Centrul Cultural Italo Român
Milano

Seminar de cultură românească la Universitatea BICOCCA din Milano

Nov 28, 2014

Foto: Aula – Universitatea Bicocca

Aproximativ 300 de studenți ai Universității Bicocca din Milano, de la Facultățile de Pedagogie Interculturală și Sociologie, au asistat pe 27 noiembrie 2014 la un seminar de cultură românească intitulat Romania, un paese da scoprire (România, o țară de descoperit), desfășurat în cadrul Laboratorului de Pedagogie Interculturală și având ca referință volumul Forme, azioni e suoni per i diritti dell’educazione, îngrijit de un colectiv de profesori ai Universității Bicocca.

Universitatea Bicocca este una dintre cele mai mari universități din Lombardia, cu peste 33 000 de studenți.

Inițiativa seminarului a aparținut prof. Mariangela GIUSTI, cercetător și profesor în cadrul Departamentului de Științe Umane și Formare „Ricardo Massa” al Universității Bicocca, care a inițiat și alte proiecte interculturale în cadrul Universității, precum Ziua Interculturalității din ianuarie 2014, eveniment cu 1000 de participanți, la care Centrul Cultural Italo-Român a fost prezent.

A fost pentru prima oară când, în cadrul Universității Bicocca, s-a organizat un seminar dedicat în exclusivitate României și s-a vorbit despre rolul ei istoric și cultural în Europa și în lume. Seminarului îi va urma acordarea de calificative studenților, pe baza unor întrebări din conținutul cursului.

Seminarul susținut de Violeta POPESCU de la Centrul Cultural Italo-Român, desfășurat pe parcursul a două ore și jumătate, a cuprins o prezentare în PowerPoint pe următoarele teme:

  • romanitatea;
  • componenta latină a limbii și culturii românești;
  • România, punte între Occident și Orient;
  • formarea unei tradiții bizantine în Țările Române;
  • etnologia românească și cultura populară, cu referire la contribuția lui Mircea Eliade;
  • mari prietenii româno-italiene și implicarea unor importante figuri ale istoriei în raporturile dintre cele două țări;
  • raporturile culturale italo-române din secolele XVII-XX;
  • mari personalități românești în lume.

Seminarul a fost precedat de o introducere cu date generale despre geografie, istorie, demografie și turism.

Au fost evocate rolul umaniștilor italieni în formarea conștiinței naționale românești, legăturile patrioților români cu revoluționarii italieni în contextul Revoluției de la 1848 și scrierile unor importanți oameni de cultură italieni din secolul al XIX-lea cu referire la aspectele etnografice românești.

Prezentarea a fost însoțită de fotografii, imagini și filme video despre locuri și peisaje din România, despre patrimoniul UNESCO al României, tradiții și obiceiuri din diferite zone ale țării, elemente de tradiție – sacrul și profanul ca o componentă de referință a specificului tradițional (Jocul caprei, Jocul ursului, sărbătoarea de Ignat, Jocul Călușarilor, Sânzienele etc.).

De asemenea, au fost aduse în discuție elemente ale istoriei românești contemporane: 25 de ani de la căderea regimului comunist, emigrația românească în țările Uniunii Europene și în Italia, aspecte actuale ale societății românești.

Au fost prezenți și studenți români ai Universității Bicocca și colaboratori ai CCIR: Selina Ardelean, Catalina Munteanu, Alexandru Barsan.

Seminarul s-a bucurat de interesul și atenția studenților italieni, fiind urmat de întrebări și discuții variate despre România.

Redacția CulturaRomena

Milano, 28 noiembrie 2014

Loading