Centrul Cultural Italo Român
Milano

Donație Rediviva la Muzeul Vincent van Gogh din Olanda

Ott 30, 2018

La solicitarea Primăriei din Nuenen (Olanda), editura Rediviva a donat volumul „Sângele și grâul 1875-1890: ultimii ani ai lui Vincent van Gogh” de Carlo D’Urso, care va ajunge în Biblioteca Internațională ce găzduiește peste 1.200 de titluri dedicate vieții și operei marelui maestru.

Publicația a apărut la editura Rediviva din Milano, colecția Roza vânturilor, ediție bilingvă româno-italiană, traducere în română realizată de prof. Valentina Negritescu.

(…) Sângele și grâul, este un ‘portret’ al figurii complexe a pictorului Vincent van Gogh, sub forma unui comentariu al unei culegeri epistolare a pictorului cu fratele său Theo, scrisori care mărturisesc formarea suferindă a omului și a artistului. Vocii pictorului i se alătură, în “contre-jour”, vocea lui Carlo D’Urso; în comentariul său pare că se aude ecoul îndepărtat al traducătorilor și al tipografilor medievali care își notau pe marginea “Scrierilor” un gând de-al lor, o adăugare de “verb” la “verb”, o adăugare superfluă evanghelică.

Poate chiar vocația pentru sacru, sau furia religioasă, este pusă în relief de la primele scrisori ale pictorului care îi mărturisește întotdeauna fratelui, angoasele și speranțele sale; Imitația lui Hristos este textul care-i călăuzește pașii, încearcă prin predică și cu ajutorul moralei să aducă alinare minerilor și săracilor din dezolata regiune carboniferă din zona Borinage. Prima mare deziluzie își face apariția în momentul în care este împiedicat să- și continue opera de propovăduire religioasă; din acel moment divinitatea sa va deveni Arta, pictura, constanta cercetare a stilului său și a forței sale picturale foarte personală; cum este știut va ajunge pe culmi foarte înalte de noutate expresivă, unicitate de culoare și formă.

Este un dar și o grație că există poeți precum Carlo D’Urso, artizan al cuvântului și iubitor al frumosului. Cine scrie a avut adesea norocul să fie cititor privilegiat al incandenscentului laborator poetic al lui D’Urso, ale încercărilor continue de a atinge o literatură și o poezie ‘universală’. Un adjectiv care se potrivește de minune celui care la fel ca el încearcă bună parte a căilor pe care cuvântul scris poate să le parcurgă, de la poezie la proză până la eseistică; universal pentru că aspiră și are ca model plinătatea expresiei și absolutul.

Din prefața semnată de Emiliano Ventura

Carlo D’Urso (1982, Milano) a publicat poezii, articole și proză poetică în diferite reviste și antologii literare. Printre operele sale amintim: culegerea de poezii Sursum Corda (Milano, Il Melograno, collana «Stilnovo», 2007); Il sangue e il grano [Sângele și Grâul], eseu despre ultimii ani de viață ai lui Vincent van Gogh (Roma, Bardi Editore, 2008); traducerea volumului integral Tamerlane (1827) de E.A. Poe (Roma, Arduino Sacco Editore, 2011); Crier Pour Lui. L’Inquieto Vagare di Arthur Rimbaud [Crier Pour Lui. Neliniștita rătăcire a lui Arthur Rimbaud] (Palermo, Torri del Vento Edizioni, 2013), și Vlad Dracula Țepeș (Roma, Arbor Sapientiae Editore, 2014).

Text bilingv: italiană și română. Traducere din italiană în română: Valentina Negritescu și Adina Teodorescu.

Impaginare: Bogdan-Gavril Chiș. Revizuire text: Davide Arrigoni. Editura: Rediviva, Milano – 2015.

Rediviva

30 octombrie 2018

www.rediviva.it

Loading