Centrul Cultural Italo Român
Milano

Conducerea Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” în vizită la comunitatea românească din Lombardia

Set 7, 2013

Comunicat

În perioada 11-17 septembrie 2013, conducerea Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București se va afla într-o vizită în Italia, pentru a intra în dialog cu comunitatea românească din câteva orașe și regiuni italiene unde trăiesc mari comunități de români.

Scopul vizitei este prezentarea recentei oferte pe care Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” o propune tinerilor români din diaspora, cărora le creează posibilitatea de a studia și de a absolvi în România în mai multe centre universitare precum: București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Constanța.

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” este acreditată și face parte din sistemul de învățământ din România, pe baza principiilor înscrise în Magna Charta a Universităților Europene și în Declarația de la Bologna. De asemenea, Universitatea a obținut calificativul „Grad de Încredere Ridicat” (cel mai înalt calificativ care se acordă universităților din România), o garanție a calității în învățământul superior.

Această ofertă universitară adresată tinerilor români din diaspora, dar și tinerilor italieni, precum și multe alte aspecte legate de oportunitatea de a studia în țara natală vor fi discutate și analizate la întâlnirea de la Milano.

Toți cei interesați sunt invitați joi, 12 septembrie 2013, la ora 18.30, la sediul Bibliotecii Românești din Milano, unde va avea loc o întâlnire informativă la care vor participa: prof. univ. dr. Corina Dumitrescu – rector al Universității, prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu – prorector, prof. cercet.științific. Andreea-Ileana Danielescu, prof. univ. dr. Andreea Baltaretu – prodecan al Facultății de Management Turistic și Cultural, Tatiana Holerga – referent relații externe, și studenta Andreea Arcan, însoțite de alți membri ai echipei coordonatoare.

Întâlnirea de la Milano se bucură de patronajul Consulatului General al României.

Biblioteca românească: Via Trebbia 33, Milano, metrou linia galbenă, stația Porta Romana.

Vă așteptăm!

Mai multe detalii despre oferta Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”: https:/Rom%C3%A2n%C4%83/tabid/88/articleType/ArticleView/articleId/797/language/it-IT/Oferta-educationala-a-Universitatii-Dimitrie-Cantemir-pentru-tineriii-romani-din-diaspora.aspx

Loading