Aplauze la Milano pentru artistul român Gheorghe Iancu
Marţi seara 30 septembrie 2008, spaţiul Artra din Milano, a găzduit un eveniment de excepţie, serata dedicată unuia din cei mai mari artişti români contemporani, balerinul şi coreograful Gheoerghe Iancu, transmite Romanian Global News. În prezenţa a trei sute de persoane, evenimentul dedicat maestrului Gheorghe Iancu la împlinirea a 30 de ani de strălucită cariera în Italia, a stat sub semnul admiraţiei pe care atât românii cât şi italienii o nutresc faţă de marele artist.
Manifestarea organizată de Centrul de Producţii Teatrale din Milano cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din România a făcut parte din campania de imagine a României în Italia intitulată ‘Piazza Romania’. “Este o onoare – pentru noi românii, prezenţa în Italia a unui mare artist român cum este Gheorghe Iancu” a declarat în mesajul adresat publicului de doamna Oana Marinescu – director general pentru comunicare şi diplomaţie publică în cadrul MAE, coordonatoare acestei campanii în Italia.
În spiritul respectului faţă de mari artişti români care trăiesc în această ţară, a vorbit şi prezentatoarea seratei, regizoarea Maria Ştefanache, iniţiatoare şi organizatoare a evenimentului. Sunt decenii întregi de când o seamă de artişti români aduc o contribuţie importantă în societatea italiană şi fac onoare poporului român. Serata Gheorghe Iancu – face parte din evenimentul care a debutat în luna aprilie 2008 la Milano ‘Întâlniri cu artişti români extraordinari din Est – Romania’.
În programul deschiderii organizatorii, au prezentat un video documentar intitulat ‘15 minute cu Iancu’, o incursiune în câteva din spectacolele de balet ale artistului precum şi fragmente dintr-un interviu despre activitatea artistică după plecare din ţară. Documentarul video a fost realizat în regia Mariei Ştefanache.
Câteva aspecte mai importante ale şcolii de balet româneşti, au fost evidenţiate în intervenţia profesoarei Violeta Popescu, care a ţinut să precizeze că ‘românii din ţară nu cunosc multe din valorile artistice româneşti de peste graniţă; în Italia au venit în anii ‘70-’80 o seamă de mari balerini români care au devenit coreografi importanţi sau care au deschis şcoli de balet pe teritorul italian.
Publicul prezent a avut bucuria participării în cadrul seratei şi la lansarea volumului ‘Gheorghe Iancu – tren’anni anni di danza e le scene italiane- (Gheorghe Iancu – 30 de ani de dans pe scenele italiene) – autoare Sabrina Arpini, ataşată valorilor culturii româneşti, bună cunoscătoare a evoluţiei artistice a balerinului Gheorghe Iancu în Italia. A luat cuvântul şi Mauro Baffico, directorul editurii Arco, prin a cărui generozitate s-a publicat acest volum.
Maestrul Gheorghe Iancu s-a adresat apoi publicului care l-a primit cu minute lungi de aplauze, răspunzând întrebărilor venite din sală. Au ţinut să elogieze personalitatea artistului aniversat, prieteni şi colaboratori români şi italieni: maestra de balet Loreta Alexandrescu, violonista Virginia Popescu şi alţii. Au onorat cu prezenţa personalităţi ale vieţii culturale milaneze.
Evenimentul a fost semnalat şi comentat în importante ziare italiene: Corriere della Sera, Republica, Avvenire, Voci Italia etc.
vizitati galeria foto