Centrul Cultural Italo Român
Milano

Comemorarea eroilor români in orașele Milano și Legnano (LO)

Mag 24, 2015

Comemorarea eroilor

Eroii nu sunt nici învinși, nici învingători, sunt exemple ale curajului și fidelității față de un ideal, de un jurământ, de un simbol și alcătuiesc Panteonul unui neam.

Sărbătoarea Înălțării Domnului este consfințită prin lege Ziua Eroilor Neamului.Consulul general al României la Milano, dl. George Bologan, a participat la două momente semnificative, slujba oficiată la parohia ortodoxă din Milano de pr. Traian Valdman și la ceremonia militară de la cimitirul monumental din Legnano, unde sunt înhumați cinci militari români căzuți în Primul Război Mondial. Au fost prezente autoritățile locale civile, militare și religioase. Alături de primarul din Legnano, Centinaio Alberto și consulul general, s-au aflat și consulii G. Miloșan și C. Căpățînă.

Aflarea osemintelor soldaților români din cimitirul din Legnano a fost făcută cu sprijinul prof. Marco Baratto, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” din nordul Italiei.

Informații de fond

Ziua Înălțării Domnului a fost declarată Ziua Eroilor prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920. Șeful oficiului consular participă în fiecare an la slujba de pomenire pentru eroi celebrată la parohia ortodoxă ”Pogorârea Sfântului Duh” din Milano, subliniind prin acest act importanța cultului eroilor în tradiția și cultura poporului român și în sensibilizarea unei atitudini civice motivate de sensul etic și responsabil față de trecutul istoric și față de prezent.

În cimitirul monumental din orașul Legnano a avut loc o ceremonie solemnă a comemorării eroilor italieni (cu ocazia marcării a 100 de ani de la intrarea Italiei în Primul Război Mondial) și, pentru prima dată a comemorării eroilor români ( în cimitirul din Legnano se află înmormântați cinci ostași români din Primul Război Mondial, originari din zona Ardealului). Au participat autoritățile locale, primarul însoțit de cei doi nepoți și consilieri locali, autorități militare și religioase, reprezentanți ai diferitelor arme și ai cazărmii NATO de la Solbiate Olona. A avut loc o depunere de coroane din partea Primăriei Legnano și a Consulatului General al României din Milano, urmată de o slujbă religioasă celebrată de doi preoți români, ortodox și greco-catolic și de un preot romano-catolic italian. Profesorul Marco Baratto a transmis un mesaj argumentat din punct de vedere istoric al relațiilor militare româno-italiene. Mesajul primarului Centinaio Alberto a fost centrat pe efectele distructive ale războiului și pe importanța conștientizării valorii pe care o are fiecare om pentru a realiza o societate a respectului și a păcii.

Din discursul consulului general al României, G. Bologan, s-au desprins cinci idei principale: vizitarea mormintelor eroilor cărora le datorăm ziua de azi este o lecție care ne învață să ne îndreptăm pașii pe căile păcii, a împăcării, a înțelegerii și a virtuților. Uniunea Europeană este singurul proiect de pace care durează și în care trebuie să investim fiecare cetățean. Războaiele paralizează speranțele și distrug frumosul. Chiar dacă nu toți eroii au un nume, toți sunt un exemplu de curaj și de demnitate. Istoria ne învață să evităm deciziile miope și să nu repetăm de două ori aceeași greșală.

Sursa

http://milano.mae.ro/

Loading