Consiliul Primăriei Municipiului Milano, în cadrul proiectului „Milano è Memoria”, a răspuns favorabil inițiativei Centrului Cultural Italo-Român privind amplasarea unei plăci comemorative în capitala lombardă, în amintirea marii soprane Hariclea Darclée (1860-1939), care avea să trăiască o mare parte a vieții ei în Italia. Numită de-a lungul timpului de presa națională și internațională „privighetoarea Carpaților”, Hariclea Darclée a dominat scena lirică mondială vreme de trei decenii, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, fiind considerată „cea mai mare soprană a lumii timp de 25 de ani” (cum este menționată în Enciclopedia dello Spettacolo).
Placa memorială va fi așezată pe fațada clădirii din Via Cernaia numărul 2 din Milano, locuință situată în vechiul cartier Brera (astăzi găzduind sediul unei instituții private), unde marea soprană a locuit timp de aproape două decenii în unul dintre apartamentele vilei. Pentru o bună perioadă, l-a adus la Milano și pe fiul ei, Ion Hartulari Darclée, viitor compozitor, care a frecventat prestigiosul institut Pietro Longone, situat atunci în via Fatebenefratelli, școală unde studiau copiii unor familii înstărite din Milano.
Născută în România în 1860 într-o familie aristocratică de origini grecești, Hariclea Darclée a studiat muzica și canto la Viena. De aici se va îndrepta în 1886 spre Paris, unde, în ciuda multor dificultăți financiare, a început să ia lecții de canto cu Edmond Duvernois, profesor la Conservator. La Paris a fost remarcată de Charles Gounod, care îi va încredința rolul Margueritei din opera sa Faust, în care a debutat pe scena operei în anul 1888. Tot compozitorul Gounod a fost cel care i-a sugerat să își schimbe numele din Haricli în Darclée. În anul următor, ea avea să o înlocuiască pe celebra soprană Adelina Patti în rolul Julietei din opera Romeo și Julieta de Gounod. Este un moment de vârf în cariera Haricleei Darclée, care cucerește publicul și devine favorita multor mari compozitori ai vremii.
După Paris, viața marii soprane va fi legată de cea a Italiei, în special de Teatro alla Scala din Milano, unde, la vârsta de 30 de ani, va debuta în rolul Chimenei din opera Cid de Jules Massenet, pe 26 decembrie 1890. Activitatea muzicală desfășurată după debutul la Opera din Paris și apoi la Scala din Milano a făcut-o cunoscută în întreaga lume, marea soprană impunându-se pe principalele scene din Paris, Berlin, Florența, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova. Multe dintre partiturile devenite celebre au fost special compuse pentru vocea sa excepțională: Condor de Antonio Gomes (21 februarie 1891, Teatro alla Scala din Milano); La Wally de Alfredo Catalani (20 ianuarie 1892, Teatro alla Scala); I Rantzau de Pietro Mascagni (10 noiembrie 1892 la Teatro della Pergola din Florența); Iris de Pietro Mascagni (22 noiembrie 1898, Teatrul Costanzi din Roma) ș.a.
Ziua 14 ianuarie 1900 este o dată memorabilă în muzica lirică universală: triumful Haricleei Darclée la Teatrul Costanzi de la Roma în rolul Floriei Tosca la premiera absolută a capodoperei cu același nume de Giacomo Puccini, în regia lui Leopoldo Mugnone. Marele compozitor italian Giacomo Puccini a considerat-o pe Hariclea Darclée singura interpretă care putea întruchipa perfect rolul Floriei în Tosca și, la cererea ei, a adăugat aria „Vissi d’arte, vissi d’amore”.
De la Roma, opera Tosca va fi prezentată la Teatro Regio din Torino, iar la 17 martie 1900 la Teatro alla Scala din Milano, în regia lui Arturo Toscanini. Debutul atât de prestigios al operei Tosca va aduce, în perioada 1900-1905, mai multe reprezentații la Lisabona la Teatrul San Carlos, la Opera din Buenos Aires, la București la Teatrul Național, la Montevideo la Teatrul Solis, la Teatrul Liric din Rio de Janeiro, la Cazinoul din Monte Carlo, la São Paulo la Teatrul Santana, la Rio de Janeiro sau la Barcelona.
În perioada 1890-1914, marea soprană va avea în jur de 136 de apariții pe scena Teatro alla Scala din Milano.
În 1918, în plin apogeu al carierei sale muzicale, marea soprană se retrage de pe scenă. Avea 58 de ani și probabil ultimul ei spectacol a fost în rolul Julietei din opera Romeo și Julieta de Gounod la Opera din Milano, una dintre operele debutului ei parizian. Alte surse vorbesc despre un spectacol al ei la Teatrul Pergola din Florența.
Din păcate, nu s-au păstrat înregistrări ale sopranei: matricele înregistrărilor realizate pentru Casa de discuri Fonotipia din Milano între 1903 și 1905 (arii din operele Don Pasquale de Gaetano Donizetti, Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini) au fost distruse într-un bombardament din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Rămân mărturiile sonore a două cântece românești: Cântecul fluierașului de George Stephănescu pe o poezie a poetului Vasile Alecsandri (1821-1890) și Vai, mândruță, dragi ne avem („Frumoasa mea, cât de mult ne iubim”) de Tiberiu Brediceanu, cu acompaniament de pian, care pot fi ascultate și online.
În istoria muzicii, Hariclea Darclée s-a impus în primul rând prin impactul avut asupra compozitorilor contemporani, așa-zișii veriști din generația postverdiană. Faptul că 45% dintre operele din repertoriul ei sunt originale demonstrează poziția singulară pe care artista româncă o ocupă în istoria muzicii și influența sa decisivă.
Spre sfârșitul vieții sale se reîntoarce definitiv în România, cu intenția de a preda la Conservator. Își dorise foarte mult să înființeze o școală românească de canto. A murit la 10 ianuarie 1939, la București, fiind înmormântată la cimitirul Bellu.
