Centrul Cultural Italo Român
Milano

Femeia cu păr bălai din istoria Concursului „Centro Giovani e Poesia” de la Triuggio

Ott 23, 2016

Femeia cu păr bălai din istoria Concursului „Centro Giovani e Poesia” de la Triuggio

Joi, 20 octombrie 2016 a avut loc la Primaria din Triuggio (provincia Monza-Brianza) lansarea de carte a lui Alessandro Villa – scriitor, fondator și președinte al Concursului „Centro Giovani e Poesia”. La eveniment au luat parte vice-primarul localitatii, reprezentanti ai Asociației Naționale de Mutilați și Invalizi de după Război, prieteni ai autorului și cunoștințe.

Este vorba despre volumul “Il canto della gru” (Cântul cocorului) publicată la Prometheus – o carte-omagiu aduse poetei Jevhenia Leschuk (1928-2010) născută în Kvasiv, Ucraina.

Patria, devotamentul și dragostea față de Italia într-o combinație, aparent, paradoxală cu teroarea din urma războiului mondial sunt cuvintele-cheie din această carte. Sub semnul emoţiei, suferinţei, dar şi bucuriei: viaţa Jevheniei își găsește spațiu în cercetarea jurnalistico-biografică a lui Alessandro Villa.

Istoria unei doamne „puternice, care nimic nu ar fi putut-o opri” chiar dacă e refuzată de zeci de ori și se trezește mereu în fața unui perete, așa cum susține autorul. Un lanț de evenimente din viața Jevheniei care trăiește povara vieții sale – perioada belică, menită să își înnece suferința în poezie. Și cine ar fi crezut vreodată că strigătul său interior ar putea ajunge ajunge tocmai aici? Totul începe la Triuggio, cu puţin timp înainte de Ceremonia de Premiere a Concursului Centro Giovani e Poesia din anul 1996, când poeta Jevhenia ajunge în Italia pentru prima dată. A. Villa primește un apel din partea unui membru organizator : “A venit o doamnă în vârstă care are în mână o foaie despre concursul dvs, dar nu reușim să ne înțelegem.”

O doamnă cu păr lung și bălai. Citeai pe chipul său frică. Nu vorbea, era foarte rezervată. “Nu reușeam să ne înțelegem, mai târziu am spars gheața, reușind să interacționăm cu câte un cuvânt din rusă, poloneză. Dădea mereu impresia că ajunsese cu un bagaj plin de suferințe” ne mărturisește Alessandro Villa.

al-villa

Jevhenia ajunge, de fapt, acolo unde visase să vină odată, mai mult decât atât – să ridice un premiu pentru poezie. Descoperirea cursului vieții sale începe când poeta se întoarce acasă. Menține legătura cu Villa prin corespondență si incepe chiar să învețe limba italiană, expediind mici scrisori în care povestește despre viața sa.

 

Mai târziu, poeziile sale ajung să fie publicate în versiune bilingvă. Chiar dacă primele sale traduceri de către prietenul său Ivan sunt elementare, împreună cu Alessandro Villa, reușesc să le atribuie un stil poetic italian, dându-le o conotație puternică. Cu gandul de a onora aceasta prietenie legata de Italia, Jevhenia începe cercetarea cazului celor 2000 de sodați uciși la Leopoli. Reușește să găsească locul întâmplării și aduce elevi de la școală,  să savarseasca o sfintire a locului cu rugăciuni și flori, invitând și reprezentați oficiali italieni pentru a celebra ceremonia de comemorare.

Din păcate, un an mai târziu avea sa moară iar Alessandro Villa ajungand in Ucraina, nu găsește nici o amprentă de-a poetei, decât o carte pierdută pe raftul bibliotecii regionale.

Autorul bate la toate ușile pentru a o evoca pe Jevhenia prin ceea ce lăsat, primeste doar un răspuns pe cale diplomatica: În situația actuală în care se află Ucraina, noi nu doar am uitat de Jevhenia, noi am uitat fiecare de noi înșine.

Istoria unui destin crud, pe alocuri nedrept, care ne face “să reflectăm asupra unei Europe diverse, unde nu doar economia e cea care ne dictează reguli, dar valorile și noua cultură de a ne uni și de a urma calea unui viitor comun.” (fragment din cuvând-înainte de Claudio Arrigoni, Președintele A.N.M.I.G MB)

Pentru a-i onora memoria, Centrul de Poezie a decis  initierea unui proiect în colaborare cu “Asociația Națională de Mutilați și Invalizi din urma Războiului” de la la Monza, fapt care a dus la publicarea acestui volum.

 

Doina STRULEA

Originară din Republica Moldova, Doina Strulea este studenta la Università degli Studi din Milano unde urmeaza Facultatea de Jurnalism. Ea insasi premiata a Concursului Internațional de Poezie de la Triuggio, este o pasionata de literatura și poezie, volumul „Vioara din mansarda/Il violino dalla mansarda” în limba romana și italiana fiind primul ei debut literar. 

Loading