“(…) Elena Teodorini. Acesta este unul dintre cele mai frumoase nume cu care se mândrește teatrul liric contemporan (…) sunt primele cuvinte, pe care le citim în prestigioasa revistă muzicală italiană a vremii, Il teatro Illustrato din Milano, ediția din 1885, condusă de Edoardo Sonzogno (1836 – 1920) mare editor muzical italian. Revista era cunoscută pentru portretele sale dedicate marilor maeștri și artiști celebri, vederi și schițe de scene, desene de teatre monumentale, costume de teatru și alte ornamente legate de lumea teatrului. Unul dintre numerele revistei din anul 1885, coperta, dar și un o pagină întreagă, este dedicat sopranei Elenei Teodorini, aflată în acel moment, într-o perioadă de mare ascensiune artistică în Italia și pe marile scene ale lumii lirice internaționale.
(…) Un merit aparte al doamnei Teodorini – scrie editorul milanez – este acela de a interpreta, cu aceeași sensibilitate artistică și valoare, orice rol din repertoriul dramatic, reușind să exceleze în toate genurile cu o mare abilitate; de la “Figlia del Risorgimento” la “L’ebrea” de Fromental Halévy, câte personaje nu a întruchipat cu o forță artistică de neegalat? Teodorini are darul prețios de a îmbina comoara unei voci magnifice – amplă în registrele grave, omogenă în centru și vibrantă în acute – cu un talent muzical și dramatic de prim rang. Numeroase coroane de lauri și flori i-au fost deja oferite acestei eminente cântărețe, dar, fiind încă tânără, va avea ocazia să culeagă multe altele, în onoarea sa și a artei, pe care Teodorini o înnobilează cu strălucirea sa (…)
Un elogiu extraordinar de frumos, care aduce în atenție prestigiul de care se bucura Elena Teodorini în lumea lirică italiană, ea fiind, nu doar prima artistă româncă care a ajuns la studii muzicale în Italia, dar și prima soprană care a urcat pe scena de la Teatro alla Scala, la doar de 22 de ani în 1879 (înaintea sopranei Hariclea Darclee, care a debutat aici în 1890), fiind în același timp, și o deschizătoare de drumuri, prin fondarea mai multor școli și academii de canto, la Milano, Paris, Buenos Aires, Rio de Janeiro, București.
Într-o zi de 26 februarie 1926, Elena Teodorini se stingea la București, un destin artistic românesc care se leagă de orașul Milano și Italia, pentru mai bine de două decenii (1871- cca. 1903) cât a locuit aici.
S-a născut pe 25 martie 1857 la Craiova într-o familie de artişti. Elena Teodorini a fost fiica lui Theodor şi a Mariei Teodorini şi nepoata actorilor Ion Vlădicescu şi Raluca Stavrescu. Aristizza Romanescu, marea artistă, a fost verişoara ei primară. Avea doar 14 ani când a lăsat orașul natal, Craiova, pentru a veni să studieze pianul la Conservatorul din Milano, unde în puțin timp, talentul și vocația sa, au făcut-o să devină o apreciată pianistă concertistică, întrucât studiul pianului, îl începuse deja de la vârsta de șase ani. Aflată la studii la Conservatorul din Milano, își descoperă talentul și dorința de urma și studii de canto;
Timp de aproape douăzeci de ani cât a durat cariera sa, ca soprană și mezzosoprană, căci, apoi s-a dedicat activității didactice pentru alte încă două decenii, până la moartea sa, a cântat pe toate marile scene din Italia, în Europa, America de Sud etc. Vocea ei se adapta la fel de bine atât rolurilor dramatice sau de operă, ca mezzosoprană sau contralto, datorită extensiei excepționale, fiind apreciată și pentru calitățile sale scenice.
În 1877, la doar 20 de ani, a debutat ca solistă alături de tenorul Armando di Gondi, în opera Maria di Rohan de Gaetano Donizetti, la Teatro Civico Tosello din orașul Cuneo, iar în următorii doi ani, i s-au încredințat diverse roluri de mezzosoprană la teatrele lirice din Roma, Livorno, Pisa, Napoli, Chieti, Napoli, Palermo, Bologna etc. Teatrul Civico Tosello din Cuneo, fiind prima sa colaborare ca și soprană în Italia.
În 1879, Elena Teodorini și-a făcut debutul pe scena prestigiosului Teatro dal Verme din Milano, în rolul Maria din opera La Fille du Regiment de Gaetano Donizetti, apoi, a fost distribuită în rolul protagonistei Rachel din opera La Juive de Fromental Halévy, pe un libret scris de Eugène Scribe, care a fost pentru prima oară pusă în scenă la Opera din Paris în 1835.
La Teatro alla Scala din Milano, soprana Teodorini debutează în stagiunea muzicală 1879/1880, ca apoi, să o regăsim pentru trei ani consecutivi, pe afișele stagiunilor muzicale: 1879-1880 în rolul Margaretei din opera Faust de Ch. Gounod; 1881-1882 în trei reprezentații cu opera Hughenoții (rolul Valentina) și Herodiade (Erodiade) – de Jules Massenet (1881). Va fi prezentă și în stagiunea 1892-1893 în rolul Lucreției din opera Lucrezia Borgia, de Gaetano Donizetti, inspirată din drama cu același nume de Victor Hugo, care avut premiera la Teatro alla Scala, în anul 1833. Din documentele vremii, aflăm că Elena Teodorini a interpretat în premieră rolul Bianca din opera Bianca da Cervia, de Antonio Smareglia, cu un libret de Francesco Pozza, a cărei premieră a avut loc la Teatro alla Scala pe 7 februarie 1882.
În deceniul 1880-1890 regăsim numele artistei Elena Teodorini pe afișele mai multor reprezentații la Teatrul Costanzi din Roma. Unul dintre rolurile interpretate în premieră aici, a fost opera „Mala Pasqua” care a avut prima reprezentație la data de 9 aprilie 1890 la Teatrul Costanzi, o operă în trei acte compusă de Stanislao Gastaldon cu un libret de Giovanni Domenico Bartocci-Fontana. Libretul este bazat pe piesa lui Giovanni Verga, „Cavalleria rusticana” pe care Verga o adaptase din povestirea sa scurtă cu același nume. Alături de Elena Teodorini care interpreta rolul „Carmela” s-a aflat tenorul Giuseppe Russitano în rolul “Turiddu”. Opera a fost pusă în scenă la Roma de trei ori, pentru un total de patru reprezentații. În seara primei reprezentații, printre spectatorii prezenți, s-au aflat prințesa Odescalchi, Lina Crispi, soția prim-ministrului Francesco Crispi și mulți reprezentanți ai aristocrației romane. În ciuda scepticismului criticilor, opera a avut succes la public, iar, Elena Teodorini a fost aplaudată îndelung în toate cele patru reprezentații.
Informații despre prestația și succesul Elenei Teodorini, aflăm și din relatările legate de rolurile pe care ea le interpretează pe scenele teatrelor din Madrid, Barcelona, Lisabona, Viena, Montevideo, Rio de Janeiro etc. O operă foarte bine primită în Portugalia, a fost I Doria de Augusto Machado, cu un libret semnat de A. Ghislanzoni, a cărei premieră a avut loc la 15 ianuarie 1887 la Teatro Nacional de São Carlos din Lisabona, în care soprana Teodorini a interpretat rolul Leonorei. Opera a fost receptată cu entuziasm de public, încât compozitorul ei, Augusto Machado, a comandat la Milano, tipărirea unei ediții speciale a partiturii operei I Doria, pentru a fi oferită în dar fiecărui interpret principal. Astfel că, pe coperta fasciculului 293 din 11 februarie 1897, găsim fotografia Elenei Teodorini, subliniind prestigiul și recunoașterea carierei sale, ea fiind apreciată pentru profunzimea expresivă și puterea sa vocală, care confirma statutul său de artistă de primă mână în peisajul liric internațional.
Se retrage de pe scena lirică în jurului anului 1900, dar continuă să cânte, întrucât, pe 16 mai 1901, o regăsim la Paris alături de George Enescu care o acompaniază la pian, în cadrul unui recital de arii și lieduri de Fauré, Schumann, Grieg și Schubert.
De la Milano, unde deja ținea cursuri de canto, ajunge la Paris, unde în anul 1908 întemeiază Academia Lirică Română (pe fațada clădirii din Paris unde a fost deschisă Academia, există astăzi o placă memorială). De aici, pleacă spre America de Sud, unde în 1915, devine director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires, iar în 1918 fondează, Escola superior de canto „Ars et vox” la Rio de Janeiro. Cariera ei didactică fiind la fel apreciată atât în Europa cât și în America de Sud, precum la fel ca cea de artistă lirică.
Deși departe de meleagurile românești, a ținut mereu legătura cu orașul natal Craiova. Dintr-o relatare a Gazetei de Transilvania, aflăm că: “în 1888, peste 100 de persoane au așteptat-o cu la gara din Craiova. Seara, membrii mai multor societăţi din localitate, însoțiți de torţe şi muzică, s-au deplasat la domiciliul cântăreței, unde preşedintele societăţii „Ajutorul“, D. Grecescu, i-a urat bun venit, în aclamațiile mulțumii. Ieșind la balcon, profund mișcată, Elena Teodorini le-a mulțumit concetățenilor săi pentru primirea făcută și s-a declarat mândră că este româncă și, mai ales, craioveancă. (…) A doua zi, a fost, din nou, sărbătorită, la concertul pe care l-a susținut. „Gazeta de Transilvania” informează că, înainte de a pleca la Viena, pentru a susține câteva concerte, Elena Teodorini urma să dea o reprezentație la Craiova în folosul săracilor. Se mai amintește de aprecierea de care se bucură la Casa regală, de la care a primit cadou o diademă. [Lavinia Dumitrașcu, Realități craiovene în paginile Gazetei de Transilvania” 1886-1894]. Contribuția ei la realizarea primelor stagiuni muzicale la Opera Română din București, este marcată prin existența unui bust al artistei, situat în foierul clădirii.
Elena Teodorini este prezentă cu înregistrări în volumul 4 al Colecției Harold Wayne (1902-1904). Acest album, lansat în 2011, include înregistrări istorice ale unor artiști de operă renumiți din acea perioadă. Printre piesele interpretate de Elena Teodorini în această colecție se numără: ‘Habanera’” din opera Carmen de Georges Bizet; “Rondo” din Lucrezia Borgia de Gaetano Donizetti; “Preghiera” din La Gioconda de Amilcare Ponchielli; “Parla Waltz” de Luigi Arditi; “M’odi, ah m’odi” din Lucrezia Borgia. Colecția Harold Wayne Collection, Vol. 4 (1902-1904) face parte dintr-o serie de înregistrări istorice restaurate și reeditate, care includ interpretări ale marilor cântăreți de operă de la începutul secolului XX.
În 2026 când se vor împlini 100 de ani de la moartea Elenei Teodorini, Centrul Cultural Italo-Român din Milano, dorește să inițieze mai multe evenimente împreună cu instituții românești si italiene, care să readucă în memoria contemporanilor, personalitatea sopranei Elena Teodorini, figură marcantă a culturii și artei românești care a trăit în Italia, peste două decenii. Elena Teodorini a avut o contribuție semnificativă la istoria liricii italiene, fiind considerată nu doar una dintre cele mai importante artiste lirice ale secolului XIX, ci și o pionieră, prin inițiativele sale de a fonda școli și academii de canto, atât în Europa cât și America de Sud, într-o epocă, care prezenta multe dificultăți și bariere.
Violeta Popescu
