Centrul Cultural Italo Român
Milano

Românii și italienii împreuna de Ziua Națională a României

Dic 5, 2012

Ziua Naţională a României sărbătorită de români şi italieni la Brescia

Ziua de 1 Decembrie a fost şi în acest an pentru comunitatea românească din Lombardia prilej de bucurie ş i mândrie naţională. La Brescia Ziua Naţională a României s-a sărbătorit în după-amiaza zilei de duminică, 2 decembrie, printr-un spectacol emoţionant intitulat „A mezz’aria tra due patrie” ce a reunit în Palazzo della Cultura din Cellatica (BS) poeţi, cântăreţi, artişti, oameni de afaceri, numeroşi oaspeţi italieni care au răspuns invitaţiei.

Evenimentul a fost organizat sub patronajul Consulatului Onorific al României din Brescia cu sprijinul Assesoratului pentru cultură al comunei Cellatica şi al Asociaţiei România-Lombardia. Iniţiativa se datorează în primul rând poetului Viorel Boldiş, un nume cunoscut în mediile literare ca „poeta migrante” şi animator cultural, precum şi invitaţilor săi. Au onorat cu prezenţa momentul festiv consulul onorific al Romaniei la Brescia Giorgio Francesco Bechetti, vice chestorul Emanuele Ricifari, dott.Antonio Naccari de la Prefectura Brescia, primarul comunei Cellatica ing.Paolo Cingia, asesoarea pentru cultura d-na Angelica Lantieri De Paratico, preşedintele Asociaţiei România-Lombardia Robert Răducescu, preotul Gheorghe Timiş parocul bisericii ortodoxe din Brescia.

A fost un prilej pentru a evidenţia aportul diverselor comunităţi de străini, între care cea românească a ajuns să fie cea mai numeroasă, care trăiesc şi muncesc astăzi în Italia, în plan economic, social şi cultural, ca şi de a face cunoscute valorile noastre artistice şi culturale, care nu ajung să fie prezentate în ştirile de prima pagină. De altfel recunoaşterea reciprocă a meritelor este condiţie sine qua non pentru o coexistenţă normală. Iar când diversitatea culturală este percepută ca o îmbogăţire spirituală şi nu ca pe o ameninţare menită a divide opiniile, când porţile dialogului intercultural se deschid beneficiari ajung să fie toţi participanţii.

In cadrul seratei un moment emoționant a fost acordarea de diplome de excelență unor personalităţi care s-au distins în diverse domenii de activitate în promovarea relaţiilor româno-italiene precum şi în realizarea unor proiecte în sprijinul comunităţii româneşti: artista Daniela Nenciulescu, poetului Viorel Boldis, poeta și jurnalista Irina Turcanu, Violeta Popescu – fondatoarea Centrului Cultural Italo- Român din Milano, scriitoarea Ingrid Beatrice Coman, regizoarea Maria Stefanache, Silvia Dumitrache initiatoarea proiectului Te iubeste mama, designer-ului Stelian Mosor; Edoard Scholtz, întreprinzator în zonă. Diplome de excelenta a fost acordata si intemeietorilor Fundatiei Pitagora din Cluj Napoca:

Fausto de Maria si Roberto Salleri.

Istoria a unit destinele popoarelor noastre de nenumărate ori de-a lungul timpului, prin legături bazate pe latinitate dar şi pe idealuri comune. Evenimentele de la sfârşitul primului război mondial au avut o evoluţie analogă astfel că, în acelaşi an, Italia şi Romania au putut să realizeze marea unire la diferență doar de o lună una de cealaltă. Destine asemănătoare, drumuri întretăiate au facut sa ne regăsim astăzi alături, asemeni reprezentanţilor din provinciile transilvane care la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia s-au întâlnit pentru a-şi exprima voinţa de a se uni cu ţara, cetăţeni de diverse naţionalități, etnii şi orientări, chemaţi de data aceasta să construiască împreună o Europă unită.

Departe de ţară, sărbătorirea Zilei Naţionale are un caracter mai puţin protocolar şi este percepută cu deosebită emoţie. Un sentiment de mândrie, o puternică dorinţă de regăsire a identităţii naţionale, de solidarietate în faţa dificultăţilor traiului departe de cei dragi de acasă, dar şi curajul de a privi destinul în faţă, împărtăşind cu ceilalţi experienţe de viaţă, problemele integrării, năzuinţe comune. E ceea ce a vrut şi a reuşit să exprime, prin mijloace artistice, spectacolul organizat la Brescia de Viorel Boldiș & friends, ce a unit sub semnul prieteniei: i poeti del sottosuolo, scriitori şi artişti români, italieni, ucranieni, croați, albanezi, uruguaieni şi, pentru o seară, pe toţi cei prezenţi în sala Auditorium de la Cellatica sub tricolorul românesc.

O corespondenta de la Florentina Niţă, Brescia

Loading