Editura REDIVIVA din Milano la a treia participare la Salonul International de Carte de la Torino
14-18 mai 2015
Deja o tradiție pentru iubitorii de carte din Italia și nu numai, Salonul International de carte de la Torino, ajuns la cea de-a XXVIII-ediție își va deschide porțile pe 14 mai 2015. Așa cum anunță organizatorii, în perioada Salonului vor prinde viață peste 500 de evenimente, o sărbătoare a cuvintelor, marcată de un calendar foarte bogat: întâlniri cu autori, spectacole de teatru, dialoguri, seminarii, dezbateri, lecturi, laboratoare pentru copii etc.
Tema ediţiei din acest an este Le meraviglie d’Italia/Minunile Italiei, iar țara invitată de onoare este Germania. Pentru al șaptelea an consecutiv, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează participarea ţării noastre la cea mai importantă manifestare de profil din Italia cu un stand naţional cu titlul Le meraviglie della Romania/Minunile României.
Situat în Pavilionul 3 R10-S05, Standul României va cuprinde: un spațiu dedicat vânzării de carte: un spațiu destinat evenimentelor literare care vor avea loc în cadrul Standului României; o cabină radio care va găzdui echipa Radio Torino International, unul dintre partenerii media ai participării României la Salonul de Carte, și un punct de informare turistică organizat în parteneriat cu Biroul Național de Turism al României în Italia
Pentru a treia oară, Editura REDIVIVA – un proiect al Centrului Cultural Italo Român din Milano, fondată în anul 2012 are bucuria și onorea să participe la actuala editie a Salonului si sa aducă în fața cititorilor români și italieni câteva apariții editoriale, apărute în mai multe colecții ale editurii:
- “Badante” pentru totdeauna ediție bilingvă: română și italiană (titlu în italiană: „Badante per sempre”), de Ingrid Beatrice Coman, apărută în Colecţia Ti racconto il mondo.
- „Frontierele inimii’ de Lilian v Kertay; Colecția Memorie
- I confini del cuore de Lilian v Kertay; Colecția Memorie
- ‘Adam și Eva’ de Liviu Rebreanu (Adamo ed Eva traducere în italiană de Davide Arrigoni), colecția Quaderni romeni
- Sfera Friglui. Din infern cu dragoste de Aura Christi (La sfera del freddo. Dall’inferno con amore traducere în italiană de Maria Floarea Pop), Colectia Phoenix
Volumul „Sfera frigului. Din infern cu dragoste (titlu în italiană: Sfera del freddo. Dall’inferno con amore) de Aura Christi – proiect editorial susţinute de Institutul Cultural Român prin programul TPS.
Prezentari REDIVIVA.
Vineri, 15 mai, ora 15.30
Spazio della Poesia, Pavilionul 2
In cadrul tematicii Poezia: exil sau patrie? Poezia română la feminin va fi prezentat
Aura Christi, La sfera del freddo. Dall’inferno, con amore, traducere de Floarea Maria Pop, aparut la Colectia Phoenix a editurii. Intervin: Denisa Comănescu, Aura Christi, Mauro Barindi, Floarea Maria Pop
Moderează: Bruno Mazzoni
Duminică, 17 mai, ora 15.30
Standul României, Pavilionul 3, R10-S05
Noi apariţii editoriale – Centrul cultural italo-român de la Milano (Rediviva)
Prezentarea volumelor: Liviu Rebreanu, Adamo ed Eva, traducere de Davide Arrigoni (Rediviva); Lilyan Kertay, I confini del cuore (Rediviva), Ingrid Beatrice Coman, Badante per sempre (Rediviva)
Intervin: Violeta Popescu, Ingrid Beatrice Coman, Roberto Merlo, Davide Arrigoni, Antonio Buozzi.
Moderează: Irina Ţurcanu
Va asteptam!
Milano, 8 mai 2015
www.redivivaedizioni.com