Placă memorială în amintirea scriitorului și diplomatului român Duiliu Zamfirescu la Roma
Via dei Condotti, Roma – „Neobosit susținător al prieteniei dintre popoarele român și italian legate de originea comună latină” – (“instancabile fautore dell’amicizia tra i popoli Romeno e Italiano legati dalla comune origine Latina”).
Numele lui Duiliu Zamfirescu (1858-1922) se leagă mai ales de activitatea sa literară, și îndeosebi de cea mai importantă contribuție a sa adusă literaturii române, volumele care fac parte din ciclul Comăneștenilor: Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări și Anna, pe care autorul le-a scris când se afla la Roma, unde fusese trimis ca secretar al Legației Române.
Recenta traducere în limba italiană a volumelor sale: Viața la țară [La vita in campagna] și Tănase Scatiu [Tănase Scatiu], 330 p., la editura Rediviva, în cadrul colecției Quaderni Romeni (Caiete românești), ne-a readus în atenție interesul pentru opera sa literară dar și evocarea legăturilor sale cu Italia, cu Roma, oraș în care a locuit aproape două decenii și unde autoritățile locale îi păstrează memoria printr-o placă memorială amplasată pe fațada casei în care a locuit.
După liceu, pe care l-a absolvit la Focșani, Duiliu Zamfirescu urmează Facultatea de Drept a Universității bucureștene, pe care o termină în 1880. Va lucra ca magistrat în provincie, devenind apoi avocat și redactor la „România liberă”.
Scriitor, membru și vicepreședinte al Academiei Române, diplomat de carieră Duiliu Zamfirescu și-a făcut debutul în literatură în anul 1883 cu volumul “Fără titlu”, publicat în revista “Literatorul”, condusă de Alexandru Macedonski. În anul 1916 Duiliu Zamfirescu este ales președinte al Societății Scriitorilor din Romania, iar in 1918 devine vicepreședinte al Academiei Romane.
În 1885 va intra ca și funcționar la Ministerul de Externe, de unde este trimis apoi ca secretar de legație la Roma, fiind un fluent vorbitor de limbă italiană.Cu mici întreruperi, Duiliu Zamfirescu avea să locuiască aproape două decenii la Roma (cca. 1888-1905), unde și-a desfășurat activitatea diplomatică ca secretar în cadrul Legației Române și unde avea să se căsătorească în anul 1890 cu Henrietta Allievi, fiica unui senator italian. A fost o perioadă lungă și prolifică pentru scriitorul român, întrucât departe de casă, purtând vie amintirea locurilor sale natale, avea să definitiveze scrierea mai multe romane cuprinse în ciclul Comăneștenilor. A fost și o perioadă în care scriitorul și diplomatul Duiliu Zamfirescu avea să cunoască și să iubească Italia, să se inspire sau să traducă din mari poeți și scriitori italieni. Îndeosebi, orașul Napoli a fost unul dintre orașele de care se va simți foarte legat.
În timpul misiunii sale la Roma, Duiliu Zamfirescu îl va primi pe Badea Cârțan, oferindu-i sprijin în timpul șederii sale și intermediind întâlnirea sa cu personalităţi italiene, gazetari, deputaţi, interesați de dacul coborat de pe Columna lui Traian.
În amintirea activității sale diplomatice și culturale la Roma, autoritățile locale au inaugurat în 2016 (placa nu este datată), o placă memorială în Via dei Condotti (cartierul Campo Marzio), pe fațada casei în care scriitorul a locuit între anii 1895-1905, în fapt până la înapoierea sa în România.
Pe placa memorială Duiliu Zamfirescu este amintit ca un ilustru scriitor, patriot și diplomat român: „neobosit susținător al prieteniei dintre popoarele român și italian legate de originea comună latină”, (“instancabile fautore dell’amicizia tra i popoli Romeno e Italiano legati dalla comune origine Latina”).
Se împlinesc 100 de ani de la moartea sa, survenită în anul 1922 la mănăstirea Agapia, unde se afla la odihnă.
https://www.rerumromanarum.
V. Popescu
