Centrul Cultural Italo Român
Milano

Memoriile unei femei obișnuite: Lilian Kertay, „Frontierele inimii”

Lug 11, 2015

Volumul a fost prezentat la Salonul internațional de carte de la Torino, apoi la București, la librăria Cărturești, în fața unui public surprinzător de mare. Cu câteva luni în urmă, scriam la rubrica „În lume” despre apariția, la editura Rediviva, după un sfert de veac de la prima sa publicare în Italia, în anul 1991, la editura Moderna din Bologna, a acestei cărți oferite în două limbi*), pentru cititorul român și cel italian, o carte aflată, de la primele sale pagini, sub semnul emoției, suferinței, dar și bucuriei: viața Lilianei Tarozzi (1908-2004), pseudonim Lilian v Kertay, născută în Bologna. (Pseudonimul este de la numele unei femei apropiate, cunoscute la Arad, Caterina von Kertay, al cărei soț austriac îi lăsase moștenire o vilă ajunsă hotel-pensiune la Gardo, în Italia – cunoscută ca „vila Iris” – femeie atât de apropiată de eroina noastră, încât i-a lăsat totul prin testament, după ce Lilian reușise să o ducă cu ea în Italia, la repatriere; vila apare pe coperta cărții.)

E o carte surprinzătoare din multe puncte de vedere. Un roman-jurnal și memorii-roman. Cinci decenii din viața unei femei obișnuite, obligate să treacă printr-o dictatură, să suporte o viață conjugală care n-a însemnat decât „minciuni, fățărnicie, vrajbă și infidelități”. La sfârșit, „cortina cade peste jumătate de secol de viață”.

Fiica autoarei Vittoria Ionutas, cu editoarea Violeta Popescu, la lansarea de la București din 30 mai/ Libraria Cărturești a.c.

Totul începe la Bologna, cu puțin înainte de al Doilea Război Mondial, când tânăra bologneză se îndrăgostește de un student român la medicină, cu care are un copil înainte să se căsătorească, spre totala oroare a familiei. Ajunge la Arad, constată că tânărul e o brută și un afemeiat, nu e acceptată de familia soțului, dar rezistă, pentru a-și crește cele două fiice, într-o țară care ea însăși trece prin transformări incredibile – venirea Armatei Roșii, instaurarea comunismului, plecarea regelui, egalizarea socială, supremația Securității.

Liliana reușește târziu să obțină o viză să-și viziteze părinții, dar e nevoită să facă un compromis uluitor – să devină informatoare a Securității. Curajul de a povesti public toate acestea nu este egalat decât de dorința autoarei de a se elibera. Probabil e prima sau una dintre puținele cărți care descriu cu o asemenea acuratețe relația dintre un om obișnuit, speriat, ajuns informator și ofițerul securist care o îndrumă. Și de care… se îndrăgostește. Care ofițer nu doar că îi solicită informări despre prieteni, italieni sau nu, ci o și ajută să obțină vize să-și viziteze familia din Italia și, în cele din urmă, să emigreze, după 17 ani trăiți sub regimul comunist. Șederea în România se încheie cu o tulburătoare reîntoarcere în Italia, în urma multor „peripeții” și întâlniri care au lăsat semne de neuitat. Despre toate, eroina vorbește „fără sentimentul rușinii, cu demnitate, cu modestia și mândria de a fi învins multele provorări pe care destinul i le-a lansat” („Voce isontina”, 1992).

În Italia, fiicele ei urmează câte o facultate, una dintre ele, foarte bună arhitectă, Vittoria Ionuțaș Pușcașiu, e cea care a insistat ca memoriile mamei să fie tipărite și a fost prezentă și la lansarea de la București (în fotografie, alături de editoarea Violeta Popescu).

Cartea „este reușita dorinței de a regăsi memoria neîntreruptă a unor fapte mari și mici, foarte personale, prin care este posibil oricui să revadă momente de istorie europeană petrecută pe durata a cincizeci de ani în Italia și România, mai ales în aceasta din urmă, țară în care eroinei noastre, originară din Bologna, i se întâmplă contrar voinței ei să petreacă atâția ani de viață grea, tulburată, marcată de trădare, de înșelăciune. Dar și de afecțiune, prietenie și solidaritate, născute din întâlniri întâmplătoare și capabile de a se transforma în foarte scurt timp în prezențe indispensabile și sigure. (…)

Cartea dezvăluie încă de la primele sale pagini o relație pe care autoarea o descrie cu toate aspectele ei. Dar suferința memoriei este necesară.” – „Stampa sera”(1992).

*) Lilian v Kertay – Frontierele inimii. Editura Rediviva, colecția Collana Memorie. Traducere de Horia Pușcașiu

Autor: Stelian Turlea

Loading