Cu ocazia Zilei Naționale a României la Biblioteca Municipală din Trento – Trentino Alto Adige, s-a inaugurat pe 2 decembrie 2017 o secție cu volume in limba română. Inițiativa a venit din partea d.lui Maurizio Passerotti, consul onorific al României la Trento. Pentru noua secție, Centrul Cultural Italo Roman și editura Rediviva din Milano, au facut o donație de volume la începutul acestui an.
O inițiativă aflată în curs de dezvoltare prin susținerea cu alte donatii, care vor sosi din partea unor biblioteci din Romania.
Inaugurarea a avut loc in Sala Affreschi din cadrul Bibliotecii din Trento, cu participarea autoritatilor locale: primarul orasului Trento, Alessandro Andreatta, care a afirmat: mă simt legat de comunitatea românească din Trento si suntem mândri de a susține un proiect care dă naștere dialogului si cunoașterii”;
“Îmi doresc – a adăugat Robol Andrea din cadrul departamentului cultural si biblioteci al Primăriei din Trento, prezent la eveniment – ca acest loc să devină un punct de referință pentru comunitatea românească din oraș.
La deschidere, din partea Consulatului General al României la Milano, a vorbit d.na consul Iulia Cupsa Kiseleff, care a transmis salutul, sprijinul si aprecierea instituției românești pentru acest proiect important, adresat copiiilor și întregii comunități de români.
Maurizio Passerotti, consul onorific al Romaniei la Trento, promotor al initativei, a subliniat rolul identitatii prin cultură, prezența unei mari comunități de români în zona Trento, a copiiilor români care învață în scolile italiene din această zonă, acest proiect reprezentând o necesitate în creearea unor pârghii culturale.
Prietenia este sentimentul care a stat mereu la baza unor frumoase inițiative între România si Italia – a spus Violeta Popescu din cadrul editurii Rediviva. Acest proiect comun este fructul unei prietenii și al unei aprecieri reciproce. Vorbind astăzi de cărți si importanța lor în formarea culturală a acestor copii români născuți într-o altă țară, îmi face plăcere să vă prezint proiectul editurii românești Rediviva – un proiect care are în vedere tocmai transmiterea prin publicațiile acestei edituri, a istoriei si culturii românesti celei de a doua generații”.
În realizarea acestui eveniment si-au adus contributia si Parohia Ortodoxa română din Trento, fiind prezent pr. Ioan Lupasteanu si Asociatia Românilor din Trentino Alto Adige, presedinte Dan Ion.
Despre rolul si importanta cursului de limbă, cultură și civilizație românească, a vorbit în cadrul manifestării, prof. Mariana Drăgănoiu, care a făcut o succintă prezentare a receptării orelor de română în scolilele italiene, din partea copiiilor români.
Tot din partea Cursului de limba, cultura si civilizatie romanească a intervenit si prof. Delia Dumitrica.
Manifestarea s-a închiat cu un frumos spectacol, în sala de lectură din cadrul Bibliotecii, unde cărtile au fost catalogate si prezentate publicului larg. Aici copiii îmbrăcați în costume tradiționale românesti si pregătiți de prof. Mariana Drăgănoiu, au recitat poezii, au cântat si au introdus publicul în atmosfera istorică a actului marii Uniri de la 1918.