“Jurnalul fericirii” de Nicu Steinhardt în traducere italiană, va fi prezentat la Parohia Ortodoxă Română din Milano

“Jurnalul fericirii” de Nicu Steinhardt în traducere italiană, va fi prezentat la Parohia Ortodoxă Română din Milano

La invitatia Parohiei Ortodoxe Române din Milano ”Pogorârea Sfântului Duh”, a părintelui protopop Traian Valdman, dumninică 22 octombrie 2017 după săvârșirea Sfintei Liturghii, va fi prezentat volumul “Jurnalul fericirii” de Nicu Steinhardt, republicat de curând în limba italiană (Diario della felicità) de editura românească Rediviva din Milano.

Volumul a fost prezentat în acest an în cadrul Salonului International de carte de la Torino / Pavilionul României la invitatia Institutului Cultural Roman si de Cercetare Umanistica din Venetia, la Parohia Ortodoxa “Toti Sfinti” din Monza la invitatia pr. Pompiliu Nacu, la Santuario Caravaggio la invitatia Asociatiei IHTIS. Vor urma si alte prezentari ale volumului, integrat si in cadrul Festivalului International de Carte BOOKCITY din Milano. Editura Rediviva multumeste tuturor pentru intresul legat de reeditarea cartii lui Nicu Steinhardt: Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, PS Siluan, jurnalistilor italieni care au prezentat recenzii ale volumului in cotidianul Avvenire, Periodici San Paolo. 

N. Steinhardt

„Am intrat in inchisoare orb (cu vagi strafulgerari de lumina, dar nu asupra realitatii, ci interioare, strafulgerari autogene ale beznei, care despica intunericul fara a-l risipi) si ies cu ochii deschisi; am intrat rasfatat, razgaiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemultumit, ies cunoscand fericirea; am intrat nervos, suparacios, sensibil la fleacuri, ies nepasator; soarele si viata imi spuneau putin, acum stiu sa gust felioara de paine cat de mica; ies admirand mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies impacat: cu cei carora le-am gresit, cu prietenii si dusmanii mei, ba si cu mine insumi.“ – N. Steinhardt

Părintele Nicolae Steinhardt (Nicu-Aurelian Steinhardt: numele la naștere) este autorul volumului “Jurnalul fericirii” – “una din primele zece cărți ale deceniului de după 1989”.

S-a născut la 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon de lângă București, fiul lui Oscar Steinhardt, inginer, și al Antoanetei (născută Neuman). Clasele primare le-a urmat în particular și la școala “Clemența” din București (1918-1922), iar liceul la “Spiru Haret” (1922-1929).

Nicolae Steinhardt a lăsat și o scurtă autobiografie, iar, potrivit propriilor sale note, la liceu a fost singurul dintre elevii de confesiune mozaică înscris la cursurile de religie creștină. Licențiat al Facultății de Drept a Universității din București (1934), tot aici și-a luat și doctoratul, în 1936. După aceea, până la izbucnirea războiului a continuat studiile la Paris și în Anglia. A fost avocat în Baroul Ilfov (1934-1948), funcționar la diverse întreprinderi și instituții (1949-1959), muncitor necalificat (1964-1969). În ianuarie 1960 a fost arestat.

În anul 1959 grupul de prieteni pe care îl avea de câțiva ani a început să fie arestat, și Nicolae Steinhardt a fost chemat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării și punându-i-se în vedere că, dacă refuză, va fi arestat și implicat în “lotul intelectualilor mistico-legionar”. Îndemnat cu putere de tatăl său, chiar certat pentru așa zisa sa nehotărâre, a refuzat să fie martor al acuzării; a fost arestat și judecat în cadrul “lotului mistico-legionar Constantin Noica — Constantin Pillat” și condamnat la 12 ani muncă silnică pentru crimă de uneltire împotriva orânduirii sociale a statului. A fost eliberat în anul 1964, după peregrinări prin închisorile Jilava și Gherla. La 15 martie 1960 a fost botezat creștin ortodox în camera 18, de la Jilava, de către ieromonahul basarabean Mina Dobzeu.

Două decenii mai târziu, în 1980, a primit haina monahală, fiind călugărit de arhiepiscopul Teofil Herineanu. Își va petrece ultimii nouă ani la Mănăstirea de la Rohia, din Maramureș.

Debutul său a avut loc în “Revista burgheză” (1934). A colaborat cu articole și eseuri la “Revista Fundațiilor Regale”, “Universul literar”, “Victoria”, “Libertatea”, “Tribuna poporului”, “Secolul 20”, “Convorbiri literare”, “Viața Românească”, “Revista de istorie și teorie literară”, “Ethos” (Paris) etc. Debutul editorial a avut loc în 1934, cu volumul “In genul… tinerilor”, semnat cu pseud. Anthistius. Autor al mai multor volume de eseuri: “Între viață și cărți” (1976), “Incertitudini literare” (1980), “Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului” (1982), “Critică la persoana întîi” (1983), “Escale în timp și spațiu sau Dincoace și dincolo de texte” (1987), “Prin alții spre sine” (1988). A tradus din Alain, Anderson, Barlow, Kipling ș.a. A primit Premiul de critică al Asociației Scriitorilor din București pe 1980.

“A scris despre literatură, artă, morală, istorie și religie; despre scriitorii vechi și noi, români sau străini; era competent în teologie, deși fără studii speciale, ca și în teatru și muzică. Informația lui Steinhardt este uriașă. El pare a ști totul despre toate. O memorie excepțională îi furnizează, în orice clipă, ori de câte ori are nevoie, datele necesare și îi permite să facă orice conexiune dorește (…) Stilistic, Steinhardt este volubil până la contagiune, stăpân pe o limbă română foarte personală, în care arhaismele fac casă bună cu neologismele sau cuvintele cele mai recente, iar topica mlădiază fraza după reguli numai de el știute. O limbă ‘înțeleaptă’, îți vine să spui, cu un eminescianism, chiar dacă nu numaidecât și veche, după cum arătam. Cultura acestei limbi este la fel de frapantă ca și cultura, în general, a eseistului”, arată “Dicționarul scriitorilor români”, 2002.

Părintele Nicolae Steinhardt s-a stins din viață la 30 martie 1989.

Please follow and like us: