„Întoarcerea tatei din război”. Subiecte
Tata a plecat la război. Apoi a murit la război. Cînd vecinii au aflat, ne-au privit, pe mama și pe mine, cu milă. Mai tîrziu s-a auzit că tata n-a murit, ci a fugit cu o femeie de-acolo, de unde-l dusese războiul. De aceea nu s-a mai întors. Vecinii au început atunci să ne privească, pe mama și pe mine, ca pe niște trădători. Cu dispreț și cu scîrbă. Deși nu aveam nici o vină, am început și noi să ne simțim ca niște trădători. Să ne fie rușine. După o vreme, s-a dovedit că tata căzuse eroic în luptă. Ni s-a trimis chiar și o decorație pentru el. Din ziua aceea, vecinii au început să ne privească de-a dreptul cu ură. Și așa a rămas pînă azi.
*
Tata a plecat la război. Cînd s-a terminat războiul, tații celorlalți copii au început să vină acasă. Au adus cu ei, pentru copiii lor, diferite lucruri de pe front sau din locul unde fuseseră prizonieri. Copiii se jucau cu ele. Erau căști, gamele cu vulturi pe mîner, insigne, catușe, gloanțe trase și turtite la vîrf, tabachere de oțel. Într-un tîrziu, tata s-a întors din război. A adus cu el cîteva obiecte și mi le-a dat să mă joc. Erau un mîner de evantai, două ceșcuțe de ceai ca de jucărie, o pereche de bețișoare cu care m-a învățat să mănînc orez. Niciodată nu am fost sigur că tata a luptat în războiul în care trebuia.
*
Tata a plecat la război. Era un om timid și neîndemînatic, iubind muzica. Știam că nu va rezista mult. O știa și el. Așa a și fost. După numai cîteva zile, vietnamezii l-au făcut prizonier. L-au pus să joace ruleta rusească. Tata era un om tare ghinionist. La a doua sau a treia încercare, în dreptul țevii s-a nimerit lăcașul cu glonț. A tras și glonțul i-a străbătut capul. Cînd s-a întors din război, tata mi-a arătat glonțul acela.
*
Tata a plecat la război. Am aflat că a căzut prizonier. Anii au trecut. Într-o zi a venit la noi acasă un bărbat străin. Stătuse cu tata într-un lagăr de prizonieri. Fuseseră împreună ani și ani de zile. Noi nu știam nimic despre el. El știa totul despre noi: despre mine și despre mama. Absolut tot. Înainte să moară, tata îi povestise de sute de ori fiecare amănunt. Bărbatul acela a rămas la noi. S-a însurat cu mama și mi-a devenit tată. Nu ne-a fost greu deloc pentru că el știa pînă și unde sînt unele obiecte pe care noi le credeam pierdute. Ne-a spus că, în vremea povestirilor tatei, se obișnuise atît de tare încît n-ar mai fi putut trăi fără noi.
*
Tata a plecat la război. După un timp ne-a scris. Era bine, sănătos. Continua lupta. Nu putea să ne dea o adresă unde să-i răspundem. Frontul se muta mereu. Să stăm liniștiți. O să ne scrie el cînd o să poată. Așa a și făcut. Nu scria des, dar nici prea rar. Aflam că e bine, sănătos și continuă să lupte. Războiul s-a terminat. Tații celorlalți copii au venit acasă. Tata nu s-a întors. Am continuat să primim obișnuitele cărți poștale prin care ne spunea că e bine și continuă lupta. Nu ne dădea nici o adresă pentru răspuns. Am ajuns un bărbat matur. Mama a murit demult. În lume e pace. Ieri am primit o carte poștală de la tata. M-am bucurat că e sănătos. Mă întreb numai cum o putea, la vîrsta lui, să continue lupta.
*
Tata a plecat la război. Am fost surprins, pentru că țara noastră nu era în război cu nimeni. Într-o zi, mama a primit o scrisoare mare, din carton. O mașină mare și neagră ne-a luat și ne-a dus într-un parc unde ardea o flacără. Președintele a ținut un discurs. Apoi mi-a pus mîna pe umăr și mi-a spus că tata a fost un soldat viteaz care a căzut pentru libertatea planetei noastre. Era adevărat. După cum știți, Pămîntul n-a putut fi cucerit.
*
Tata a plecat la război. Inamicii l-au prins. I-au cerut să treacă la credința lor. Unii prizonieri au trecut la credința lor și au fost înrolați în armata dușmană. Alții au refuzat și au fost omorîți pe loc. Asta scrie și în istorie. Tata a ales o cale de mijloc. A spus că vrea să afle mai multe despre credința lor ca să-și dea seama dacă e mai bine să o adopte pe aceea sau să moară pentru a lui. Comandantul lagărului a fost de acord. I-a dat tatei cărți, l-a pus pe preotul soldaților săi să-l învețe și uneori chiar discuta cu el anumite chestiuni mai dificile. Din cînd în cînd îl întreba ce a hotărît. Tata răspundea că nu este încă sigur. Ar vrea să aprofundeze. Războiul s-a terminat. Dar tata nu s-a întors acasă decît pentru cîteva zile. Apoi a revenit în țara foștilor inamici, la studiile lui. A scris multe cărți de religie comparată, istorie și filosofie. A devenit membru al multor academii. În discursul pe care l-a ținut cînd a luat Premiul Nobel a spus că încă nu a hotărît care credință este mai bună sau mai potrivită cu gîndirea lui. Dar că, în orice caz, cînd e vorba de religie, nu trebuie să iei hotărîri în grabă.
*
Tata a plecat la război. Peste cîteva zile s-a întors acasă. Ne-a spus că războiul se terminase. Deși eram copil, am înțeles că e absurd. Toată lumea știa că războiul continuă. L-am întrebat și mi-a răspuns că din punctul lui de vedere războiul s-a terminat. Unii îl priveau chiorîș. Bănuiau că e dezertor. A trebuit chiar să le arate hîrtia prin care oficial era trimis înapoi acasă. Odată l-am întrebat: dacă războiul s-a terminat, cine a învins? Mi-a răspuns scurt: Noi! Într-adevăr, după un timp, războiul s-a sfîrșit cu victoria noastră. Povestea asta s-a repetat de cîteva ori. Cum izbucnea un război, cum tata lipsea cîteva zile. Pe urmă se întorcea liniștit acasă, spunînd că s-a terminat. Și cine a învins? Noi. Tata a murit într-un răstimp de pace. Mai tîrziu am înțeles că există oameni care pot hotărî soarta unui război în numai cîteva zile.
*
Tata a plecat la război. Era războinic profesionist. Un mare războinic. Armele nu aveau secrete pentru el. Folosea ghioaga, paloșul, spada, sulița și halebarda la fel de bine. Vecinii noștri erau și ei războinici. Știau că, dacă s-ar fi înrolat în armate adverse, tata nu i-ar fi cruțat. Era de la sine înțeles, doar erau războinici. Ceilalți copii înțelegeau și ei asta și se jucau cu mine cu plăcere. Mamele lor îmi purtau însă pică, deși tata nu omorîse încă nici unul dintre soții lor. Într-o zi, una dintre aceste femei s-a împiedecat de mine pe uliță și tot ea m-a ciupit cu răutate. Atunci i-am strigat cu glasul meu pițigăiat: Tatăl meu o să-ți omoare bărbatul. M-a auzit toată lumea. Tata era atunci la război. A treia zi, bărbatul femeii care mă ciupise s-a luat la harță cu tata. Tata îi era comandant de pîlc de oaste. Văzîndu-se înjurat din senin, tata a luat ghioaga și i-a crăpat capul. De atunci lucrurile au mers tot așa. Tata este puțin necăjit că nu i-am urmat cariera. Totuși este mîndru de mine. El a fost un mare războinic, dar eu sînt un vrăjitor mult mai vestit.
Horia Gârbea, Președintele Asociației Scriitorilor București, este unul dintre cei mai activi oameni de cultură ai zilelor noastre, autor a numeroase volume de teatru, poezie, proză, critică literară și teatrală.
Printre volumele sale: Doamna Bovary sînt ceilalți (teatru), Mephisto (teatru), Text biografic (poezie), Proba cu martori (poezie), Misterele Bucureștilor (proză scurtă), Căderea Bastiliei (roman), Cine l-a ucis pe Marx? (teatru), Decembrie, în direct (teatru), Enigme în orașul nostru (proză scurtă), Rață cu portocale (publicistică), Vacanță în infern (critică), Creșterea iguanelor de casă (poezie), Hotel Cervantes (teatru), Drumul spre Nghe An (jurnalistică), Arte parțiale (critică), Bridge în 41 de povestiri vesele, Crime la Elsinore (roman), Divorț în direct (teatru), Trecute vieți de fanți și de birlici – Viața și, uneori, opera personajelor, Fratele mai deștept al lui Kalașnikov, Azerbaijan – The Living Flame (bilingv, versiune engleză de Elena Nistor).
Piesele sale de teatru au fost reprezentate în țară și în străinătate. Semnează traducerea în română și adaptarea pentru scenă a unor piese de Jacques Copi, Pierre Corneille, S.I.Witkiewicz, Fernando Arrabal, A.P.Cehov, N. Machiavelli, Dario Fo, Tennessee Williams, Marivaux etc.
Este de asemenea realizatorul unor scenarii de filme și show-uri pentru televiziune și reprezintă în mod frecvent România la festivalurile internaționale de literatură și teatru.
