Centrul Cultural Italo Român
Milano

Hramul bisericii ortodoxe române de la Catania, 8 februarie 2009

Gen 25, 2009

Duminică, 8 februarie 2009, parohia „Sf. Mc. Agata” din Catania își va sărbători hramul. În calendarul ortodox, sfânta este sărbătorită pe 5 februarie, dar anul acesta comunitatea o va prăznui pe ocrotitoarea orașului Catania și a parohiei române duminică, 8 februarie, deoarece autoritățile locale, atât cele bisericești, cât și cele laice, au oferit comunității românești oportunitatea de a încheia ciclul Sărbătorilor Agatine din acest an. Cu această ocazie va fi organizat, în perioada 9-11 februarie, un simpozion intitulat „Vedere Sentire Amare. Il sacramento del Fratello”, în cadrul căruia se va vorbi despre icoana ortodoxă și despre muzica bizantină și vor fi prezentate activitățile și colaborarea existentă între comunitatea românească din zonă și comunitatea locală. Simpozionul este organizat de Arhiepiscopia Catolică din Catania, Primăria din Catania, Provincia Catania și Universitatea din Catania și își propune să facă cunoscut faptul că se poate lucra împreună pentru binele tuturor. Vor participa Preasfințitul Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, din partea Patriarhiei Române, Înaltpreasfințitul Dometian, Arhiepiscop și Mitropolit al Vidinului, din partea Patriarhiei Bulgariei, Grupul de psalți al Catedralei Patriarhale din București, condus de protopsaltul Mihail Buca, toate parohiile ortodoxe române, grecești și rusești din Sicilia și Calabria, iar din partea Guvernului României, domnul senator pentru diaspora Viorel Badea. În cadrul Sfintei Liturghii va avea loc și hirotonia întru diacon a tânărului Martinian Epure.

Programul manifestărilor:

Sâmbătă, 7 februarie
ora 18:00 – Vecernia

Duminică, 8 februarie
ora 09:00 – Aducerea sfintelor moaște ale Sf. Mc. Agata din catedrala catolică în biserica ortodoxă, spre închinarea credincioșilor
ora 11:00 – Sfânta Liturghie
ora 16:00 – Procesiune cu sfintele moaște ale Sf. Mc. Agata din biserica ortodoxă, pentru a fi readuse în catedrala din Catania

Luni, 9 februarie
ora 16:00 – Deschiderea simpozionului de către autoritățile invitate

Miercuri, 11 februarie
ora 20:00 – Închiderea sărbătorilor orașului Catania, cu participarea întregii comunități cataneze și românești

Loading