O interesantă expoziție de fotografie dedicată multiculturalității orașului Milano va fi inaugurată, cu patronajul Primăriei Milano, pe 16 ianuarie 2016, în cadrul Pavilionului de Artă Contemporană din Milano.
Expoziția este organizată de Fundația RISCATTI din Milano, inițiatoarea mai multor proiecte centrate pe tema prezenței și integrării comunităților de străini în capitala lombardă.
Un număr de 18 străini de 19 naționalități, integrați de mai mult timp în societatea italiană, au fost selecționați pentru un curs de fotografie de două luni, susținut de fotografi profesioniști.
Fotografiile, care vor fi expuse timp de două săptămâni, înfățișează aspecte din viața cotidiană a străinilor din Milano și din integrarea lor în societatea italiană, reliefând totodată factorul identitar reflectat în modul lor de viață.
Fotografiile participanților surprind ipostaze inedite din viața comunității pe care o reprezintă, dezvăluind vizitatorilor importanța emigranților, văzuți ca o resursă și nu doar, cum adesea se întâmplă, ca o prezență incomodă, după cum se arată în comunicatul evenimentului.
Fondurile obținute din vânzarea fotografiilor vor fi destinate mamelor italiene și străine aflate în dificultate.
Centrul Cultural Italo-Român a salutat proiectul Fundației RISCATTI ONLUS și a răspuns cererii acesteia de colaborare privind reliefarea prezenței comunității românilor, numeroasă în orașul Milano.
La proiect, care a cuprins cursul și expoziția de fotografie ce va fi inaugurată pe 16 ianuarie 2016, a participat Felicia Chiciorangea, videoreporter stabilită de 16 ani în Italia, cu o lungă și bogată activitate în domeniul reportajelor video și al fotografiei, nutrind un viu interes pentru ceea ce face.
Cu pasiune, entuziasm și profesionalism, Felicia Chiciorangea (Felicia Chi) surprinde de mai mulți ani, în fotografii și reportaje video, chipul frumos al comunității românești din Italia, care transpare în manifestările artistice și culturale organizate în diferite orașe din Lombardia. Este o prezență plăcută și constantă, reușind prin munca ei să redea emoție și culoare, să transmită sentimente și trăiri.
Interesată de tot ce este pozitiv și frumos atunci când este vorba de România, consideră că orice ocazie de a-și prezenta țara este un beneficiu pentru imaginea acesteia, iar fotografia reprezintă unul dintre mijloacele cele mai directe de a demonstra acest lucru.
Activitatea sa înseamnă și colaborarea, de-a lungul mai multor ani, cu diferite televiziuni locale din Lombardia, unde și-a îmbogățit experiența în domeniu.
Expoziția, cu intrare gratuită, va rămâne deschisă până pe 27 ianuarie 2016 la PAC – Padiglione d’Arte Contemporanea, Via Palestro 14, Milano.
![]()
