Comunicat
Editura Rediviva – o contribuție la cunoașterea valorilor culturale românești în Italia; dialog intercultural în cadrul societății italiene.
Editura românească Rediviva din Milano – proiect fondat în anul 2012 – își anunță cititorii că în perioada martie-aprilie vor avea loc trei întâlniri literare ale editurii cu publicul italian și român care trăiește în Italia, evenimente organizate la inițiativa unor biblioteci italiene din regiunea Lombardia și a departamentelor culturale ale primăriilor acestor orașe, după cum urmează:
- 21 martie – Biblioteca Civică din Ornago (MB), ora 20:30
- 13 aprilie – Villa Burba, Rho (Milano), ora 17:30
- 16 aprilie – Biblioteca Chiesa Rossa, Milano, ora 19:00
Prima întâlnire va avea loc cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, în cadrul manifestării „Voci dal Mondo”, organizată de Primăria și Departamentul Cultural din Ornago (MB), care a debutat în ianuarie 2019 cu prezența mai multor autori de origine străină care locuiesc în Italia. „Rediviva – dialog cultural românesc în Italia” este titlul conferinței pe care o va susține Violeta Popescu, director editorial Rediviva, pe 21 martie 2019, la Biblioteca Municipală din oraș. Din partea organizatorilor va fi prezentă prof. Carla Caccia. Următoarele întâlniri vor avea loc în două spații publice din zona Milano: la Biblioteca Chiesa Rossa, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie organizat de Primăria din Milano, și la Villa Burba a Primăriei din Rho (Milano), unde evenimentul va fi consacrat prezentării volumului bilingv I confini del cuore (Frontierele inimii) de Lilian von Kertay, manifestare care va aduce în atenție, prin prisma acestei mărturii literare, România anilor ’50.
Printre invitații celor trei evenimente editoriale se numără profesori, traducători, poeți și jurnaliști italieni.
REDIVIVA, prima editură românească din Italia, a fost fondată în 2012 în cadrul Centrului Cultural Italo Român, ca o inițiativă culturală privată în direcția promovării valorilor culturale românești, editând în jur de 60 de titluri, care cuprind traduceri în italiană din literatura română, volume de istorie, poezie, eseuri, volume bilingve ș.a. Editura participă la festivaluri și târguri de carte din Italia: Salonul Internațional de Carte de la Torino, Bookcity Milano, Festivalul de literatură din Milano, alte evenimente de gen din Italia, fiind menționată în cadrul multor evenimente de intercultură prin deschiderea pe care o are nu doar față de promovarea culturală românească ci și față de publicarea autorilor străini din Italia (Franța, Maroc, Brazilia, Africa etc.). Toate aparițiile Rediviva se înscriu în obiectivele acestui proiect de promovare culturală românească, prin programul de traduceri al unor volume de istorie, literatură, poezie, memorialistică, contribuind și la intensificarea schimburilor culturale româno-italiene și a dialogului intercultural (proiectul este menționat pe portalul Ministerului Instrucțiunii Publice din Italia la domeniul: intercultură).
Interesul dovedit de cititorii italieni pentru volumele Rediviva, de la publicul larg la studenți, profesori sau cercetători, dar și din partea publicului cititor român – cu precădere din partea tinerilor români, studenți și elevi în școlile și universitățile italiene – este o dovadă a importanței acestor proiecte editoriale, dar și a unei necesare susțineri logistice pentru menținerea și dezvoltarea lor.
În mod voluntar, editura a făcut o serie de donații de carte către peste 40 de biblioteci din Italia, precum și unor școli, catedre, institute de cercetare, care au solicitat volumele editurii, atât pentru a oferi cititorilor italieni volume despre România, cât și ca surse bibliografice necesare pentru realizarea unor studii și materiale de natură sociologică, istorică, etnografică, economică etc.
Editura s-a născut ca o continuare firească a unor eforturi din cadrul Centrului Cultural Italo Român din Milano (fondat în anul 2008, cu peste 300 de evenimente organizate), pentru promovarea valorilor culturale românești. Structurată pe mai multe direcții, editura cuprinde diferite colecții, fiecare dedicată unui proiect specific: programe de traducere în limba italiană a unor autori români consacrați, promovarea tinerilor scriitori români care trăiesc în Italia, dar și a celor italieni care au legături culturale sau sufletești cu România.
Deși fondată sub egida unui centru cultural italo-român, Rediviva nu este o editură dedicată doar autorilor de origine română sau italiană, publicând și autori din Brazilia, Maroc, Africa etc. și evidențiind astfel importanța dialogului intercultural.
Rediviva, Milano
Consultați aparițiile editoriale pe pagina web: www.redivva.it
Video: https://www.youtube.com/watch?v=RQfXnLIJBOU evenimente Italia
Materiale, articole și recenzii: www.culturaromena.it
![]()
