Centrul Cultural Italo Român
Milano

Donație de cărți ale autorului Dumitru Găleșanu pentru CCIR

Gen 15, 2012

O nouă donație a îmbogățit biblioteca Centrului Cultural Italo-Român din Milano. La început de an 2012 am primit un pachet de cărți din partea editurii Tracus Arte, aparținând autorului Dumitru Găleșanu din România. Este vorba despre volumele bilingve de poezie Emoții în multivers și Pe corzile luminii / Sulle stringhe di luce.

Mulțumim deopotrivă autorului și editurii pentru frumosul gest de solidaritate culturală față de românii din diaspora.

„Poema, cântecul sau versul reprezintă pentru autorul acestor poezii o «fărâmă vie, smulsă din adâncul învolburat» al propriului sine. Este garanția întru poezie a acestor versuri care, la o primă impresie, ar putea să apară ca ilustrând doar «idei», când, de fapt, ele țintesc și spre muzicalitatea verbului pur.” – Dan Cristea

Loading