Valentina dădea dovadă de o mare onestitate intelectuală, pe care o manifesta cu orice ocazie. Când i-am spus că doresc să realizez o versiune în proză a Mioriței, mi-a scris: „Armando, ai grijă. Spiritul Mioriței își are rădăcinile în marile civilizații antice. Asta nu înseamnă că subestimăm valoarea artistică și morală extraordinară a baladei românești; înseamnă să recunoaștem că anumite mituri și simboluri sunt comune unor regiuni geografice și culturale diferite. Ceea ce le diferențiază este modul în care sunt transmise și interpretate. De-ar putea oare și unii români să-mi citească vorbele!”
Un alt exemplu al sincerității sale: citisem câteva dintre operele lui Norman Manea — inclusiv splendidul roman Întoarcerea huliganului — și îmi exprimasem entuziasmul față de scriitorul român emigrat în America. Ea nu s-a ferit de cuvinte. A făcut o paralelă cu Nicolae Steinhardt — pe care Manea îl criticase — și a răspuns: „Ceea ce îi desparte pe Norman Manea și pe Steinhardt este efectul contrastant al traumei: unul este împins spre amărăciune, fatalism și frică, în timp ce celălalt se îndreaptă spre iertare, credință și curaj. Manea este profund sceptic și nu are identitatea românească la inimă; Steinhardt, în schimb, iubește profund România și poporul român.”

Când i-am mulțumit pentru că mi-a explicat — într-un e-mail foarte lung — motivele care l-ar fi putut determina pe Eminescu să adopte poziții antisemite – pe care poetul le privea într-un context social și economic specific – ea s-a grăbit să precizeze că își exprimase doar propria opinie, adăugând: „deoarece nu sunt nici istoric, nici specialist în literatură”.
Legătura mea cu Valentina a început atunci când i-am cerut adresa ei de e-mail Violetei Popescu — care vorbise foarte frumos despre ea. I-am scris, iar Valentina — în ciuda obligațiilor universitare și a muncii la amplul proiect de dicționar pe care tocmai îl începuse — mi-a răspuns în câteva ore. Firește, i-am mulțumit pentru amabilitate și promptitudine, iar ea mi-a răspuns: „Să răspund imediat este un obicei pe care mi l-am format în copilărie; tatăl meu m-a învățat, printre multe altele, că a răspunde într-un anumit fel este o datorie. M-a mai învățat și că, atunci când fac ceva, nu trebuie neapărat să aștept ceva în schimb — și că doar astfel gestul încetează să mai fie o povară pentru mine”.
În următorul e-mail, am întrebat-o despre diferențele dintre lumea balcanică și cea occidentală — poate nu cea mai bună modalitate de a continua o corespondență abia începută — iar ea a răspuns: „Am putea vorbi despre cei doi poli (Vest și Est) ai civilizației europene. Există o diferență culturală și spirituală între cele două lumi. Estul păstrează un anume mister — o reflectare incontestabilă a creștinismului ortodox — în timp ce Vestul, sub influență protestantă, a pierdut acest mister, transformându-l într-o mărturisire publică a credinței.”
Am descoperit curând că Valentina poseda o calitate rară. Dacă o întrebai ceva — chiar și despre o chestiune dificilă — nu se lăsa până nu găsea un răspuns. Aveam o prietenă româncă ce purta un prenume dublu; nici ea, nici părinții ei nu puteau explica de ce îl aleseseră. Am întrebat-o pe Valentina dacă ar putea oferi o explicație — dacă numele ar putea de pildă, să fie asociat cu un personaj literar, o personalitate, o actriță sau o scriitoare. Din răspunsul ei am aflat că se consultase cu trei prieteni erudiți și primise câteva răspunsuri, dintre care unul ne-a convins pe deplin. Toate acestea în doar două zile!

Când i-am vorbit despre romanul pe care îl scriam — și care urma să aibă drept protagonistă o îngrijitoare româncă — i-am mărturisit că unii români nu primiseră ideea cu entuziasm. Valentina m-a încurajat: „Armando, dacă subiectul acesta rezonează cu tine, dacă înțelegi situația acestor îngrijitoare, nu ezita. Eliade vorbește despre cărțile nescrise — un număr imens de pagini frumoase, adesea geniale, sacrificate neantului și pierdute pentru că autorii lor nici măcar nu s-au hotărât să înceapă lucrul, acel angajament capabil să antreneze apoi tot restul: gândurile, experiențele lor. Și să știi: odată ce vei fi scris romanul, vom încerca să-l traducem în română”. Și exact așa s-au petrecut lucrurile. Traducătoarea avea să fie Adina Teodorescu; la ea, la minunata ei traducere, aveam să ajungem tocmai datorită Valentinei.
Firește, expertiza ei lingvistică a ajuns, în cele din urmă, să ocupe un loc central în schimbul nostru ulterior de e-mailuri; totuși, pe lângă aceasta, ne împărtășeam noutăți despre viețile noastre, despre cei dragi, despre cărțile pe care le citeam și despre evenimentele actuale. Cu timpul, corespondența noastră a devenit o obișnuință plăcută și plină de învățăminte. Am constatat că suntem tot mai mult în asentiment în privința chestiunilor sociale și culturale, în timp ce încrederea, familiaritatea și apropierea dintre noi se consolidau.
Într-o zi — poate cea mai fericită și mai lipsită de griji din lunga noastră prietenie — i-am spus: „Știi, Valentina, dacă cineva ar parcurge într-o bună zi e-mailurile noastre, cu siguranță s-ar gândi: «Cei doi au fost iubiți!»”
Îmi amintesc râsul ei autentic și apoi afirmația că împărtășea acel sentiment, căci amândoi știam cum fiecare e-mail schimbat între noi era impregnat de o afecțiune cât se poate de sinceră și profundă. Acum, cu toții o plângem. În ceea ce mă privește, rezonez cu vorbele pe care Cioran le-a scris în Caietele sale din perioada 1957–1972: „Dovada că cineva a fost important pentru tine este faptul că te simți diminuat atunci când acea persoană moare. Suferi o pierdere de realitate – deodată, exiști puțin mai puțin.”
Nu suntem doar noi cei care o plângem; și România a pierdut una dintre cele mai importante figuri ale culturii sale. A fost o cărturară care nu a aspirat la glorie, nu a căutat vizibilitate și nu a pus preț pe premii, onoruri sau distincții. Ceea ce conta pentru ea erau munca, rezultatele și oportunitatea de a aduce o contribuție personală la patrimoniul cunoașterii. Nu din lipsă de politețe refuza invitațiile sau distincțiile; se comportase întotdeauna la fel, fără a face favoritisme, și dorea să rămână fidelă acestei alegeri.
Valentina a fost una dintre cele mai autentice persoane pe care le-am cunoscut vreodată. Va rămâne acum în amintire pentru totdeauna datorită devotamentului său față de o patrie ale cărei virtuți și defecte le recunoștea limpede și pe care a slujit-o și a iubit-o din tot sufletul.

11 octombrie 2026
Armando Santarelli

Această călătorie culturală a căpătat o profunzime aparte datorită ghidului meu extraordinar: doamna profesoară Ioana Luminița Vasile, profesoară de pian, cea care a realizat recenzia cărții dedicate Haricleei Darclée, scrisă de Ida Garzonio. Bună cunoscătoare a vieții sopranei, doamna profesoară a susținut ulterior, pe 2 octombrie, la Filarmonică, o prezentare despre moștenirea marii artiste în lumea lirică internațională. Înainte de a ajunge la Filarmonica George Cavadia, drumul nostru a început însă în cel mai firesc și frumos loc cu putință: Liceul de Arte „Hariclea Darclée”.

La liceu am fost întâmpinați cu mult entuziasm de către domnul director, profesorul Gheorghe Antonescu. Cu multă amabilitate și mândrie locală, domnia sa ne-a purtat prin sălile de clasă ale acestui lăcaș de învățământ vocațional viu și plin de energie. Am descoperit un liceu artistic complex, cu secții de arte plastice, muzică și coregrafie, unde generațiile tinere duc mai departe tradiția artistică a orașului. Nu doar numele liceului amintește de marea soprană, ci, chiar de cum intri în curte, te întâmpină bustul ei — o impresionantă realizare sculpturală albă, înălțată pe un soclu sobru de piatră. Statuia o înfățișează pe Hariclea Darclée cu o privire senină și demnă, purtând la gât un elegant colier fin sculptat, iar pe placă sunt încrustate cu simplitate numele și anii vieții sale: 1860–1939.
Acesta este doar primul dintre punctele de reper vizuale care te conectează instantaneu cu spiritul artistei. Tronând cu demnitate la intrarea principală de mulți ani, el salută fiecare elev care pășește spre orele de artă. Trecând apoi în noua aripă a clădirii, poți descoperi cu bucurie cel de-al doilea bust al Haricleei Darclée, o reconfirmare vizuală a faptului că spiritul ei veghează la fiecare pas pregătirea viitorilor artiști. De la Liceul de Arte, pașii ne-au purtat firesc spre un alt punct cardinal al culturii brăilene: Teatrul „Maria Filotti”. Încărcătura istorică a acestui loc este copleșitoare — pe vremea când purta numele de Teatrul Rally, în anul 1881, tânăra Hariclea Darclée își făcea aici primul debut pe o scenă, punând piatra de temelie a unei cariere legendare ce avea să cucerească marile teatre ale lumii.
La teatru am avut bucuria și onoarea să ne intersectăm cu reprezentanții autorităților locale — primarul orașului Brăila, Marian Dragomir, alături de care am imortalizat momentul într-o fotografie de colecție. Tot aici ne-a așteptat întâlnirea cu doamna Veronica Dobrin, o veritabilă memorie vie a culturii brăilene. Cu o carieră impresionantă de peste 22 de ani dăruiți tărâmului cultural — dintre care nouă ani a condus Teatrul „Maria Filotti” în calitate de director —, doamna Dobrin este omul din ale cărui inițiative vizionare s-au născut numeroase manifestări de anvergură.
Din anul 1997, este director executiv la Fundația Darclée, oferind un sprijin esențial în organizarea Festivalului-Concurs Internațional de Canto „Hariclea Darclée” și a cursurilor de măiestrie (masterclass) susținute la Brăila de legendara soprană Mariana Nicolesco (1948–2022). Cu multă căldură în glas, domnia sa ne-a depanat amintiri prețioase despre modul în care aceste evenimente au readus Brăila pe harta marilor capitale muzicale ale lumii.
A doua zi, pe 2 octombrie, într-o atmosferă cu totul extraordinară, am avut bucuria de a împărtăși unui public numeros inițiativele din Italia dedicate memoriei marii soprane, datorită implicării deosebite a conducerii Filarmonicii din Brăila, a domnului Petrea Gogu și a doamnei prof. Alexandra Gurgu.
Aș încheia cu un gând din suflet: trecuseră deja câțiva ani de când îmi doream nespus să ajung la Brăila. Au fost momente profund emoționante pentru mine să descopăr un oraș cu o viață culturală, muzicală și artistică atât de intensă și să realizez, încă o dată, cum marile personalități precum Hariclea Darclée reușesc să dăinuie și să inspire peste timp.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au înlesnit prezența la Brăila: Asociației Academy MuseArt, Filarmonicii „George Cavadia” din Brăila, Fundației „Hariclea Darclée” și Liceului de Arte „Hariclea Darclée”.

Violeta Popescu
Milano, 17 octombrie 2026

De la Casa Verdi, Centenarul a continuat la Teatrul Titano din San Marino, un maraton muzical care a durat cinci zile. Inima și sufletul acestui proiect cultural a fost Asociația „Dacia Senza Frontiere”, a cărei dăruire a făcut posibile cinci zile pline de emoție și rafinament artistic:

• pentru prima oară, un masterclass de canto dedicat marii artiste, condus de soprana și profesoara Doina Dinu (Conservatorul din Como), acompaniată la pian de maestrul Armando Calvia;
• sesiuni dedicate operei, vieții și moștenirii artistice a Elenei Teodorini;
• o gală lirică extraordinară, cu sopranele Rodica Vică, Daniela Ciociea, Elina Velica și Mihaela Anghel – aceasta din urmă fiind solistă și gazda caldă a întregului maraton;
• recitalul sensibil al pianistei Sânziana Mircea, un omagiu adus primilor pași muzicali pe care Elena Teodorini i-a făcut ca pianistă la Craiova și la Conservatorul din Milano;
• un emoționant concert de închidere, susținut de tinerele voci participante la masterclass.

Considerată de marile enciclopedii muzicale ale lumii drept una dintre cele mai mari voci ale liricii internaționale de la răscrucea secolelor XIX și XX, Elena Teodorini a marcat istoria operei mondiale:

• Prima voce românească la Teatro alla Scala: în martie 1880, la doar 22 de ani, a debutat pe celebra scenă milaneză în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod;
• a fost prima voce din România care a cântat pe scena Operei din Londra, în stagiunea din primăvara anului 1886;
• cu o carieră solistică de două decenii (1876–1900), a fost una dintre ultimele mari interprete ale secolului al XIX-lea înzestrate cu o voce amplă, dramatică și de o calitate excepțională;
• a abordat peste 40 de roluri, de la Armando Gondi (Maria di Rohan) și Valentina (Hughenoții) la Rachele (La Juive), Leonora (Favorita), Santuzza (Cavalleria rusticana), Maria (Fiica regimentului) și Rosina (Bărbierul din Sevilla);
• a creat roluri în premiere absolute pe mari scene europene și sud-americane: Cordelia de S. Gobatti (Bologna, 1881), Bianca da Cervia de A. Smareglia (La Scala, 1882), Il violino di Cremona de G. Litta (La Scala, 1882), I Doria de A. Machado (Lisabona, 1887) și Mala Pasqua! de S. Gastaldon (Teatro Costanzi, Roma, 1890).

Elogiile presei vremii au fost pe măsura talentului său. În 1890, cronicarul celebrei publicații Gazzetta Musicale di Milano scria despre Elena Teodorini cuvinte intrate în istorie: este „o cântăreață care ar fi de ajuns ea singură, prin valoarea sa, să ducă la liman orice corabie artistică, oricât de avariată ar fi…” După retragerea treptată de pe scenă de la începutul secolului XX, Elena Teodorini s-a dedicat pedagogiei vocale, devenind o adevărată ctitoră de școli de canto la Milano, Paris, București, Buenos Aires și Rio de Janeiro. De numele său se leagă, de asemenea, reorganizarea Teatrului din Craiova (1886–1888) și o contribuție fundamentală la formarea primei generații de artiști lirici ai Operei Române din București. S-a stins la București la 27 februarie 1926.
Proiectul a avut sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, un parteneriat esențial pentru promovarea și păstrarea patrimoniului cultural românesc peste hotare.

Deschiderea seriei de evenimente dedicate Centenarului Elena Teodorini, organizate la San Marino de Asociația Dacia Senza Frontiere, cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. San Marino, 7 octombrie 2026. Foto: Dorin Mihai

Milano – San Marino, „Centenarul Elena Teodorini 1926–2026”

Asociația Culturală Româno-Sammarineză „Dacia Senza Frontiere”, în colaborare cu Centrul Cultural Italo-Român din Milano, a deschis la Casa Giuseppe Verdi – Casa dei Musicisti, în prestigiosul Salone d’Onore, parcursul internațional „Centenarul Elena Teodorini 1926–2026”, dedicat împlinirii a 100 de ani de la moartea marii artiste lirice române Elena Teodorini.

Proiectul, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și desfășurat pe 25 septembrie și între 7 și 11 octombrie, valorifică patrimoniul muzical românesc și transformă recuperarea memoriei istorice într-un demers contemporan de cercetare, muzică, educație și diplomație culturală, reunind România, Italia și Republica San Marino.

Inițiativa își are punctul de plecare în ampla activitate de cercetare și documentare realizată de prof. Violeta Popescu, președinta Centrului Cultural Italo-Român din Milano, dedicată vieții și parcursului european al Elenei Teodorini. Pornind de la această activitate, Mihaela Anghel, soprană și președinta Asociației „Dacia Senza Frontiere”, împreună cu Liviu Anghel, cofondator și secretar-trezorier al asociației, au dezvoltat un proiect internațional care aduce memoria marii artiste în atenția publicului actual.
Alegerea orașului Milano are o semnificație specială: Elena Teodorini a venit aici la vârsta de 14 ani pentru a studia la Conservatorul din Milano, iar în anul 1880 a urcat pe scena Teatrului alla Scala. Deschiderea proiectului la Casa Verdi creează astfel o punte între destinul artistic al sopranei române, mediul muzical italian al secolului al XIX-lea și publicul european contemporan.
În cadrul evenimentului, memoria Elenei Teodorini a fost evocată printr-un moment muzical susținut de sopranele Mihaela Anghel și Daniela Ciociea, cu participarea pianistei Cecilia Ferreri și a Corului „Nuova Polifonica Ambrosiana” din Milano, dirijat de maestrul Fabio Locatelli.
Etapa milaneză s-a bucurat de prezența Excelenței Sale Gabriela Dancău, ambasadorul României în Republica Italiană, Republica San Marino și Republica Malta. Cu această ocazie, Mihaela Anghel, Liviu Anghel și prof. Violeta Popescu i-au conferit „Distincția pentru Excelență Diplomatică”, în semn de apreciere pentru susținerea dialogului cultural și a inițiativelor dedicate patrimoniului românesc.

Proiectul beneficiază de patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, Republica San Marino și Republica Malta, precum și de patronajul Secretariatului de Stat pentru Educație și Cultură al Republicii San Marino. În acest demers sunt implicate instituții și organizații culturale din România, Italia, Republica San Marino și Republica Moldova, între care Opera Română Craiova, Teatro Titano, Casa Giuseppe Verdi – Casa dei Musicisti, Archivio Storico Ricordi, Editura Rediviva, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și Universitatea de Studii Europene din Moldova și Asociația Spirit Românesc.
Parcursul internațional va continua în perioada 7–11 octombrie 2026, la Teatro Titano din Republica San Marino, cu un program care reunește un masterclass internațional de canto liric, o expoziție documentară, conferințe, prezentarea volumului dedicat Elenei Teodorini, recitaluri și concerte de gală. Printre invitați se numără prof. Doina Dinu, maestrul Armando Calvia, sopranele Mihaela Anghel, Daniela Ciociea, Elina Velica și Rodica Vică, precum și pianistul Antonio D’Abramo. Programul se va încheia cu un concert susținut de participanții la masterclass.
„Centenarul Elena Teodorini 1926–2026” propune o perspectivă actuală asupra unei personalități reprezentative a artei lirice românești: o voce născută în România, formată la Milano și readusă astăzi în atenția Europei printr-un proiect care transformă memoria în dialog cultural.

Elena Teodorini

Figură centrală a scenei lirice internaționale la răscrucea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, Elena Teodorini s-a afirmat ca protagonistă în șase opere prezentate în premieră mondială pe marile scene europene și sud-americane, bucurându-se de aprecierea unanimă a publicului, a presei și a melomanilor. Cariera sa solistică s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ două decenii, din 1876 până la începutul secolului XX, când s-a retras treptat de pe scenă pentru a îmbrățișa a doua etapă fundamentală a vieții sale artistice: cea de pedagog al artei vocale, activă în Europa și America de Sud, și fondatoare a cinci școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro.
În 1890, după premiera mondială a operei Mala Pasqua! la Teatrul Costanzi, celebra soprană a primit elogii extraordinare în presa vremii. În paginile publicației Gazzetta Musicale di Milano, cronicarul scria despre Elena Teodorini cuvinte intrate în istorie: este „o cântăreață care ar fi de ajuns ea singură, prin valoarea sa, să ducă la liman orice corabie artistică, oricât de avariată ar fi…” Elena Teodorini a fost prima soprană română care a urcat pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în martie 1880, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, la vârsta de doar 22 de ani. De asemenea, a fost prima voce din România care a cântat la Covent Garden din Londra, în cadrul stagiunii lirice din primăvara anului 1886.
Cariera sa de scenă, întinsă pe parcursul a două decenii, o consacră drept una dintre ultimele mari interprete ale secolului al XIX-lea înzestrate cu o voce amplă, dramatică și de o calitate excepțională, încadrabilă în categoria de soprano sfogato. Repertoriul său a însumat peste 40 de titluri, dând viață unor personaje extrem de diverse: de la Armando Gondi din Maria di Rohan de Donizetti la Valentina din Hughenoții de Meyerbeer, trecând prin Rachele din Ebrea (La Juive), Leonora din Favorita, Santuzza din Cavalleria rusticana, Maria din Fiica regimentului de Donizetti și Rosina din Bărbierul din Sevilla de Rossini.
Un capitol esențial al carierei sale îl reprezintă participarea ca protagonistă la premiere mondiale de prestigiu:

• 1881 – Cordelia de Stefano Gobatti (Teatro Comunale din Bologna);
• 1882 – Bianca da Cervia de Antonio Smareglia (Teatro alla Scala);
• 1882 – Il violino di Cremona de Giulio Litta (Teatro alla Scala);
• 1887 – I Doria de Augusto Machado (Lisabona);
• 1890 – Mala Pasqua! de Stanislao Gastaldon (Teatro Costanzi din Roma).

A fost fondatoarea a patru școli de canto la Milano, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. De numele său se leagă, de asemenea, reorganizarea Teatrului din Craiova (1886–1888) și o contribuție fundamentală la formarea primei generații de artiști lirici ai Operei Române.

Date de contact: Asociația Culturală Româno-Sammarineză „Dacia Senza Frontiere”, Via dei Saltari 38/B, 47891 Falciano (RSM)
Persoană de contact: Liviu Anghel, +39 331 8804870
E-mail: daciasenzafrontiere@gmail.com

Prima voce lirică românească pe scena Teatrului Scala din Milano (1880)

Milano – San Marino, 25 septembrie – 11 octombrie 2026

Deschiderea evenimentului: vineri, 25 septembrie 2026 – Ora 16:10

Casa Verdi Milano, Salone d’Onore

Anul 2026 marchează centenarul morții marii soprane Elena Teodorini (Craiova, 1857 – București, 1926), prima artistă din România care a pășit pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în anul 1880. Deschiderea Centenarului va avea loc vineri 25 septembrie 2026, la ora 16:10, în Salonul de Onoare de la Casa dei Musicisti VERDI din Milano — un loc cu o valoare simbolică aparte, ce evocă recunoașterea deosebită pe care marele Giuseppe Verdi i-a purtat-o Elenei Teodorini, contemporană cu marele maestru, o interpretă de referință a operelor sale pe marile scene ale lumii.

Valoarea marii soprane este confirmată de The New Grove, cea mai importantă enciclopedie de muzică academică din lume. Aceasta o clasează pe Elena Teodorini printre marile nume ale operei mondiale, evidențiindu-i «o voce inconfundabilă, la fel de valoroasă în rolurile de mezzosoprană, precum și în cele de soprană lirică și dramatică». O voce de prim rang a lumii lirice internaționale, care și-a legat în același timp destinul artistic de Milano timp de peste două decenii — de la admiterea la Conservator în 1871 și până la consacrarea sa internațională. Protagonistă a șase premiere mondiale pe mari scene internaționale, celebra soprană și-a dedicat viața artei lirice universale și pedagogiei muzicale, lăsând o moștenire impresionantă prin școlile de canto fondate în Europa și America de Sud.

Cu această ocazie, pentru prima oară în Italia și în Republica San Marino se va desfășura o amplă serie de manifestări comemorative menite să pună în valoare contribuția sa excepțională la istoria muzicii universale.

Proiectul este organizat de Asociația „Dacia Senza Frontiere” din San Marino, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în colaborare cu Casa VERDI din Milano, Corul Nuova Polifonica, Centrul Cultural Italo-Român din Milano și își propune să aducă în prim-plan o voce lirică de referință a României, care și-a împletit destinul artistic cu Italia timp de mai bine de două decenii — de la admiterea la Conservatorul din Milano (1871) până la moștenirea de neprețuit lăsată în istoria internațională a operei. Evenimentul se bucură de patronajul Operei Române din Craiova și al Consulatului General al României la Milano.

Proiectul este realizat și cu sponsorizarea oferită de Mas Consulting Group SRL și Carpatia, având ca parteneri media Radio Lu și Jurnalit.com.

Programul manifestării (Casa Verdi, Salone d’Onore):

• deschiderea și saluturile instituționale;
• inaugurarea expoziției foto-documentare „Elena Teodorini – Imagini rare din colecția Arhivei Ricordi Milano”, cu fotografii de epocă, portrete în rol, librete originale și articole istorice, realizată în colaborare cu Arhiva Istorică Ricordi din Milano;
• conferința „Elena Teodorini în Arhiva Istorică Ricordi”, prezentată de Maria Pia Ferraris (Arhiva Istorică Ricordi);
• intervenții: Biancamaria Longoni (Casa Verdi), Doina Dinu (Conservatorul de Muzică din Como), Vittoria Angela Licari (muzicolog), Sânziana Mircea (Conservatorul „Franco Vittadini” din Pavia), prof. univ. dr. Florin Popențiu Vlădicescu (Universitatea din București), Violeta Popescu (Editura Rediviva, Milano);
• moment muzical: concert coral susținut de Corul „Nuova Polifonica Ambrosiana” din Milano și recital liric cu Daniela Ciociea și Mihaela Anghel;
• lansarea volumului „Elena Teodorini. O divă între secolele al XIX-lea și al XX-lea, prima voce românească la Scala” (300 de pagini, Editura Rediviva, Milano), semnat de Violeta Popescu și Ida Garzonio.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Confirmarea participării este obligatorie la adresa: infoculturaromena@gmail.com

Elena Teodorini

Figură centrală a scenei lirice internaționale la răscrucea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, Elena Teodorini s-a afirmat ca protagonistă în șase opere prezentate în premieră mondială pe marile scene europene și sud-americane, bucurându-se de aprecierea unanimă a publicului, a presei și a melomanilor. Cariera sa solistică s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ două decenii, din 1876 până la începutul secolului XX, când s-a retras treptat de pe scenă pentru a îmbrățișa a doua etapă fundamentală a vieții sale artistice: cea de pedagog al artei vocale, activă în Europa și America de Sud, și fondatoare a cinci școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro.
În 1890, după premiera mondială a operei Mala Pasqua! la Teatrul Costanzi, celebra soprană a primit elogii extraordinare în presa vremii. În paginile publicației Gazzetta Musicale di Milano, cronicarul scria despre Elena Teodorini cuvinte intrate în istorie: este „o cântăreață care ar fi de ajuns ea singură, prin valoarea sa, să ducă la liman orice corabie artistică, oricât de avariată ar fi…” Elena Teodorini a fost prima soprană română care a urcat pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în martie 1880, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, la vârsta de doar 22 de ani. De asemenea, a fost prima voce din România care a cântat la Covent Garden din Londra, în cadrul stagiunii lirice din primăvara anului 1886.
Cariera sa de scenă, întinsă pe parcursul a două decenii, o consacră drept una dintre ultimele mari interprete ale secolului al XIX-lea înzestrate cu o voce amplă, dramatică și de o calitate excepțională, încadrabilă în categoria de soprano sfogato. Repertoriul său a însumat peste 40 de titluri, dând viață unor personaje extrem de diverse: de la Armando Gondi din Maria di Rohan de Donizetti la Valentina din Hughenoții de Meyerbeer, trecând prin Rachele din Ebrea (La Juive), Leonora din Favorita, Santuzza din Cavalleria rusticana, Maria din Fiica regimentului de Donizetti și Rosina din Bărbierul din Sevilla de Rossini.
Un capitol esențial al carierei sale îl reprezintă participarea ca protagonistă la premiere mondiale de prestigiu:

• 1881 – Cordelia de Stefano Gobatti (Teatro Comunale din Bologna);
• 1882 – Bianca da Cervia de Antonio Smareglia (Teatro alla Scala);
• 1882 – Il violino di Cremona de Giulio Litta (Teatro alla Scala);
• 1887 – I Doria de Augusto Machado (Lisabona);
• 1890 – Mala Pasqua! de Stanislao Gastaldon (Teatro Costanzi din Roma).

A fost fondatoarea a patru școli de canto la Milano, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. De numele său se leagă, de asemenea, reorganizarea Teatrului din Craiova (1886–1888) și o contribuție fundamentală la formarea primei generații de artiști lirici ai Operei Române.

S-a stins din viață la București, la 27 februarie 1926.

O serie de manifestări omagiale găzduite de Casa Verdi din Milano și Teatrul Titano din San Marino

25 septembrie – 11 octombrie 2026

Anul 2026 marchează 100 de ani de la trecerea în eternitate a legendarei Elena Teodorini (Craiova, 1857–București, 1926), prima artistă din România care a urcat pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în anul 1880. Protagonistă a șase premiere mondiale pe mari scene ale lumii — la Teatro alla Scala din Milano, Teatro Comunale din Bologna, Teatro dell’Opera din Roma și Teatro Nacional de São Carlos din Lisabona —, marea soprană și-a dedicat viața artei lirice internaționale și pedagogiei muzicale, lăsând o moștenire impresionantă prin cele cinci școli de canto fondate la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. De numele ei se leagă restaurarea Teatrului din Craiova (1886–1888), dar și o contribuție fundamentală la formarea primei generații de artiști lirici ai Operei Române.
Cu această ocazie, în Italia și Republica San Marino se va desfășura o serie amplă de manifestări omagiale menite să pună în valoare contribuția sa excepțională la istoria muzicii universale. Proiectul este organizat de Asociația „Dacia Senza Frontiere” din San Marino, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și sub patronajul Secretariatului de Stat pentru Educație și Cultură al Republicii San Marino și al Ambasadei României în Italia, San Marino și Malta, alături de numeroase instituții și organizații culturale românești și italiene.
Proiectul este realizat și cu sponsorizarea oferită de Mas Consulting Group SRL și Carpatia, având ca parteneri media Radio Lu și Jurnalit.com.

25 septembrie 2026 (Milano, Casa Verdi, ora 16:00)
Deschiderea festivă în prestigiosul Salone d’Onore, spațiu ce evocă legătura istorică dintre Elena Teodorini și Giuseppe Verdi. Programul de la Milano include:

• inaugurarea expoziției foto-documentare „Elena Teodorini – Imagini rare din colecția Arhivei Ricordi Milano”, cu fotografii din marile studiouri din Milano, Roma și Barcelona, portrete în rol, librete originale și articole din revistele muzicale ale vremii;
• intervenții și prelegeri susținute de Bianca Maria Longoni (Casa dei Musicisti Verdi din Milano), Maria Pia Ferraris (Arhiva Istorică Ricordi), Doina Dinu (Conservatorul de Muzică din Como), muzicologul Vittoria Licari, prof. Florin Vlădicescu Popențiu, strănepotul marii artiste, și Violeta Popescu (Editura Rediviva);
• lansarea volumului „Elena Teodorini. O divă între secolele al XIX-lea și al XX-lea, prima soprană română la Scala” (300 de pagini, Editura Rediviva, Milano);
• concert coral susținut de Corul „Nuova Polifonica Ambrosiana” din Milano;
• recital liric susținut de sopranele Daniela Ciociea și Mihaela Anghel.

San Marino, Teatro Titano: 7–11 octombrie 2026
Un maraton cultural de cinci zile care va include sesiuni de masterclass de canto (prof. Doina Dinu, pianist Armando Calvia), conferințe, lansări de carte, recitaluri și spectacole de gală.

• 7 octombrie: masterclass de canto susținut de prof. Doina Dinu și pianistul Armando Calvia, urmat de inaugurarea expoziției de fotografii și imagini inedite despre Elena Teodorini, realizată cu sprijinul Arhivei Istorice Ricordi din Milano;
• 9 octombrie (ora 18:00): comunicarea „Elena Teodorini, prima voce lirică internațională a României” și recital pianistic susținut de Sânziana Mircea;
• 10 octombrie (ora 20:00): recital liric extraordinar susținut de sopranele Mihaela Anghel, Daniela Ciociea, Elina Velica și Rodica Vică; la pian, Antonio D’Abramo;
• 11 octombrie (ora 18:00): concert de gală susținut de tinerii interpreți participanți la masterclass.

Parteneri și susținători ai proiectului:

Casa Verdi, Arhiva Istorică Ricordi din Milano, Corul „Nuova Polifonica Ambrosiana”, Opera Română Craiova, Teatro Titano, Centro Culturale Italo-Romeno, Intergruppo Parlamentare Commissione Opera, Opera 24, DacIA Etherna, Estetique Michelle, Anghel Beauty, Kiwanis Club San Marino, Spirit Românesc, 310 Filmont, Marino Baldacci, Radio Lu.

Intrare liberă (în limita locurilor disponibile)
Casa Verdi – Salone d’Onore (Piazza Michelangelo Buonarroti, 29, Milano)

Teatrul Titano: Piazza Sant’Agata, 5 – Città di San Marino

Elena Teodorini

Figură centrală a scenei lirice internaționale la răscrucea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, Elena Teodorini s-a afirmat ca protagonistă în șase opere în premieră mondială, pe marile scene europene, dar și în America de Sud, bucurându-se de recunoașterea și aprecierea din partea publicului, a presei și a iubitorilor de muzică lirică. Cariera sa lirică s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ două decenii, din 1877 (cu rolul travesti de mezzosoprană Armando di Gondi din opera Maria di Rohan de Gaetano Donizetti) până la începutul secolului al XX-lea (1904, Teatrul Național din București, concertul de adio), când s-a retras treptat de pe scenă, urmând apoi o a doua etapă esențială a vieții sale artistice, ca profesoară de canto, activă în Europa și în America de Sud, și ca fondatoare de școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. În 1890, după premiera mondială a operei Mala Pasqua la Teatro Costanzi, marea soprană a fost elogiată de presa vremii. În paginile publicației Gazzetta Musicale di Milano, criticul scria despre Elena Teodorini cuvinte rămase celebre: este „o cântăreață care ar fi de ajuns ea singură, prin valoarea sa, să ducă la liman orice navă artistică, oricât de avariată…” Elena Teodorini a fost prima soprană română care a urcat pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în martie 1880, în rolul Margaretei din opera “Faust” de Charles Gounod, la vârsta de doar 22 de ani. De asemenea, a fost prima voce din România care a evoluat la Covent Garden din Londra, în cadrul stagiunii lirice din primăvara anului 1886. A fost una dintre ultimele mari interprete ale secolului al XIX-lea înzestrate cu o voce amplă și dramatică, de o calitate excepțională. Repertoriul său cuprinde peste 40 de titluri, interpretând personaje variate, de la Armando Gondi în “Maria di Rohan” de Donizetti, Valentina în “Hughenoții” de Meyerbeer, trecând prin Rachele în “La Juive”, Leonora în “La Favorita”, Santuzza în “Cavalleria rusticana”, Maria în “Fiica regimentului” de Donizetti și Rosina în “Bărbierul din Sevilla” de Rossini. Un capitol important al carierei sale îl reprezintă participarea ca protagonistă la șase premiere mondiale:

• 1881 – Cordelia de Stefano Gobatti (Teatro Comunale din Bologna);
• 1882 – Bianca da Cervia de A. Smareglia (Scala);
• 1882 – Il violino di Cremona de Giulio Litta (Scala);
• 1887 – I Doria de A. Machado (Lisabona);
• 1890 – Mala Pasqua! de S. Gastaldon (Teatro Costanzi din Roma).

S-a stins la București pe 27 februarie 1926.

Evenimentul, organizat de Asociația Pro Caglio cu sprijinul Primăriei din Caglio și al altor instituții locale, propune un dublu omagiu adus unor personalități titanice ale istoriei muzicii universale, marcând două momente comemorative fundamentale: 125 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului Giuseppe Verdi și 100 de ani de la moartea legendarei soprane românce Elena Teodorini.

Concertul liric, coordonat de prof. Doina Dinu de la Conservatorul din Como, va aduce pe scenă o pleiadă de tineri artiști de excepție: sopranele Yana Bielolienko, Martina Falletti și Cancan Zhang, alături de baritonul Longsheng Yang și de pianistul Armando Calvia. Programul va purta publicul prin cele mai intense și dramatice pagini ale repertoriului verdian, explorând temele universale ale iubirii și destinului.

Un moment special al serii va fi dedicat evocării personalității fascinante a Elenei Teodorini, prima soprană româncă care a cântat la Teatro alla Scala din Milano, protagonistă a șase premiere mondiale, la împlinirea a o sută de ani de la moartea sa. Această secțiune comemorativă va fi prezentată de prof. Violeta Popescu, din partea Editurii Rediviva din Milano și a Centrului Cultural Italo-Român, care a inițiat o cercetare și o documentare în arhivele italiene pentru reconstituirea acestei mari figuri a muzicii lirice românești, italiene și internaționale.

Evenimentul va fi moderat și prezentat de Dario Costanzo și Marta Zinkovska.

Doina Dinu este o personalitate marcantă a operei internaționale, având o dublă formație în canto și vioară la Conservatorul din București. Stabilită în Italia de peste patru decenii, artista este laureată a concursului „Luciano Pavarotti” din Philadelphia și a cântat pe mari scene ale lumii (Teatro La Fenice din Veneția, Operele din Beijing, Seul, Marsilia ș.a.), interpretând roluri de referință alături de însuși Luciano Pavarotti.

Cu o bogată carieră didactică în Italia, a predat la Institutul Muzical „F. Vittadini” din Pavia și la Conservatorul „G. Verdi” din Torino, iar în prezent este titulara catedrei de Canto Liric la Conservatorul de Muzică din Como. De asemenea, susține frecvent masterclass-uri de înalt nivel la universități de prestigiu din Europa și Asia, formând noi generații de artiști.

Această imagine remarcabilă, total inedită și complet necunoscută publicului din România până în prezent, a fost dăruită cu generozitate din colecțiile sale de către prestigioasa Arhivă Istorică Ricordi din Milano și publicată pe coperta volumului Elena Teodorini. Una diva europea tra Ottocento e Novecento. Il primo soprano romeno alla Scala di Milano (Editura Rediviva, 2026), dedicat marii artiste în anul Centenarului morții sale (1926–2026).

Aducerea ei la lumină constituie un adevărat motiv de mândrie națională și oferă o nouă perspectivă asupra personalității fascinante a marii soprane Elena Teodorini, născută la Craiova în 1857, o figură legendară a lumii lirice internaționale. Prima cântăreață româncă care a urcat la doar 22 de ani pe scena de la Teatro alla Scala, Teodorini a lăsat în urmă o moștenire lirică extraordinară, cu o carieră excepțională care s-a împărțit între gloria scenei lirice și pasiunea pentru pedagogie, a deschis cinci școli de canto, la Milano, Paris, București, Buenos Aires și Rio de Janeiro.

Datată în jurul anului 1885, fotografia de tip „Cabinet Card” o înfățișează pe Elena Teodorini în plin apogeu al carierei sale lirice pe scenele italiene și internaționale. Debutase la doar 22 de ani la Scala și fusese deja protagonista a trei opere în premieră mondială: în 1881 – „Cordelia” de Stefano Gobatti, la Teatro Comunale din Bologna; în 1882 – „Bianca di Cervia” (la Scala) de A. Smareglia; și tot în 1882 – „Il violino di Cremona” de Giulio Litta (la Scala). Elena Teodorini era o prezență constantă în presa vremii, fiind elogiată cu articole în Il Teatro Illustrato și Gazzetta Musicale. Aceste cronici laudative, deosebit de relevante pentru receptarea artistei, alături de litografii și de reproduceri ale copertelor unor reviste ilustrate de epocă ce îi poartă imaginea, documentează prestigiul imens obținut de Teodorini în principalele circuite muzicale ale lumii, oferind cititorului portretul viu al unei dive care a dominat scena lirică internațională.

Artista nu poartă costumul vreunui personaj dintr-o operă, ci un superb și autentic costum tradițional din regiunea Olteniei, zona sa natală. Fotografia în mărime naturală a fost realizată la celebrul studio „Pilotti & Poysel”, situat în centrul orașului Milano, atelierul unde își făceau portretele marii artiști ai vremii. Această imagine extrem de personală i-a fost dedicată lui Giulio Ricordi, una dintre cele mai importante și influente personalități din lumea muzicală a vremii, director al faimoasei edituri Ricordi și mentor al unor genii precum Giacomo Puccini. Faptul că Elena Teodorini a ales să îi trimită marelui editor o fotografie care o înfățișează în straie populare românești confirmă încă o dată legătura profundă pe care soprana o menținea cu originile sale, dar și respectul reciproc și strânsa colaborare cu conducerea celei mai mari case de editură muzicală din Italia.

La acea vreme, marile soprane obișnuiau să pozeze în cele mai renumite studiouri fotografice ale epocii, oferindu-le ulterior aceste portrete cu autograf admiratorilor și personalităților influente, ca parte a cultului personalității și a promovării propriei imagini publice. Elena Teodorini se afla la Milano încă din 1871, când, la vârsta de 14 ani, venise să studieze la Conservatorul din Milano, iar în 1876 a obținut marele premiu de canto.

Elena Teodorini rămâne în istorie drept prima artistă a României care a urcat pe scena de la Teatro alla Scala din Milano (1880) și Royal Opera House – Covent Garden din Londra (1886), deschizând drumul multor altor artiști români la Scala, printre care Hariclea Darclée (prima Tosca de Puccini) și Gabriel Gabrielescu, pe care însuși Puccini l-a ales să interpreteze rolul Edgar în opera Edgar, la Teatro alla Scala. Legată profund de rădăcinile sale, ea a lăsat prin acest portret un testament vizual emoționant al atașamentului său față de patria natală.

Născută la Craiova, ea provenea dintr-o dinastie de artiști vizionari ai României, fiind fiica actorilor Teodor și Maria Teodorini, cei care au pus bazele teatrului de la Craiova. Prin propriul prestigiu și prin mijloacele sale, a susținut tineri cântăreți, a promovat cursurile de canto și a organizat numeroase concerte de binefacere, contribuind în mod concret la dezvoltarea vieții muzicale naționale.

Teodorini a introdus în repertoriu piese în limba română, deschizând calea către o valorificare progresivă a producției lirice naționale. Printre piesele interpretate în cadrul concertelor din România se număra și celebra „Mândruliță de la munte” de George Ștephănescu.

Deși indirect în raport cu înființarea instituției de stat, aportul său a fost așadar unul decisiv: a pregătit terenul cultural și social pentru ca Bucureștiul să poată găzdui o Operă stabilă și recunoscută, Opera Română, care avea să ia naștere în mod formal în anul 1921.

Profund legată de rădăcinile sale, în perioada stagiunilor din 1886–1888, marea soprană a folosit sumele impresionante câștigate pe marile scene lirice ale lumii pentru a restaura Teatrul din Craiova, clădirea ridicată de părinții săi. La inaugurarea teatrului din Craiova, în anul 1886, Elena Teodorini a oferit o minunată declarație de dragoste pentru orașul său natal. Vizibil mișcată și „sufocată de lacrimi”, cum consemna ziarul Voința Națională din 18 martie 1886, Elena Teodorini a răspuns de la balcon mulțimii care o aclama cu entuziasm, rostind aceste cuvinte: „În cariera mea am avut mari satisfacții, dar niciuna nu m-a făcut atât de mândră precum această demonstrație de dragoste… voi fi pentru totdeauna mândră că sunt româncă și că sunt născută la Craiova.”

Atașamentul profund al Elenei Teodorini față de publicul românesc era o realitate trăită și mărturisită public cu orice ocazie. O dovadă în acest sens o reprezintă scrisoarea plină de recunoștință pe care marea soprană a trimis-o presei bucureștene, impresionată de primirea triumfală ce i se oferise acasă. Ziarul „Românul” consemna în iunie 1886 acest moment de o profundă încărcătură emoțională, publicând rândurile trimise de Elena Teodorini: Sâmbătă seara am primit următoarea scrisoare de la domnișoara Teodorini: «Domnule Director, Vă rog să binevoiți a insera cu amabilitate în ziarul Dumneavoastră următoarele rânduri: Printre numeroasele manifestări de simpatie care mi-au fost rezervate în cursul carierei mele artistice, niciuna nu m-a mișcat atât de profund precum primirea călduroasă pe care mi-au rezervat-o ieri compatrioții mei. Profund recunoscătoare, le mulțumesc din suflet. Vă rog să primiți asigurarea celei mai înalte stime a mele, Elena Teodorini».

Apreciată de Giulio Ricordi și de marii compozitori ai vremii și considerată o adevărată divă a cărei activitate era reflectată constant în paginile revistelor Gazzetta Musicale di Milano sau Il Teatro Illustrato, Teodorini și-a folosit influența internațională pentru a aduce la București nenumărate voci de prim rang ale liricii italiene și mondiale. Ea a avut un rol fundamental în fondarea Operei Române și în formarea primei generații de artiști lirici români.

Legătura profundă a Elenei Teodorini cu portul și cultura populară a continuat să dea roade de-a lungul întregii sale vieți. O dovadă elocventă și de-a dreptul emoționantă a avut loc în timpul turneului din România din anul 1924, când marea soprană a revenit în patrie alături de strălucita sa elevă braziliană, Bidú Sayão, care avea să interpreteze celebra „Doina Oltului”.

Violeta Popescu
Milano