FOTO. Vestimentație, Alina S. Mărgulescu
23-27 settembre 2011
Eveniment la Milano cu tineri designer români
“World of fashion. Trei continente – nouă națiuni” dă startul pe 23 septembrie a.c. la Milano, unui eveniment care va da viață creațiilor tinerilor designer participanți la cursurile vestitei Academii de artă Brera din Milano.
Reunind cursanți din Italia și din alte nouă țări între care și România, manifestarea de la Milano, este așa cum se precizează în comunicatul organizatorilor o “întâlnire privilegiată între stil, tehnică, tradiție și istorie”.
Evenimentul se întinde pe toata perioada Fashion Week Milano și va pune în evidență creațiile celor mai buni studenți care s-au specializat în acest an la Academia Brera, în dorința de a le creea o punte de lansare în sofisticata industrie a modei. Deschiderea cursului de design în interiorul vechi școli de artă milaneze, a permis selecționarea de la un an la altul, a multor tineri talentați. Pentru prima oară însă în acest an, cele mai apreciate creații artistice de la obiecte de vestimentație și până la accesorii, devin vizibile prin intermediul unui eveniment organizat în mod special la Milano.
Participarea românească este preponderentă daca ținem seama de prezența a trei tinere designer care s-au bucurat de frecvența la cursurile academiei milaneze: Alina Stroie Mărgulescu, Florina Ivașcu și Olimpia Dobrotă.
Evenimentul conceput și organizat de Giovanna Repossi și Valentina Sartorio, se bucură de patronajul Regiunii Lombardia, Provinciei Milano și a Camerei Naționale de Modă a Italiei.
Serata inaugurală cu parada vestimentară și a accesoriilor va avea loc pe 23 septembrie a.c. începând cu orele 19.00 într-o locație devenită reper în lumea modei milanze: Palazzo Diesel, Via Sthendal. 36.
Alina Stroie Mărgulescu este una dintre tinerele studente ale Academiei Brera, fiind prezentă la eveniment cu câteva dintre creațiile personale. Laureată în Pictură Murală la Universitatea Bucuresti și studentă la Universitatea de Arte Plastice și Design, Alina S. Mărgulescu a avut posibilitatea prin intermediul unei burse, ca în acest an să își îmbogațească cunoștințele în materie de design vestimentar la Milano. “Este o mare șansă a fiu prezentă la Milano – a declarat ea- Brera fiind un nume consacrat în domeniul artei. Am participat la mai multe cursuri teoretice și practice care mi-au deschis multe orizonturi”. În legătură cu evenimentul World of fashion unde participă și alte două tinere artiste din România, Alina S. Mărgulescu ne-a mărturisit “sunt prezentă la această manifestare cu colecția “Treasure inside” realizată sub îndrumarea designerului italian prof. Francesca Liberatore. Sunt fericită să amintesc apoi două persoane care au colaborat la acest proiect al meu: e vorba despre un nume deja cunoscut la Milano – Cristina Elena Toma designer al propriului brand de pantofi, afirmată deja nu doar pe piața italiană cât și pe covorul roșu de la Hollyood, make-up artist Candia Trugly la Marie Claire România dar și aportul agenției MRA“. Cât privește planurile de viitor în Milano, tânăra artistă este în pregătirea unei importante expoziții colective alături de artiști consacrați din Milano care va debuta în luna decembrie.
Redacția www.culturaromena.it Milano
www.circlemilano.com