Centrul Cultural Italo Român
Milano

Marco Baratto – un italian care iubeste Romania

Ott 7, 2010

Marco Baratto, un italian din Lodi , îşi lansează o carte în care se pune în legătură Revoluţia italiană din 1848 – Risorgimento – şi Independenţa României

Marco Baratto, un italian din Lodi faimos deja pentru activitatea sa în favoarea comunităţii româneşti din Italia, îşi lansează o carte în care se pune în legătură Revoluţia italiană din 1848 – Risorgimento – şi Independenţa României. Ce legătură au Cavour, Mazzini, Garibaldi, cu România? Aflăm din volumul ‘Il Cammino della Libertà – Il risorgimento italiano e l’indipendenza della Romania’. Cu ocazia lansării acestui volum (10 euro, Feltrinelli, www.lafeltrinelli.it), Marco Baratto ne-a acordat un interviu.

Marco Baratto, un tânăr funcţionar public de 36 de ani, absolvent al Facultăţii de Drept, care din pasiune s-a dedicat istoriei şi nutreşte o sinceră iubire faţă de România şi cultura română, trăieşte la Lodi.

Marco Baratto, care este rolul dumneavoastră în comunitatea românească?

«Munca mea în interiorul comunităţii româneşti durează de mai mulţi ani, de când m-am arătat disponibil pentru o conferinţă alături de comunitatea românească din Milano. Una dintre multele conferinţe dedicate comunităţilor străine imigrate şi chiar de la început am rămas fascinat de cultura acestei ţări. Acum sunt vicepreşedintele Asociaţiei ‘Dacia’, a Ligii Românilor din Italia, membru fondator al mişcării ‘Europei per l’Italia’, iar din luna iunie, membru al Comitetului InterPaese Italia – România, Districtul 2050 Rotary International.»

De puţin timp a apărut cartea dumneavoastră ‘Il cammino della liberta- revoluţia italiană din 1848 şi independenţa României’. Ce subiecte abordează?

«Această carte adună într-un singer volum patru eseuri deja apărute în revistele de specialitate. Noutatea constă în faptul că sunt oferite notele şi adăugirile care permit aprecierea cititorului asupra revoluţionarilor din ‘Risorgimento italiano’ – înţeles ca perioadă până la sfârşitul primului război mondial, dar şi comparat cu aceiaşi perioadă cu România şi lupta pentru crearea unui stat Naţional. De prea multe ori în procesul de unificare italiană s-a subliniat fenomenul pur naţional şi nu a fost apreciat domeniul său de aplicare european – în special faptul că Italia, în procesul său de unificare a fost un model la care priveau cu admiraţie diferite naţiuni asuprite, printre care România, care era împărţită între otomani şi austrieci. Prin analizarea motivaţiilor care i-au împins pe Cavour, Mazzini şi Garibaldi să fie interesaţi de evenimentele prin care trecea populaţia actualei Românii, vrem să fie cunoscute cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a Unităţii Italiei, prevăzută pentru anul 2011 şi pentru toţi care în tot acest timp au făcut posibilă construirea unor solide relaţii între italieni şi români. Volumul cuprinde eseuri scrise din 2005 până în 2010 apărute în revistele de specialitate, pregătite în diferite momente, dar pentru prima dată prezentate unitar într-un volum adresat publicului italian, chiar şi celui mai puţin familiarizat cu această perioadă istorică, prin note şi bibliografie completă, care să evidenţieze impactul figurilor centrale din perioada revoluţiei din 1848 ca Mazzini, Cavour şi Garibaldi, evenimente care au condus la crearea modernului stat român. Nu este o carte pentru specialişti, ci un volum dedicat tuturor. Italieni sau români care vor să cunoască şi să aprecieze istoria. Italienii vor cunoaşte mai bine prin această lectură istoria lor şi viziunea europeană a Revoluţiei de la 1848 în ajunul festivităţilor celor 150 de ani de unitate naţională, iar românii vor redescoperi o pagină de istoria patriei, poate similară cu a poporului italian.»

De ce aţi intitulat-o ‘Il cammino della Libertà’? «Deoarece procesele care au dus la unificarea celor două ţări au fost o adevarată cale, un parcurs, şi apoi pentru că eu sunt convins că poporul român, ca şi cel italian, este o naţiune care iubeşte libertatea. Românii au demonstrat din plin ataşamentul lor la acest sentiment de libertate, ajunge să ne gândim la toţi cei care până la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial şi până în 1989, au suferit în România ca să aibă o naţiune liberă, democrată şi independentă. Istoria a unit mereu italienii şi românii. Pe lângă originile comune latine, cele două naţiuni au ajuns la unitatea lor cam în aceiaşi ani. Însuşi Alexandru Ioan Cuza a fost primul om de stat european care a transmis felicitări în 1861 lui Vittorio Emanuele II cu ocazia proclamării Regatului Italiei.»

Istoria românească şi istoricii români sunt cunoscuţi în Italia? «În ceea ce priveşte istoria României trebuie să spun că, din nefericire, nu este suficient cunoscută în Italia, deşi România este o naţiune încărcată de istorie. Doar o diseminare mai largă a culturii româneşti la care această carte va aduce o contribuţie modestă, aceasta poate reprezenta o soluţie de promovare a acestei naţiuni. Investiţia în difuzarea culturii românilor în străinătate poate fi cea mai bună investiţie pentru viitorul ţării. Gândiţi-vă la implicaţiile în turism prin promovarea muzeelor şi a descoperirilor arheologice. În ceea ce priveşte istoricii – îmi vin în minte Augustin Bunea, Nicolae Iorga, Mircea Eliade – sunt oameni care au onorat extraordinar prin operele lor nu doar România, dar aş spune întregul geniu uman şi reprezintă pe deplin spiritul şi vocaţia universală a poporului român. În domeniul academic sunt cunoscuţi, ar fi oportun să fie cunoscuţi şi de către un public mai larg.»

Cultura este un instrument pentru integrare? «Cultura este esenţială pentru a învinge orice formă de rasism sau ură şi, cu siguranţă, un instrument de integrare valid.

Din nefericire, se cunosc foarte puţine despre cultura românească în Italia şi excelenţă lăudabilă este salvată prin catedrele universitare de limba română, Accademia di Romania di Roma, Institutul Cultural Român de la Veneţia şi Centrul Cultural Italo- Român din Milano. Însă majoritatea nu cunosc nimic sau aproape nimic despre România sau cultura sa. Personalităţi ca Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga şi mulţi alţii sunt cunoscuţi doar de un număr relativ minor de italieni. O dată cu aceasta, nu putem uita că există, de asemenea, problema protejării limbii române în Italia, în special, pentru a nu pierde moştenirea cunoştinţelor lingvistice şi culturale a generatiei de români născute în Italia sau din căsătoriile mixte. În această privinţă, rămân de părere că ar fi frumos, poate în Milano – unde sunt mulţi români – să se înfiinţeze un liceu bilingv italian-român, asemenea modelor liceelor franceze sau germane care funcţionează de mult în teritoriul lombard.»

Material semnat de Crina Sucevean si preluat din ziarul ‘Gazeta romaneasca’,

Crina Sucevean