: dulciuri românești, cafea.
Vă așteptăm!
Birou de presă: infoculturaromena@gmail.com; tel. 3407638880
Editura Rediviva: Ingrid B. Coman
Centrul Cultural Italo-Român: Violeta Popescu
![]()
