Centrul Cultural Italo Român
Milano

Simpozion la Roma dedicat mișcării „Rugul Aprins” – Universitatea Pontificală Antonianum

Feb 19, 2018

Marți, 27 februarie 2018
Pontificia Università Antonianum, ora 16:30

Mișcarea „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, rolul ei important în istoria spiritualității românești și mentorul acesteia, Daniil Sandu Tudor, constituie tema simpozionului care se va desfășura la Roma, la inițiativa Asociației „Insieme per l’Athos”, inițiatoare și în trecut a altor manifestări care au adus în atenție figuri de mari duhovnici ai României.

Simpozionul, care reunește teologi, profesori și istorici italieni și români, se va desfășura marți, 27 februarie 2018 în cadrul Universității Pontificale Antonianum, ca un omagiu adus celor care au păstrat credința în vremuri de restriște și persecuție, mulți dintre ei sfârșind în temnițele comuniste:

„Sunt popoare, țări, care se pot mândri cu prezența unor mari figuri spirituale care pentru manifestarea credinței lor au suferit, iar unii au plătit chiar cu viața lor. Datoria noastră este să nu îi uităm” – afirmă în comunicatul evenimentului Giuseppe Balsama, președintele Asociației „Insieme per l’Athos”.

În cadrul sesiunii vor interveni cu următoarele comunicări:

  • Suor Mary MELONE, SFA (Rector, Pontificia Università „Antonianum”).
  • Giuseppe S. BALSAMA’ (președinte, Asociația „Insieme per l’Athos”).
  • P.S. SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei: „Mișcarea Rugului Aprins, moment unic în istoria spiritualității românești”.
  • Ion IONAȘCU, teolog ortodox: „Daniil Sandu Tudor, fondatorul și sufletul Mișcării Rugului Aprins”.
  • Fr. Adalberto MAINARDI, monah, Comunità di Bose, cercetător al tradițiilor spirituale ale Orientului creștin: „Rugăciunea inimii și căutarea lui Dumnezeu în experiența Rugului Aprins”.
  • Prof. Enrico MONTANARI, catedra de Istoria Religiilor din cadrul Universității de Studii din Roma „La Sapienza”: „«Prezența» lui Andrei Scrima în cadrul grupului Rugul Aprins”.
  • Violeta P. POPESCU, „Părintele Roman Braga (1922-2015). Ultimul supraviețuitor al Mișcării Rugului Aprins”.
  • Antonio MANZELLA, coordonator Comitetul științific Internațional al Asociației „Insieme per l’Athos”: „Vasile Voiculescu, poetul rugăciunii. Scurtă biografie”.

Întâlnirea va fi moderată de Prof. Germano MARANI, SJ, profesor de teologie orientală la Institutul Pontifical Oriental și profesor la Facultatea de Misiologie a Universității Pontificale Gregoriene.

Evenimentul se bucură de patronajul Ambasadelor de pe lângă Sfântul Scaun ale Georgiei, Greciei și Serbiei, al Ateneului Pontifical Sf. Anselm, al Institutului Pontifical Oriental, al Universității Pontificale Antonianum, al Universității Pontificale Sf. Toma de Aquino, al revistelor „Apostolia”, „Buisson Ardent – Cahiers Saint-Silouane Athonite” și „Contacte”.

Partener media al inițiativei va fi Gazeta Românească.

Loading