Casa delle Culture del Mondo din cadrul Provinciei Milano, Asesoratul de Cultură al Provinciei Milano, cu patronajul Consulatului General al României la Milano și colaborarea Centrului Cultural Italo-Român din Milano, vă invită la expoziția fotografică „MARAMUREȘ. Unde timpul s-a oprit…”, realizată de fotografii italieni Mario Negri și Donatela Penati.
Inaugurarea expoziției va avea loc sâmbătă, 15 martie, de la ora 17.00, la Casa delle Culture del Mondo, Via Giulio Natta 11 din Milano (metrou linia roșie, Lampugnano).
Mario Negri și Donatela Penati care trăiesc la Milano, impresionați de cultura și istoria României, de locurile pe care le-au cunoscut în călătoriile avute pe meleagurile țării noastre, de frumusețea peisajelor și mai ales de ospitalitatea și deschiderea oamenilor întâlniți în Maramureș, au dat viață unei expoziții de fotografie care să aducă în prim-plan, cu precădere, momente cotidiene din viața comunității din această regiune.
Expoziția cuprinde 24 de panouri fotografice, realizate în alb-negru, fotografii centrate pe bucurie, durere, credință și activitate, așa cum le-au văzut trăite pe chipurile oamenilor, în satele din zona Maramureș unde au călătorit.
Dorința celor doi autori a fost să aducă la cunoștința publicului italian un crâmpei din ce înseamnă viața oamenilor din această zonă tradițională, unde “timpul s-a oprit”, exprimându-și surpriza și totodată bucuria descoperirii unor locuri pe care le-au îndrăgit din primul moment.
O expoziție care pune în prim-plan secvențe de viață ale unei comunități încă tradiționale, pe care cei doi autori o aduc în fața publicului italian și, deopotrivă, a celui român, cu intenția de a recrea o atmosferă care aparține unui loc și unei memorii colective.
Vor lua cuvântul la inaugurarea expoziției: dl George Gabriel BOLOGAN, consul general al României la Milano, Mario NEGRI, Donatela PENATI, Violeta POPESCU.
Expoziția va rămâne deschisă până pe 6 aprilie 2014. Orar de vizitare: marți–vineri 10–18.30, sâmbătă și duminică 14–20.
Intrarea liberă.
Informații:
Provincia di Milano/La Casa delle culture del mondo, tel. 02 334968.54/30
www.provincia.milano.it/cultura – culturedelmondo@provincia.milano.it
www.culturaromena.it
Birou de presă:
Provincia di Milano/Cultura, tel. 02 7740.6310/6359
CulturaRomena.it
![]()