Elita culturală și artistică românească din Italia este puțin cunoscută, în primul rând de propria comunitate, dar și de publicul din România, în memoria căruia diaspora românească este reprezentată doar prin câteva nume mari. Italia are o importantă elită culturală și artistică de origine română, în mare parte sosită aici în anii ’70-’80. Din păcate, după Revoluția Română s-a scris puțin și s-a cercetat și mai puțin capitolul care privește contribuția și rolul unor personalități de origine română aflate peste hotarele țării.
Din rândul acestei elite făcea parte și regretata actriță Margareta Krauss, care a plecat fulgerător dintre noi pe 22 aprilie 2009, la Milano, orașul în care și-a desfășurat 40 de ani de carieră teatrală și cinematografică. Născută în România, Margareta Krauss provenea dintr-o familie în care mama era româncă, iar tatăl german, lucru de pe urma căruia avea să sufere foarte mult în vremea instaurării regimului comunist la București. Familia a fost deposedată de avere și de bunurile materiale și, lucrul cel mai dureros, tatăl a fost arestat; Margareta Krauss a crescut împreună cu mama ei, care a și îndrumat-o spre teatru. Anii de liceu – așa cum mărturisea actrița în volumul de interviuri Personalità romene in Italia (Personalități române în Italia, Milano, Edizioni dell’Arco, 2008) – au fost triști: autobuzul care o ducea la liceu trecea prin fața închisorii Văcărești, de unde tatăl ei o saluta deseori. Ca ea să poată susține examenul de admitere la facultate, mama a fost nevoită să divorțeze de tatăl aflat în închisoare, fapt des întâlnit în vremea prigoanei de după instaurarea regimului comunist, când tot ce nu avea „rădăcini sănătoase” era supus eliminării.
A studiat la Institutul Național de Artă Cinematografică și Teatrală, la clasa maestrei Sanda Manu, avându-i colegi pe Florian Pitiș – plecat și el dintre noi mult mai devreme decât ne-am fi dorit – și pe alți mari actori. Termină ca șefă de promoție în 1971 și are în față perspectiva unei cariere de teatru și film în România: prin rezultatele obținute avea posibilitatea de a-și alege un post într-un teatru bucureștean, un adevărat privilegiu în acele vremuri. Chiar în acel an apare, într-un rol, în filmul „Astă-seară jucăm în familie”, în regia lui Geo Saizescu. Premiera filmului coincide însă cu decizia de a părăsi țara prin căsătorie, cale aleasă de mulți români care vedeau cum se închid porțile spre Occident. Drumul din România în Italia nu a fost deloc ușor, mai ales pentru o meserie de artist, care trebuie să-și exprime trăirile prin cuvânt. Lucru mărturisit de altfel de actriță în volumul citat mai sus: „ajunsă aici, universul meu la început era foarte restrâns. E greu să te transpui dintr-un spațiu unde îți aveai un loc dobândit și să te muți în altul, unde să începi să construiești”.
După câțiva ani de ședere în Italia, statul român i-a cerut o sumă de bani drept despăgubire pentru studiile făcute în România. A luat-o de la capăt interpretând roluri radiofonice la un post din Torino, pentru ca apoi să joace roluri în care accentul de străină o avantaja. Prin mutarea la Milano, își deschide un drum solid în cariera teatrală și apoi în cea cinematografică. Toate eforturile s-au îndreptat – așa cum mărturisea – spre „cucerirea limbii”, căci evoluția unui actor depindea în primul rând de acest lucru. A început să joace la Teatro Uomo din Milano, pentru ca apoi să evolueze pe scenele unor importante teatre din oraș – Franco Parenti, Carcano, Piccolo Teatro, Teatro Filodrammatici – și apoi în multe alte orașe din întreaga Italie. Nu a renunțat niciodată la teatru, considerându-l forma „cea mai pură și mai adevărată de a transmite un mesaj spectatorilor”, chiar dacă după anii ’80 a fost solicitată în filme internaționale: „Elvis & Marilyn” de Armando Manni în 1988, „Rebus” în 1989, „Il nido di ragno”, „Anna”, dar și în multe alte filme italiene, printre care „La vita è bella” de Roberto Benigni.
Legătura cu țara o reia imediat după anii ’90, când, cu prilejul realizării unor filme documentare de către Enzo Binachi pentru RAI 1, pleacă în România ca traducătoare a echipei de filmare. România i se părea foarte schimbată, iar la București nu mai avea nicio rudă, ci doar vechi prieteni pe care voia să-i întâlnească. În 1997 a fost invitată la Gala UNITER dedicată filmului și teatrului românesc, prilej de mare emoție și de reîntâlnire cu cei pe care nu-i mai văzuse de mulți ani. O a treia întâlnire cu România a fost prilejuită de realizarea filmului „Mafalda di Savoia”, o producție italiană în regia lui Maurizio Zaccaro, în care Margareta Krauss a interpretat rolul reginei Elena de Muntenegru, devenită Elena de Savoia. O parte a filmului s-a turnat la București și în împrejurimi, unde a fost reconstituit lagărul de la Buchenwald.
În anul 2008, în cadrul unui proiect de recunoaștere a contribuției artiștilor români din Italia, Centrul de Producții Teatrale din Milano a invitat-o la o serată culturală în care actrița a vorbit despre viața ei și a prezentat publicului o incursiune în filmele în care jucase de-a lungul vremii. Pe 13 decembrie 2008 a participat, tot la Milano, la lansarea cărții „Personalità romene in Italia”, care a avut loc la Colegiul San Carlo; volumul reunește 15 personalități de origine română, printre care și actrița Margareta Krauss.
A fost considerată o actriță de dramă, potrivită pentru roluri de o anumită gravitate, deși mărturisea mereu că, în ciuda a ceea ce credeau regizorii despre ea, îi plăceau rolurile de comedie.
Nu cu mult timp înainte de a se stinge, a ținut să organizeze la Milano o seară românească, în care a recitat „Miorița” și s-a ascultat „Balada” lui Ciprian Porumbescu. Apoi, cu puține zile înainte de sfârșitul tragic, am primit de la ea un telefon din spital: mă ruga să-i trimit câteva poezii de Mihai Eminescu, pentru a le recita în fața bolnavilor.
Toți cei care au cunoscut-o la Milano, mulți prieteni români și italieni, printre care violonista Virginia Popescu, care i-a fost alături într-o lungă prietenie, îi aduc un ultim omagiu.
Milano, aprilie 2009
Violeta P. Popescu
