Centrul Cultural Italo Român
Milano

Viorel Boldiș un român care a cucerit Italia prin poezie

Gen 8, 2010

Născut în anul 1966, în nord-vestul Transilvaniei, mai exact în orașul Oradea, Viorel Boldiș are acum 43 de ani și, în prezent, locuiește la Cellatica, localitate situata în provincia Brescia din nordul Italiei. Sosește în Peninsulă în anul 1995. Înainte de a decide să plece spre Vest era redactorul-șef al publicației bihorene Jurnalul de Dimineață. Își iubea meseria de jurnalist, însă greutățile vieții l-au determinat să părăsească România la numai cinci ani de la Revoluție. Ajunge în Italia, în orașul Brescia, acolo unde, practic, i se promisese că o să locuiască, însă rămâne consternat când, la adresa indicată, găsește un cimitir și nu o casă de oameni.

În Italia, a dormit în gara din Milano și în cutii de carton

“Ieșit din biroul meu de redactor-șef, m-am trezit dormind în gara din Milano. Venisem în Italia cu o adresă în buzunar. Aveam pe cineva, care îmi promisese un ajutor, însă când am ajuns la adresa respectivă, am constatat că acolo se afla un cimitir și nu o casă. Rămăsesem, prin urmare, și fără acea adresă”, a povestit poetul.
Înșelat, deci, în așteptări, românul nu se descurajează nici atunci când este nevoit să doarmă în gara din Milano și în case părăsite. “Nemaicunoscând pe nimeni am plecat la Milano, unde am rămas un an. Pentru două săptămâni am dormit în fața gării, în cutii de carton. Am mai dormit și prin case părăsite. Am stat fără casă aproape un an”, a completat Boldiș.

La bază este bibliotecar

Acum, lucrează într-un mic atelier, și asta pentru că din poezie nu se poate trăi financiar. “Eu nu sunt laureat, nu am studii superioare. Meseria mea este de bibliotecar, dar aș câștiga foarte puțin din asta. Mi s-a oferit această șansă, acum câțiva ani, dar din punct de vedere economic era dezavantajos. Atunci am preferat să lucrez într-un atelier, ca simplu muncitor, pentru că salariul este mai mare”, a menționat românul.
Recent, și anume în luna octombrie anul curent, autorul român Viorel Boldiş a obținut, la Roma, premiul I la concursul Literatura perntru copii la categoria de vârstă 11-13 ani cu povestirea “Amir”. Tot în această toamnă, Viorel Boldiș a primit o mențiune particulară la Premiul Internațional pentru poezie „Nosside”, la care participă concurenți din toate colțurile lumii, Boldiș fiind de altfel singurul român premiat la acest concurs.

„Sunt un intelectual ratat”

Modest din fire, Boldiș spune despre sine că este un “intelectual ratat”. Motivul pentru care își atribuie această sintagmă se datorează faptului că nu are studii superiore. Ironia face însă ca acest poet să fie unul dintre cei mai premiați români din străinătate, bucurându-se de popularitate în lumea literară, în special în rândul poeților contemporani, francezi și italieni.
Viorel Boldiș este unul dintre românii care datorită curajului de a merge mai departe, a obținut de la viață exact cât a vrut și, tot el, ne reprezintă țara în Italia prin poezie.

“Sunt doar un culegător de sentimente”

În ciuda succesului său și aprecierilor primite din partea lumii literare din Peninsulă, Boldiș se consideră “cel mult poet”.
“Nu mă consider un scriitor, nici măcar un intelectual. Sunt, cel mult, un poet și un culegător de sentimente care, din când în când, le împărtășește și celorlalți”, spune românul într-o scurtă caracterizare.

Curând, o carte și în limba română

Chiar dacă până în prezent nu a scris o carte în limba română, poetul spune că are în plan să publice, cât mai curând, și în “limba mamă”. De altfel, potrivit declarațiilor sale, a avut o astfel de inițiativă chiar înainte să părăsească România, însă Revoluția din ‘89 l-a împiedicat să-și ducă planul la bun sfârșit. Reia acest proiect mai târziu și reușește, astfel, să câștige în 2005 concursul pentru poezie Eks & Tra. Este momentul când i se publică prima carte de poezii în limba italiană, numită “Da solo nella fossa comune” (“Singur în gropa comună”).

“Acest volum de poezii a fost scris, aproape în întregime, în românește, în anii premergători Revoluției, și ar fi trebuit să-l public în România, în 1989, dar a venit Revoluția și nu am reușit. A rămas, astfel, în sertar în toți acești 20 de ani care au trecut de la Revoluție și până am obținut premiul la concursul Eks & Tra în 2005”, a adăugat poetul.

Dacă aș fi continuat să scriu poezii doar în limba română, versurile mele ar fi avut… ceva în plus.
Viorel Boldiș este de părere că doar atunci când sunt scrise în limba maternă, poeziile au farmec cu adevărat. Este și motivul pentru care crede că, dacă ar fi continuat să scrie numai în românește, poeziile sale ar fi avut… ceva în plus. “Oricât de bine ai stăpâni o limbă străină, sunt acele mici nuanțe pe care oricine reușește să le strângă în bagajul lui cultural, trăind într-o țară, până la o anumită vârstă. Am citit traduceri din Eminescu și Balga în limba italiană și vreau să spun că traducerile nu reușesc să transmită aceleași emoții pe care ți le dau atunci când le citești în română. De aceea, cred că dacă aș fi continuat să scriu poezii doar în limba română, atunci versurile mele ar fi avut mult mai mult farmec”, a explicat Boldiș.

Frecventează lumea literară din adolescență

Îndrăgostit iremediabil de poezie, în anii 80, când era doar un adolescent, începe să frecventeze Cenaclul literar “Iosif Vulcan”, din Oradea. “Acolo am intrat pentru prima orară în lumea literară. Acolo am recitat prima oară poezii și tot la Oradea am debutat într-un ziar local”, își aminteșete poetul.
Cu premiile era obișnuit și în România, căci, elev fiind, a câștigat numeroase concursuri literare pentru copii și olimpiade de limbă și literatură română. În legătură cu olimpiadele la care a participat, Viorel își amintește și o întâmplare hazlie care nu este însă departe de a atesta talentul său ca și poet. “M-am prezentat la o olimpiadă de limbă și literatură română și am scris toată lucrarea în versuri”, povestește Boldiș zâmbind.

Sunt un copil de țăran, dar citeam poezii de când eram mic

Despre sine, poetul român mai spune că este un fiu de țăran, crescut la țară, dar care citește poezii de când era un țânc. “Și acum, când mă duc acasă și mă uit în biblioteca mea, cred că am două sau chiar trei sute de cărți numai de poezie românească, cărți cumpărate din economiile mele de școlar. Cunoșteam cei mai nesemnificativi poeți care scriau pe vremea aceea, în România. Tatăl meu, țăran în stilul lui Moromete, era împotriva acestui lucru: poeziile sant doar pentru domni și domnisoare zicea el”, a mai spus românul.
“Tata îmi spunea mereu să las în pace poezia că nu-i de nasul nostru. Tu trebuie să înveți să dai cu coasa!, îmi spunea”, își mai amintește poetul cu zâmbetul pe buze. Nimic nu îi poate însă curma dragostea pentru poezie lui Boldiș.

Am căzut la treapta a doua’

Primul zid de care avea însă să își frângă aripile pentru prima oară, nu este tatăl, ci regimul comunist. Ajuns la liceu întâmpină greutăți pentru că tatăl său “își permite o obrăznicie la adresa Partidului”.
“La liceu, am avut ocazia să mă izbesc de niște lucuri care pe vremea aia se practicau des. Tatăl meu era președinte la o cooperativă agricolă și intrase în conflict cu secretarul local al partidului comunist. Din acest motiv, mi-au fost puse piedici când am susținut treapta a doua. Eram la liceul de Filologie-Istorie din Oradea, actualul liceu Mihai Eminescu. Deși luasem treapta întâi cu 9 și ceva, nu am trecut, totuși, de treapta a doua. De asemenea, și tatăl meu, pentru că a fost obraznic, a fost trimis să lucreze “voluntar” timp de șase luni, la Casa Poporului. Tot din astfel de motive nu am reușit să termin niciodată facultatea. Sunt un intelectual ratat”, a menționat, râzând, Boldiș.

A publicat prima oară la îndemnul fiicei sale

În anul 2000 câștigă cea de-a doua ediție a premiului “Culture e confronto”, cu povestirea “Emigrația explicată fiicei mele”. Totodată, poetul a ținut să precizeze că această poveste fusese scrisă special, după cum indică însuși titlul, pentru fiica sa cea mare, Anda, despre care poetul a ținut să adauge că a numit-o astfel, în amintirea artistei sale preferate, Anda Călugăreanu.

“La vremea respectiva Anda avea 9 ani și abia ajunsese în Italia. Ca să-i îndulcesc în oarece fel impactul cu această “nouă lume”, am scris o scurtă povestire de vreo 6 – 7 pagini, inspirată mai mult sau mai puțin din experiența personală, în care se vorbea despre Emigrație, dar transpusă în lumea animalelor: un lup pe nume Decebal, decide la un moment dat, obligat de situația dezastroasă și de lipsa hranei din Pădure, să emigreze în Oraș, adică locul unde trăiesc umanii împreună cu animalele lor domestice. Pornind de la această povestire, am scris mai tarziu chiar un mic roman pentru copii care s-ar putea sa fie publicat anul viitor”, ne-a spus poetul încercând să explice subiectul operei premiate în Italia.

“Pentru că fiica mea spusese această poveste la școală și profesoarei, care de altfel auzise de acest concurs, i-a plăcut mult, mi-a propus să o trimit. Ulterior, a fost publicată și într-o carte pentru copii”, a adăugat Boldiș.

Recent, povestea unui băiețel afgan îi aduce încă un premiu, la Roma

Multe din operele sale au ca temă viața chinuită a emigranților români, dar și a celor de alte naționalități. Așadar, cu câțiva ani în urmă, pune pe foaie povestea tristă a unui copil afgan care locuia în Italia. Cu această proză obține și premiul care i-a fost înmânat recent, la Roma, în luna octombrie.
“Povestea este inspirată din realitate. În perioada în care dormeam în fața gării din Milano, am împarțit cutia de carton cu un fost profesor universitar, cazut in dizgrație! El a fost cel care m-a ospitat, în prima seară petrecută în gara din Milano, în cutia sa de carton și tot de la el am aflat povestea lui Amir. Este vorba despre un băiețel afgan căruia îi mor părinții și rămâne singur în Italia, cu doar câteva zile înaintea Crăciunului. M-a impresionat și am scris-o”, a relatat românul.

Își vindecă rănile cu versuri

Printre motivele pentru care scrie poezii, poetul român a enumerat și faptul că, versurile i-au indulcit viata de emigrant.
“Pentru noi, mai ales pentru poeții dezrădăcinați, faptul de a scrie nu înseamnă doar să scrii pentru altcineva, ci devine și un fel de terapie, omul încercă să-și vindece rănile. De reușit să te vindeci, nu reușeși, dar e un mod de a înșela toate neajunsurile pe care le suportă un migrant. Este și un mod de a evada din cotidian, alte ambiții literare nu am”, a mai spus Boldiș.

“Emigranții români trăiesc între două lumi”

În ciuda celor 15 ani care s-au scurs de când locuiește în Italia, românul spune că trăiește cu sufletul, mereu, în România și, din acest motiv, nu se consideră pe deplin integrat.
“E foarte greu să trăiești cu corpul tău de carne și sânge aici și cu sufletul în România. De câte ori mă întorc în România, primele zece zile sunt ca și o minunăție, dar după două săptămâni îmi lipsește și Italia. Prin asta trec toți românii și toți emigranții, în general. Suntem străini și aici și acolo. Trăim între două lumi, între cer și pământ, cum spunea Blaga. Faptul că vorbesc și scriu în italiană nu înseamnă că sunt pe deplin integrat. E normal să vorbești și să scrii în limba țării în care trăiești”, a conchis poetul român.

Luiza DICULESCU, ziarul Adevarul, 3 ianuarie 2010

Loading