Centro Culturale Italo Romeno
Milano

Editura Rediviva din Milano. Bilanț bogat cultural în anul 2019. Publicații și evenimente Italia-România- Elveția

Feb 7, 2020

Prima editură românească din Italia, fondată la Milano în cadrul Centrului Cultural Italo Român a continuat activitatea sa de promovare a culturii românești prin publicațiile în limba italiană, sau apariții bilingve. Alături de evenimentele editoriale, editura a oferit și anul trecut donații de carte unor biblioteci și universtăți italiene, școli sau profesori și cercetători interesați de argumente privind România. În anul 2019 în cadrul proiectului național WORDS FOR LINK, editura Rediviva a fost selectată în baza de date a Centro Studi e Ricerche di Roma, între proiectele la nivel național de promovare culturală, dialog și intercultură în Italia.

Anul 2019 a prilejuit apariția mai multor publicații în cadrul editurii Rediviva, literatură, istorie, poezie, medicină, volume bilingve.

Au fost publicate următoarele volume: “Imn Existenței – Inno all’Essistenza” di Elena Liliana Popescu, traducere Antonio Buozzi și Luca Cipolla; “Il genio del cuore” – “Geniul inimii” de Aura Christi, traducere Maria Floarea Pop. L’identità romena – “Identitatea româneasca” de Ioan Aurel Pop, traducere Violeta Popescu, prefață Cesare Alzati; “Antologia de poeți români in Italia: Inflorescențe“, ediție îngrijită de poeta Florentina Niță; “Oltre questa coscienza” – “Dincolo de moarte” de Constatin Dumitru Dulcan, tradcere Marinela Safta Somazzi; “Diamante“, de Marioara Visan; traducere Francesco Altieri; “Lo spazio e il tempo” -“Spațiul și timpul” de Mihai Diaconescu; “La lezione d’abisso”, “Lecția de abis” de Daniel Corbu; traducere în lilmba italiană de Geo Vasile.

Peste 30 de evenimente editoriale organizate de editura Rediviva la invitația unor instituții italiene și românești, asociații, universități, biblioteci și școli de pe teritoriul Italiei, României și Elveției.


La MILANO (Festival della Poesia, Festival delle Culture – Comune di Milano, Festival Internazionale BOOKCITY, Biblioteca Chiesa Rossa, Biblioteca SIAM), TORINO (Salone Internazionale del Libro), Biblioteca Municipale di Ornago, ISPRA (Il Centro comune di ricerca (JRC), Biblioteca- Villa Burba – Rho, Università Sacro Cuore Cattolica di Milano, ROMA, COMO, Villa Borromeo D’Adda – Arcore, BERGAMO, Libreria Bocca – Milano, Libreria Arte e Pensiero – Milano, Libreria Feltrinelli – IVREA, Biblioteca di Triuggio; LUGANO – SVIZZERA, Muncicipio – Paradiso, Lugano; Milano-Consolato Generale della Romania; Romania: BUCURESTI- Il Museo della Letteratura Romena, IASI – Il Museo Municipale Regina Maria; ecc.


GRAZIE a tutti coloro che ci seguono e ci hanno sostenuto in ogni nostra iniziativa!! Un breve video riassunto dell’attività editoriale di Rediviva nel 2019. Un grande impegno, passione e determinazione che guidano il nostro umile lavoro!


Mulțumim autorilor noștri, cititorilor și tuturor celor care ne sunt aproape în acest demers, care înseamnă zi de zi, muncă și implicare!

Rediviva

www.rediviva.it

Loading