În luna aprilie, la Sacile, un orășel cochet la 70 de km de Veneția (supranumit „Grădinile Serenissimei”), se organizează săptămâna culturii – Settimana della Cultura –, o „săptămână” care are ca durată o lună de zile. În această perioadă, muzeele și galeriile de stat își deschid porțile publicului larg, transformând amplul eveniment într-o oportunitate pentru pasionații de artă, în toate formele ei.
Primăria orașului coordonează toate activitățile, pune la dispoziție spațiile, precum și alte materiale necesare bunei desfășurări. Pentru o bună informare a cetățenilor, instituția coordonatoare tipărește și distribuie în fiecare casă din Sacile și împrejurimi o broșură ce conține toate evenimentele cu toate informațiile necesare pentru ca persoanele interesate să poată alege și participa.
De câțiva ani, la această frumoasă inițiativă iau parte asociații culturale de renume din Italia, printre care și Asociația Culturală „George Enescu”.
În acest an, asociația a ales să prezinte trei evenimente la Palatul Ragazzoni Flangini Biglia (foto), construit la sfârșitul secolului al XVI-lea într-o clădire existentă din secolul al XV-lea pentru familia nobilă Ragazzoni, proprietari de nave și bancheri venețieni. Palatul a găzduit personalități ca Papa Pius al VI-lea (1782) și Napoleon Bonaparte (1797).

Marți, 12 aprilie, la orele 18.00, vom prezenta volumul „Andiamo in Romania”, o culegere de interviuri și mărturii despre România ale unor scriitori, precum și ale Prințului Charles al Marii Britanii. Cartea a fost îngrijită de Violeta Popescu, directoarea Centrului Cultural Italo-Român de la Milano, și de ziarista Claudia Bolboceanu și a fost publicată la editura Rediviva din Milano. Cartea este o splendidă pledoarie pentru România și valorile ei, subliniind mai ales aspectul uman și cel peisagistic.
La lansare va interveni, pe lângă ziarista Claudia Bolboceanu, arhitectul și scriitorul Paolo Tomasella, mare prieten al României și culturii acesteia, vorbitor de limba română, specialist în istoria arhitecturii și a tehnologiilor tradiționale din aria balcano-danubiană, cu un doctorat în microistorie la Cluj, pe un subiect legat de contribuția constructorilor italieni în România. Seara se va încheia cu două cântece populare interpretate de solista noastră, Anișoara Staicu, și cu un dans popular din Oaș pe care îl va executa grupul Datina al asociației noastre.
Duminică, 24 aprilie, la orele 16.30, vom lansa volumul de versuri „Déjà Vu în alb și negru / Déjà Vu in bianco e nero” al poetei Maria Sarpe.
Volumul este bilingv, iar traducerea îmi aparține (Carina Cesa Sava). Maria Sarpe nu este la primul volum, fiind autoarea altor volume de poezie, respectiv Mirage/Miratge (2013) – volum de versuri bilingv româno-catalan (traducere de Pere Besso) – și Carisma iubirii (2015), volume care au fost lansate deja la Institutul Cultural Român de la Paris, la Casa de cultură De la Dona din Mislata (Valencia, Spania), la Freiburg (Germania), la Bruxelles (Belgia) și la Biblioteca Județeană Craiova (România). La lansare va interveni arhitectul și scriitorul Paolo Tomasella (cu studii de arhitectură la Veneția – IUAV), autorul prologului acestui volum de poezie, un mare prieten al României și culturii acesteia, așa cum am mai spus-o anterior.
Poeziile Mariei sunt scurte, incisive, surprinzătoare. Poeta are un deosebit simț al limbii și o vastă cultură care îi permit să pirueteze cu ușurință și să facă acrobații intelectuale de mare efect. Forma impecabilă a poeziilor Mariei Sarpe se sprijină pe un sentiment puternic, ce primează în întregul volum. Citind și mai ales traducând poeziile Mariei, am avut senzația că sentimentul se condensează, se concretizează. Pentru că poeta e un altfel de rege Midas ce transformă în poezie tot ce atinge.
Duminică, 24 aprilie, la orele 17.30, vom avea bucuria de a aduce în fața publicului italian concertul „L’intramontabile Bolero”, susținut de muzicianul olandez de origine română Claudiu Sarpe, cu o carieră muzicală de peste 33 de ani. Compozitor, solist vocal și multi-instrumentist, posedă un timbru vocal de tenor. S-a perfecționat în stilul boleroului cubanez, un curent muzical al anilor 1900, din America Latină. A cântat în țări precum Franța, Germania, Belgia, Spania, România, Cuba, Republica Dominicană, Olanda etc.
Aceste evenimente memorabile se vor încheia cu un pahar de vin închinat în cinstea României, a culturii ei și a celor care îi duc numele mai departe, dar și în cinstea zilei de 25 aprilie – Sfântul Marcu în calendarul catolic și Ziua Eliberării Italiei, sărbătoare națională.
Carina Cesa Sava, președinte al Asociației Culturale „George Enescu”, Sacile (Italia)

![]()
