Centrul Cultural Italo Român
Milano

Apariție editorială în limba italiană: „Istoria Transilvaniei” de Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan – editura Rediviva, Milano

Apr 24, 2018

Editura Rediviva din Milano este onorată să anunțe, în anul Centenarului României Mari, apariția în traducere italiană a volumului „Istoria Transilvaniei” (Storia della Transilvania) de Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan, a cărui ediție în limba română a fost publicată la editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca (2014). Volumul, în traducerea Mariei Floarea Pop, apare în colecția „Culturi și civilizații” („Culture e civiltà”), are 432 de pagini și este o ediție ilustrată (cca 300 de fotografii). Cartea este un proiect editorial susținut de Centrul Cultural Italo-Român din Milano, cu sprijinul Institutului Cultural Român din București, prin programul de traduceri TPS. Lansarea volumului va avea loc în prezența celor doi autori, Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan, pe 12 mai 2018, în cadrul Salonului Internațional de Carte de la Torino, Pavilionul României, care se va desfășura în perioada 10-15 mai 2018, în organizarea ICR.

Prezenta istorie a Transilvaniei este rezultatul unui efort de durată în urma căruia a rezultat o sinteză asupra trecutului celei mai mari provincii din România de azi, în trei volume cu peste 1500 de pagini dedicată acestei problematici. Cei doi autori au încercat cu onestitate și corectitudine să redea trecutul transilvan, din perspectiva tuturor comunităților etnice și confesionale care au alcătuit Transilvania. Este și o pledoarie de conservare – atât cât se mai poate – a unei individualități locale, a unor tradiții și a unei mari bogății spirituale dintr-o regiune fascinantă, azi parte a României și a unei lumi globalizate și grăbite, atente mai mult la aparențe decât la esențe. Această istorie îndeamnă la cunoaștere în locul ignoranței, la prețuire în locul urii sau indiferenței și mai ales la conviețuire egală în locul confruntării și discriminării, într-o lume în care toți trebuie să avem un loc demn. Tinzând la aceasta, nu am înfrumusețat deloc trecutul, doar spre a răspunde unor comandamente ale prezentului, ci l-am înfățișat, pe cât este omenește posibil, așa cum a fost. Adică frumos și sublim, brutal și sângeros ori pur și simplu oarecare, ca viața (….)

Transilvania este astăzi o parte a României și a Europei în același timp, dar, mai presus de toate, este patria primitoare a tuturor locuitorilor săi. Pentru prima oară în istorie, sunt acum premise reale pentru ca toți locuitorii ei să fie și să se simtă egali și la ei acasă. Țara nu mai este Transilvania de odinioară, dar urmele istoriei sunt peste tot. În trecut, au suferit și au fost fericiți, adesea în momente diferite, și românii, și maghiarii, și germanii, și evreii etc. Nici suferințele și nici bucuriile nu trebuie uitate. Amintirile trecutului sunt un patrimoniu de neprețuit, iar păstrarea lor este un atribut al popoarelor civilizate. Entitatea transilvană este un dat al trecutului, dar, în același timp, ne însoțește peste tot, astăzi, sub ochii noștri. E singurul loc din Europa unde o biserică bizantină stă lângă o bazilică romanică, lângă o biserică gotică și lângă alta barocă, toate vecine cu o sinagogă! De asemenea, singurul loc în care un locaș de cult ortodox este la câțiva pași de unul greco-catolic, de altul romano-catolic, de unul calvin, de altul luteran sau unitarian. Aceasta spune mai mult despre conviețuirea pașnică decât despre conflicte, iar mesajul acestei lucrări este generos: trecutul trebuie cunoscut nu pentru încrâncenare și răzbunare, ci pentru destindere și înțelegere (Autorii)

Ioan-Aurel Pop este un istoric român, profesor universitar și președinte al Academiei Române. Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, a condus și Institutul Cultural Român din New York (S.U.A.), precum și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia). Din martie 2012, este Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 2015, este președintele Comitetului Național al Istoricilor din România și reprezentantul României în Comitetul Internațional de Științe Istorice. Membru în diverse academii și organizații științifice naționale și internaționale, visiting professor al unor universități din S.U.A., Franța și Italia, acad. prof. Ioan-Aurel Pop este, de asemenea, autor a peste cincizeci (50) de cărți, tratate și manuale, și a peste trei sute (300) de studii și articole, publicate la edituri de prestigiu și în periodice din peste 20 de țări din Europa, America și Asia. Temele predilecte de cercetare fac parte din domeniul istoriei medievale și moderne timpurii: instituții ale Transilvaniei, relații între Țările Române, națiunea medievală, raporturi româno-maghiare, paleografia latină și limba latină ca limbă a izvoarelor.

Ioan Bolovan este profesor universitar, conducător de doctorat și din 2012 prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și cercetător științific I la Centrul de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române. Doctor în istorie din anul 1999, a obținut premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române în 2002. Specializat în istoria modernă a României și demografie istorică, având din 2015 funcția de președinte al International Commission for Historical Demography (Geneva), a publicat mai multe cărți de unic autor și în colaborare la edituri din România, Franța, Germania, Olanda, Rusia, Cehia, Argentina, Italia etc., precum și peste 150 de studii în reviste și volume colective din țară și străinătate despre istoria populației Transilvaniei, granița militară austriacă, revoluția de la 1848-1849, istoria instituțiilor culturale, Primul Război Mondial etc.

Rediviva este prima editură românească fondată în Italia (2012), un proiect al Centrului Cultural Italo-Român (constituit în anul 2008), asociație de voluntariat cultural, rodul inițiativei unui mic grup de intelectuali români și italieni. Este un proiect care își propune să contribuie la cunoașterea istoriei și culturii românești în Peninsulă, prin publicarea de volume în traducere în limba italiană, română sau bilingve (româno-italiene), de literatură, istorie, poezie, didactică, filosofie, eseu, cataloage de artă. În cei câțiva ani de la fondarea sa, Rediviva numără circa 50 de titluri, în cele opt colecții propuse de grupul editorial. Editura participă la importante târguri de carte din Italia, fiind invitată pentru prezentări în biblioteci, universități, institute italiene sau în cadrul unor manifestări cu profil intercultural, organizate în diferite orașe ale Italiei, dată fiind deschiderea editurii înspre publicarea nu doar a unor autori români și italieni, ci și a unor autori străini care trăiesc în Italia (brazilieni, algerieni ș.a.).

Rediviva,

Ingrid B. Coman, director

Violeta Popescu, consilier editorial

24 aprilie 2018

infoculturaromena@gmail.com

www.redivivaedizioni.com

Loading