Edizioni Rediviva di Milano annuncia l’uscita del volume di poesia L’ultimo muro (Ultimul zid) di Aura Christi, pubblicato nella collana “Phoenix”, nella traduzione dal romeno curata da Giada Chetti. Aura Christi è un’autrice già presente nel catalogo di Edizioni Rediviva con due volumi di poesia precedentemente pubblicati: La sfera del freddo. Dall’inferno, con amore (2015) e Il genio del cuore (Milano, 2019), entrambi con la traduzione a cura di Maria Floarea Pop. La complessità dello stile di Aura Christi si muove tra spirito giocoso e semplicità, passando da un registro ludico latente a un equilibrio di impronta classica. La poetessa utilizza, con maestria, diversi stili letterari dando così vita a una grande opera poetica definita “una poesia di grande forza lirica e di immaginazione debordante” (Adam J. Sorkin, Stati Uniti d’America), “un uso compiuto dei più diversi mezzi stilistici, ben pensati e collocati nel punto giusto” fino a creare “un capolavoro di questo genere di Poesia” (Hans Dama, Germania).

La felicità, il dialogo con Dio, l’amore, la vita e la morte vengono trattati come un insieme perfetto, la riscoperta dell’essere come entità spirituale, questi sono temi centrali, universali che dominano la poesia di Aura Christi, animata dai valori più alti. “Ecco, in forma molto succinta, un esempio ammirevole di un raro coraggio poetico e iniziatico: il reinsediamento di una poetessa che officia, nella lingua di Eminescu, i grandi temi della poesia europea – eternamente moderni, fertili a chiunque possieda ingegno –, e anche il coraggio, direi profetico, di scoprire sé stessi fino in fondo.” (Nicolae Breban)

Aura CHRISTI (Romania, Repubblica di Moldavia), insignita del Premio dell’Accademia Romena, e poetessa, romanziera, saggista ed editrice. Ha pubblicato piu di 60 libri tra poesie, romanzi e saggi, in Romania e all’estero. Le sue poesie sono state tradotte in 21 lingue. Ha ricevuto piu di 20 premi in Romania e all’estero. E caporedattrice della rivista Contemporanul. Ideea Europeană (Il Contemporaneo. L’idea europea). L’associazione degli Scrittori Israeliani di Lingua Romena e il Centro Culturale Israelo‑Romeno l’hanno designata “Persona dell’Anno 2017”, ha ricevuto il Premio “Opera Omnia” e la medaglia d’argento “Riconoscenza ebrea” per il volume Psalmi (Salmi) e Planeta Israel (Pianeta Israele). Nel 2020 le e stato conferito il Premio di eccellenza per il contributo internazionale alla poesia assegnatole al Gala dei Premi della Settimana Internazionale di Poesia e d’Arte del fiume Miluo in Cina. L’anno successivo le e stato conferito il Gran Premio per la Poesia “Sfântu Gheorghe” del Festival Internazionale di Poesia “Drumuri de spice” (“Vie delle spezie”) a Uzdin in Voivodina (Serbia).  Opere tradotte in italiano: Sfera frigului • Din infern, cu dragoste/ La sfera del freddo · Dall’inferno con amore, poesie, prosa autobiografica, saggi, traduzione italiana a cura di Maria Floarea Pop, Casa editrice Rediviva, Milano (2015); Elegie nordiche/ Elegii nordice, poesie, edizione bilingue romeno‑italiano, traduzione italiana a cura di Geo Vasile, Casa editrice Aracne, Roma (2017); Orbita del Dio · Orbita zeului, edizione bilingue romeno‑italiana, traduzione italiana a cura di Ștefan Damian e Francesco Corsi, Casa editrice Aracne, Roma (2018); Il genio del cuore/ Geniul inimii, romanzo in versi, traduzione italiana a cura di Maria Floarea Pop, prefazione di Francesco Corsi, Casa editrice Rediviva (2019); Giardini austeri/ Grădini austere, traduzione italiana a cura di Cinzia Demi, postfazione di Alessandro Pertosa, Casa editrice Puntoacapo (2024). https://aurachristi.ro/english-presentation/(Dalla prefazione di Christian W. Schenk)

„La poesia di Aura Christi si può analizzare rapportandola ad altri grandi poeti europei e russi. Al di là di Blaga (per la visione metafisica) e di Rilke (per la raffinatezza formale e il pensiero poetico), è presente un’affinità elettiva con Marina Cvetaeva, soprattutto nei sonetti dedicati alla Mamma, alla morte e al silenzio. A livello romeno, si può parlare di una continuazione del filone tragico e solenne della poesia interbellica (Arghezi, Barbu), passato attraverso il filtro del tardo modernismo e ripulito da ogni ostentazione ideologica. Si può comparare, per il tono e la verticalità, a Emily Dickinson, sebbene Aura Christi abbia un lirismo più puro, più interiorizzato, meno polemico. Inoltre, la forma fissa e la severità del tono l’avvicina ai poeti italiani come per esempio Eugenio Montale e Giuseppe Ungaretti, soprattutto nella ricerca laconica del dolore e della trascendenza attraverso il linguaggio.

L’ultimo muro è, in sostanza, un volume di testimonianza spirituale e di resurrezione poetica. Senza stridori, senza falso pathos, senza concessioni dell’epoca, Aura Christi riesce a creare un’opera di resistenza lirica, degna delle grandi tradizioni poetiche europee. In un panorama letterario dominato dal relativismo e dal minimalismo postmoderno, questo volume si presenta come una liturgia poetica seria, verticale, ben ordinata, posta al margine di un abisso che non ci inghiottirà finché resterà anche una sola parola detta sotto il segno della verità. È, al tempo stesso, un libro sulla morte e sull’amore, sull’identità e sull’esilio, sulla Madre e su Dio, sui Genitori, sul Papà, sui muri e sugli orizzonti: un libro non offre soluzioni, ma offre senso. E, forse, in periodi come il nostro, la poesia non deve salvare nulla; è sufficiente che mantenga una luce accesa!” (Christian W. Schenk)

Titolo: L′ultimo muro
Titolo originale: Ultimul zid
Autore: Aura Christi
Traduzione dal romeno: Giada Chetti
Pagine: 184 p.
Collana: Phoenix
ISBN: 978-88-97908-86-9
Prezzo: € 14,00
Pubblicazione: 25 Marzo 2026

           Volumul „Identitate și patrimoniu cultural imaterial românesc. Cultură și tradiții la românii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei”, reunește contribuțiile unui colectiv de autori și cercetători preocupați de conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial al românilor din diaspora, punând accent pe păstrarea acestor elemente în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Prin bogăția tematică, volumul se constituie într-un reper și o mărturie vie a modului în care patrimoniul cultural imaterial contribuie la menținerea identității și a legăturii românilor cu propriile rădăcini, fiind totodată un omagiu adus vitalității și rezilienței comunităților românești din Italia. Lucrarea, care beneficiază de un cuvânt-înainte semnat de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și de o prefață realizată de cercetătorul Antonio Ricci de la IDOS [Centro Studi e Ricerche din Roma], a prins contur sub coordonarea dr. Maria Șpan de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și contribuția redactorilor pr. Florin Haniș, Ionela Ivan, pr. dr. Pompiliu Nacu, dr. Maria Șpan, Andreea Tatiana Stângă și dr. Violeta Popescu.

Structurată în unsprezece capitole, lucrarea abordează teme variate — de la artă populară, sărbători și datini românești, la artele spectacolului, jocul și doina —, evidențiind activitățile de salvgardare desfășurate în parohiile ortodoxe din cadrul Episcopiei. Volumul integrează analiza celor zece elemente reprezentative ale patrimoniului cultural imaterial al României, incluse în Convenția UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial: Ritualul Călușului (2008), Doina (2009), Ceramica tradițională de Horezu (2012), Colindatul de ceată bărbătească (2013), Jocul fecioresc din România (2015), Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței (2016), Mărțișorul – practici tradiționale asociate zilei de 1 Martie (2017), Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală (2022), Tradițiile de creștere a cailor lipițani (2022) și Transhumanța carpatică, parte a vieții pastorale tradiționale (2023).

Relevante în paginile acesti publicații, sunt gândurile adresate românilor din Italia de către specialiști din România și Republica Moldova, implicați direct în elaborarea dosarelor de candidatură ale acestor elemente înscrise pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Dintre aceștia amintim pe conf. univ. dr. Varvara Buzilă, membru al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Republicii Moldova; dr. Ioana Ruxandra Fruntelată, cercetător la Facultatea de Litere – Universitatea din București și Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română; precum și Zamfir Dejeu, cercetător științific I la Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române”, Filiala Cluj-Napoca.

În Cuvântul introductiv, Episcopul Siluan subliniază: „Patrimoniul cultural imaterial este pentru românii migranți o ancoră spre locul de origine, o formă de reziliență și de mândrie a obârșiei. Parohiile devin adevărate insule de românitate, spații unde credința, limba și tradițiile se regăsesc și se transmit mai departe. (…) Chiar dacă parohiile sunt atipice comparativ cu cele din țară – românii fiind răspândiți în diferite localități și provenind din diverse regiuni ale României – ele constituie adevărate insule de românitate. În Italia, în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, există deja peste 300 de parohii, în cadrul cărora oamenii sunt încurajați să salvgardeze și să transmită mai departe moștenirea lor culturală. Biserica oferă românilor din diaspora un important cadru de manifestare a acestui tip de patrimoniu, care joacă un rol însemnat: în păstrarea identității, în integrarea lor, în alinarea dorului de țară, în întâlnirea altor persoane din România, în procesul de reziliență și creativitate, în a-i face mândri de obârșia lor, a-i ajuta să treacă mai ușor peste perioadele grele din viață, ca suport psihologic și moral.”

Cercetătorul italian Antonio Ricci, bun cunoscător al emigrației românești din Italia și autor al numeroaselor studii și articole dedicate fenomenului, evidențiază în Prefața volumului, valoarea diasporei române ca ambasador cultural:„Patrimoniul cultural imaterial al României este un bilet de vizită prețios. Comunitățile de români din Italia, prin felul în care păstrează și împărtășesc tradițiile, devin punți vii între culturi și popoare.”

 Partea centrală a lucrării se concentrează asupra vieții spirituale, educaționale și culturale a comunităților românești din Italia, reflectând modul în care Biserica Ortodoxă devine un spațiu al continuității identitare și al educației interculturale. Capitolele dedicate românilor din Italia – istorie, Biserică, tradiții – aduc o contribuție documentară semnificativă privind organizarea și rolul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, importanța limbii ca vector al patrimoniului cultural imaterial și implicarea parohiilor în educarea copiilor și tinerilor în spiritul valorilor tradiționale. Un loc aparte îl ocupă studiile despre sărbătorile de iarnă, colindatul în ceată bărbătească, dansurile rituale precum jocul Căiuților și al Caprei, obiceiurile de Bobotează și Plugușorul copiilor – toate reconstituite prin descrieri, mărturii și fotografii din comunitățile parohiale. Autorii surprind cum, în contextul diasporei, tradiția devine un liant între generații și un mijloc de afirmare a identității românești într-un cadru european. Capitolele dedicate artelor spectacolului, sărbătorilor de primăvară și pascale, precum și obiceiurilor legate de viața omului (naștere, nuntă, înmormântare) reconstituie universul ritualic românesc într-o abordare care combină analiza teologică, etnografică și estetică. Se remarcă și studiile privind cunoștințele și practicile legate de natură și cosmos, tehnicile tradiționale de meșteșug (icoane pe sticlă și lemn, olărit, țesut, încondeierea ouălor, opincărie) și arta portului popular, unde simbolurile decorative și cromatice sunt interpretate ca expresii ale unei spiritualități vii.

Deosebit de valoroase sunt capitolele dedicate activităților de salvgardare și educației pentru patrimoniu, desfășurate în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei –  ateliere, expoziții, activități școlare și colaborări cu instituții de profil din România. Toate acestea evidențiază o strategie coerentă de păstrare a identității culturale prin viața comunităților parohiale. În partea finală, volumul oferă o deschidere interculturală, prezentând și elementele de patrimoniu imaterial italian înscrise de UNESCO, precum arta de face pizza, teatrul de păpuși sicilian, dieta mediteraneană, alpinismul, arta perlelor de sticlă sau cântecul liric, creând astfel un dialog între tradiția românească și cea italiană.

Îmbogățit cu numeroase imagini și fotografii, volumul redă frumusețea și vitalitatea tradițiilor românești păstrate în parohiile de pe teritoriul Italiei și subliniază rolul acestora ca punte de dialog intercultural pe teritoriul Italiei.

Partea finală a volumului este dedicată unei analize de teren, prin includerea în anexă a unui chestionar sociologic intitulat „Românii ortodocși din Italia – păstrători și promotori ai patrimoniului cultural imaterial”, la care au răspuns 82 de români ortodocși din Italia, femei și bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 67 de ani, originari din 26 de județe ale României și din Republica Moldova. Chestionarul oferă o perspectivă sociologică actuală asupra modului în care credința, obiceiurile și tradițiile continuă să modeleze identitatea românilor aflați departe de țară. Prin răspunsurile lor, participanții au oferit o imagine vie și autentică asupra modului în care românii din diaspora își păstrează tradițiile, credința și identitatea culturală. Din nordul până în sudul Italiei – în regiuni precum Lombardia, Toscana, Lazio, Veneto sau Emilia-Romagna – românii au reușit să ducă mai departe obiceiurile, limba și valorile moștenite din țară, găsind în Biserica Ortodoxă Română un sprijin esențial pentru menținerea acestei legături. Rezultatele chestionarului arată cât de profund este atașamentul față de patrimoniul cultural imaterial și cât de importantă este comunitatea parohială ca loc al continuității și al întâlnirii.

Volumul apărut la editura Rediviva din Milano, este un proiect al Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Ierarh Grigore Teologul” – Forlì, Italia, apărut cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Cartea a fost distribuită gratuit pe tot cuprinsul Italiei, în cele peste 300 de parohii ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind oferită spre dotarea bibliotecilor parohiale, în sprijinul școlilor de duminică și al activităților educaționale. De asemenea, volume au fost trimise în România, la institute de profil și centre de cercetare, ca instrument de studiu și documentare privind viața culturală și spirituală a diasporei românești.

Roma – 2025

Proiectul Omagiu marii soprane Hariclea Darcle, desfășurat în anul 2023 prin dezvelirea plăcii memoriale în Via Cernaia, 2 din Milano, loc unde marea artistă a trăit peste două decenii (1890-1910) o inițiativă a Centrului Cultural Italo Român în colaborare cu Primăria din Milano, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a cuprins și editarea volumului în limbile română și italiană: “Hariclea Darclée. Diva della lirica che incantò artisti e il pubblico”, [Hariclea Darclée. Diva muzicii lirice care a fermecat artiștii și publicul]” de Ida Garzonio, editura Rediviva.

Pe parcursul celor patru capitole ale lucrării: Date biografice;  Darclée la Scala; Primele reprezentații și Diva, autoarea aduce în atenție aspecte mai puțin cunoscute din viața muzicală a marii artiste, prezența ei în orașul Milano pentru aproape patru decenii, colaborarea cu marii compozitori ai vremii, Pietro Mascagni, Antonio Gomes, Alfredo Catalani, Giacomo Puccini, cele 12 producții în care a apărut la Teatro alla Scala, colaborarea cu marii tenori în diferitele opere.

În cronicile marilor ziare ale vremii, Gazzetta Musicale, Corriere della Sera, Corriere Milano – scrie Ida Garzonio – reiese faptul că Hariclea Darclée s-a prezentat întotdeauna ca o “interpretă de excepție”, fiind considerată uneori, stâlpul stagiunii muzicale la Scala, care în unele cazuri a salvat situații delicate. Avea “o voce sigură, cristalină și fermecătoare, cu o extensie de trei octave”. (Gazzetta Musicale din Milano).

Volumul este îmbogățit spre final cu un capitol care conține ilustrații, imagini, afișe ale vremii cu operele în care a apărut marea soprană, fotografii ale sale realizate în marile studiouri fotografice din Roma și Milano (Guigoni, Bossi, Montabone, pe care diva Darclée, le oferea admiratorilor ei, vederi cu semnătura unor mari compozitori, imagini în care chipul ei apărea ca publicitate pentru parfumurile epocii (ex. parfumul Essenza), etc.

Partea cea mai importantă a lucrării, o constituie aspectele legate de viața muzicală a marii soprane Darclée, puțin studiată, cum remarcă autoarea, întrucât a prevalat în timp, mai mult interesul pentru cunoașterea vieții sale personale, decât impresionantul său parcurs muzical.  Pe baza Cronologiei întocmite de Giampiero Tintori, publicate în 1979, (Duecento anni di Teatro alla Scala), autoarea reia cronologic aparițiile sopranei în marile producții muzicale ale vremii.  Compozitori, dirijori, muzicieni, cântăreți, teatre, critici, rivalități între editori, informații inedite aduse la cunoștința publicului,  pe care autoarea, pe baza cercetărilor efectuate în arhivele din Milano, a căutat să le detalie, reconstituind atmosfera muzicală a sfârșitului de secol XIX și început de secol XX, nu doar în Italia, ci și pe plan internațional, întrucât marea artistă a fost protagonista marilor producții muzicale, care au avut zeci de reprezentații pe scenele mari ale lumi, îndeosebi în Barcelona; Brazilia, Portugalia, Rusia, America etc.

Meritul autoarei constă în publicarea, în urma unei minuțioase cercetări întreprinse la Arhivele de la Teatro alla Scala, Arhivele muzicale ale Casei Ricordi și Arhivele editurii muzicale Sonzogno, a unor interesante și inedite relatări, care conțin informații prețioase legate de parcursul ei muzical italian sau referințe la vocea și interpretarea marii soprane. Din păcate – cum afirmă autoarea lucrării de față – matricele înregistrărilor realizate pentru Casa Discografică Fonotipia din Milano între 1903 și 1905 au fost distruse, astfel că, pentru reconstituirea și cunoașterea calităților sale vocale, dispunem doar de informațiile  găsite în aceste arhive, sau în afirmațiile criticilor care, din când în când, în cronicile lor, ne-au lăsat însemnări  despre interpretările și particularitățile vocii sale.

Pe baza cercetărilor întreprinse, autoarea Ida Garzonio, aduce în atenție importante mărturii ale vremii, publicate în volumul de față, aparținând unor colaboratori ai marii soprane, tenori, muzicieni ai vremii sau critici muzicali. De exemplu, Gino Marinuzzi, la acea vreme încă un tânăr tenor (avea să fie considerat drept unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea), într-o scrisoare din 15 iunie 1905, adresată părinților săi legată de un turneu muzical cu opera Don Pasquale, scrie că soprana Darclee – are “un timbru minunat și o voce omogenă, puternică, ductilă, susținută de o excelentă pregătire tehnică, combinată de un farmec actoricesc (…)”. Este o cântăreață excelentă, are toate defectele divelor. Impresarul nostru de fapt este ea. Are o voce minunată, cu o gamă fenomenală, de la contralt până la solul cel mai înalt (…)

În relatarea din Gazzetta Musicale (februarie 1891), legată de interpretarea sopranei în opera Condor de Gomes, editorul Giulio Ricordi avea să scrie;  (…) “În ceea ce o privește pe Darclée, ea avea să aibă parte de elogiile obișnuite: Deși nu a avut în această operă un rol care să corespundă registrului vocii sale, ea a reușit totuși să se facă admirată pentru blândețea, armonia și extensia vocii sale, pentru intonația perfectă, pentru felul rafinat de a interpreta; toate aceste calități fac din doamna Darclée o artistă de primă clasă (…)”.

Tot în Revista Gazzetta Musicale, din anul 1891, de această dată, criticul muzical Alfredo Soffredini face o analiză detaliată a operei Cavalleria rusticana de P. Mascagni, subliniindu-i caracteristicile și meritele, iar când vorbește despre Santuza, al cărei rol a fost interpretat de Hariclea Darclee, autorul menționează: “Povestea Santuzei este o pagină atât de minunată încât prefer să nu o analizez; majoritatea celor care mă citesc au auzit-o cântată de către interpreți talentați și cu siguranță nu există cineva care să nu se fi emoționat la acele note încărcate de expresivitate, la acea ultimă izbucnire de durere, atât de adevărată, atât de sfâșietoare! (…)”.

(…) Partea feminină a întrecut cu mult vocea bărbătească în spectacolul de aseară – se scrie în Corriere della Sera, rubrica muzicală din 13/14 martie 1892, după premierea operei „Hughenoţii”, de Meyerbeer, și primele onoruri au revenit doamnei Darcle, care a câștigat definitiv simpatia publicului pe care o merită deplin, căci se poate spune că a fost stâlpul stagiunii actuale (…).

Legat de perioada ei milaneză, autoarea oferă detalii și informații despre fiul ei, Ion Hartulari, pe care marea soprană îl va aduce la Milano și îl va înscrie în 1897 la cursurile școlii Convito Nazionale Pietro Longone, până la admiterea sa în 1905 la Conservatorul din Paris. Apoi, după terminarea studiilor, ea avea să îl sprijine în activitatea sa strălucită de compozitor, care avea să fie încununată de succes: în 1913, la Opera Liceu din Barcelona, Compania italiană Scognamiglio-Caramba va prezenta comedia sa muzicală în trei acte: Capriccio antico (după Novella de M. M. Bandello), muzica de Ivan Hartulary Darclée, versiune de C. Zangarini, sub conducerea lui Vincenzo Bellezza, care colabora încă cu companii de operetă, înainte de a face pasul la nivelul marilor dirijori. În 1912, editura Sonzogno a publicat această lucrare cu o copertă realizată de Ludovico Lambertini, un pictor și acuarelist foarte cunoscut la acea vreme (o copie sub formă de poster se află în Colecția Bertarelli de la Castello Sforzesco din Milano).

Autoarea își îndreaptă atenția și spre ceea ce a însemnat marea soprană ca artistă a acelei  vremi, apreciată, invidiată adesea, o adevărată divă, un arbitru al eleganței perioadei Belle Époque, care și-a creat propriul mit. După ce Darclée a interpretat rolul Floriei Tosca, multe actrițe și cântărețe o vor imita în costumul și postura din această operă. Multe doamne, fascinate de ținuta ei elegantă, de pălăriile și șalul stil Darcle, se vor inspira de la ea, pentru cele mai elegante ținute ale lor.

În cadrul celebrării Anului Giacomo Puccini în Italia, volumul va fi prezentat pe parcursul anului 2024, în mai multe orașe din Italia, la invitația unor instituții sau fundații italiene, care vor organiza manifestări dedicate marelui compozitor.

Editura Rediviva

www.rediviva.it

Această ediție are ca obiectiv principal să completeze și să modernizeze conținutul fiecărei leme/cuvânt-titlu. Cu peste 70.000 de leme, peste 250.000 de traduceri, peste 140.000 de sensuri și o deosebită atenție acordată termenelor și expresiilor folosite în mod curent, neologismelor și limbajelor sectoriale folosite în sfera de specialitate și în domenii precise (tehnic, științific, de lucru, politic, medical, juridic, informatic, religios-filozofic, comercial, cultural, artistic etc), dicționarul se caracterizează prin claritatea și simplitatea tratării, fără a neglija exigența de integralitate necesară și de caracter științific.

În partea româno-italiană, pentru fiecare sens a lemelor românești, este prezentată o vastă gamă de sinonime care oferă cititorilor un ghid sigur pentru alegerea celei mai potrivite traduceri în funcție de diferitele situații ajutând astfel la o mai bună exploatare a infinitelor posibilități expresive a celor două limbi într-o bună comunicare.

Deoarece orice dicționar bilingv se adresează unui public străin care are cerințe diferite față de publicul de limbă maternă, au fost introduse informații care pornesc din confruntarea sistemelor între limba de plecare și cea de sosire, la nivel fonologic, morfologi și sintactic. Un exemplu este și indicatorul contextului precis de folosire, prezent la foarte multe leme (în paranteze rotunde și scrise cu caracter cursiv) care permite găsirea nuanței exacte de interpretare a sensurilor.

Pe plan morfologic și sintactic soluțiile adoptate în Dicționar s-au relevat mai puțin problematice decât ordonarea stucturii de cuvinte polisemantice.

În ceea ce privește exemplele de utilizare, s-a recurs în principal la limbajul colocvial, fără însă a se renunța la eventuale citate din opere literare.

Transcrierea fonetică a tuturor cuvintelor-titlu românești constituie o absolută și foarte prețioasă noutate în panorama dicționarelor bilingve astăzi în circulație.

Jurnalul Reginei Maria a fost publicat pentru prima dată în 1934 și a fost lansat simultan la Londra și New York.  Lucrarea de față revizuită și adaptată de Silvia Storti Shelyta, reprezintă o republicare a jurnalului Reginei Maria, apărut în limba italiană, în două volume: Maria di Romania. La Storia della mia vita” [Povestea vieții mele] și “Maria di Romania. Il mio diario di guerra” [Jurnalul meu de război], care a avut două reeditări în anii 1936-1938, la editura Mondadori din Milano. Traducerea a fost realizată din engleză în italiană, de jurnalistul și scriitorul Mario Borsa care o vreme va locui la Londra, fiind apoi corespondent de la Milano, la cotidianul The Times, timp de două decenii.  

Prin această republicare, într-o nouă ediție revizuită, editura Rediviva aduce un omagiu Reginei Maria și rolului fundamental pe care l-a avut la formarea României moderne.  

Grupul editorial Rediviva, mulțumește Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, care a salutat “necesara și importanta inițiativă” de publicare a memoriilor Reginei Maria în limba italiană.   

        „Regina Maria (…), Regina Maria (…). Şi ne privirăm faţă în faţă, poporul meu şi eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor fiinţe pe lume, căci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiţie sau un simbol, ci aclamau şi o fiinţă pe care ajunseseră s-o înţeleagă. Străina venită de peste mări nu mai era străină. Era a lor…” [Povestea vieții mele]

 Maria, viitoarea regină a României s-a născut în 1875, în Eastwell Park, Marea Britanie. Considerată încă din adolescență una dintre cele mai frumoase prințese din Europa, Maria de Edinburgh era nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea, verișoară cu regele George al V-lea al Angliei, cu țarul Nicolae al II-lea al Rusiei și cu împăratul Wilhem al II-lea al Germaniei. Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha sau ”Missy” a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, principesă de coroană și regină a României. În 1893, la vârsta de 17 ani se va căsători cu prințul moștenitor al României, Ferdinand I, devenind astfel Principesă a României. Cei doi au avut şase copii: Principele Carol – viitorul Rege Carol al II-lea, Principesele Elisabeta şi Mărioara, Principele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea – care a murit la doar trei ani din cauza febrei tifoide. 

Regina Maria a avut un rol crucial în destinul și evoluția României la izbucnirea primului război mondial. În timpul războiului s-a implicat cu mare dăruire în asistența răniților, a vizitat spitalele de bolnavi, a ridicat moralul trupelor și a îngrijit militarii răniți pe front ai Armatei Române. Pentru curajul de care a dat dovadă, a fost supranumită „Regina Soldat” și „Mama răniților”. S-a folosit de relațiile dinastice pentru a pleda recunoașterea internațională a României Mari la Conferința de Pace de la Paris în 1919. Vizitele sale externe au determinat pe mulți lideri europeni să aibă o atitudine favorabilă față de România. A cucerit Londra, Paris, New York și Washington prin farmec, inteligență, prestanță și viziune politică. A întărit relațiile României cu Occidentul, fiind considerată cea mai frumoasă față a diplomației românești. Personalitatea și rolul ei au marcat istoria națională și europeană, nu doar la nivel politic, ci și la nivel social și cultural. A fost prima femeie din lume care a devenit membru al Academiei de Arte Frumoase a Franței și primul oaspete oficial la Casa Albă al președintelui Calvin Coolidge.  

Cartea poate fi achiziționată online pe www.rediviva.it  

Titlul cărții: La storia della mia vita 

Autor: Regina Maria 

Anul primei publicări: 1934 

900 pagini 

Prima ediție în limba italiană: 1936 

Traducere:  Mario Borsa 

Ediție actuală îngrijită de Silvia Storti Shelyta 

Colecția: Memorii, coordonator Violeta Popescu

Autor: Regina Maria 

Anul primei publicări 1934 

900 pagini 

ISBN: 978-88-97908-70-8 

Preț: 40 Euro 

Cele șapte proiecte editoriale sunt incluse în cadrul colecțiilor Caiete românești [Quaderni romeni] și Culturi și civilizații [Culture e civiltà] apărute în perioada 2019-2022.  Atenția editurii Rediviva a fost acordată a trei mari clasici literaturii române: Ioan Slavici, Liviu Rebreanu și Duliu Zamfirescu, prin publicarea volumelor: Moara cu noroc [Il mulino fortunato], în traducerea lui Irina Țurcanu; Viața la țară. Tănase Scatiu [La vita in campagna. Tănase Scatiu] de Duiliu Zamfirescu, în traducerea lui Ingrid Beatrice Coman Prodan, Ciuleandra [La Ciuleandra], Amândoi [Tutti e due] de Liviu Rebreanu,  în traducerea lui Alessio Colarizzi Graziani și Alina Monica Turlea, apărute în perioada 2020-2022.

Tot în cadrul colecției Quaderni romeni a apărut și volumul [Romania. Un viaggio nella memoria, 1957-1967. Un decennio dificile]  de Ida Garzonio, un volum care reunește amintirile autoarei legate de România și traducerile  sale literare realizate în anii ’60 din literatura și poezia română (Mihail Sadoveanu, Nina Cassian, Anatol E. Baconsky etc.)

Și colecția Culturi și civilizatii se îmbogățește cu două importate volume semnate de istoricul și academicianul Ioan Aurel Pop: Identitatea românească [L’identità romena], în traducerea lui Violeta Popescu,  prefață prof. Cesare Alzati și recenta traducere De la romani la români. Pledoarie pentru latinitate, [Dai romani ai romeni. Elogio della latinità], în traducerea lui Ida Garzonio și Violeta Popescu, prefață prof. Bruno Mazzoni.

România participă în perioada 19-22 mai la Târgul de Carte de la Torino cu un stand naţional având ca motto: “Romania, il coraggio di fare letteratura – România curajul de a scrie literatură” menit să promoveze nu doar literatura română contemporană, ci şi lucrări ale autorilor români din domeniile filosofiei, istoriei, criticii literare etc., apărute în limba italiană în ultimii trei ani.

Tema ediţiei din acest an este “Cuori selvaggi / Inimi nestăvilite”.

Standul României este situat în Pavilionul 1, B44-C43, al complexului expoziţional Lingotto Fiere.

Organizatori: Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția. Accademia di Romania in Roma.

Patronaje: Ambasada României în Republica Italiană, Consulatul General al României la Milano.

Editura Rediviva împlinește 10 ani de activitate editorială, fiind un proiect al Centrului Cultural Italo Român, fondat în anul 2008 la inițiativa unui grup de scriitori, traducători, profesori români și italieni.

“Amândoi”, publicat pentru prima dată în 1940 (Editura Socec, București), este ultimul roman al lui Liviu Rebreanu, ambientat în liniștitul oraș provincial Pitești, si reprezintă o adevărată frescă socială și analitică a vremii.

Considerat primul roman polițist din literatura română, în “Amândoi” regăsim descrierea unei societati obsedată de bani și divizată de multe alte lucruri: clasa socială, originea geografică, ocupația, certurile in familie, averea etc. Plimbarea de seară pe strada principală a orașului Pitești este singurul loc și singurul moment în care aceste diferențe se estompează, iar Rebreanu dedică numeroase pasaje descriptive care contribuie la construirea atmosferei liniștite a acestui orășel.

Caracteristicile acestui mare autor român se regăsesc și în acest ultim roman, cum ar fi: acuitatea psihologică, tehnica descriptivă desăvârșită, limbajul clar și ritmat, împletirea intrigii, tehnica captivantă, toate încununate de suspans și răsturnări de situație.

Romanul va fi prezentat în cadrul programului celei de-a XXXIV-a ediții a Salonului Internațional de Carte de la Torino, în secțiunea Salone Off, organizată de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și Accademia di Romania din Roma, în colaborare cu Consulatul General al României la Torino, sâmbătă, 21 mai 2022, începând cu ora 19.00,  la Libreria Trebisonda, via Sant’Anselmo 22, Torino, ca parte din colecția “Clasici ai literaturii române”, alături de o altă capodoperă a lui Rebreanu, “La Ciuleandra “, Rediviva 2020, tradusă în italiană de aceeași traducători. Vor interveni: Roberto Merlo, Alina Monica Turlea si Violeta Popescu.

LIVIU REBREANU (1885-1944) este unul dintre cei mai mari scriitori români din prima jumătate a secolului XX. Mare romancier, Rebreanu este considerat fondatorul romanului românesc modern si care a adus o viziune matură și obiectivă asupra literaturii. 

Titlu original: Amândoi

Autor: Liviu Rebreanu (1885-1944)

Traducere din română în italiană: Alessio Colarizi Graziani și Alina Monica Turlea

Gen: roman polițist

Limba originală: română

163 pagini

Euro, 12 00

Rediviva edizioni annuncia l’uscita del secondo volume di versi di Lucia Ileana Pop: Umbre și lumini/Ombre e luci, edizione bilingue, collana Phoenix, 146 p, con la prefazione di Ingrid Beatrice Coman Prodan. Il volume è formato da 60 poesie in romeno e le loro rispettive traduzioni in italiano, precedute da una presentazione scritta dalla scrittrice Ingrid Beatrice Coman Prodan (nelle due lingue). Sono poesie su temi diversi, scritte la maggior parte al tempo della pandemia, avendo come sottofondo la preoccupazione per i diversi inconvenienti portati dalla situazione sanitaria, la ricerca delle cose positive che ci sono in ogni parte oscura della vita e la speranza in giorni migliori.

30 copie sono state personalizzate, 15 sono messe in vendita insieme con 15 disegni originali, tutti diversi, e altre 15 sono accompagnate da altrettanti segnalibri con disegni originali diversi creati dall’artista Daniela Strună, che ha realizzato anche il disegno della copertina del libro.

Lucia Ileana POP (Desești, 1977) ha conseguito una laurea in Lettere e un master in Etnologia e Antropologia sociale in Romania, quindi una laurea triennale in Scienze dell’Educazione e un corso di specializzazione in Didattica dell’italiano come L2 in Italia. Dal 2001 ha insegnato Lingua romena in Romania, mentre dal 2014 è docente di Lingua, Cultura e Civiltà Romena a Roma e nei dintorni. Collabora a pubblicazioni periodiche dei due Paesi con articoli, saggi, traduzioni e poesie, che scrive sia in romeno che in italiano e fa inoltre parte dei poeti inclusi nella Poetry Sound Library.

Ha pubblicato un volume di poesia in edizione bilingue, Scântei de suflet/Scintille dell’animo (Rediviva, Milano 2020), un Jurnal de departe în timp de pandemie (Eikon, București 2021) e ha tradotto in italiano due volumi di poesia, dei poeti romeni Darie Ducan e Daniela Marchetti.

       … Ombre e luci è un volume di poesie attraverso il quale l’Autrice pare abbia bussato alle porte di tutti noi, in un momento in cui nessuno bussava più alle porta di qualcuno, per raccogliere da ognuno di noi un barlume di pensiero, una paura, una disperazione, una speranza, metterle assieme e trasformarle in poesie da restituire a noi come lettori. “Esiste una musica della parola…” dice l’autrice in una delle poesie (C’è musica in tutto), e questo volume fa risuonare una canzone per ogni piega dell’animo umano in tempi difficili. (…) La Fenice vive e muore dentro ciascuno di noi, siamo noi, in realtà, e continua a morire e a rinascere ad ogni tragedia e ad ogni bivio del destino. E nonostante la nostra tendenza a trasformarci, a volte, in veri e propri portatori di morte, per via delle nostre azioni sconsiderate o semplicemente per via della nostra indifferenza, restiamo irrimediabilmente innamorati della vita: “Quando solo una goccia di nostalgia ha incontrato un canto alla fonte, ho capito che non si potrà fermare e che giammai potrà morire.” (Nostalgia) Non muore il desiderio in noi, ma tante volte ce ne dimentichiamo e allora occorre una penna delicata come quella dell’autrice Lucia Ileana Pop per risvegliare la memoria dormiente nel profondo del nostro essere.

Dalla prefazione di Ingrid B. Coman Prodan

Lucia Ileana Pop

Umbre și lumini

Ombre e luci

*

Edizione bilingue a cura dell’Autrice

Collana Phoenix

Pagine 146

Prezzo 15 euro

E duminică după-amiază, și soarele pătrunde pe fereastra dinspre vale și se așază cuminte pe cărțile din bibliotecă, unele așezate ordonat la locul lor, altele împrăștiate dezordonat pe rafturi, în funcție de cât de aproape sunt de degetele sau de sufletul celor care le dețin și mânuiesc. O carte de suflet pe un colț de măsuță, cu un semn de carte grațios, așteptând, răbdătoare așa cum doar cărțile și câinii pot fi, să reiau lectura de unde am lăsat-o, semn că nu m-am îndepărtat, că n-am uitat-o și că n-am abandonat-o.

O bijuterie literară: ”Dimineața unui miracol”, de Bujor Nedelcovici. Din ea, Maria, personajul acesta atât de grațios și delicat, o voce feminină care iese din carte ca un abur magic. De data aceasta e rândul ei să-i împrumute vocea autorului, să vorbească pentru el.

Și dintr-odată îmi dau seama că Maria este Bujor, va fi întotdeauna Bujor. Flaubert mărturisise, cu eleganță, ”Madame Bovary c’est moi”. Ar putea fi Maria o față tainică și miraculoasă a sufletului creatorului ei? Eu așa îndrăznesc să cred. Și asta nu doar pentru că zugrăvește atât de frumos valențe ale unui suflet nobil, chinuit de căutări și așteptări, în permanentă febrilă aspirație către divinitate, către un sens mai înalt și mai nobil, de care are nevoie ca de aer, ci și pentru că ea, la un moment dat, întruchipează imaginea universală a marelui artist care își măsoară timpul în bătăile inimii, filtrate de o singurătate interioară fără leac.

Povestește Maria:  ”Eu însă stăteam în pat cu pătura pe cap, de cele mai multe ori eram trează, auzeam tot ce se petrecea în casă, aveam nevoie de întuneric pentru a mă scufunda în bezna din mine în care speram să aflu ceva, să mă agăț de marginile de lumină pentru a nu aluneca în vertijul care mă pândea. Și mă rugam! Țineam mâinile în semn de rugă și așteptam un semn, un glas, un miracol…”

Așa mi-l imaginez eu astăzi pe scriitorul Bujor Nedelcovici, omul acesta de o noblețe fără cusur, care s-a născut cu pecetea neiertătoare a adevărului pe limbă, pentru care a plătit mereu un preț îndoit, care nu știe și nu vrea să mintă, scrie cu sudoare și cu sânge dar mai ales cu amărăciunea și conștiința că nu va fi niciodată cu adevărat înțeles.

Undeva, acolo , în liniștea din sufletul lui, în care s-a refugiat ca într-o chilie sacră, el încă mai așteaptă ”un semn, un glas, un miracol…”

Și care bucurie mai mare și mai sacră pentru o ființă care și-a ars întreaga viață pe altarul literaturii și al adevărului, decât să știe, să afle, să descopere că cineva, în cine știe care colț din cine știe care lume, un cititor îi deschide o carte și cartea aceea îi luminează viața, și plânge și râde și cade și se ridică odată cu el, și uite miracolul continuă să se întâmple. Miracolul iubirii din carte, care se însuflețește la fiecare lectură și pleacă prin lume și se cere trăită. Miracolul oamenilor care nu te-au uitat, oricât de mult crezi că te-ai îndepărtat, că mesagerii tăi prin lume, cărțile tale și cuvintele tale și mărturiile tale continuă să frământe conștiințe, să le întoarcă așa cum întoarce plugul pământul ca să prindă mai bine semințele aruncate în urma lui.

Mărturisesc aici profundul respect și admirația mea pentru scriitorul acesta impunător de profund și de prolific, în fața căruia nu poți decât să te închini, dincolo de care am descoperit cu surpriză și bucurie un om de o modestie pe care doar marile suflete o pot avea, din care nu a mușcat niciodată vanitatea, chiar dacă a fost întotdeauna conștient de propria valoare.

L-am admirat în zilele interviului de la Paris, unde am avut bucuria să-l întâlnesc pentru întâia oară: un om așezat, de o eleganță fără timp, pe care-l puteai cu ușurință confunda cu o elită intelectuală pariziană, dacă Parisul încă se mai poate lăuda cu așa ceva. L-am ascultat cu bucurie și recunoștință narând curiozități despre monumentele pariziene, pe care le vedeam pentru întâia oară, amestecate cu amintiri despre istoria țării noastre, mici anecdote ale drumului său literar, povești despre oameni și despre locuri. Nu te mai săturai să-l asculți. Atunci mi-am dat seama întâia oară cât de mult avea nevoie să fie ascultat. Iar când îi vorbeai despre cărțile și personajele lui, i se aprindea o scânteie în ochi, de parcă i-ai fi adus acolo, la masă lângă el, ființe dragi rămase în urmă.

M-am întors acasă cu o lecție de viață care până în ziua de astăzi ține cald sufletului meu, dar și cu o dorință înverșunată de a pune o cărămidă, oricât de mică, la temelia unui templu atât de meritat, dedicat operei acestui scriitor.

Așa s-a născut hotărârea de a traduce în italiană romanul ”Dimineața unui miracol”, de care mă bucur ca de o binecuvântare, pentru că am învățat atât de multe lucrând la această traducere. A fost, pentru mine, o lecție de literatură din cele fără timp și fără moarte, care nu se pleacă la meschinăriile modelor și canoanelor, clasică prin excelență, dacă prin clasic încă mai înțelegem valoare universală dincolo de timpuri, așezată pe drept în rafturile ideale ale celor care au contribuit la formarea sufletului nostru ca națiune.

Ce a urmat apoi a fost consecința naturală care aproape că s-a scris de la sine: un scriitor restituit cititorilor din Italia, prin efortul și dăruirea Editurii Rediviva din Milano, în colaborare cu Editura ALL (ALLALFA), care a înțeles importanța muncii noastre de voluntariat și ne-a cedat drepturile de traducere fără nici o pretenție. Nu voi putea uita niciodată bucuria cititorilor români din diasporă când au putut să-l întâlnească, pentru prima oară, pe autorul sufletului lor, care uite venise de departe și stătea acolo, printre cărți și întrebări, în carne și oase, ca o zeitate din alte timpuri, și nu numai că răspundea la întrebări cu aceeași foame cu care îi erau puse, la fel de dornic să răspundă, să dezvăluie, pe cât erau cititorii dornici să întrebe, să afle, dar se lăsa îmbrățișat, felicitat, înconjurat de admirație sinceră și de căldură umană. Căpăta atunci o aură, o lumină aparte de care nici măcar nu era conștient: lumina pe care ți-o dă bucuria dăruirii, a conștiinței că nu ai suferit în zadar, că penița ta este cu adevărat o armă a destinului, care poate mângâia ca o pană de înger venită pe o adiere de vânt, dar poate și să taie în carne vie atunci când este nevoie, și, Doamne, câtă nevoie ar mai fi de asta!

Arma Cuvântului, a Adevărului care nu iartă, care nu se lasă îmblânzit și măsluit.

De dragul momentelor unice pe care cititorii din diasporă cu siguranță nu le-au uitat, împărtășesc aici câteva imagini di parcursul literar al scriitorului Bujor Nedelcovici pe tărâmuri italiene, în locuri de prestigiu în care se integra atât de frumos, și numai Dumnezeu știe cât de mândră m-am simțit să pot spune: Domnul acela este Bujor Nedelcovici, român, scriitorul nostru de suflet! Evenimente în cadrul Festivalului Bookcity, editia 2014:  Biblioteca Sormani din Milano;  Castello Sforzesco; Consulatul General al României din Milano;  ediția Salonul Internațional de carte de la Torino.

Și nu am inclus întâlnirile informale cu cititorii, printre mesele de cărți de la Târg sau pe culoarele marilor clădiri istorice, pentru că nu toate momentele se pot imortala pe cameră, ci unele sunt destinate să rămână pe veci întipărite pe pânza delicată și complexaă a memoriei sufletești.

Cu mare drag citez aici o replică din interviul pe care mi l-a acordat in anul 2013, ”Un om, un destin”, pentru că îl consider o adevărată mărturie de credință a autorului, atât de dureros de actuală:

”Am fost întotdeauna alături de cei « umiliţi şi obidiţi », de cel persecutat, de cel asuprit şi contra asupritorului. Împotriva impostorului, mincinosului, manipulatorului, a mistificării, a minciunii prin omisiune, a corupătorului, a traficantului de idei, a confuziei voite de valori… Am preferat să mă revolt şi să nu tac resemnat. Rău am făcut! Da-da! Este bine să fii cuminte, să stai la locul tău, să nu îţi asumi niciun risc, să foloseşti duplicitatea şi ambiguitatea în gândire şi în viaţa de fiecare zi. Da-da! Ştiu prea bine, dar…nu am fost înţelept. Ca urmare a articolelor pe care le-am scris şi a polemicilor pe care le-am provocat, am fost acuzat că sunt un justiţiar, un maniheist, un răzbunător dispus să mă «răfuiesc cu toţi şi cu toate » şi chiar un masochist. Insultat, denigrat, marginalizat, mai ales când am îndrăznit să scriu o carte despre Dosarul de Securitate. Un zâmbet pentru foştii mei prieteni! Noi avem o cultură a impunităţii, orice este posibil şi nimeni nu este răspunzător şi vinovat. Nu avem o cultură a trecutului, a memoriei, a locurilor de amintiri, a memorialelor. Vrem să uităm cât mai repede… Acceptare, tăcere, supunere voluntară… (La Boétie, « Discours de la servirtude volontaire»), amnezie entuziastă. În schimb, avem umorul, ironia, deriziunea, zeflemeaua, sarcasmul, frivolitatea, parodia, comedia, superficialitatea, hazul de necaz… Un carnaval cu personaje îmbrăcate în travesti, dar care dansează nu la Veneţia, ci… la Bucureşti. Ar fi banal să repet : «O ţară tristă şi plină de umor». Nu-nu! S-a depăşit de mult timp această afirmaţie. Să vorbim astăzi de Justiţia din România? Ar fi o pierdere de timp pentru că poate nu există decât ca nume înscrise pe unele palate în ruină…”

S-a calculat că este necesar un copac pentru producerea unei cărți. Bujor Nedelcovici face parte din categoria acelor scriitori pentru care merită să răpui un copac ca să tipărești o carte, fără să-i sacrifici viața în zadar.

Mi-aș dori ca ziua de 16 martie să fie ”Dimineața unui miracol”, și să mă trezesc cu numele lui pe buzele jurnaliștilor, prezentatorilor, realizatorilor de emisiuni culturale, istorice, sau pur și simplu oameni cu dragoste de țară și dor de adevăr în suflet.

Și poate, cine știe, să aud vocea inconfundabilă, fermă și revoltată a scriitorului spunând din nou:  ”Aș vrea să declar război minciunii și în special imposturii, impostorilor, ipocriților, disimulării, simulării, instrumentalizării, simulacrului și șarlatanilor care trăiesc în travesti și care pretind că este chipul lor adevărat.” (”Cine sunteți, Bujor Nedelcovici?”, în dialog cu Sergiu Grigore).

Pentru o dată, printre multitudinea de apariții mediatice de care avem mai mult sau mai puțin nevoie, fără har și noimă, printre bârfe de mahala, încăierări mai mult sau mai puțin politice, vești proaste și previziuni sumbre, de care uneori oamenii pur și simplu nu mai știu cum să se apere, să se ridice un vânt tăios și curat care să traverseze hârtia, ecranele sau undele radio, să ne treacă prin oase și suflete și să ne aducă aminte cine sunt oamenii cu adevărat valoroși care au făcut istoria acestui popor, care și-au împletit viețile și sângele în pânza complicată și misterioasă a sufletului nostru și care, prin dăruirea și fermitatea lor, au făcut să nu ne fie rușine că ne bate inima sub același drapel. Că roșul de pe tricolor a fost uneori chiar desenat cu sânge și albastrul este într-adevăr simbolul unei libertăți după care am tânjit încă înainte de a ne naște, prin simplul fapt că bunii și nebunii noștri strămoși, cei care încă mai aveau în ei nebunia de a muri pentru un ideal, ni l-au lăsat moștenire.

Invit cititorii români din oricare parte a lumii să ridice simbolic un pahar pe 16 martie și să-i spună La Mulți Ani, fiecare în felul și posibilitățile lui. Să-i cumpere o carte și s-o dăruiască unei ființe dragi. Să-i spunem că e citit și că locuiește de drept in bibliotecile și sufletele noastre, unde a venit ca să rămână. Să nu repetăm iar și iar istoria națiunii care-și uită oamenii de valoare, ca să-și aducă aminte de ei când timpul deja s-a frânt și e mult prea târziu.

De aici, din Iașul frumos prin care poate într-o zi își va purta pașii, spre bucuria cititorilor ieșeni, la rândul meu îi spun acestui mare scriitor, prieten drag și Om cu literă mare: La Mulți Ani, Bujor Nedelcovici! Să-ți dea Dumnezeu ani mulți, sănătate,  aceeași privire lucidă și înțeleaptă către lume și mai ales vânt binecuvântat în peniță, să nu te oprești niciodată și să continui să ne bucuri cu scrisul tău înmuiat în cerneala lui Dumnezeu…

Ingrid Beatrice Coman-Prodan

Prestigioasa editură Școala Ardeleană din Cluj, oferă cititorilor români un volum de mare interes, nu doar un exercițiu plăcut de lectură, așa cum scriitorul Armando Santarelli obișnuiește cititorii săi, ci și un text de mare profunzime care atinge și oferă adânci reflecții despre emigrația feminină românească di Italia sau alte țări europene,. Autorul publică acest roman după o lungă cercetare și o aplecare atentă și obiectivă asupra unei realități, la care suntem părtași după 1990 încoace – emigrația femeilor românce, destine și trăiri. O realitate despre care s-a scris, o realitate studiată, dar poate mai puțin înțeleasă. Volumul “STORIA DI MIRELA”,  a fost publicat la începutul acestui an, de o altă prestigioasă editură italiană, Rubbetino și se bucură de atenția publicului cititor dar și a mass-mediei italiene atentă la acest fenomen.

Volumul apare în Colecția Biblioteca FICT a editurii, cu o traducere din limba italiană și note realizată de Adina Teodorescu.

“Storia di Mirela”, [Povestea Mirelei] este un roman emblematic centrat pe destinul unei femei românce, nevoită să își lase familia, în căutarea unor resurse economice pentru a o susține, într-un context socio-politic al României, caracterizat de instabilitate. În povestea de viață a personajului principal: Mirela Popescu, s-ar putea regăsi multe femei românce imigrate în Italia sau în alte țări europene, în deceniile de după revoluția din 1989. Este un subiect la care autorul s-a aplecat cu multă delicatețe în urmă cu câțiva ani, rodul acestei prime cercetări fiind chiar articolul publicat în 2018, intitulat sugestiv: Sindrome italiana. Chi bada alle badanti? scris după întreprinderea unei călătorii în România a autorului, centrat pe ceea ce este definit de cercetăori ca “Sindromul Italia” o formă acută de depresie diagnosticată pentru prima dată în 2005 de către doi psihiatri: Kisseleff şi Faifrych care au descoperit primele cazuri această formă gravă de depresie la femeile care munceau în străinătate.

Povestea Mirelei este în fapt povestea unei vieți  suspendate intre “Aici’ și “ Acolo “, o caracteristică într-un fel a ceea ce definim când e vorba de emigrație ca stare de dezrădăcinare.

“Armando Santarelli – scrie Marco TESTI – folosește noi strategii narative, pentru că în acest roman, punctul de vedere este cel al Mirelei, o îngrijitoare marcată de durere și nevoită să-și abandoneze copiii, propria casă și un soț violent, incapabil să-și sprijine financiar familia. În acest fel, cele două singurătăți, cea a Teresei, batrâna doamna bolnavă de Alzheimer și cea a Mirelei, nevoită să plece din țara natală, se întâlnesc într-o lentă înțelegere și consolare, fără prea multe cuvinte. Rezultatul este o poveste polifonică, în care apusul vieții, problemele familiale, dragostea și durerea intră într-un contact armonios și fluid pentru a povesti un dans, cel al vieții, realizat mai ușor prin întâlnirea și deschiderea spre celălalt.”
“Armando Santarelli este un om special prin sensibilitatea sa și noblețea sufletească – afirmă un cunoscut om de televiziune italian Paolo Di GIANNANTONIO de la canalul public Rai – prin acest roman a simțit nevoia să cunoască, să înțeleagă, să împărtășească. Storia di Mirela ”este și un eseu, în care autorul povestește aventura italiană a Mirelei, o „îngrijitoare” ca multe altele, dezvăluind astfel neliniști, traume, dureri, stări de spirit, dar și bucurii, speranțe și victorii. A deschis un drum spre o țară, România, pe care ar trebui să o cunoaștem mai bine și prin aspectele sale pozitive: cultură, religie, natură, oameni.”

Apariția în limba română a acestui volum este o fericită și imensă bucurie  – spune autorul – de a-l face cunoscut cititorilor români și a le transmite prin viața acestei femei imensa bucurie pentru viață.

Scriitorul italian Armando Santarelli este o figură îndrăgită și cunoscută la Roma în cercurile comunității românești. Participă activ la întâlnirile culturale românești și este pasionat și  îndrăgostit de România. Față de țara noastră a experimentat, după cum însuși declară, o dragoste la prima vedere: „Când am pus piciorul prima dată în România, (mult mai târziu față de alte țări europene și mondiale), am simțit emoția care ne cuprinde atunci când ne întoarcem în țara natală după o lungă absență. Oriunde priveam vedeam ceva familiar, simplu și fascinant, transparent și misterios în același timp. O dragoste târzie deci, dar tocmai de aceea matură, puternică, completă, ca pentru a umple un gol pe care sufletul meu l-a tolerat ignorând acea sursă capabilă de a aduce noi stimuli și interese în viața mea.”

Imagine coperta I: Edvard Munch, „Fata la fereastră” (detaliu), ulei pe pânză, 1893.

* * *

ARMANDO SANTARELLI s-a născut la Cerreto Laziale și trăiește la Gerano (Roma). A publicat Le cipolle e altri racconti (Sovera, 1998), Avifauna dei Monti Ruffi, în I Monti Ruffi (Provincia di Roma, Assessorato all’Ambiente, 1998), Fisionomia dell’irriverenza (La Voce del Tempo, 2001), Periferia della specie (Robin Edizioni, 2006), La montagna di Dio (Rubbettino, 2009, tradus în franceză pentru Editura Parole et Silence), L’isola che sono diventato (Edizioni Fili d’Aquilone, 2015), Padre per errore (Robin Edizioni, 2015). Scrie pentru revistele online Fili d’Aquilone, Tendopoli, Orizzonti culturali italo-romeni și culturaromena.it.