“Doamna Darclée se confirmă ca fiind o interpretă rafinată și excepțională” Corriere della Sera, 1905
Este un fapt deja cunoscut pentru toată lumea, că marea noastră soprană Hariclea Darclee (1860-1939), de la a cărei moarte s-au împlinit pe 12 ianuarie, 86 de ani, a fost prima interpretă a rolului Floria Tosca din istoria operei de Giacomo Puccini. Premiera a avut loc pe 14 ianuarie 1900 la Teatro Costanzi din Roma, unde Hariclea Darclée a urcat pe scenă alături de tenorul Emilio De Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni. La acel moment, Hariclea Darclee, era deja o artistă consacrată în lumea liricii internaționale, și raportul ei artistic cu Giacomo Puccini, înregistrează debutul chiar în Opera Manon Lescaut, la reprezentația dată la Opera Teatro alla SCALA din Milano în februarie 1893 (în prima reprezentație de la Teatro Regio din Torino, protagonista rolului principal fusese soprana Cesira Ferrani). Interpretarea rolului principal i-a adus multe elogii în presa italiană, atât după premiera de la Roma, cât și în reprezentațiile de la Torino, Milano, Venezia, așa cum regăsim în cotidienele italiene precum: Corriere delle Sera, Gazzetta Musicale di Venezia, Il Messaggero, sau articolul de pe prima pagină a revistei muzicale L’Opera, cu titlul: “Cele mai mari glorii ale artei italiene, Hariclea DARCLEE”, o relatare plină de emoție legată de interpretarea rolului Floria Tosca, chiar la prima reprezentație de la Teatrul Costanzi din Roma. Premiera a avut loc la Roma, la Teatro Costanzi, la 14 ianuarie 1900 și a fost un mare succes, tulburat, la început, de zvonurile că în teatru ar fi fost amplasată o bombă, dar totul s-a terminat repede și opera s-a încheiat cu bine, așa cum amintește în presa vremii, opera înregistrând un mare succes. Iată cum relata Corriere della Sera din 16-17 ianuarie 1900: “În timpul interpretării primelor pagini ale operei, mulțimea înghesuită în atrium se agită atât de tare și se ciocnesc unii de alții, încât se aud șoapte și zgomote, care deranjează publicul. În curând se aud șușoteli și strigăte zgomotoase, astfel încât dirijorul Maestrul Mugnone suspendă reprezentația operei și trage cortina. Când a revenit calmul, a dat ordin ca cortina să fie ridicată din nou și spectacolul a fost reluat fără alte incidente“. În realitate – așa cum scrie Ida Garzonio în volumul dedicat marii noastre soprane: La diva della lirica che incanto artisti e il pubblico, ed. Rediviva, Milano, 2023 – se așteptau revolte, deoarece la sfârșitul secolului se produseseră tulburări politice și sociale legate de scandalul prăbușirii Băncii Naționale din Roma, după ascensiunea lui Crispi și reprimarea muncitorilor sicilieni și, în cele din urmă, după căderea acestuia, după revoltele din Milano din 1898 și represiunea feroce care a urmat. În seara premierei operei Tosca la Teatro Costanzi din Roma, în tribune au fost prezenți regina Margherita, președintele Consiliului General Pelloux, ministrul educației Baccelli și elita nobilimii romane. Așadar, alarma falsă a fost mai mult decât justificată. Reprezentației de la Roma, i-au urmat apoi cea de la Teatro Regio din Torino, și Teatro alla Scala din Milano, unde cum notează presa vremii, primirea nu a fost atât de entuziastă ca la Roma.
Corriere della Sera din 17 martie 1900, într-un articol mai lung semnat de criticul muzicale Alfredo Colombani, pe ultima coloană a primei pagini, care continuă pe pagina a doua, avea să consemneze: (…) Puccini a făcut minuni, căci în mai multe momente a găsit o cale de a lăsa să se reverse filonul inspirației sale, fără să se impotmoleasca în hățișul unor împrejurări tiranice. L-a făcut pe Cavaradossi să cânte ca un adevărat personaj liric, mereu – a găsit un final grandios în primul act, un efect delicat prin muzica din cel de-al doilea act, o descriere patetică a aurorei în al treilea – reușind să conceapă un duet de dragoste puternic și fericit (…) A reușit să dea viață muzicală figurii protagonistei, care, după cele câteva fraze afectuoase de la început, este apoi învăluită de strigăte, suspine și gesturi mimice. Câte dificultăți prezintă această parte din Tosca pentru un interpret! Numai Doamna Darclée ar putea să ne spună – numai ea reușește, să le disimuleze, depășindu-le cu ușurință! (…)
(…) Doamna Darclée se confirmă ca fiind o interpretă rafinată și excepțională. Ei i se datorează cel mai emoționant moment al serii, când a trebuit să repete aria “Vissi d’arte, vissi d’amore…”aclamată cu însuflețire de toți pentru finețea minunată, cu care a reușit să interpreteze această pagină fermecătoare. A fost mereu admirată pe tot parcursul operei pentru vocea ei formidabilă, pentru mișcarea scenică și pentru siguranța de care a dat dovadă în această lungă și dificilă interpretare. Minunat Giraldoni, foarte bun în rolul lui Scarpia, redat de el cu o forță a plămânilor egală cu cea a spiritului. Rolurile secundare au fost bine interpretate (…) Se poate spune că spectacolul de la Milano a fost superior celor anterioare, prin armonia execuției.
Maestrul Toscanini a reușit să dea mai multă viață întregii partituri (…)
O amintire, este titlul de pe prima pagină a importantei reviste muzicale L’Opera care dedică prima pagină marii noastre artiste, cu o evocare extraordinară a interpretării marii noastre soprane, care a făcut publicul la premierea din 14 ianuarie 1900, să se ridice în picioare si să o aplaude nesfârșit, întrucât “Vissi d’arte” produsese o minune, cum scrie autorul. (…) Teatrul Costanzi strălucind de lumină și bijuterii, toată elita romană reunită pentru un botez al artei, un botez care a contribuit la renașterea faimei unuia dintre cei mai mari și mai iubiți muzicieni ai noștri: Giacomo Puccini. (…) TOSCA se prezenta pentru prima oară publicului în varianta lirică a lui Giacomo Puccini, și așteptările au fost enorme (…) Rămâne în amintirea fiecăruia dintre noi, care am asistat la minunata interpretare a acelui act și am auzit-o pe Hariclea Darclée, suspinând și plângând în aria “Vissi d’arte”, – cu o voce până atunci de neegalat, cu un supin care ne smulgea lacrimile, nu vom putea niciodată, niciodată, șterge din memoria noastră, acel strigăt care ne-a izbucnit din piept, acel vuiet al momentului, aplauzelor frenetice și nesfârșite. Cele mai frumoase mâini înmănușate se atingeau cu o agilitate aproape mecanică, iar mânecile sobre ale cămășilor albe ale bărbaților, păreau că plutesc ca niște mici pânze albe în mijlocul unei furtuni. Este adevărat, era prezentă Curtea [Familia regală], dar, entuziasmul ne-a făcut să uităm eticheta regală. “Vissi d’arte” produsese o minune.
Hariclea Darclée are fără îndoială cea mai frumoasă voce de soprană, care a fost auzită vreodată. Vocea sa între toate sopranele care activează astăzi în teatrul internațional de operă, nu are egal, în caracter, culoare, în acel sunet de catifea; prezintă mângâieri și vibrații care coboară până în cele mai ascunse fibre, iar egalitatea în registre și extinderea sa sunt incomparabile. Niciodată nu s-a mai auzit o voce așa puternică, expresivă și emoționantă, dotată cu farmec și dulceață ca cea a Hariclèei Darclée. Iar, “mezza voce” a marii cântărețe, a cărei bogăție și frumusețe a sunetului cucerește orice vastitate a teatrului, orice măreție a orchestrei; farmecul ei captivează, emoționează și exaltă, neavând comparație între artiștii care sunt și cei vechi, care au fost. Și, pentru toate aceste calități de neegalat, Hariclea Darclée a reușit să exceleze în tot repertoriul italian și internațional de operă. (…)
La Gazzetta di Venezia», din 27 dicembre 1905 aduce în atenție succesul pe care opera Tosca îl are la Teatrul La Fenice, cu aceleași elogii la adresa primei interprete a rolului Floria Tosca, creatoare a acestui rol, aplaudată îndelung de publicul prezent.
(….) Doamna Darclée a fost creatoarea rolului Tosca lui Puccini. La Roma, la Milano, pretutindeni, și chiar aseară, în fața acelui public magnific care a umplut La Fenice de sus până jos, grațioasa artistă a disimulat dificultățile enorme ale teribilului rol al protagonistei – dificultăți scenice singulare pentru frământătoarea teroare a Floriei Tosca în actul uciderii lui Scarpia, pentru compasiunea și respectul pe care le exprimă față de cel mort, pentru sfâșierea inimii în momentul în care iubita realizează infama înșelăciune a lui Scarpia (…) (…) Doamna Darclée și-a etalat plenitudinea vocală cu măiestria celei care nu poate măsura și, de fapt, nu măsoară; a cântat aria Vissi d’arte e di amore în mijlocul aplauzelor insistente, la fel cum a accentuat energic duetul frământat cu Cavaradossi din actul III. (…)
Sunt doar câteva articole și materiale apărute în presa italiană a vremii, care dezvăluie interpretarea extraordinară avută de marea noastră soprană a rolului Floria Tosca, atât la premierea de la Roma, cât și în zecile de reprezentații care au avut loc apoi, la Teatro Regio din Torino, La Fenice din Venezia, Teatro alla Scala din Milano, dar și pe marile scene ale lumii unde ea a fost. Pentru importanta ei contribuție în istoria liricii internaționale, Centrul Cultural Italo Român, a inițiat la Milano proiectul unei plăci memoriale, marea artistă fiind inclusă în panteonul marilor personalități ale Italiei, Milano e Memoria.
Violeta Popescu
