Centrul Cultural Italo Român
Milano

Un urmaş a lui Dimitrie Cantemir la Roma

Feb 22, 2010

De origine nobiliară, compozitorul se înrudeşte, după mamă, cu Antioh Cantemir fratele lui Dimitrie, istoricul domn al Moldovei. Astăzi, Roman Vlad duce o viaţă activă: frecventează cercurile şi instituţiile culturale romane, este frecventat de oameni de litere, muzicieni, oameni de artă. Cu toată vârsta sa înaintată dispune de o acută memorie şi de o deosebită capacitate creativă.

Sâmbăta trecută maestrul a împlinit 90 de ani, prilej pentru romani de a omagia o carieră excepţională. Accademia Filarmonica Romana i-a dedicat un concert în primă execuţie absolută, la Roma, la Sala Casella, la care au participat prietenii compozitorului, colegii, un public numeros. De asemenea, în premieră naţională a fost prezentat filmul omagial al regizorului Giovanni Sinopoli, „Roman Vlad şi sunetul memoriei”.

De-a lungul vieţii, apreciatul compozitor român a fost răsplătit pentru succesele activităţii sale cu numeroase diplome şi premii de către importante aşezăminte culturale i de artă. Este academician al prestigioasei Accademia di Musica Santa Cecilia din Roma şi Doctor Honoris Causa al institutelor de muzică di Bucureşti, Cluj şi Iaşi.

Un profil uman pentru o istorie care l-a remarcat

Sunt născut în Bucovina, într-un ţinut care azi aparţine Ucrainei; în 1941, odată cu intrarea trupelor sovietice şi ocuparea zonei de nord a României, am fost la un pas de a-mi pierde cetăţenia. Am venit în Italia cu o bursă de studii pentru inginerie navală şi am devenit, culmea, muzician.

În acele vremuri neclare, tânăr fiind, am fost sprijinit de un bun prieten, Scarlat Lambrino, celebrul director la Academia Română din Bucureşti. Odată ajuns în Italia am fost ajutat de un alt prieten, italian, monsignor Montini, devenit papa Paul al VI lea. Munceam foarte mult, mă dedicasem muzicii într-o perioadă a vieţii plină de incertitudini.

Am fost la un pas de a fi arestat pentru că, în 1943 , în Italia fiind, am compus o piesă muzicală antifascistă. A trebuit să mă retrag o perioadă la Bucureşti unde am fost găzduit de un alt bun prieten, compozitorul Dinu Lipati. L-am cunoscut personal şi pe George Enescu. De-a lungul vremii am compus peste o sută de opere muzicale: simfonii, quartete, concerte pentru pian, balete”, spune Roman Vlad.

Elogiul adus de către un prestigios muzician italian

L-am cunoscut foarte bine pe compozitorul român Roman Vlad; Accademia Nazionale di Musica Santa Cecilia ne leagă prin aceeaşi formaţie artistică de un destin comun. Concertul care i-a fost dedicat sâmbătă este un important semn de preţuire al prietenilor din ţara care l-a adoptat.

Roman Vlad a contribuit nu numai la ridicarea prestigiului muzicii româneşti, dar, în aceeaşi măsură, a apropiat Italia şi mai mult de pasiunile umane, cultura şi de bogăţia spirituală românească. Îmi este plăcut să aud în celebre filme italiene coloana sonoră compusă de acest mare român”, a spus prof. Alfonso Ghedin, cunoscut muzician italian.

FOTO: compozitorul Roman Vlad

Ferer Magdo

Loading