Centrul Cultural Italo Român
Milano

Start în concursul Internțional de Poezie: Giovani e Poesia 2012-2013

Ott 4, 2012

FOTO: Villa Canonica, Triuggio unde se desfășoară în fiecare an ceremonia de premiere

Start în concursul Internțional de Poezie: Giovani e Poesia, Triuggio (Milano) 2012-2013

Centrul Giovani e Poesia din Triuggio (Milano) în colaborare cu Centrul Cultural Italo-Român, Primaria din Triuggio, Banca Credito Cooperativo Valle del Lambro, Asociația Culturală si Fotografica Valle Lambro, Editura Prometeus și cu patronajul ziarului “Il Cittadino” din Monza, Universitatea Valle del Lambro și “Messaggero dei Ragazzi” din Padova, anunță startul celei de a XX-a ediție a Premiului Internațional de Poezie de la Triuggio, Milano.

Premiul Internațional de Poezie s-a născut in anul 1991 ca un obiectiv al Centrului de Poezie și Tineret din Triuggio. În decursul anilor s-a constatat o mare participare a elevilor și tinerilor din Italia dar și a altor țari, tot mai prezente în cadrul importantei manifestări de poezie de anvergură internațională.

În ultimii ani, copii din România dar și din Republica Moldova sunt tot mai prezenți printre câștigătorii mai multor secțiuni ale prestigiosului premiu. La ediția din 2012, România s-a situat pe primul loc ca număr de participanți între cele 16 țări aflate în concurs, care a înregistrat mai mult de 1000 de creații literare.

La ediția din 2012 au fost acordate importante premii unor școli și tineri autori romnâi din România și Italia, între care Medalia de argint din partea Camerei Deputaților Italiene, acordate elevei Iulia Someșan de la Colegiul Mihai Eminescu din Baia Mare.

Centrul Cultural Italo-Român din Milano este partener și susținător al concursului în relația cu România și Moldova încă din anul 2010. La concurs sunt invitați să participe nu doar copiii din România cât și cei care triesc și învață în Italia. Toti cei interesați sa participe se pot adresa și Centrului Cultural Italo Român scriind pe adresa: infoculturaromena@gmail.com

REGULAMENT

Premiul ediției din anul 2012-2013 va cuprinde șase secțiuni.

A. Sectiunea destinată copiilor cu vârsta cuprinsă până la 12 ani împliniți.

B. Școlilor;

C. Tinerilor între 13 și 17 ani împliniți

D. Tinerilor după 18 ani;

E. Poezii inedite;

F. Fotografie și Poezie pe tema Natură și Societate.

Concursul permite participarea la mai multe secțiuni.

Participarea are în vedere următoarele cerințe:

Pentru secțiunile A-C-D se vor prezenta un maximum de 3 poezii pe temă liber aleasă; La secțiunea E participarea prevede prezentarea unui numar cuprins între 20 și maxim 35 de poezii, care să constituie o culegere de poezii.

La sectiunea B participarea constă într-o creație comună sau un proiect comun care aparține unei școli sau unui grup de clase dintr-o școală;

La secțiunea F participarea consistă în prezentarea unei poezii împreună cu o fotografie sugestivă, format 13×18 sau 10×15.

Toate creațiile vor fi originale și vor fi trimise în șapte copii (doar pentru secțiunea F este necesară prezentarea a două copii) între care doar una va avea datele autorului: nume, prenume, varsta, nationalitatea, locul nasterii, numarul de telefon al autorului sau al scolii unde invata, adresa email. Poeziile vor fi expediate împreună cu chitanța care dovedește achitarea cotei de participare.

Autorii vor trebui să declare că sunt autori și creatori la secțiunile la care participă. Școlile participante la secțiunea B vor trebuie să atașeze o lista cu datele elevilor și operelor, eventual o prezentare.

La secțiunea C se va atașa și o copie dupa cartea de identitate unde apare data nașterii.

Textele aparținând participanților din toate țările vor fi prezentate in mod obligatoriu în două limbi. În cazul copiiilor și școlilor din Romania poeziile sau creațiile literare prevăzute în concurs, vor fi trimise în limbile: română și italiană.

Clasificarea premiilor:

Secțiunea A – Medalie de argint la primii trei clasificați

Secțiunea B – Plăci pentru primele trei școli clasificate

Secțiunea C: primul clasificat: 150 de euro; premiul doi si trei: medalie de argint

Secțiunea D: primul clasificat: 300 de euro; premiul doi si trei: medalie de argint

Secțiunile E si F: Medalii si trofee la primii trei clasificați

Sunt prevazute ca și la edițiile precedente:

    – Medalie de argint din partea Camerei Deputaților Italiene

    – Premiul Special oferit de Editura Prometheus.

    – Premii oferite de ziarul: ‘Messaggero dei Ragazzi’.

    – Premiul Special pentru cea mai bună creație dedicată mamei “in memoria di Bruna Baroni”.

    – Premiul Spacial “in memoria di Ettore Villa” pentru cel mai bun tânăr autor

    – Premiul “Andrea Negrotto Cambiaso” pentru cel mai bun text care reliefeaza valorile vieții

    – Premii Speciale oferite de Pro Loco Triuggio și Università del Tempo Libero della Valle del Lambro.

    -Premii Speciale oferite celor mai frumoase texte pe tema Naturii

    – Premiul Special “in memoria di Eugenio Bentivegna” pentru cel mai bun text al unui autor tanar

    – Alte premii și recunoașteri venite din partea Comisiei sau Juriului

Ceremonia de Premiere este preconizată pentru duminică, 2 iunie 2013 la Villa Canonica din Triuggio, una dintre cele mai vechi și frumoase clădiri din Lombardia. Vor fi informați doar câștigătorii ediției. Premiile vor trebui ridicate personal sau prin intermediul unei persoane delegate.

Poeziile premiate și unele creații ale primilor clasificați de la secțiunile B și E vor fi reunite într-o antologie ingrijita de Editura Promoteus și vor fi publicate.

Participarea implică acceptul integral al întregului concurs.

Cotele obligatorii de participare la Concurs:

  • Secțiunile A – B gratuite;

  • Secțiunea C- 10 euro cota de participare

  • Secțiunea D – 20 euro cota de participare;

  • Secțiunea E – 10 euro cota de participare

  • Secțiunea F – 10 euro cota de participare

Pentru autorii care provin din țari extra UE, participarea este gratuită. Copiii din Republica Moldova pot participa gratis.

Cotele vor fi trimise fie printr-un serviciu de transfer de bani, fie vărsate în contul BANCOPOSTA. n 000052597465 (IBAN: IT35G0760101600000052597465) cu numele CENTRO GIOVANI E POESIA.

Toate creațiile vor fi trimise pana la data de 31 ianuarie 2013 pe adresa

CENTRO GIOVANI E POESIA – Via Indipendenza, 25 – 20844 Triuggio (MB). Italia.

Pentru alte informații va puteți adresa Centrului Giovani e Poesia: tel. si fax: +390362970302 Președinte: Alessandro Villa; e-mail: alex.villa@alice.it

sau Centrul Cultural Italo-Roman din Milano: infoculturaromena@gmail.com responsabil, Violeta Popescu.

Articole legate de participarea copiiilor români pe www.culturaromena.it

www.culturaromena.it/Română/tabid/88/articleType/ArticleView/articleId/399/Copiii-romani-premiati-pentru-poezie-la-concursul-international-de-la-Triuggio.aspx

https://www.culturaromena.it/Rom%C3%A2n%C4%83/tabid/88/articleType/ArticleView/articleId/523/Copiii-din-Romania-si-Moldova-premiati-la-Concursul-de-Poezie-de-la-Triuggio-Milano.aspx

Loading