Prima voce lirică românească pe scena Teatrului Scala din Milano (1880)

Milano – San Marino: 25 septembrie – 11 octombrie 2026)

Deschiderea evenimentului: Vineri, 25 septembrie 2026 – Ora 16:10

Casa Verdi Milano, Salone d’Onore

Anul 2026 marchează centenarul morții marii soprane Elena Teodorini (Craiova, 1857 – București, 1926), prima artistă din România care a pășit pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în anul 1880. Deschiderea Centenarului va avea loc vineri 25 septembrie 2026, la ora 16:10, în Salonul de Onoare de la Casa dei Musicisti VERDI din Milano — un loc cu o valoare simbolică aparte, ce evocă recunoașterea deosebită pe care marele Giuseppe Verdi i-a purtat-o Elenei Teodorini, contemporană cu marele maestru, o interpretă de referință a operelor sale pe marile scene ale lumii.

Recunoașterea marii soprane sa este confirmată de The New Grove, cea mai importantă enciclopedie de muzică academică din lume. Aceasta o clasează pe Elena Teodorini printre marile nume ale operei mondiale, evidențiindu-i «o voce inconfundabilă, la fel de valoroasă în rolurile de mezzosoprană, precum și în cele de soprană lirică și dramatică». O voce lirică de prim rang a lumii lirice internaționale, care și-a legat în același timp destinul artistic de Milano timp de peste două decenii — de la admiterea la Conservator în 1871 și până la consacrarea sa internațională. Protagonistă a șase premiere mondiale pe mari scene internaționale, celebra soprană și-a dedicat viața artei lirice universale și pedagogiei muzicale, lăsând o moștenire impresionantă prin școlile de canto fondate în Europa și America de Sud.

Cu această ocazie, pentru prima oară în Italia și în Republica San Marino se va desfășura o amplă serie de manifestări comemorative menite să pună în valoare contribuția sa excepțională la istoria muzicii universale.

Proiectul este organizat de Asociația „Dacia Senza Frontiere” din San Marino, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în colaborare cu Casa VERDI din Milano, Corul Nuova Polifonica, Centrul Cultural Italo-Român din Milano, și își propune să aducă în prim-plan o voce lirică de referință a României, care și-a împletit destinul artistic cu Italia timp de mai bine de două decenii — de la admiterea la Conservatorul din Milano (1871) până la moștenirea de neprețuit lăsată în istoria internațională a operei. Evenimentul se bucură de patronajul Operei Române din Craiova și a Consulatului General al României la Milano;

Proiectul este realizat și cu sponsorizarea oferită de Mas Consulting Group SRL și Carpatia, beneficiind de Media Partner: Radio Lu și Jurnalit.com

Programul manifestării:
(Casa Verdi, Salone d’Onore)

Deschiderea și saluturile instituționale
Inaugurarea expoziției foto-documentare: „Elena Teodorini – Imagini rare din colecția Arhivei Ricordi Milano”, cuprinzând fotografii de epocă, portrete în rol, livrete originale și articole istorice, expoziție realizată în colaborarea cu Arhiva Istorica RICORDI din Milano.
Conferința: „Elena Teodorini în Arhiva Istorică Ricordi” – Prezentată de Maria Pia Ferraris (Arhiva Istorică Ricordi).
Intervenții: Biancamaria Longoni (Casa Verdi), Doina Dinu (Conservatorul de Muzică din Como), Vittoria Angela Licari (musicolog), Sînziana Mircea (Conservatorul „Franco Vittadini” Pavia), Prof. Univ. Dr. Florin Popențiu Vlădicescu (Universitatea din București); Violeta Popescu (Editura Rediviva, Milano).
Moment muzical:
• Concert coral: Corul „Nuova Polifonica Ambrosiana” Milano
• Recital liric: Daniela Ciociea și Mihaela Anghel
Lansarea volumului: „Elena Teodorini. O divă între secolele al XIX-lea și al XX-lea, prima voce românească la Scala” (300 pagini), Editura Rediviva, Milano, semnat de Violeta Popescu și Ida Garzonio

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Confirmarea participării este obligatorie la adresa: infoculturaromena@gmail.com

ELENA TEODORINI
Figură centrală a scenei lirice internaționale la răscrucea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, Elena Teodorini s-a afirmat ca protagonistă în șase opere prezentate în premieră mondială pe marile scene europene și sud-americane, bucurându-se de aprecierea unanimă a publicului, a presei și a melomanilor. Cariera sa solistică s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ două decenii, din 1876 până la începutul secolului XX, când s-a retras treptat de pe scenă pentru a îmbrățișa a doua etapă fundamentală a vieții sale artistice: cea de pedagog al artei vocale, activă în Europa și America de Sud, și fondatoare a cinci școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro.
În 1890, după premiera mondială a operei Mala Pasqua! la Teatrul Costanzi, celebra soprană a primit elogii extraordinare în presa vremii. În paginile publicației Gazzetta Musicale di Milano, cronicarul scria despre Elena Teodorini cuvinte intrate în istorie: este „o cântăreață care ar fi de ajuns ea singură, prin valoarea sa, să ducă la liman orice corabie artistică, oricât de avariată ar fi…” Elena Teodorini a fost prima soprană română care a urcat pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în martie 1880, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, la vârsta de doar 22 de ani. De asemenea, a fost prima voce din România care a cântat la Covent Garden din Londra, în cadrul stagiunii lirice din primăvara anului 1886.
Cariera sa de scenă, întinsă pe parcursul a două decenii, o consacră drept una dintre ultimele mari interprete ale secolului al XIX-lea înzestrate cu o voce amplă, dramatică și de o calitate excepțională, încadrabilă în categoria de soprano sfogato. Repertoriul său a însumat peste 40 de titluri, dând viață unor personaje extrem de diverse: de la Armando Gondi din Maria di Rohan de Donizetti la Valentina din Hughenoții de Meyerbeer, trecând prin Rachele din Ebrea (La Juive), Leonora din Favorita, Santuzza din Cavalleria rusticana, Maria din Fiica regimentului de Donizetti și Rosina din Bărbierul din Sevilla de Rossini.
Un capitol esențial al carierei sale îl reprezintă participarea ca protagonistă la premiere mondiale de prestigiu:1881 – Cordelia de Stefano Gobatti (Teatro Comunale din Bologna); 1882 – Bianca da Cervia de Antonio Smareglia (Teatro alla Scala); 1882 – Il violino di Cremona de Giulio Litta (Teatro alla Scala); 1887 – I Doria de Augusto Machado (Lisabona), 1890 – Mala Pasqua! de Stanislao Gastaldon (Teatro Costanzi din Roma). A fost fondatoarea a patru școli de canto la Milano, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. De numele său se leagă, de asemenea, reorganizarea Teatrului din Craiova (1886–1888) și o contribuție fundamentală la formarea primei generații de artiști lirici ai Operei Române.

S-a stins din viață la București, la 27 februarie 1926.

Centenar Elena Teodorini 1857-1926
prima voce lirică românească la Scala din Milano (1880)

O serie de manifestări omagiale găzduite de Casa Verdi din Milano și Teatrul Titano din San Marino

25 septembrie – 11 octombrie 2026

Anul 2026 marchează 100 de ani de la trecerea în eternitate a legendarei Elena Teodorini (Craiova, 1857–București, 1926), prima artistă din România care a urcat pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în anul 1880. Protagonistă a șase premiere mondiale pe mari scene ale lumii — la Teatro alla Scala din Milano, Teatro Comunale din Bologna, Teatro dell’Opera din Roma și Teatro Nacional de São Carlos din Lisabona —, marea soprană și-a dedicat viața artei lirice internaționale și pedagogiei muzicale, lăsând o moștenire impresionantă prin cele cinci școli de canto fondate la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. De numele ei se leagă restaurarea Teatrului din Craiova (1886–1888), dar și o contribuție fundamentală la formarea primei generații de artiști lirici ai Operei Române.
Cu această ocazie, în Italia și Republica San Marino se va desfășura o serie amplă de manifestări omagiale menite să pună în valoare contribuția sa excepțională la istoria muzicii universale. Proiectul este organizat de Asociația Dacia Fără Frontiere din San Marino, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni cu Patronajul Secretariatului de Stat pentru Educație și Cultură, al Ambasadei României în Italia, San Marino și Malta, alături de numeroase instituții și organizații culturale românești și italiene.
Proiectul este realizat și cu sponsorizarea oferită de Mas Consulting Group SRL și Carpatia, beneficiind de Media Partner: Radio Lu și Jurnalit.com

25 Septembrie 2026 (Milano, Casa Verdi, ora 16:00):
Deschiderea festivă în prestigiosul Salone d’Onore, spațiu ce evocă legătura istorică dintre Elena Teodorini și Giuseppe Verdi. Programul de la Milano include:

⚬ Inagurarea expoziției fotodocumentare: „Elena Teodorini – Imagini rare din colecția Arhivei Ricordi Milano”, reunind fotografii din marile studiouri din Milano, Roma sau Barcelona, portrete din opere, librete originale și articole din revistele muzicale ale vremii
⚬ Intervenții și prelegeri: Susținute de Bianca Maria Longoni (Casa dei Musicisti Verdi din Milano) Maria Pia Ferraris (Arhiva Istorică Ricordi), Doina Dinu (Conservatorul de Muzică din Como), muzicolog – Vittoria Licari, prof. Florin Vlădicescu Popențiu, strănepotul marii artiste și Violeta Popescu (Editura Rediviva).
⚬ Lansare de carte: Prezentarea volumului „Elena Teodorini. O divă între secolele al XIX-lea și al XX-lea, prima soprană română la Scala” (300 de pagini, Editura Rediviva, Milano).
⚬ Concert coral susținut de Corul „Nuova Polifonica Ambrosiana” din Milano
⚬ Recital liric: Oferit de sopranele Daniela Ciociea și Mihaela Anghel.

San Marino, Teatro Titano: 7 – 11 Octombrie 2026
Un maraton cultural de cinci zile care va include sesiuni de masterclass de canto (prof. Doina Dinu, pianist Armando Calvia), conferințe, lansări de carte, recitaluri și spectacole de gală.

• 7 Octombrie: Masterclass de canto susținut de prof. Doina Dinu și pianistul Armando Calvia, urmat de inaugurarea expoziției de fotografii și imagini inedite despre Elena Teodorini, realizată cu sprijinul Arhivei Istorice Ricordi din Milano.
• 9 Octombrie (ora 18:00): Comunicarea: „Elena Teodorini, prima voce lirică internațională a României” și recital pianistic susținut de Sinziana Mircea
• 10 Octombrie (ora 20:00): Recital liric extraordinar susținut de sopranele Mihaela Anghel, Daniela Ciociea, Elina Velica și Rodica Vică, la pian, Antonio D’Abramo.
• 11 Octombrie (ora 18:00): Concertul de gală susținut de tinerii interpreți din cadrul cursului de Masterclass.
Parteneri și susținători ai proiectului:

Casa Verdi, Arhiva Istorică Ricordi din Milano, Corul „Nuova Polifonica Ambrosiana”, Opera Română Craiova, Teatro Titano, Centro Culturale Italo-Romeno, Intergruppo Parlamentare Commissione Opera, Opera 24, DacIA Etherna, Estetique Michelle, Anghel Beauty, Kiwanis Club San Marino, Spirit Românesc, 310 Filmont, Marino Baldacci, Radio Lu.

INTRARE LIBERĂ (în limita locurilor disponibile)
Casa Verdi – Salone d’Onore (Piazza Michelangelo Buonarroti, 29, Milano)

Teatrul Titano: Piazza Sant’Agata, 5 – Città di San Marino

ELENA TEODORINI. Figură centrală a scenei lirice internaționale la răscrucea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, Elena Teodorini s-a afirmat ca protagonistă în șase opere în premieră mondială, pe marile scene europene, dar și în America de Sud, bucurându-se de recunoașterea și aprecierea din partea publicului, a presei și a iubitorilor de muzică lirică. Cariera sa lirică s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ două decenii, din 1877 (în rolul Armando di Gondirol în travesti, de mezzo-soprană din opera Maria di Rohan de Gaetano Donizetti) până la începutul secolului al XX-lea (1904, Teatrul Național din București, concertul de adio), când s-a retras treptat de pe scenă, urmând apoi o a doua etapă esențială a vieții sale artistice, ca profesoară de canto, activă în Europa și în America de Sud, și ca fondatoare de școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. În 1890, după premiera mondială a operei Mala Pasqua la Teatro Costanzi, marea soprană a fost elogiată de presa vremii. În paginile publicației Gazzetta Musicale di Milano, criticul scria despre Elena Teodorini cuvinte rămase celebre: este „o cântăreață care ar fi de ajuns ea singură, prin valoarea sa, să ducă la liman orice navă artistică, oricât de avariată…” Elena Teodorini a fost prima soprană română care a urcat pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în martie 1880, în rolul Margaretei din opera “Faust” de Charles Gounod, la vârsta de doar 22 de ani. De asemenea, a fost prima voce din România care a evoluat la Covent Garden din Londra, în cadrul stagiunii lirice din primăvara anului 1886. Cariera sa lirică s-a desfășurat pe parcursul a circa două decenii, fiind una dintre ultimele mari interprete ale secolului al XIX-lea înzestrate cu o voce amplă și dramatică, de o calitate excepțională. Repertoriul său cuprinde peste 40 de titluri, interpretând personaje variate, de la Armando Gondi în “Maria di Rohan” de Donizetti, Valentina în “Hughenoții” de Meyerbeer, trecând prin Rachele în “La Juive”, Leonora în “La Favorita”, Santuzza în “Cavalleria rusticana”, Maria în “Fiica regimentului” de Donizetti și Rosina în “Bărbierul din Sevilla” de Rossini. Un capitol important al carierei sale îl reprezintă participarea ca protagonistă la șase premiere mondiale:1881 – “Cordelia” de Stefano Gobatti, la Teatro Comunale din Bologna, 1882 – “Bianca di Cervia” (Scala) de A. Samareglia; 1882 – “Il violino di Cremona” de Giulio Litta (Scala); 1887 – “I Doria” de A. Machado (Lisabona); 1890 – Mala Pasqua! de S. Gastaldon (Teatro Costanzi di Roma). Cariera sa lirică s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ două decenii, din 1876, până la începutul secolului al XX-lea, când s-a retras treptat de pe scenă, urmând apoi, o a doua etapă esențială a vieții sale artistice, ca profesoară de canto, activă în Europa și în America de Sud, și ca fondatoare de școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. S-a stins la București pe 27 februarie 1926.

Această imagine remarcabilă, total inedită și complet necunoscută publicului din România până în prezent, a fost dăruită cu generozitate din colecțiile sale de către prestigioasa Arhivă Istorică Ricordi din Milano și publicată pe coperta volumului: “Elena Teodorini. Una diva europea tra Ottocento e Novecento. Il primo soprano romeno alla Scala di Milano”, editura Rediviva, 2026, dedicat marii artiste în anul Centenarului morții sale (1926–2026).

Aducerea ei la lumină constituie un adevărat motiv de mândrie națională și oferă o nouă perspectivă asupra personalității fascinante a marii soprane, Elena Teodorini, născută la Craiova în 1857, o personalitate legendară a lumii lirice internaționale. Prima cântăreață româncă care a urcat la doar 22 de ani pe scena de la Teatro alla Scala, Teodorini a lăsat în urmă o moștenire lirică extrarodinară, cu o carieră excepțională care s-a împărțit între gloria scenei lirice și pasiunea pentru pedagogie, fiind soprana care a deschis cinci școli de canto, la Milano, Paris, București, Buneos Aires, Rio de Janeiro.
Datată în jurul anului 1885, fotografia de tip „Cabinet Card” o înfățișează pe Elena Teodorini în plin apogeu al carierei sale lirice pe scele italiene și internaționale. Debutase la doar 22 de ani la Scala și era deja protagonista în trei opere în premieră mondială: în 1881 – „Cordelia” de Stefano Gobatti, la Teatro Comunale din Bologna; în 1882 – „Bianca di Cervia” (la Scala) de A. Smareglia; și tot în 1882 în opera „Il violino di Cremona” de Giulio Litta (la Scala). Elena Teodorini era o prezență constantă în presa vremii, fiind elogiată cu articole în Il Teatro Illustrato și Gazzetta Musicale. Aceste cronici laudative, deosebit de relevante pentru receptarea artistei, alături de litografii și de reproduceri ale copertărilor unor reviste ilustrate de epocă ce îi poartă imaginea, documentează prestigiul imens obținut de Teodorini în principalele circuite muzicale ale lumii, oferind cititorului portretul viu al unei dive care a dominat scena lirică internațională.
Artista nu poartă costumul vreunui personaj dintr-o operă, ci un superb și autentic costum tradițional din regiunea Olteniei, zona sa natală. Fotografia în mărime naturală a fost realizată la celebrul studio „Pilotti & Poysel”, situat în centrul orașului Milano, atelierul unde își făceau portretele marii artiști ai vremii. Această imagine extrem de personală i-a fost dedicată lui Giulio Ricordi, una dintre cele mai importante și influente personalități din lumea muzicală a vremii, director al faimoasei edituri Ricordi și mentor al unor genii precum Giacomo Puccini. Faptul că Elena Teodorini a ales să îi trimită marelui editor o fotografie care o înfățișează în straie populare românești confirmă încă o dată legătura profundă pe care soprana o menținea cu originile sale, dar și respectul reciproc și strânsa colaborare cu conducerea celei mai mari case de editură muzicală din Italia.
La acea vreme, marile soprane obișnuiau să pozeze în cele mai renumite studiouri fotografice ale epocii, oferindu-le ulterior aceste portrete cu autograf admiratorilor și personalităților influente, ca parte a cultului personal și a promovării propriei imagini publice. Elena Teodorini se afla deja la Milano din 1871, când la vârsta de 14 ani a venit să studieze la Conservatorul din Milano, iar în 1876 a obținut marele premiu de canto.
Elena Teodorini rămâne în istorie drept prima artistă a României care a urcat pe scena de la Teatro alla Scala din Milano (1880) și Royal Opera House – Covent Garden din Londra (1886), deschizând drumul multor altor artiști români la Scala, printre care Hariclea Darclée (prima Tosca de Puccini) și Gabriel Gabrielescu, pe care însuși Puccini l-a ales să interpreteze rolul Edgar în opera Edgar, la Teatro alla Scala. Legată profund de rădăcinile sale, ea a lăsat prin acest portret un testament vizual emoționant al atașamentului său față de patria natală.
Născută la Craiova, ea provenea dintr-o dinastie de artiști vizionari ai României, fiind fiica actorilor Teodor și Maria Teodorini, cei care au pus bazele teatrului de la Craiova. Prin propriul prestigiu și prin mijloacele sale, a susținut tineri cântăreți, a promovat cursurile de canto și a organizat numeroase concerte de binefacere, contribuind în mod concret la dezvoltarea vieții muzicale naționale.
Teodorini a introdus în repertoriu piese în limba română, deschizând calea către o valorificare progresivă a producției lirice naționale. Printre piesele interpretate în cadrul concertelor din Romania se număra și celebra „Mândruliță de la munte” de George Ștephănescu,
Deși indirect în raport cu înființarea instituției de stat, aportul său a fost așadar unul decisiv: a pregătit terenul cultural și social pentru ca Bucureștiul să poată găzdui o Operă stabilă și recunoscută, Opera Română, care avea să ia naștere în mod formal în anul 1921.
Profund legată de rădăcinile sale, în perioada stagiunilor din 1886–1888, marea soprană a folosit sumele impresionante câștigate pe marile scene lirice ale lumii pentru a restaura Teatrul din Craiova, clădirea ridicată de părinții săi. La inaugurarea teatrului din Craiova, în anul 1886, Elena Teodorini a oferit o minunată declarație de dragoste pentru orașul său natal. Vizibil mișcată și „sufocată de lacrimi”, cum consemna ziarul Voinţa Naţională din 18 martie1886, Elena Teodorini a răspuns de la balcon mulțimii care o aclama cu entuziasm, rostind aceste cuvint: „În cariera mea am avut mari satisfacții, dar niciuna nu m-a făcut atât de mândră precum această demonstrație de dragoste… voi fi pentru totdeauna mândră că sunt româncă și că sunt născută la Craiova. Atașamentul profund al Elenei Teodorini față de publicul românesc era o realitate trăită și mărturisită public cu fiecare ocazie. O dovadă în acest sens o reprezintă scrisoarea plină de recunoștință pe care marea soprană a trimis-o presei bucureștene, impresionată de primirea triumfală ce i se oferise acasă. Ziarul „Românul” consemna în iunie 1886, acest moment de o profundă încărcătură emoțională, publicând rândurile trimise de Elena Teoodrini: Sâmbătă seara am primit următoarea scrisoare de la domnișoara Teodorini: «Domnule Director, Vă rog să binevoiți a insera cu amabilitate în ziarul Dumneavoastră următoarele rânduri: Printre numeroasele manifestări de simpatie care mi-au fost rezervate în cursul carierei mele artistice, niciuna nu m-a mișcat atât de profund precum primirea călduroasă pe care mi-au rezervat-o ieri compatrioții mei. Profund recunoscătoare, le mulțumesc din suflet. Vă rog să primiți asigurarea celei mai înalte stime a mele, Elena Teodorini».
Apreciată de Giulio Ricordi, de marii compozitori ai vremii, și considerată o adevărată divă a cărei activitate era reflectată constant în paginile revistei „Gazzetta Musicale di Milano” sau Il Teatro Illustrato, Teodorini și-a folosit influența internațională pentru a aduce la București nenumărate voci de prim rang ale liricii italiene și mondiale.
Ea a avut un rol fundamental în fondarea Operei Române și în formarea primei generații de artiști lirici români.
Legătura profundă a Elenei Teodorini cu portul și cultura populară a continuat să dea roade de-a lungul întregii sale vieți. O dovadă elocventă și de-a dreptul emoționantă a avut loc în timpul turneului din România din anul 1924, când marea soprană a revenit în patrie alături de strălucita sa elevă braziliană, Bidú Sayão care avea sa interpreteze celebra „Doina Oltului”.

Violeta Popescu
Milano

Lumea operei internaționale celebrează 166 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai strălucitoare legende ale liricii mondiale: soprana Hariclea Darclée (1860-1939), născută la Brăila la data de 10 iunie. Darclée a fost artista care a marcat tranziția crucială de la tehnica vocală de belcanto tradițional către moderna școală veristă, punând bazele unei doctrine vocale care a influențat definitiv arta secolului al XX-lea. Ductilitatea și muzicalitatea sa extraordinare i-au permis să abordeze un repertoriu uriaș, ce cuprindea 58 de roluri din operele a 31 de compozitori (12 clasici și 19 tineri contemporani). De la Mozart, Rossini și Donizetti, până la veriștii epocii sale, Darclée a dat viață multor personaje în premieră absolută, devenind muza unora dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Printre marile capitale ale muzicii care i-au marcat destinul, orașul Milano ocupă un loc de onoare. Legătura dintre marea soprană și metropola italiană a început pe 26 decembrie 1890, când Hariclea Darclée a debutat la Teatro alla Scala în opera „Le Cid” de Jules Massenet, interpretând magistral rolul Chimène. Din acest moment, orașul a devenit reședința ei pentru următoarele patru decenii, o perioadă locuind în Via Cernaia 2, Milano (1890-1910), loc unde avea să-l crească și pe fiul ei, Ion Hartulari, devenit mai târziu compozitor.
Astăzi, orașul Milano îi păstrează vie memoria prin două repere culturale fundamentale:
Placa memorială amplasată în Via Cernaia nr. 2 (locul unde artista a locuit), un proiect de realizat de Primăria orașului Milano și Centrul Cultural Italo-Român în cadrul inițiativei oficiale “Milano è Memoria”, prin care marea soprană a fost inclusă oficial în Panteonul personalităților ilustre ale orșului, ale Italiei.
Volumul inedit de documente, intitulat „Hariclea Darclée. La Diva della Lirica che incantò artisti e pubblico” („Diva liricii care a încântat artiștii și publicul”), semnat de Ida Garzonio și apărut la editura Rediviva din Milano, o lucrare de referință care scoate la lumină mărturii prețioase despre viața sa din Italia.
Este un fapt deja cunoscut pentru toată lumea, că marea noastră soprană Hariclea Darclee (1860-1939), de la a cărei naștere se împlinesc 166 de ani, a fost prima interpretă a rolului Floria Tosca din istoria operei de Giacomo Puccini. Premiera a avut loc pe 14 ianuarie 1900 la Teatro Costanzi din Roma, unde Hariclea Darclée a urcat pe scenă alături de tenorul Emilio De Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni. La acel moment, Hariclea Darclee, era deja o artistă consacrată în lumea liricii internaționale, și raportul ei artistic cu Giacomo Puccini, înregistrează debutul chiar în Opera Manon Lescaut, la reprezentația dată la Opera Teatro alla SCALA din Milano în februarie 1893 (în prima reprezentație de la Teatro Regio din Torino, protagonista rolului principal fusese soprana Cesira Ferrani). Premiera de la Teatro Costanzi a fost marcată de tensiuni extreme. Așa cum subliniază Ida Garzonio în volumul publicat la editura Rediviva, atmosfera din epocă era puternic zdruncinată de revoltele sociale (precum cele din Milano, din 1898) și de scandaluri politice. Chiar la începutul spectacolului, zvonul existenței unei bombe în teatru a creat panică în foaier, determinându-l pe dirijorul Leopoldo Mugnone să suspende temporar reprezentația și să coboare cortina. Din fericire, alarma s-a dovedit falsă, ordinea a fost restabilită, iar spectacolul a continuat în fața unei săli arhipline, din care nu lipseau Regina Margareta și elita aristocratică și politică a Romei. Triumful a fost colosal. Revista muzicală L’Opera i-a dedicat prima pagină cu titlul: „Cele mai mari glorii ale artei italiene: Hariclea DARCLEE”, descriind emoția de nedescris din sală, printr-o evocare extraordinară a interpretării sopranei noastre, cea care a făcut publicul să se ridice în picioare la premiera din 14 ianuarie 1900, în mijlocul unor aplauze interminabile, deoarece „Vissi d’arte” înfăptuise un miracol, după cum scrie autorul.„Teatrul Costanzi strălucea de lumini și bijuterii, întreaga elită romană fiind reunită pentru un botez al artei, un botez care a contribuit la renașterea faimei unuia dintre cei mai mari și iubiți muzicieni ai noștri: Giacomo Puccini. Tosca era prezentată pentru prima dată publicului în versiunea lirică a lui Puccini, iar așteptările erau extrem de mari (…).
Va rămâne în memoria fiecăruia dintre noi care am asistat la acea minunată interpretare și am auzit-o pe Hariclea Darclée suspinând și plângând în aria „Vissi d’arte” – cu o voce până atunci neegalată, cu un suspin care ne-a smuls lacrimile. Nu vom putea niciodată, dar niciodată, uita acel strigăt care ne-a izbucnit din piept, acel ropot al momentului, aplauzele frenetice și infinite. Este adevărat, Curtea [Familia Regală] era prezentă, însă entuziasmul ne-a făcut să uităm de eticheta regală. „Vissi d’arte” înfăptuise un miracol.Hariclea Darclée posedă, fără îndoială, cea mai frumoasă voce de soprană care s-a auzit vreodată. Printre toate sopranele active astăzi în teatrul liric internațional, vocea ei nu are egal: ca caracter, culoare, acea sonoritate catifelată care mângâie și vibrează până în fibrele cele mai profunde ale sufletului; uniformitatea registrelor și întinderea sa vocală sunt incomparabile. Niciodată nu se mai auzise o voce atât de puternică, expresivă și emoționantă, înzestrată cu un asemenea farmec și o asemenea dulceață ca cea a Haricleei Darclée. Iar acea mezza-voce a ei, atât de bogată și de frumoasă ca sunet, reușește să cucerească orice vastitate teatrală, orice maiestate orchestrală; fascinația ei cucerește, emoționează și înnobilează, fără comparație cu artiști contemporani sau din trecut. Datorită acestor calități de neegalat, Hariclea Darclée a știut să exceleze în întregul repertoriu operistic italian și internațional (…)”.

În martie 1900, producția a ajuns la Milano, pe scena de la La Scala, sub bagheta magistrală a lui Arturo Toscanini.Criticul muzical Alfredo Colombani, într-un amplu articol pe prima pagină a ziarului Corriere della Sera, a aclamat genialitatea sopranei în a masca dificultățile colosale ale partiturii:„Puccini a făcut minuni… A reușit să dea viață muzicală figurii protagonistei… Câte dificultăți prezintă acest rol! Doar Doamna Darclée ni le-ar putea povesti – doar ea reușește să le mascheze, să le depășească cu naturalețe! […] Ei i se datorează cel mai emoționant moment al serii, când a trebuit să repete aria Vissi d’arte, vissi d’amore…, aclamată cu entuziasm de toți pentru minunata finețe…” Ecourile succesului au răsunat ani la rând în toată Italia. La Gazzetta di Venezia», din 27 dicembre 1905 aduce în atenție succesul pe care opera Tosca îl are la Teatrul La Fenice, cu aceleași elogii la adresa primei interprete a rolului Floria Tosca, creatoare a acestui rol, aplaudată îndelung de publicul prezent. (….) Doamna Darclée a fost creatoarea rolului Tosca lui Puccini. La Roma, la Milano, pretutindeni, și chiar aseară, în fața acelui public magnific care a umplut La Fenice de sus până jos, grațioasa artistă a disimulat dificultățile enorme ale teribilului rol al protagonistei – dificultăți scenice singulare pentru frământătoarea teroare a Floriei Tosca în actul uciderii lui Scarpia, pentru compasiunea și respectul pe care le exprimă față de cel mort, pentru sfâșierea inimii în momentul în care iubita realizează infama înșelăciune a lui Scarpia (…) (…) Doamna Darclée și-a etalat plenitudinea vocală cu măiestria celei care nu poate măsura și, de fapt, nu măsoară; a cântat aria Vissi d’arte e di amore în mijlocul aplauzelor insistente, la fel cum a accentuat energic duetul frământat cu Cavaradossi din actul III. (…) Apreciată în mod deosebit de Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Alfredo Catalani sau Giacomo Puccini, Hariclea Darclée a împărțit scena cu titani ai operei precum Enrico Caruso, Titta Ruffo sau Francesco Tamagno. A cântat până în anul 1918, fiind până în ultima clipă deplină stăpână pe mijloacele sale vocale uimitoare.

La 166 de ani de la nașterea sa, prezența sa în memoria colectivă a orașului Milano — vizibilă prin placa de pe Via Cernaia 2 și documentată în paginile editurii Rediviva — reprezintă un act permanent de dreptate culturală. Este o reverență continuă în fața unei artiste excepționale a cărei voce, „catifelată și vibrantă până în fibrele cele mai profunde ale sufletului”, a schimbat cursul istoriei operei.

Violeta Popescu
Milano

celebrată la Salonul Internațional de Carte de la Torino

la o sută de ani de la moartea sa

Sâmbătă, 16 mai 2026, Pavilionul României din cadrul celei de-a 38-a ediții a Salonului Internațional de Carte de la Torino a găzduit prezentarea volumului în limba italiană dedicat legendarei soprane Elena Teodorini (1857-1926). Publicată cu ocazia centenarului dispariției marii artiste, lucrarea a apărut prin colaborarea și cu sprijinul Arhivelor Istorice RICORDI din Milano, al Arhivei Teatro alla Scala și al Operei Române din Craiova, la editura Rediviva din Milano (www.rediviva.it).

Evenimentul editorial a avut loc în prezența autoarei, Violeta Popescu, și a muzicologului Vittoria Licari de la Conservatorul de Muzică din Milano, oferind publicului o incursiune fascinantă în viața și cariera uneia dintre cele mai importante figuri ale scenei lirice internaționale de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Participarea României la acest prestigios târg internațional, desfășurat în perioada 14–18 mai 2026, este organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția. Prezența României cu un stand propriu și un program dens de evenimente literare constituie o oportunitate strategică pentru reprezentarea și promovarea valorilor culturii și civilizației românești în spațiul italian și internațional. Evenimentul s-a bucurat de înaltul patronaj al Ambasadei României în Republica Italiană și al Consulatului General al României la Torino, subliniind importanța diplomației culturale în consolidarea legăturilor istorice dintre România și Italia, țară care a devenit pentru Elena Teodorini o a doua casă.

Apariția acestui volum la editura Rediviva din Milano, are o semnificație deosebită, fiind publicat în anul centenarului morții marii artiste, ca un gest necesar de recuperare a memoriei unei dive care a strălucit pe marile scene ale lumii, de la Scala din Milano până la teatrele din America de Sud. Cartea reconstituie cu rigurozitate istorică parcursul artistic al marii artiste lirice românce, născută la Craiova într-o familie de artiști, Teodor și Maria Teodorini, de la plecarea la Conservatorul din Milano în 1871, până la întoarcerea definitivă în țară în primăvara anului 1924 și decesul său la București în 1926.

Volumul propune o reconstrucție critică și documentară detaliată a întregului parcurs uman, artistic și profesional al artistei, dezvoltat printr-un sistem organic de capitole care împletesc biografia, istoria teatrului, recepția critică și activitatea pedagogică. Figură centrală a scenei lirice internaționale la răscrucea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, Elena Teodorini s-a afirmat ca protagonistă în cinci opere în premieră mondială, pe marile scene europene, dar și în America de Sud, bucurându-se de recunoașterea și aprecierea din partea publicului, a presei și a iubitorilor de muzică lirică. Cariera sa lirică s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ două decenii, din 1876, până la începutul secolului al XX-lea, când s-a retras treptat de pe scenă, urmând apoi, o a doua etapă esențială a vieții sale artistice, ca profesoară de canto, activă în Europa și în America de Sud, și ca fondatoare de școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. Un spațiu generos în cadrul volumului, este dedicat imaginii publice a artistei și receptării sale critice internaționale. Lucrarea valorifică numeroase articole de epocă în care Elena Teodorini a fost elogiată de presa din Italia, România, Brazilia, Argentina, Austria, Portugalia, precum și de marile jurnale din Londra, Madrid și Barcelona. Aceste articole elogioase, deosebit de relevante pentru receptarea artistei, alături de litografii și de reproduceri ale coperților unor reviste ilustrate de epocă care îi poartă imaginea, documentează prestigiul imens obținut de Teodorini în principalele circuite muzicale ale lumii, oferind cititorului portretul viu al unei dive care a dominat scena lirică internațională.

Milano 18 mai 2026

www.culturaromena.it

www.rediviva.it

Edizioni Rediviva di Milano annuncia l’uscita del volume di poesia L’ultimo muro (Ultimul zid) di Aura Christi, pubblicato nella collana “Phoenix”, nella traduzione dal romeno curata da Giada Chetti. Aura Christi è un’autrice già presente nel catalogo di Edizioni Rediviva con due volumi di poesia precedentemente pubblicati: La sfera del freddo. Dall’inferno, con amore (2015) e Il genio del cuore (Milano, 2019), entrambi con la traduzione a cura di Maria Floarea Pop. La complessità dello stile di Aura Christi si muove tra spirito giocoso e semplicità, passando da un registro ludico latente a un equilibrio di impronta classica. La poetessa utilizza, con maestria, diversi stili letterari dando così vita a una grande opera poetica definita “una poesia di grande forza lirica e di immaginazione debordante” (Adam J. Sorkin, Stati Uniti d’America), “un uso compiuto dei più diversi mezzi stilistici, ben pensati e collocati nel punto giusto” fino a creare “un capolavoro di questo genere di Poesia” (Hans Dama, Germania).

La felicità, il dialogo con Dio, l’amore, la vita e la morte vengono trattati come un insieme perfetto, la riscoperta dell’essere come entità spirituale, questi sono temi centrali, universali che dominano la poesia di Aura Christi, animata dai valori più alti. “Ecco, in forma molto succinta, un esempio ammirevole di un raro coraggio poetico e iniziatico: il reinsediamento di una poetessa che officia, nella lingua di Eminescu, i grandi temi della poesia europea – eternamente moderni, fertili a chiunque possieda ingegno –, e anche il coraggio, direi profetico, di scoprire sé stessi fino in fondo.” (Nicolae Breban)

Aura CHRISTI (Romania, Repubblica di Moldavia), insignita del Premio dell’Accademia Romena, e poetessa, romanziera, saggista ed editrice. Ha pubblicato piu di 60 libri tra poesie, romanzi e saggi, in Romania e all’estero. Le sue poesie sono state tradotte in 21 lingue. Ha ricevuto piu di 20 premi in Romania e all’estero. E caporedattrice della rivista Contemporanul. Ideea Europeană (Il Contemporaneo. L’idea europea). L’associazione degli Scrittori Israeliani di Lingua Romena e il Centro Culturale Israelo‑Romeno l’hanno designata “Persona dell’Anno 2017”, ha ricevuto il Premio “Opera Omnia” e la medaglia d’argento “Riconoscenza ebrea” per il volume Psalmi (Salmi) e Planeta Israel (Pianeta Israele). Nel 2020 le e stato conferito il Premio di eccellenza per il contributo internazionale alla poesia assegnatole al Gala dei Premi della Settimana Internazionale di Poesia e d’Arte del fiume Miluo in Cina. L’anno successivo le e stato conferito il Gran Premio per la Poesia “Sfântu Gheorghe” del Festival Internazionale di Poesia “Drumuri de spice” (“Vie delle spezie”) a Uzdin in Voivodina (Serbia).  Opere tradotte in italiano: Sfera frigului • Din infern, cu dragoste/ La sfera del freddo · Dall’inferno con amore, poesie, prosa autobiografica, saggi, traduzione italiana a cura di Maria Floarea Pop, Casa editrice Rediviva, Milano (2015); Elegie nordiche/ Elegii nordice, poesie, edizione bilingue romeno‑italiano, traduzione italiana a cura di Geo Vasile, Casa editrice Aracne, Roma (2017); Orbita del Dio · Orbita zeului, edizione bilingue romeno‑italiana, traduzione italiana a cura di Ștefan Damian e Francesco Corsi, Casa editrice Aracne, Roma (2018); Il genio del cuore/ Geniul inimii, romanzo in versi, traduzione italiana a cura di Maria Floarea Pop, prefazione di Francesco Corsi, Casa editrice Rediviva (2019); Giardini austeri/ Grădini austere, traduzione italiana a cura di Cinzia Demi, postfazione di Alessandro Pertosa, Casa editrice Puntoacapo (2024). https://aurachristi.ro/english-presentation/(Dalla prefazione di Christian W. Schenk)

„La poesia di Aura Christi si può analizzare rapportandola ad altri grandi poeti europei e russi. Al di là di Blaga (per la visione metafisica) e di Rilke (per la raffinatezza formale e il pensiero poetico), è presente un’affinità elettiva con Marina Cvetaeva, soprattutto nei sonetti dedicati alla Mamma, alla morte e al silenzio. A livello romeno, si può parlare di una continuazione del filone tragico e solenne della poesia interbellica (Arghezi, Barbu), passato attraverso il filtro del tardo modernismo e ripulito da ogni ostentazione ideologica. Si può comparare, per il tono e la verticalità, a Emily Dickinson, sebbene Aura Christi abbia un lirismo più puro, più interiorizzato, meno polemico. Inoltre, la forma fissa e la severità del tono l’avvicina ai poeti italiani come per esempio Eugenio Montale e Giuseppe Ungaretti, soprattutto nella ricerca laconica del dolore e della trascendenza attraverso il linguaggio.

L’ultimo muro è, in sostanza, un volume di testimonianza spirituale e di resurrezione poetica. Senza stridori, senza falso pathos, senza concessioni dell’epoca, Aura Christi riesce a creare un’opera di resistenza lirica, degna delle grandi tradizioni poetiche europee. In un panorama letterario dominato dal relativismo e dal minimalismo postmoderno, questo volume si presenta come una liturgia poetica seria, verticale, ben ordinata, posta al margine di un abisso che non ci inghiottirà finché resterà anche una sola parola detta sotto il segno della verità. È, al tempo stesso, un libro sulla morte e sull’amore, sull’identità e sull’esilio, sulla Madre e su Dio, sui Genitori, sul Papà, sui muri e sugli orizzonti: un libro non offre soluzioni, ma offre senso. E, forse, in periodi come il nostro, la poesia non deve salvare nulla; è sufficiente che mantenga una luce accesa!” (Christian W. Schenk)

Titolo: L′ultimo muro
Titolo originale: Ultimul zid
Autore: Aura Christi
Traduzione dal romeno: Giada Chetti
Pagine: 184 p.
Collana: Phoenix
ISBN: 978-88-97908-86-9
Prezzo: € 14,00
Pubblicazione: 25 Marzo 2026

Protagoniștii serii au fost studenții clasei de canto liric acompaniați la pian de Shin Ae Jin. La finalul concertului, vizibil emoționată, soprana și profesoara de canto Doina Dinu, stabilită în Italia de peste patru decenii, a mărturisit: „Este pentru prima dată când organizez un concert de muzică lirică dedicat compozițiilor marilor muzicieni români, interpretate de studenții mei de la clasa de canto a Conservatorului. Pentru mine a fost o mare emoție să văd acești tineri artiști descoperind și interpretând muzica unei tradiții atât de bogate.”

Soprana Doina Dinu, născută la București, a absolvit Conservatorul din orașul natal, unde a studiat canto și vioară, perfecționându-se ulterior la Weimar, la Accademia Chigiana din Siena cu maestrul Giorgio Favaretto și la Milano cu maestrul Manfredi Argento. Laureată a unor prestigioase concursuri internaționale, între care „Tito Schipa” (Lecce), „Francisco Viñas” (Barcelona) și Luciano Pavarotti International Singing Competition (Philadelphia), a desfășurat o importantă carieră internațională pe scene din Europa, Asia și Statele Unite. A cântat în teatre de prestigiu precum Opera Națională din Beijing, unde a interpretat La Bohème de Puccini alături de Luciano Pavarotti, Teatro La Fenice din Veneția, Teatro Bellini din Catania, precum și în importante instituții lirice din Marsilia, Lyon, Genova, Bilbao sau Basel. În paralel cu activitatea artistică, Doina Dinu s-a dedicat pedagogiei vocale, fiind profesoară de canto liric la Institutul „F. Vittadini” din Pavia, la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Torino și la Conservatorul din Como, unde în prezent este titulara clasei de canto liric. A susținut numeroase masterclass-uri internaționale, în special în Italia, România, Elveția și China.

Sala delle Accademie a Bibliotecii Ambrosiana din Milano

Duminică 22 martie 2026, ora 14:00

Simpozionul „Unirea Basarabiei cu România la 1918, expresie a unităţii şi identităţii românilor”, prilejuit de marcarea momentului istoric al Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918), va avea loc duminică, 22 martie 2026, începând cu ora 14:00, în Sala delle Accademie a Bibliotecii Ambrosiana din Milano. Manifestarea cultural–ştiinţifică este organizată de diaspora română din Milano, Centrul Cultural Italo–Român din Milano şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Biblioteca Ambrosiana. În cadrul simpozionului, vor susţine alocuţiuni cu privire la evenimentele din anului 1918, situaţia Basarabiei în contextul istoric al Unirii cu România, în martie 1918, şi importanţa Unirii ca prim pas întreprins pentru desăvârşirea României Mari, invitaţi de seamă, cărturari cu reputaţie internaţională aflaţi la conducerea celor mai înalte foruri ştiinţifice şi culturale din România şi Republica Moldova: Acad. Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române; Acad. Prof. univ. dr. Ion Tighineanu, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei; precum şi cunoscutul istoric Conf. univ. dr. Octavian Ţîcu, de la Institutul de Istorie al Universităţii de Stat din Moldova de la Chişinău. În deschiderea manifestării cultural–ştiinţifice, vor susţine un cuvânt de salut: Monseniorul Francesco Braschi, viceprefect al Bibliotecii Ambrosiana; Dr. Violeta Popescu, preşedintele Centrului Cultural Italo–Român din Milano şi doamna Silvia Cojocari, reprezentantă a diasporei române din Milano. Lucrările simpozionului vor fi moderate de Prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Simpozionul „Unirea Basarabiei cu România în 1918, expresie a unităţii şi identităţii românilor”, manifestare cultural–ştiinţifică menită să marcheze împlinirea a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu ţara şi a primului pas fundamental întreprins pentru desăvârşirea României Mari, va avea valenţe identitare pentru comunitatea română – originară de pe ambele maluri ale Prutului – trăitoare în Lombardia, una din regiunile Italiei cu cel mai ridicat număr de români stabiliţi, integraţi şi apreciaţi în localităţile în care rezidă. Evenimentul cultural–ştiinţific va contribui la promovarea cunoaşterii istoriei românilor şi a culturii române în Italia, fiind deschis atât comunităţii române, cât şi publicului italian interesat de aspectele ce vor fi abordate de invitaţi în expunerile lor.

Sfatul Ţării a votat cu majoritate covârşitoare, la 27 martie/9 aprilie 1918, Unirea Basarabiei cu România. Declaraţia de Unire, semnată de preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, şi de secretarul Ion Buzdugan, proclama: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”. Prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, martor al evenimentului, a declarat, în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I, că lua act de votul aproape unanim al Sfatului Ţării şi proclama „Basarabia unită cu România: Basarabia este de acum unită pe veci cu România”. La 9/22 aprilie 1918, regele Ferdinand I a semnat Decretul regal de Unire a Basarabiei cu România, act contrasemnat de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi de Dimitrie Dobrescu, ministrul Justiţiei.

Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită în fiecare an la 27 martie, fiind instituită prin Legea nr. 36/2017. Conform prevederilor acestei legi, Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural–ştiinţifice.

COMUNICAT. Centenar ELENA TEODORINI. Volum omagial publicat la Milano despre prima soprană româncă pe scena Teatrului alla Scala

                 Pe 27 februarie 1926, se stingea la București marea artistă Elena Teodorini, născută la Craiova, o personalitate legendară a lumii lirice internaționale. Prima cântăreață româncă care a urcat la 22 de ani pe scena de la Teatro alla Scala, Teodorini a lăsat în urmă o moștenire culturală imensă, cu o carieră excepțională care s-a împărțit între gloria scenei lirice și pasiunea pentru pedagogie. În contextul centenarului morții Elenei Teodorini (1926–2026), editura Rediviva din Milano, publică volumul: “Elena Teodorini. Una diva tra Ottocento e Novecento. Il primo soprano romeno alla Scala”- [Elena Teodorini. O divă europeană între secolele XIX și XX. Prima soprană româncă la Scala din Milano], de Ida Garzonio și Violeta Popescu, un proiect editorial realizat de Centrul Cultural Italo-Român din Milano, care a beneficiat de sprijinul și colaborarea Arhivei istorice RICORDI din Milano și a Operei Române din Craiova. 

Volumul a fost lansat la Teatrul Național din Craiova, vineri 27 februarie 2026, ora 18 00, în cadrul “GALA TEODORINI”, organizată de Opera Română din Craiova, în prezența autorilor. 

Cartea reconstituie cu rigurozitate istorică parcursul artistic al marii artiste lirice românce, născută la Craiova într-o familie de artiști, Teodor și Maria Teodorini, de la plecarea la Conservatorul din Milano în 1871, până la întoarcerea definitivă în țară în primăvara anului 1924 și decesul său la București în1926. Volumul propune o reconstrucție critică și documentară detaliată a întregului parcurs uman, artistic și profesional al artistei, dezvoltat printr-un sistem organic de capitole care împletesc biografia, istoria teatrului, recepția critică și activitatea pedagogică. Figură centrală a scenei lirice internaționale la răscrucea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, Elena Teodorini a fost protagonistă  s-a afirmat ca protagonistă in cinci opere în premieră mondială, pe marile scene europene, dar și în America de Sud, bucurându-se de recunoașterea și aprecierea din partea publicului, a presei și a iubitorilor de muzică lirică. Publicat în cadrul inițiativelor dedicate centenarului dispariției sale, volumul restituie portretul unei artiste capabile să îmbine excelența interpretativă, viziunea culturală europeană și un angajament profund în formarea noilor generații, oferind o contribuție de mare valoare istoriei teatrului muzical de la granița secolelor XIX și XX. Așa cum subliniază Maria Pia Ferraris în deschiderea volumului, un aport fundamental la reconstrucția activității Elenei Teodorini a fost oferit de Archivio Storico Ricordi. Prin studiul său, consultantul științific al Arhivei Ricordi din Milano, evidențiază valoarea surselor păstrate – scrisori, fotografii, recenzii și materiale iconografice – care permit urmărirea formării milaneze a cântăreței, a primelor succese și a relațiilor cu Giulio Ricordi, demonstrând stima artistică și umană care o lega pe Elena Teodorini, de unul dintre cei mai influenți muzicologi ai vremii. Volumul evidențiază, de asemenea, legătura profundă între artistă și orașul natal, prin contribuția lui Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova, în materialul său dedicat Festivalului Internațional „Elena Teodorini”. Înființat în 1992, festivalul este prezentat ca un adevărat pod cultural către lume, menit să valorifice școala română de canto și să confirme rolul activ al Craiovei în viața muzicală internațională,în spiritul moștenirii lăsate de marea soprană. În studiul introductiv, muzicologa Vittoria Angela Licari subliniază modernitatea extraordinară a viziunii pedagogice a Elenei Teodorini, mult peste standardele existente în Italia în cea mai mare parte a secolului XX. După retragerea de pe scenă, artista s-a dedicat intens predării și a înființat școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. Metoda sa se baza pe îngrijirea emisiei vocale și pe aprofundarea rolului și a expresivității interpretative. Elena Teodorini a fost prima soprană româncă care a urcat pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în martie 1880, în rolul Margaretei din opera “Faust” de Charles Gounod, la vârsta de doar 22 de ani. De asemenea, a fost prima voce din România care a evoluat la Covent Garden din Londra, în cadrul stagiunii lirice din primăvara anului 1886. Cariera sa lirică s-a desfășurat pe parcursul a circa două decenii, fiind una dintre ultimele mari interprete ale secolului al XIX-lea înzestrate cu o voce amplă și dramatică, de o calitate excepțională, încadrată în categoria soprană sfogato. Repertoriul său cuprinde peste 40 de titluri, interpretând personaje variate, de la Armando Gondi în “Maria di Rohan” de Donizetti,  la Valentina în “Hughenoții” de Meyerbeer, trecând prin Rachele în “La Juive”, Leonora în “La Favorita”, Santuzza în “Cavalleria rusticana”, Maria în “Fiica regimentului” de Donizetti și Rosina în “Bărbierul din Sevilla” de Rossini.  Un capitol important al carierei sale îl reprezintă participarea ca protagonistă la cinci premiere mondiale:1881 – “Cordelia” de Stefano Gobatti, la Teatro Comunale din Bologna, 1882 – “Bianca di Cervia” (Scala) de A. Samareglia; 1882 – “Il violino di Cremona” de Giulio Litta  (Scala); 1887 – “I Doria”  de A. Machado (Lisabona); 1890 – Mala Pasqua! de S. Gastaldon  (Teatro Costanzi di Roma). Volumul urmărește în detaliu triumfurile scenice, afirmarea progresivă în marile centre lirice și participarea la numeroase premiere mondiale, oferind o cronologie argumentată a activității sale și o lectură critică a evoluției vocale și interpretative. Un spațiu generos este, de asemenea, dedicat imaginii publice a artistei și receptării sale critice la nivel internațional, reconstituite prin intermediul presei italiene, europene și sud-americane, al revistelor ilustrate, litografii și mărturii jurnalistice, care atestă prestigiul obținut de Teodorini în principalele circuite muzicale ale epocii. Cariera sa lirică s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ două decenii, din 1876,  până la începutul secolului al XX-lea, când s-a retras treptat de pe scenă, urmând apoi, o a doua etapă esențială a vieții sale artistice, ca profesoară de canto, activă în Europa și în America de Sud, și ca fondatoare de școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. Un spațiu generos în cadrul volumului, este dedicat imaginii publice a artistei și receptării sale critice internaționale. Lucrarea valorifică numeroase articole de epocă în care Elena Teodorini a fost elogiată de presa din Italia, România, Brazilia, Argentina, Austria, Portugalia, precum și de marile jurnale din Londra, Madrid și Barcelona. Aceste articole elogioase, deosebit de relevante pentru receptarea artistei, alături de litografii și de reproduceri ale coperților unor reviste ilustrate de epocă care îi poartă imaginea, documentează prestigiul imens obținut de Teodorini în principalele circuite muzicale ale lumii, oferind cititorului portretul viu al unei dive care a dominat scena lirică internațională.  Cartea aduce în vedere și redescoperirea contemporană a figurii Elenei Teodorini — confirmată de prezența sa în cele mai autoritare publicații de referință, inclusiv Guide de l’Opéra ș.a.  Volumul evidențiază legătura strânsă a artistei cu orașul natal, Craiova, unde Elena Teodorini a restaurat teatrul local prin efort financiar personal, dar și rolul său fundamental la fondarea Operei Române din București. Sunt evidențiate eforturile sale vizionare de a crea o primă generație de artiști lirici români, precum și aspecte inedite privind relațiile de prețuire reciprocă pe care Elena Teodorini le-a întreținut cu Casa Regală a României.Publicat în colecția „Memorie” volumul integrează o bogată documentație vizuală: fotografii în costume de scenă, articole de presă de epocă, librete de operă și coperte ale unor reviste muzicale,  Il Teatro Illustrato sau La Gazzetta Musicale. Autoarele, Ida Garzonio și Violeta Popescu, subliniază că acest proiect reprezintă o etapă semnificativă în valorizarea marilor personalități române care au marcat istoria liricii mondiale, continuând ideal, proiectul dedicat marii soprane Hariclea Darclée în orașul Milano, în contextul anilor 2023-2024, dedicat Centenarului lui Puccini.

Rediviva – Milano

www.rediviva.it

           Volumul „Identitate și patrimoniu cultural imaterial românesc. Cultură și tradiții la românii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei”, reunește contribuțiile unui colectiv de autori și cercetători preocupați de conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial al românilor din diaspora, punând accent pe păstrarea acestor elemente în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Prin bogăția tematică, volumul se constituie într-un reper și o mărturie vie a modului în care patrimoniul cultural imaterial contribuie la menținerea identității și a legăturii românilor cu propriile rădăcini, fiind totodată un omagiu adus vitalității și rezilienței comunităților românești din Italia. Lucrarea, care beneficiază de un cuvânt-înainte semnat de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și de o prefață realizată de cercetătorul Antonio Ricci de la IDOS [Centro Studi e Ricerche din Roma], a prins contur sub coordonarea dr. Maria Șpan de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și contribuția redactorilor pr. Florin Haniș, Ionela Ivan, pr. dr. Pompiliu Nacu, dr. Maria Șpan, Andreea Tatiana Stângă și dr. Violeta Popescu.

Structurată în unsprezece capitole, lucrarea abordează teme variate — de la artă populară, sărbători și datini românești, la artele spectacolului, jocul și doina —, evidențiind activitățile de salvgardare desfășurate în parohiile ortodoxe din cadrul Episcopiei. Volumul integrează analiza celor zece elemente reprezentative ale patrimoniului cultural imaterial al României, incluse în Convenția UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial: Ritualul Călușului (2008), Doina (2009), Ceramica tradițională de Horezu (2012), Colindatul de ceată bărbătească (2013), Jocul fecioresc din România (2015), Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței (2016), Mărțișorul – practici tradiționale asociate zilei de 1 Martie (2017), Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală (2022), Tradițiile de creștere a cailor lipițani (2022) și Transhumanța carpatică, parte a vieții pastorale tradiționale (2023).

Relevante în paginile acesti publicații, sunt gândurile adresate românilor din Italia de către specialiști din România și Republica Moldova, implicați direct în elaborarea dosarelor de candidatură ale acestor elemente înscrise pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Dintre aceștia amintim pe conf. univ. dr. Varvara Buzilă, membru al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Republicii Moldova; dr. Ioana Ruxandra Fruntelată, cercetător la Facultatea de Litere – Universitatea din București și Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română; precum și Zamfir Dejeu, cercetător științific I la Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române”, Filiala Cluj-Napoca.

În Cuvântul introductiv, Episcopul Siluan subliniază: „Patrimoniul cultural imaterial este pentru românii migranți o ancoră spre locul de origine, o formă de reziliență și de mândrie a obârșiei. Parohiile devin adevărate insule de românitate, spații unde credința, limba și tradițiile se regăsesc și se transmit mai departe. (…) Chiar dacă parohiile sunt atipice comparativ cu cele din țară – românii fiind răspândiți în diferite localități și provenind din diverse regiuni ale României – ele constituie adevărate insule de românitate. În Italia, în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, există deja peste 300 de parohii, în cadrul cărora oamenii sunt încurajați să salvgardeze și să transmită mai departe moștenirea lor culturală. Biserica oferă românilor din diaspora un important cadru de manifestare a acestui tip de patrimoniu, care joacă un rol însemnat: în păstrarea identității, în integrarea lor, în alinarea dorului de țară, în întâlnirea altor persoane din România, în procesul de reziliență și creativitate, în a-i face mândri de obârșia lor, a-i ajuta să treacă mai ușor peste perioadele grele din viață, ca suport psihologic și moral.”

Cercetătorul italian Antonio Ricci, bun cunoscător al emigrației românești din Italia și autor al numeroaselor studii și articole dedicate fenomenului, evidențiază în Prefața volumului, valoarea diasporei române ca ambasador cultural:„Patrimoniul cultural imaterial al României este un bilet de vizită prețios. Comunitățile de români din Italia, prin felul în care păstrează și împărtășesc tradițiile, devin punți vii între culturi și popoare.”

 Partea centrală a lucrării se concentrează asupra vieții spirituale, educaționale și culturale a comunităților românești din Italia, reflectând modul în care Biserica Ortodoxă devine un spațiu al continuității identitare și al educației interculturale. Capitolele dedicate românilor din Italia – istorie, Biserică, tradiții – aduc o contribuție documentară semnificativă privind organizarea și rolul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, importanța limbii ca vector al patrimoniului cultural imaterial și implicarea parohiilor în educarea copiilor și tinerilor în spiritul valorilor tradiționale. Un loc aparte îl ocupă studiile despre sărbătorile de iarnă, colindatul în ceată bărbătească, dansurile rituale precum jocul Căiuților și al Caprei, obiceiurile de Bobotează și Plugușorul copiilor – toate reconstituite prin descrieri, mărturii și fotografii din comunitățile parohiale. Autorii surprind cum, în contextul diasporei, tradiția devine un liant între generații și un mijloc de afirmare a identității românești într-un cadru european. Capitolele dedicate artelor spectacolului, sărbătorilor de primăvară și pascale, precum și obiceiurilor legate de viața omului (naștere, nuntă, înmormântare) reconstituie universul ritualic românesc într-o abordare care combină analiza teologică, etnografică și estetică. Se remarcă și studiile privind cunoștințele și practicile legate de natură și cosmos, tehnicile tradiționale de meșteșug (icoane pe sticlă și lemn, olărit, țesut, încondeierea ouălor, opincărie) și arta portului popular, unde simbolurile decorative și cromatice sunt interpretate ca expresii ale unei spiritualități vii.

Deosebit de valoroase sunt capitolele dedicate activităților de salvgardare și educației pentru patrimoniu, desfășurate în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei –  ateliere, expoziții, activități școlare și colaborări cu instituții de profil din România. Toate acestea evidențiază o strategie coerentă de păstrare a identității culturale prin viața comunităților parohiale. În partea finală, volumul oferă o deschidere interculturală, prezentând și elementele de patrimoniu imaterial italian înscrise de UNESCO, precum arta de face pizza, teatrul de păpuși sicilian, dieta mediteraneană, alpinismul, arta perlelor de sticlă sau cântecul liric, creând astfel un dialog între tradiția românească și cea italiană.

Îmbogățit cu numeroase imagini și fotografii, volumul redă frumusețea și vitalitatea tradițiilor românești păstrate în parohiile de pe teritoriul Italiei și subliniază rolul acestora ca punte de dialog intercultural pe teritoriul Italiei.

Partea finală a volumului este dedicată unei analize de teren, prin includerea în anexă a unui chestionar sociologic intitulat „Românii ortodocși din Italia – păstrători și promotori ai patrimoniului cultural imaterial”, la care au răspuns 82 de români ortodocși din Italia, femei și bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 67 de ani, originari din 26 de județe ale României și din Republica Moldova. Chestionarul oferă o perspectivă sociologică actuală asupra modului în care credința, obiceiurile și tradițiile continuă să modeleze identitatea românilor aflați departe de țară. Prin răspunsurile lor, participanții au oferit o imagine vie și autentică asupra modului în care românii din diaspora își păstrează tradițiile, credința și identitatea culturală. Din nordul până în sudul Italiei – în regiuni precum Lombardia, Toscana, Lazio, Veneto sau Emilia-Romagna – românii au reușit să ducă mai departe obiceiurile, limba și valorile moștenite din țară, găsind în Biserica Ortodoxă Română un sprijin esențial pentru menținerea acestei legături. Rezultatele chestionarului arată cât de profund este atașamentul față de patrimoniul cultural imaterial și cât de importantă este comunitatea parohială ca loc al continuității și al întâlnirii.

Volumul apărut la editura Rediviva din Milano, este un proiect al Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Ierarh Grigore Teologul” – Forlì, Italia, apărut cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Cartea a fost distribuită gratuit pe tot cuprinsul Italiei, în cele peste 300 de parohii ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind oferită spre dotarea bibliotecilor parohiale, în sprijinul școlilor de duminică și al activităților educaționale. De asemenea, volume au fost trimise în România, la institute de profil și centre de cercetare, ca instrument de studiu și documentare privind viața culturală și spirituală a diasporei românești.

Roma – 2025