Întâlnire la Spazio Oberdan din Milano cu exponenți ai culturii și artei românești. Manifestarea este promovată de o regizoare și o scriitoare românce din Milano.
„Frumusețea românilor. Arta ca mijloc de promovare” („La bellezza dei romeni”) este titlul articolului din 4 noiembrie 2010 semnat de Giorgio Paolucci în prestigiosul cotidian „Avvenire”.
Dincolo de prejudecățile și stereotipurile care tind să identifice românul cu un zidar sau o îngrijitoare ori, mai rău, cu o persoană înclinată spre acte de delincvență: o călătorie spre descoperirea unor comori ale artei și culturii poporului român și a unor personalități românești din Italia, unde trăiește o comunitate numeroasă de români (peste un milion de persoane), care are deja rădăcini solide.
Propunerea manifestării de la Milano vine din partea a două exponente ale comunității românești din Milano, regizoarea Maria Stefanache și scriitoarea și jurnalista Violeta P. Popescu, care propun evenimentul „Întâlniri cu artiști extraordinari din Est”, programat duminică, 7 noiembrie, la Spazio Oberdan, manifestare ajunsă la cea de-a treia ediție.
În centrul manifestării din acest an vor fi arta cinematografică și cea documentară, dar se va vorbi și despre fotografie și literatura română în limba italiană; vor fi prezenți și regizori veniți de la București.
„Dorim să continuăm, ca și la edițiile precedente – spune Maria Stefanache –, aceeași idee a promovării culturii și artei românești, pentru a dezvălui valorile care ne aparțin, adesea necunoscute aici, în Italia, și pentru a contracara prejudecățile și stereotipurile care strică imaginea poporului român. Am pus accentul pe artă și pe diferitele ei expresii pentru a onora imaginea României și a favoriza schimbul cultural dintre cele două țări. Credem că este o inițiativă care mărturisește integrarea și prietenia dintre cele două popoare.”
O mărturie în acest sens va fi și reportajul Mariei Stefanache despre prezența italienilor la București, care va fi prezentat în cadrul ediției din acest an.
La edițiile precedente, în centrul atenției au stat muzica, teatrul, literatura și pictura, cu o serie de personalități de seamă ale elitei culturale și artistice românești care trăiește în Italia: Gheorghe Iancu, coregraful și maestrul Marinel Stefanescu, violonistul Stefan Coles.
La Milano, românii formează prima comunitate de străini: mai mult de 130.000 de persoane rezidente, adică 13% dintre imigranții prezenți în oraș.
Giorgio Paolucci, ‘Avvenire’, 4 noiembrie 2010
![]()
