Centrul Cultural Italo Român
Milano

Un grup de elevi de la Dante Aligheri din București participă la un stagiu de formare la Milano

Gen 13, 2014

Elevi de la Dante Aligheri din București participă la un stagiu de formare la Milano

Cunoaștere umanistică, organizare, redactare, editare (cuore)” este titlul proiectului Leonardo Da Vinci IVT (Initial Vocational Training), din cadrul Programului Lifelong Learning, Leonardo Da Vinci – Mobility, în cadrul căruia 20 de elevi ai Liceului Teroretic Dante Aligheri se află la Milano în perioada 12-25 ianuarie 2014 pentru un stagiu de formare.

Cei 20 de elevi însoțiți de doi profesori, efectuează un stagiu de formare inițială vocațională, la editura Rediviva – Milano, editură fondată în cadrul Centrului Cultural Italo Român. Prin proiectul de față, Liceul Bilingv „Dante Alighieri” isi propune formarea unui grup de 20 de elevi, în domeniul tehnoredactarii și editării bilingve. Participanții sunt elevi cu vârsta cuprinsă între 15 si 17 ani, din clasele bilingve si din cele în care studiul limbii italiene are cu statut de limbă maternă.

Proiectul va constitui pentru elevi o experiență nouă, benefică, fiind o ocazie de a intra în contact direct cu mediul lucrativ, cu munca în echipă și responsabilitățile pe care le comportă o editură. Integrarea grupului în realitatea de zi cu zi a limbii italiene și posibilitatea comunicării cu persoane vorbitoare de italiană este cea mai bună metodă pentru realizarea îmbunătățirii performanțelor comunicative într-o limbă străină, respectiv, limba italiană.

Pe lângă activitățile zilnice specifice înscrise în proiect, elevii vor face vizite la muzeele din Milano; vor intra în contact cu realitatea comunității românești din Lombardia în cadrul unei vizite informale pe care o vor efectua la Consulatul General al României din Milano, vor desfășura un laborator de poezie interculturală la Biblioteca din Triuggio și vor avea întâlniri cu profesori, jurnaliști români și italieni.

Duminică, 19 ianuarie 2014 cu ocazia organizării la Milano a Zilei Mihai Eminescu, grupul de elevi va prezenta un recital de poezie din opera marelui poet.

rofesori coordonatori: Carmen Duță, Daniela Suciu (Liceul Teoretic Dante Aligheri, Bucuresti; Violeta Popescu, editura Rediviva

Bireoul de presă

www.redivivaedizioni.com

Loading