Crâmpeie de suflet
Cu bucurie mă alătur acestui proiect editorial “Profesioniștii noștri” dedicat istoricului și arhivistului Vasile Lechințan, prieten și om deosebit în tot ceea ce a întreprins în bogata activitate științifică de-a lungul anilor. A evoca acum momente și aspecte care m-au legat de Domnia sa, înseamnă o frumoasă întoarcere în timp, perioada anilor 1998-2004, și cu precădere perioada asiduă a unui șantier de lucru extraordinar care a însemnat editarea volumului: Românii din Covasna și Harghita, apărută la editura Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei și Harghitei în anul 2002. Dacă această monografie de aproape 1000 de pagini a văzut lumina tiparului, în mare parte i se datorează arhivistului Vasile Lechințan care cu o implicare demnă de răbdarea “certosină” (o virtute legată de răbdarea și munca minuțioasă a călugărilor ordinului monastic certosin) a scos la lumină din colbul istoriei, acei români neștiuți și regăsiți în diferite documente ale vremii. Nu pot să nu readuc în aceste pagini amintirea acelor ani de șantier la această monografie, care în mod special m-a pus în legătură cu două persoane de la care am învațat enorm atunci: Ioan Lăcătușu si Vasile Lechințan. E greu să rup din tabloul acelei perioade, acești doi mari prieteni, pe care îi leagă o lungă și veche colaborare, și îi leagă în fapt o muncă continuă, caracterizată de ceva care în mod excepțional mai întâlnești: un profesionalism dublat de un entuziasm cu totul special.
Acei ani, și mă opresc la anul 2004 când am încetat activitatea mea la Centru, au însemnat multe întâlniri, dezbateri cu dl. Vasile Lechințan, în mare parte desfășurate până la miezul nopții, legate de conținutul acestei monografii. Îmi aduc bine aminte atenția pe care o acorda fiecărui detaliu legat de acest proiect editorial, de care era foarte fericit că se poate realiza, chiar înfruntând obstacole, de la lipsa de timp la sacrificiile materiale făcute, întrucât acesta era un proiect care se împlinea într-un deplin voluntariat, făcut cu timp și mai ales fără de timp, ca mai toate activitățile care se derulau în cadrul Centrului Mitropolit Nicolae Colan. Fiecare comunitate și localitate unde apăreau românii menționați se integrau ca într-un mare puzzel, la care fișele de lucru ale arhivistului Vasile Lechințan erau foarte prețioase. Aceste fișe soseau uneori săptămânal de la Cluj, și cu ele multe măturii românești găsite in arhive, adică nume de români uitați, dar care însemnau o viață românească neîntreruptă pe mealgurile Covasnei, Harghitei și Mureș. Poate cel mai măreț, cel mai original proiect la care am luat parte, a fost acestă monografie, alături de oameni minunați și dăruiți, cum este și Vasile Lechințan, de care ne unea truda inerentă, dar și bucuria și entuziasmul. Fiecare an care trecea ne adâncea într-un studiu tot mai intens la acest volum, și deși părea ca reușim să punem capăt, adică punct final, lucrurile evoluau în direcții pe care nu ni le imaginasem la început; De la ideea unei monografii care să însumeze 200-300 de pagini, s-a ajuns la aproape o mie, și poate am fi și continuat, dacă “celebrele fișe de lucru” ale dl. Vasile Lechințan continuau să sosească de la Cluj!
Ce a însemnat prezența dl. Vasile Lechințan la întocmirea aceastei monografii și în fapt multe alte implicări și participări la diferite manifestări? Enorm de mult, o responsbilitate pe care și-a asumat-o necondiționat, dincolo de vitregiile și lipsurile inerente din viața unui modest cercetător. Doar dacă ar fi să menționez citata monografie a românilor din Covasna și Haghita și ar fi suficient să creionez rolul major avut în ceea ce înseamnă apărarea identității românești din această zonă a Sud-Estului Transilvaniei! O muncă pe care în Occident cu greu ar fi dus-o nu în cinci, ci în zece ani, o echipă editorială concentrată doar pe munca la această publicație! An de an era nelipsit de la tradiționala Sesiune națională de comunicări știinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”, ajunsă acum în 2019 la împlinirea a unui sfert de veac, și care încă din primele ediții la care mă număram printre organizatori și realtori, a însemnat și înseamnă unul dintre punctele de referință din activitatea Centrului Eclesiastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan, sesiune organizată sub egida Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei și Harghitei. Așa cum nelipsit este și în paginile prestigioasei publicații: Angvstia, care reunește studii și articole, rodul cercetărilor de ordin istoric, sociologici, etnografic al zonei.
Dl. Vasile Lechințan s-a transformat în acei ani la Centru în colegul nostru “la distanță” cum astăzi este mai modern spus, la distanță chiar dacă drumul de la Cluj la Sf. Gheorghe nu beneficia de un mijloc de transport de viteză. Dacă nu era prezent fizic, cu siguranță îl auzeam la telefon, participa cu sufletul la orice activitate care se contura în acel spațiu vital românesc, care a supraviețuit și va supraviețui pe seama doar a solidarității, a curajului și a demnității celor care simt asta. În tot acest parcurs, Vasile Lechințan era colegul, prietenul și susținătorul nostru. Tenacitatea și bunul simț sunt calități pe care le-am apreciat și recunoscut îndeosebi în situații de cumpănă.
Munca de cercetare în spiritul adevărului, dezvăluie și latura activă a istoricului Vasile Lechintan în a face cunoscute erori de ordin istoric la adresa și în defavoarea românilor, erori perpetuate în spațiul public, pe care doar cei cunoscători le pot sesiza prin apelul la o justiție necesară. Astfel, dl. Vasile Lechințan cu forța condeiului care îl caracterizează și înarmat cu dovezi istorice, cu documente, aduce la cunoștința opiniei publice cazuri grave din Transilvania unde s-au perpetuat false idei. După anul 2005 am cunoscut mai puțin activitatea de cercetare, lucru pe care am reușit să îl recuperez în momentul intrării si “întâlnirii” noastre pe rețele de socializare, și astfel să am acces din nou, la articolele sale publicate în diferite reviste, ziare, cum sunt cele din Condeiul Ardelean, publicație bilunară de cultură și istorie din Sf. Gheorghe.
În anul Centenarului României Mari, dl. Vasile Lechințan și-a adus contribuția cu multe participări la simpozioane, lansări de carte, articole precum: (1100 de ani de excludere a românilor de la decizia politică a Ţării lor se încheie la Alba-Iulia în 1918 etc. ) și îndeosebi în sesizarea și apelul făcut autorităților instituțiilor Statului Român, care au operat retrocedări fară nicio bază juridică. Un exemplu este tocmai memoriul din 2018 adresat Președintelui României, Instituțiilor administrative și juridice ale statului român care au „retrocedat” imobile de o valoare inestimabilă Arhiepisopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, deși aceasta din urmă nu era în drept, cum scrie istoricul Vasile Lechințan, fiind bunuri pe care Arhiepiscopia nu a fost niciodată proprietar și fiind doar administrate o perioadă de către aceasta (palate, internate ale unor gimnazii și școli, clădiri, etc). Tot la acest capitol, dl. Vasile Lechințan are o atenție vigilentă de cum spațiul în românesc se petrec fapte contrare istoriei românilor, cum de exemplu a fost dezvelirea unui „Monument al libertăţii religioase” la Turda. O “regizare reuşită a UDMR contra Centenarului – scrie dl. Vasile Lechințan făcută cu concursul autorităţilor române inconştiente, care nu s-au consultat cu istoricii români, cu Universitatea din Cluj, cu Academia Română”. Am amintit doar două exemple recente din zecile de apeluri, sesizări pe care cu responsabilitate le-a adus mereu la adresa opiniei publice, la adresa autorităților Statului Român.
Dl Vasile Lechințan continuă și acum să fie prezent pe baricade, să prezinte volume de istorie, să stea în mijlocul celor truditori pentru adevăr, să însuflețească publicul doritor să îl asculte, să scrie în continuare și mai ales să îi inspire pe cei din jur cu entuziasmul caracteristic unui adevărat iubitor al valorilor culturale românești.
Arhivistul Vasile Lechințan nu este orginar din județele Covasna și Hahrgita, nu a crescut și nu a trăit pe aceste meleaguri, dar a locuit și locuiește mereu cu sufletul în acea zonă, i-a fost aproape, a sprijinit-o, i-a perceput durerea și a simțit când să îi aline suferințele cu ceea ce a putut face cel mai bine: să scrie în spiritul adevărului.
Violeta P. Popescu
26 septembrie 2019
Material publicat în volumul “Profesioniștii nosștri: Vasile Lechințan”, n. 27, editura Eurocarpatica
