Edizioni Rediviva di Milano annuncia l’uscita del volume di poesia L’ultimo muro (Ultimul zid) di Aura Christi, pubblicato nella collana “Phoenix”, nella traduzione dal romeno curata da Giada Chetti. Aura Christi è un’autrice già presente nel catalogo di Edizioni Rediviva con due volumi di poesia precedentemente pubblicati: La sfera del freddo. Dall’inferno, con amore (2015) e Il genio del cuore (Milano, 2019), entrambi con la traduzione a cura di Maria Floarea Pop. La complessità dello stile di Aura Christi si muove tra spirito giocoso e semplicità, passando da un registro ludico latente a un equilibrio di impronta classica. La poetessa utilizza, con maestria, diversi stili letterari dando così vita a una grande opera poetica definita “una poesia di grande forza lirica e di immaginazione debordante” (Adam J. Sorkin, Stati Uniti d’America), “un uso compiuto dei più diversi mezzi stilistici, ben pensati e collocati nel punto giusto” fino a creare “un capolavoro di questo genere di Poesia” (Hans Dama, Germania).

La felicità, il dialogo con Dio, l’amore, la vita e la morte vengono trattati come un insieme perfetto, la riscoperta dell’essere come entità spirituale, questi sono temi centrali, universali che dominano la poesia di Aura Christi, animata dai valori più alti. “Ecco, in forma molto succinta, un esempio ammirevole di un raro coraggio poetico e iniziatico: il reinsediamento di una poetessa che officia, nella lingua di Eminescu, i grandi temi della poesia europea – eternamente moderni, fertili a chiunque possieda ingegno –, e anche il coraggio, direi profetico, di scoprire sé stessi fino in fondo.” (Nicolae Breban)

Aura CHRISTI (Romania, Repubblica di Moldavia), insignita del Premio dell’Accademia Romena, e poetessa, romanziera, saggista ed editrice. Ha pubblicato piu di 60 libri tra poesie, romanzi e saggi, in Romania e all’estero. Le sue poesie sono state tradotte in 21 lingue. Ha ricevuto piu di 20 premi in Romania e all’estero. E caporedattrice della rivista Contemporanul. Ideea Europeană (Il Contemporaneo. L’idea europea). L’associazione degli Scrittori Israeliani di Lingua Romena e il Centro Culturale Israelo‑Romeno l’hanno designata “Persona dell’Anno 2017”, ha ricevuto il Premio “Opera Omnia” e la medaglia d’argento “Riconoscenza ebrea” per il volume Psalmi (Salmi) e Planeta Israel (Pianeta Israele). Nel 2020 le e stato conferito il Premio di eccellenza per il contributo internazionale alla poesia assegnatole al Gala dei Premi della Settimana Internazionale di Poesia e d’Arte del fiume Miluo in Cina. L’anno successivo le e stato conferito il Gran Premio per la Poesia “Sfântu Gheorghe” del Festival Internazionale di Poesia “Drumuri de spice” (“Vie delle spezie”) a Uzdin in Voivodina (Serbia).  Opere tradotte in italiano: Sfera frigului • Din infern, cu dragoste/ La sfera del freddo · Dall’inferno con amore, poesie, prosa autobiografica, saggi, traduzione italiana a cura di Maria Floarea Pop, Casa editrice Rediviva, Milano (2015); Elegie nordiche/ Elegii nordice, poesie, edizione bilingue romeno‑italiano, traduzione italiana a cura di Geo Vasile, Casa editrice Aracne, Roma (2017); Orbita del Dio · Orbita zeului, edizione bilingue romeno‑italiana, traduzione italiana a cura di Ștefan Damian e Francesco Corsi, Casa editrice Aracne, Roma (2018); Il genio del cuore/ Geniul inimii, romanzo in versi, traduzione italiana a cura di Maria Floarea Pop, prefazione di Francesco Corsi, Casa editrice Rediviva (2019); Giardini austeri/ Grădini austere, traduzione italiana a cura di Cinzia Demi, postfazione di Alessandro Pertosa, Casa editrice Puntoacapo (2024). https://aurachristi.ro/english-presentation/(Dalla prefazione di Christian W. Schenk)

„La poesia di Aura Christi si può analizzare rapportandola ad altri grandi poeti europei e russi. Al di là di Blaga (per la visione metafisica) e di Rilke (per la raffinatezza formale e il pensiero poetico), è presente un’affinità elettiva con Marina Cvetaeva, soprattutto nei sonetti dedicati alla Mamma, alla morte e al silenzio. A livello romeno, si può parlare di una continuazione del filone tragico e solenne della poesia interbellica (Arghezi, Barbu), passato attraverso il filtro del tardo modernismo e ripulito da ogni ostentazione ideologica. Si può comparare, per il tono e la verticalità, a Emily Dickinson, sebbene Aura Christi abbia un lirismo più puro, più interiorizzato, meno polemico. Inoltre, la forma fissa e la severità del tono l’avvicina ai poeti italiani come per esempio Eugenio Montale e Giuseppe Ungaretti, soprattutto nella ricerca laconica del dolore e della trascendenza attraverso il linguaggio.

L’ultimo muro è, in sostanza, un volume di testimonianza spirituale e di resurrezione poetica. Senza stridori, senza falso pathos, senza concessioni dell’epoca, Aura Christi riesce a creare un’opera di resistenza lirica, degna delle grandi tradizioni poetiche europee. In un panorama letterario dominato dal relativismo e dal minimalismo postmoderno, questo volume si presenta come una liturgia poetica seria, verticale, ben ordinata, posta al margine di un abisso che non ci inghiottirà finché resterà anche una sola parola detta sotto il segno della verità. È, al tempo stesso, un libro sulla morte e sull’amore, sull’identità e sull’esilio, sulla Madre e su Dio, sui Genitori, sul Papà, sui muri e sugli orizzonti: un libro non offre soluzioni, ma offre senso. E, forse, in periodi come il nostro, la poesia non deve salvare nulla; è sufficiente che mantenga una luce accesa!” (Christian W. Schenk)

Titolo: L′ultimo muro
Titolo originale: Ultimul zid
Autore: Aura Christi
Traduzione dal romeno: Giada Chetti
Pagine: 184 p.
Collana: Phoenix
ISBN: 978-88-97908-86-9
Prezzo: € 14,00
Pubblicazione: 25 Marzo 2026

Protagoniștii serii au fost studenții clasei de canto liric acompaniați la pian de Shin Ae Jin. La finalul concertului, vizibil emoționată, soprana și profesoara de canto Doina Dinu, stabilită în Italia de peste patru decenii, a mărturisit: „Este pentru prima dată când organizez un concert de muzică lirică dedicat compozițiilor marilor muzicieni români, interpretate de studenții mei de la clasa de canto a Conservatorului. Pentru mine a fost o mare emoție să văd acești tineri artiști descoperind și interpretând muzica unei tradiții atât de bogate.”

Soprana Doina Dinu, născută la București, a absolvit Conservatorul din orașul natal, unde a studiat canto și vioară, perfecționându-se ulterior la Weimar, la Accademia Chigiana din Siena cu maestrul Giorgio Favaretto și la Milano cu maestrul Manfredi Argento. Laureată a unor prestigioase concursuri internaționale, între care „Tito Schipa” (Lecce), „Francisco Viñas” (Barcelona) și Luciano Pavarotti International Singing Competition (Philadelphia), a desfășurat o importantă carieră internațională pe scene din Europa, Asia și Statele Unite. A cântat în teatre de prestigiu precum Opera Națională din Beijing, unde a interpretat La Bohème de Puccini alături de Luciano Pavarotti, Teatro La Fenice din Veneția, Teatro Bellini din Catania, precum și în importante instituții lirice din Marsilia, Lyon, Genova, Bilbao sau Basel. În paralel cu activitatea artistică, Doina Dinu s-a dedicat pedagogiei vocale, fiind profesoară de canto liric la Institutul „F. Vittadini” din Pavia, la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Torino și la Conservatorul din Como, unde în prezent este titulara clasei de canto liric. A susținut numeroase masterclass-uri internaționale, în special în Italia, România, Elveția și China.

Sala delle Accademie a Bibliotecii Ambrosiana din Milano

Duminică 22 martie 2026, ora 14:00

Simpozionul „Unirea Basarabiei cu România la 1918, expresie a unităţii şi identităţii românilor”, prilejuit de marcarea momentului istoric al Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918), va avea loc duminică, 22 martie 2026, începând cu ora 14:00, în Sala delle Accademie a Bibliotecii Ambrosiana din Milano. Manifestarea cultural–ştiinţifică este organizată de diaspora română din Milano, Centrul Cultural Italo–Român din Milano şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Biblioteca Ambrosiana. În cadrul simpozionului, vor susţine alocuţiuni cu privire la evenimentele din anului 1918, situaţia Basarabiei în contextul istoric al Unirii cu România, în martie 1918, şi importanţa Unirii ca prim pas întreprins pentru desăvârşirea României Mari, invitaţi de seamă, cărturari cu reputaţie internaţională aflaţi la conducerea celor mai înalte foruri ştiinţifice şi culturale din România şi Republica Moldova: Acad. Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române; Acad. Prof. univ. dr. Ion Tighineanu, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei; precum şi cunoscutul istoric Conf. univ. dr. Octavian Ţîcu, de la Institutul de Istorie al Universităţii de Stat din Moldova de la Chişinău. În deschiderea manifestării cultural–ştiinţifice, vor susţine un cuvânt de salut: Monseniorul Francesco Braschi, viceprefect al Bibliotecii Ambrosiana; Dr. Violeta Popescu, preşedintele Centrului Cultural Italo–Român din Milano şi doamna Silvia Cojocari, reprezentantă a diasporei române din Milano. Lucrările simpozionului vor fi moderate de Prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Simpozionul „Unirea Basarabiei cu România în 1918, expresie a unităţii şi identităţii românilor”, manifestare cultural–ştiinţifică menită să marcheze împlinirea a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu ţara şi a primului pas fundamental întreprins pentru desăvârşirea României Mari, va avea valenţe identitare pentru comunitatea română – originară de pe ambele maluri ale Prutului – trăitoare în Lombardia, una din regiunile Italiei cu cel mai ridicat număr de români stabiliţi, integraţi şi apreciaţi în localităţile în care rezidă. Evenimentul cultural–ştiinţific va contribui la promovarea cunoaşterii istoriei românilor şi a culturii române în Italia, fiind deschis atât comunităţii române, cât şi publicului italian interesat de aspectele ce vor fi abordate de invitaţi în expunerile lor.

Sfatul Ţării a votat cu majoritate covârşitoare, la 27 martie/9 aprilie 1918, Unirea Basarabiei cu România. Declaraţia de Unire, semnată de preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, şi de secretarul Ion Buzdugan, proclama: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”. Prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, martor al evenimentului, a declarat, în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I, că lua act de votul aproape unanim al Sfatului Ţării şi proclama „Basarabia unită cu România: Basarabia este de acum unită pe veci cu România”. La 9/22 aprilie 1918, regele Ferdinand I a semnat Decretul regal de Unire a Basarabiei cu România, act contrasemnat de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi de Dimitrie Dobrescu, ministrul Justiţiei.

Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită în fiecare an la 27 martie, fiind instituită prin Legea nr. 36/2017. Conform prevederilor acestei legi, Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural–ştiinţifice.

COMUNICAT. Centenar ELENA TEODORINI. Volum omagial publicat la Milano despre prima soprană româncă pe scena Teatrului alla Scala

                 Pe 27 februarie 1926, se stingea la București marea artistă Elena Teodorini, născută la Craiova, o personalitate legendară a lumii lirice internaționale. Prima cântăreață româncă care a urcat la 22 de ani pe scena de la Teatro alla Scala, Teodorini a lăsat în urmă o moștenire culturală imensă, cu o carieră excepțională care s-a împărțit între gloria scenei lirice și pasiunea pentru pedagogie. În contextul centenarului morții Elenei Teodorini (1926–2026), editura Rediviva din Milano, publică volumul: “Elena Teodorini. Una diva tra Ottocento e Novecento. Il primo soprano romeno alla Scala”- [Elena Teodorini. O divă europeană între secolele XIX și XX. Prima soprană româncă la Scala din Milano], de Ida Garzonio și Violeta Popescu, un proiect editorial realizat de Centrul Cultural Italo-Român din Milano, care a beneficiat de sprijinul și colaborarea Arhivei istorice RICORDI din Milano și a Operei Române din Craiova. 

Volumul a fost lansat la Teatrul Național din Craiova, vineri 27 februarie 2026, ora 18 00, în cadrul “GALA TEODORINI”, organizată de Opera Română din Craiova, în prezența autorilor. 

Cartea reconstituie cu rigurozitate istorică parcursul artistic al marii artiste lirice românce, născută la Craiova într-o familie de artiști, Teodor și Maria Teodorini, de la plecarea la Conservatorul din Milano în 1871, până la întoarcerea definitivă în țară în primăvara anului 1924 și decesul său la București în1926. Volumul propune o reconstrucție critică și documentară detaliată a întregului parcurs uman, artistic și profesional al artistei, dezvoltat printr-un sistem organic de capitole care împletesc biografia, istoria teatrului, recepția critică și activitatea pedagogică. Figură centrală a scenei lirice internaționale la răscrucea dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, Elena Teodorini a fost protagonistă  s-a afirmat ca protagonistă in cinci opere în premieră mondială, pe marile scene europene, dar și în America de Sud, bucurându-se de recunoașterea și aprecierea din partea publicului, a presei și a iubitorilor de muzică lirică. Publicat în cadrul inițiativelor dedicate centenarului dispariției sale, volumul restituie portretul unei artiste capabile să îmbine excelența interpretativă, viziunea culturală europeană și un angajament profund în formarea noilor generații, oferind o contribuție de mare valoare istoriei teatrului muzical de la granița secolelor XIX și XX. Așa cum subliniază Maria Pia Ferraris în deschiderea volumului, un aport fundamental la reconstrucția activității Elenei Teodorini a fost oferit de Archivio Storico Ricordi. Prin studiul său, consultantul științific al Arhivei Ricordi din Milano, evidențiază valoarea surselor păstrate – scrisori, fotografii, recenzii și materiale iconografice – care permit urmărirea formării milaneze a cântăreței, a primelor succese și a relațiilor cu Giulio Ricordi, demonstrând stima artistică și umană care o lega pe Elena Teodorini, de unul dintre cei mai influenți muzicologi ai vremii. Volumul evidențiază, de asemenea, legătura profundă între artistă și orașul natal, prin contribuția lui Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova, în materialul său dedicat Festivalului Internațional „Elena Teodorini”. Înființat în 1992, festivalul este prezentat ca un adevărat pod cultural către lume, menit să valorifice școala română de canto și să confirme rolul activ al Craiovei în viața muzicală internațională,în spiritul moștenirii lăsate de marea soprană. În studiul introductiv, muzicologa Vittoria Angela Licari subliniază modernitatea extraordinară a viziunii pedagogice a Elenei Teodorini, mult peste standardele existente în Italia în cea mai mare parte a secolului XX. După retragerea de pe scenă, artista s-a dedicat intens predării și a înființat școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. Metoda sa se baza pe îngrijirea emisiei vocale și pe aprofundarea rolului și a expresivității interpretative. Elena Teodorini a fost prima soprană româncă care a urcat pe scena Teatrului alla Scala din Milano, în martie 1880, în rolul Margaretei din opera “Faust” de Charles Gounod, la vârsta de doar 22 de ani. De asemenea, a fost prima voce din România care a evoluat la Covent Garden din Londra, în cadrul stagiunii lirice din primăvara anului 1886. Cariera sa lirică s-a desfășurat pe parcursul a circa două decenii, fiind una dintre ultimele mari interprete ale secolului al XIX-lea înzestrate cu o voce amplă și dramatică, de o calitate excepțională, încadrată în categoria soprană sfogato. Repertoriul său cuprinde peste 40 de titluri, interpretând personaje variate, de la Armando Gondi în “Maria di Rohan” de Donizetti,  la Valentina în “Hughenoții” de Meyerbeer, trecând prin Rachele în “La Juive”, Leonora în “La Favorita”, Santuzza în “Cavalleria rusticana”, Maria în “Fiica regimentului” de Donizetti și Rosina în “Bărbierul din Sevilla” de Rossini.  Un capitol important al carierei sale îl reprezintă participarea ca protagonistă la cinci premiere mondiale:1881 – “Cordelia” de Stefano Gobatti, la Teatro Comunale din Bologna, 1882 – “Bianca di Cervia” (Scala) de A. Samareglia; 1882 – “Il violino di Cremona” de Giulio Litta  (Scala); 1887 – “I Doria”  de A. Machado (Lisabona); 1890 – Mala Pasqua! de S. Gastaldon  (Teatro Costanzi di Roma). Volumul urmărește în detaliu triumfurile scenice, afirmarea progresivă în marile centre lirice și participarea la numeroase premiere mondiale, oferind o cronologie argumentată a activității sale și o lectură critică a evoluției vocale și interpretative. Un spațiu generos este, de asemenea, dedicat imaginii publice a artistei și receptării sale critice la nivel internațional, reconstituite prin intermediul presei italiene, europene și sud-americane, al revistelor ilustrate, litografii și mărturii jurnalistice, care atestă prestigiul obținut de Teodorini în principalele circuite muzicale ale epocii. Cariera sa lirică s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ două decenii, din 1876,  până la începutul secolului al XX-lea, când s-a retras treptat de pe scenă, urmând apoi, o a doua etapă esențială a vieții sale artistice, ca profesoară de canto, activă în Europa și în America de Sud, și ca fondatoare de școli de canto la Milano, București, Paris, Buenos Aires și Rio de Janeiro. Un spațiu generos în cadrul volumului, este dedicat imaginii publice a artistei și receptării sale critice internaționale. Lucrarea valorifică numeroase articole de epocă în care Elena Teodorini a fost elogiată de presa din Italia, România, Brazilia, Argentina, Austria, Portugalia, precum și de marile jurnale din Londra, Madrid și Barcelona. Aceste articole elogioase, deosebit de relevante pentru receptarea artistei, alături de litografii și de reproduceri ale coperților unor reviste ilustrate de epocă care îi poartă imaginea, documentează prestigiul imens obținut de Teodorini în principalele circuite muzicale ale lumii, oferind cititorului portretul viu al unei dive care a dominat scena lirică internațională.  Cartea aduce în vedere și redescoperirea contemporană a figurii Elenei Teodorini — confirmată de prezența sa în cele mai autoritare publicații de referință, inclusiv Guide de l’Opéra ș.a.  Volumul evidențiază legătura strânsă a artistei cu orașul natal, Craiova, unde Elena Teodorini a restaurat teatrul local prin efort financiar personal, dar și rolul său fundamental la fondarea Operei Române din București. Sunt evidențiate eforturile sale vizionare de a crea o primă generație de artiști lirici români, precum și aspecte inedite privind relațiile de prețuire reciprocă pe care Elena Teodorini le-a întreținut cu Casa Regală a României.Publicat în colecția „Memorie” volumul integrează o bogată documentație vizuală: fotografii în costume de scenă, articole de presă de epocă, librete de operă și coperte ale unor reviste muzicale,  Il Teatro Illustrato sau La Gazzetta Musicale. Autoarele, Ida Garzonio și Violeta Popescu, subliniază că acest proiect reprezintă o etapă semnificativă în valorizarea marilor personalități române care au marcat istoria liricii mondiale, continuând ideal, proiectul dedicat marii soprane Hariclea Darclée în orașul Milano, în contextul anilor 2023-2024, dedicat Centenarului lui Puccini.

Rediviva – Milano

www.rediviva.it

           Volumul „Identitate și patrimoniu cultural imaterial românesc. Cultură și tradiții la românii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei”, reunește contribuțiile unui colectiv de autori și cercetători preocupați de conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial al românilor din diaspora, punând accent pe păstrarea acestor elemente în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Prin bogăția tematică, volumul se constituie într-un reper și o mărturie vie a modului în care patrimoniul cultural imaterial contribuie la menținerea identității și a legăturii românilor cu propriile rădăcini, fiind totodată un omagiu adus vitalității și rezilienței comunităților românești din Italia. Lucrarea, care beneficiază de un cuvânt-înainte semnat de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și de o prefață realizată de cercetătorul Antonio Ricci de la IDOS [Centro Studi e Ricerche din Roma], a prins contur sub coordonarea dr. Maria Șpan de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și contribuția redactorilor pr. Florin Haniș, Ionela Ivan, pr. dr. Pompiliu Nacu, dr. Maria Șpan, Andreea Tatiana Stângă și dr. Violeta Popescu.

Structurată în unsprezece capitole, lucrarea abordează teme variate — de la artă populară, sărbători și datini românești, la artele spectacolului, jocul și doina —, evidențiind activitățile de salvgardare desfășurate în parohiile ortodoxe din cadrul Episcopiei. Volumul integrează analiza celor zece elemente reprezentative ale patrimoniului cultural imaterial al României, incluse în Convenția UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial: Ritualul Călușului (2008), Doina (2009), Ceramica tradițională de Horezu (2012), Colindatul de ceată bărbătească (2013), Jocul fecioresc din România (2015), Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței (2016), Mărțișorul – practici tradiționale asociate zilei de 1 Martie (2017), Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală (2022), Tradițiile de creștere a cailor lipițani (2022) și Transhumanța carpatică, parte a vieții pastorale tradiționale (2023).

Relevante în paginile acesti publicații, sunt gândurile adresate românilor din Italia de către specialiști din România și Republica Moldova, implicați direct în elaborarea dosarelor de candidatură ale acestor elemente înscrise pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Dintre aceștia amintim pe conf. univ. dr. Varvara Buzilă, membru al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Republicii Moldova; dr. Ioana Ruxandra Fruntelată, cercetător la Facultatea de Litere – Universitatea din București și Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română; precum și Zamfir Dejeu, cercetător științific I la Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române”, Filiala Cluj-Napoca.

În Cuvântul introductiv, Episcopul Siluan subliniază: „Patrimoniul cultural imaterial este pentru românii migranți o ancoră spre locul de origine, o formă de reziliență și de mândrie a obârșiei. Parohiile devin adevărate insule de românitate, spații unde credința, limba și tradițiile se regăsesc și se transmit mai departe. (…) Chiar dacă parohiile sunt atipice comparativ cu cele din țară – românii fiind răspândiți în diferite localități și provenind din diverse regiuni ale României – ele constituie adevărate insule de românitate. În Italia, în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, există deja peste 300 de parohii, în cadrul cărora oamenii sunt încurajați să salvgardeze și să transmită mai departe moștenirea lor culturală. Biserica oferă românilor din diaspora un important cadru de manifestare a acestui tip de patrimoniu, care joacă un rol însemnat: în păstrarea identității, în integrarea lor, în alinarea dorului de țară, în întâlnirea altor persoane din România, în procesul de reziliență și creativitate, în a-i face mândri de obârșia lor, a-i ajuta să treacă mai ușor peste perioadele grele din viață, ca suport psihologic și moral.”

Cercetătorul italian Antonio Ricci, bun cunoscător al emigrației românești din Italia și autor al numeroaselor studii și articole dedicate fenomenului, evidențiază în Prefața volumului, valoarea diasporei române ca ambasador cultural:„Patrimoniul cultural imaterial al României este un bilet de vizită prețios. Comunitățile de români din Italia, prin felul în care păstrează și împărtășesc tradițiile, devin punți vii între culturi și popoare.”

 Partea centrală a lucrării se concentrează asupra vieții spirituale, educaționale și culturale a comunităților românești din Italia, reflectând modul în care Biserica Ortodoxă devine un spațiu al continuității identitare și al educației interculturale. Capitolele dedicate românilor din Italia – istorie, Biserică, tradiții – aduc o contribuție documentară semnificativă privind organizarea și rolul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, importanța limbii ca vector al patrimoniului cultural imaterial și implicarea parohiilor în educarea copiilor și tinerilor în spiritul valorilor tradiționale. Un loc aparte îl ocupă studiile despre sărbătorile de iarnă, colindatul în ceată bărbătească, dansurile rituale precum jocul Căiuților și al Caprei, obiceiurile de Bobotează și Plugușorul copiilor – toate reconstituite prin descrieri, mărturii și fotografii din comunitățile parohiale. Autorii surprind cum, în contextul diasporei, tradiția devine un liant între generații și un mijloc de afirmare a identității românești într-un cadru european. Capitolele dedicate artelor spectacolului, sărbătorilor de primăvară și pascale, precum și obiceiurilor legate de viața omului (naștere, nuntă, înmormântare) reconstituie universul ritualic românesc într-o abordare care combină analiza teologică, etnografică și estetică. Se remarcă și studiile privind cunoștințele și practicile legate de natură și cosmos, tehnicile tradiționale de meșteșug (icoane pe sticlă și lemn, olărit, țesut, încondeierea ouălor, opincărie) și arta portului popular, unde simbolurile decorative și cromatice sunt interpretate ca expresii ale unei spiritualități vii.

Deosebit de valoroase sunt capitolele dedicate activităților de salvgardare și educației pentru patrimoniu, desfășurate în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei –  ateliere, expoziții, activități școlare și colaborări cu instituții de profil din România. Toate acestea evidențiază o strategie coerentă de păstrare a identității culturale prin viața comunităților parohiale. În partea finală, volumul oferă o deschidere interculturală, prezentând și elementele de patrimoniu imaterial italian înscrise de UNESCO, precum arta de face pizza, teatrul de păpuși sicilian, dieta mediteraneană, alpinismul, arta perlelor de sticlă sau cântecul liric, creând astfel un dialog între tradiția românească și cea italiană.

Îmbogățit cu numeroase imagini și fotografii, volumul redă frumusețea și vitalitatea tradițiilor românești păstrate în parohiile de pe teritoriul Italiei și subliniază rolul acestora ca punte de dialog intercultural pe teritoriul Italiei.

Partea finală a volumului este dedicată unei analize de teren, prin includerea în anexă a unui chestionar sociologic intitulat „Românii ortodocși din Italia – păstrători și promotori ai patrimoniului cultural imaterial”, la care au răspuns 82 de români ortodocși din Italia, femei și bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 67 de ani, originari din 26 de județe ale României și din Republica Moldova. Chestionarul oferă o perspectivă sociologică actuală asupra modului în care credința, obiceiurile și tradițiile continuă să modeleze identitatea românilor aflați departe de țară. Prin răspunsurile lor, participanții au oferit o imagine vie și autentică asupra modului în care românii din diaspora își păstrează tradițiile, credința și identitatea culturală. Din nordul până în sudul Italiei – în regiuni precum Lombardia, Toscana, Lazio, Veneto sau Emilia-Romagna – românii au reușit să ducă mai departe obiceiurile, limba și valorile moștenite din țară, găsind în Biserica Ortodoxă Română un sprijin esențial pentru menținerea acestei legături. Rezultatele chestionarului arată cât de profund este atașamentul față de patrimoniul cultural imaterial și cât de importantă este comunitatea parohială ca loc al continuității și al întâlnirii.

Volumul apărut la editura Rediviva din Milano, este un proiect al Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Ierarh Grigore Teologul” – Forlì, Italia, apărut cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Cartea a fost distribuită gratuit pe tot cuprinsul Italiei, în cele peste 300 de parohii ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind oferită spre dotarea bibliotecilor parohiale, în sprijinul școlilor de duminică și al activităților educaționale. De asemenea, volume au fost trimise în România, la institute de profil și centre de cercetare, ca instrument de studiu și documentare privind viața culturală și spirituală a diasporei românești.

Roma – 2025

De la statuia lui Dimitrie Cantemir la Milano  la strada „Vasile Alecsandri” din Torino

Recuperarea memoriei legate de istoria prezenței românești în Italia este astăzi o necesitate firească. Această restituire a trecutului – care privește momente și acțiuni importante ale istoriei culturale românești – ne readuce în dialog cu partea italiană și ne oferă bucuria de a redescoperi valori și inițiative comune. Un exemplu semnificativ îl reprezintă activitatea profesorului și omului de cultură Ovidiu Drimba (1919-2025), care, într-o perioadă politică dificilă – anii ’70 –, a avut curajul și viziunea de a propune două inițiative de mare valoare simbolică pe teritoriul Italiei: amplasarea unei statui a cărturarului Dimitrie Cantemir la prestigioasa Bibliotecă Ambrosiana din centrul istroiuc al orașului Milano, pe 9 iulie 1975, și atribuirea unei străzi din Torino cu numele poetului și diplomatului Vasile Alecsandri, pe 1 februarie 1977.

Astăzi, la mai bine de cinci decenii de la aceste evenimente, demersul de a le readuce în atenția publicului este unul firesc și necesar, întrucât cele două momente de diplomație culturală româno-italiană au rămas, din păcate, puțin cunoscute atât în România, cât și în rândul comunității românești din Italia. Importante mărturii despre aceste inițiative culturale ale profesorului Ovidiu Drimba la Milano, au fost păstrate de pr. Traian Valdman, parohul primei biserici ortodoxe românești din Italia, și de profesorul și istoricul Cesare Alzati din Milano care au fost prezenți pe 9 iulie 1975 la inaugurarea statuii lui Cantemir la Milano, opera a marelui artist Ion Irimescu. La Torino, informații legate de atribuirea numelui străzii „Vasile Alecsandri” și de eforturile depuse de profesorul Drimba, au fost menționate de scriitorul Francesco Altieri, care avea să participe, pe 1 februarie 1977, la evenimentul oficial de inaugurare a străzii dedicate marelui poet și diplomat român.

Cele două inițiative culturale ale profesorului Ovidiu Drimba s-au concretizat în perioada în care acesta activa în Italia ca profesor universitar. Între 1968 și 1979, Ovidiu Drimba a fost detașat ca profesor  de limbă și literatură română la Universitatea din Torino și a predat, totodată, și la Universitatea „Sacro Cuore” Catolica din Milano. În acei ani, a promovat cultura românească prin numeroase conferințe și expoziții organizate la Milano și Torino, oferind României o vizibilitate rară în Italia acelor vremuri, dincolo de granițele impuse de Cortina de Fier.

Despre contextul amplasării statuii savantului Dimitrie Cantemir la Milano în anii ‘70, profesorul Ovidiu Drimba avea să povestească în cadrul unui interviu: în curtea Bibliotecii – erau nouă statui de bronz de mărime naturală ale unor personalități de primă mărime în istoria europeană. Frontal erau așezați Dante Alighieri și Toma d’Aquino. În momentul în care s-a anunțat că trebuie găsită încă o personalitate europenă care să fie plasată în acel loc liber al curții, eu am făcut propunerea ca Dimitrie Cantemir să fie ales” (…).

În anul 2022, Consulatul General al României la Torino a finalizat un proiect important început în 1976 de către prof. Ovidiu Drimba,  si a inaugurat două plăci comemorative în memoria lui Vasile Alecsandri, care se află pe clădirea care l-a găzduit în timpul șederii sale în Torino,  Via San Francesco da Paola 4, pe atunci se numea Hotel Trombetta.

La Torino, demersurile pentru atribuirea unei străzi poetului și diplomatului Vasile Alecsandri erau, desigur, firești pentru profesorul Ovidiu Drimba. Această inițiativă se înscrie într-un context istoric de tradiție a relațiilor diplomatice româno-piemontese: după 1859, Alecsandri a desfășurat o intensă activitate diplomatică, fiind trimis de mai multe ori la Torino, ca ministru de externe în misiuni diplomatice, de către regele Vittorio Emanuele II și de către șeful guvernului, Camillo Benso di Cavour, câștigându-le încrederea și sprijinul. De-a lungul timpului, Alecsandri a construit și menținut relații excelente cu personalități marcante ale Piemontului, precum Cavalerul Annibale Strambio, consul și funcționar al diplomației regionale, Giovenale Vegezzi Ruscalla, politician și om de cultură pasionat susținător al cauzei române, Costantino Nigra, statalist european de marcă, și generalul Alfonso Lamarmora, dedicând Italiei, Piemontului și marilor lor figuri poezii și pagini de proză pline de entuziasm și admirație.

Este de menționat și faptul că prestigioasa Biblioteca Ambrosiana din Milano — unul dintre cele mai importante centre de cultură ale Italiei, care reunește Accademia și Pinacoteca Ambrosiana — păstrează în fondul său documentar opera lui Dimitrie Cantemir, Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman, în versiunea franceză Histoire de l’empire Othoman, où se voyent les causes de son agrandissement et de sa décadence (Paris, 1743). Este prima lucrare monumentală a unui autor român dedicată evoluției politice și militare a Porții Otomane, o analiză critică amplă a istoriei turco-osmane, de la începuturi până în secolul al XVIII-lea.

Ovidiu Drimba – istoric literar, scriitor, profesor universitar, eminent cărturar și un remarcabil spirit enciclopedic

Ovidiu Drimba s-a născut la 3 septembrie 1919, în satul Mărgine, județul Bihor. Tatăl său, Eugen Drimba, a fost învățător și delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918. A urmat Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea și apoi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj, unde, în 1948, și-a obținut doctoratul cu teza Primele influențe ale simbolismului francez asupra poeziei române.Istoric literar, scriitor și profesor universitar, a fost asistentul lui Lucian Blaga, căruia i-a dedicat lucrarea Filosofia lui Blaga (1944). A publicat aproximativ 30 de volume, dintre care cea mai amplă este Istoria culturii și civilizației (13 volume, 1998–2003), o lucrare de referință în cultura română. A fost profesor la universitățile din Cluj și București, dar și la Universitatea din Torino și Universitatea Catolica Sacro Cuore din Milano, contribuind la promovarea culturii române în spațiul italian. Din anul 1974, a fost vicepreşedinte al Academiei Internaţionale „Leonardo da Vinci”, iar începând cu anul 1978, este preşedinte al Centrului interuniversitar pentru studierea raporturilor dintre Italia şi alte ţări. Printre volumele sale se numără Pagini despre cultura europeană, Incursiuni în civilizația omenirii și monografiile Leonardo da Vinci, Ovidiu, poetul Romei și al Tomisului și Rabelais. Spre finalul vieții, și-a donat biblioteca și arhiva personală — circa 7000 de volume — Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București. A încetat din viață la 29 aprilie 2015, rămânând în memoria culturală ca un mare dascăl și promotor al dialogului între culturile română și europeană.

Violeta Popescu, Milano

Centrul Cultural Italo Român

“Și acum vă zic rămas-bun: amintește-ți,

Poporul meu, că te-am iubit și te binecuvântez cu ultima mea suflare.”

Într-o zi de vară, pe 18 iulie 1938, se stingea din viață Regina Maria a României, cea care a rămas în inimile tuturor drept „regina tuturor românilor” – o figură luminoasă, curajoasă și profund iubită. Ultimul drum al Reginei Maria a fost imortalizat chiar de Studioul „Luce Cinecittà” din Roma – o mărturie rară și prețioasă, cu atât mai valoroasă astăzi, în anul în care marcăm 150 de ani de la nașterea marii regine. Acest film documentar nu este doar o înregistrare istorică, ci un omagiu vizual care readuce în atenție personalitatea fascinantă, puternică și profund iubită a Reginei Maria, o figură emblematică a istoriei României și a Europei. Scurtul film documentar de o rară intensitate, a fost realizat în 1938 de Istituto Luce Cinecittà din Italia și surprinde cu emoție și demnitate funeraliile reginei, fiind o mărturie vizuală neprețuită, ce păstrează vie memoria unei suverane care a iubit poporul român cu fiecare fibră a ființei sale.

Este singura înregistrare cunoscută care surprinde solemnitatea și emoția acelui moment istoric, în care o întreagă națiune își lua rămas bun de la una dintre cele mai iubite și respectate figuri regale. Atmosfera cortegiului funerar – demnitatea familiei regale, omagiile aduse de popor, fastul sobru al ceremoniilor – este redată cu o sensibilitate cinematografică remarcabilă.

Documentarul realizat de Studioul „Luce Cinecittà” din Roma a fost difuzat ulterior, pe 3 august 1938, în cadrul jurnalului de actualități italiene Giornale Luce B1351. Această întârziere de câteva zile era obișnuită pentru epocă, din motive tehnice și logistice: materialul filmat în România a fost prelucrat, montat și distribuit ulterior în cinematografele italiene ca parte a buletinului informativ săptămânal.

https://artsandculture.google.com/asset/i-solenni-funerali-della-regina-maria-di-romania/bAEDX83KzpffBw?hl=it&fbclid=IwY2xjawLh-UBleHRuA2FlbQIxMQABHj7GyPb-ngcmT4L_KqAWrXwJLZWOOhag5BMgEGYrxTcZc8_0fIdRkQPcTIuJ_aem_A6pA2iFIIH6rmsaw1L_RWA

Filmul rămâne astăzi o adevărată  mărturie istorică rară și de mare valoare, care reflectă nu doar solemnitatea momentului, ci și respectul internațional de care se bucura Regina Maria – inclusiv în Italia. Nu este doar o pagină din cronica regalității românești, ci și o punte simbolică între România și Italia – două țări legate nu doar prin diplomație, ci și printr-o profundă afinitate spirituală. Regina Maria, a cărei personalitate fascinantă a cucerit Europa interbelică, a iubit sincer Italia. A întreprins cel puțin două călătorii importante în această țară: una în 1919, după suferințele și eforturile din timpul Marelui Război, și o alta în 1924, când a parcurs sudul Italiei, de la Napoli și Coasta Amalfitană până la Palermo și Taormina. În jurnalele sale, Regina a descris Italia ca pe un loc al sufletului, o țară unde a simțit că frumusețea, cultura, arta și natura se împletesc într-un limbaj care atinge inima. A vorbit despre peisaje care „nu pot fi cuprinse în cuvinte” și despre senzația profundă de „întoarcere la sine” pe care i-o oferea această țară. În acest context, filmul despre funeraliile sale, realizat de o instituție italiană, capătă o rezonanță profund simbolică: este un ultim omagiu vizual adus unei regine care a iubit Italia, și care a fost, la rândul ei, iubită și prețuită dincolo de granițele țării sale.Un document scurt, dar plin de emoție și semnificație, care păstrează vie memoria unei femei extraordinare și a legăturii sale de suflet cu Italia.

Așa cum se cunoaște, jurnalul Reginei Maria a fost publicat pentru prima dată în 1934, simultan la Londra și New York. Imediat după această publicare, aparea și versiunea în limba  italiană, în două volume – Maria di Romania. La storia della mia vita și Maria di Romania. Il mio diario di guerra – a fost tradusă din limba engleză de renumitul jurnalist Mario Borsa, colaborator al Corriere della Sera și corespondent al The Times la Milano. Publicate inițial de Editura Mondadori în anii 1936 și 1938, aceste volume au cunoscut o republicare în 2023, într-o ediție revizuită și adaptată de Silvia Storti Shelyta, sub egida Editurii Rediviva din Milano.

În toamna anului 1919, aflată la Florența, Regina Maria a vizitat atelierul celebrului sculptor italian Raffaello Romanelli, un spațiu artistic amenajat într-o veche biserică, unde se păstrau încă fresce originale pe pereți.  Raffaello Romanelli (1856–1928) nu era un necunoscut pentru Casa Regală a României: între 1902 și 1913, artistul a realizat peste 40 de sculpturi și portrete ale membrilor Familiei Regale. Printre operele sale celebre se numără „Dorobanțul luptător” din Turnu Măgurele (1907), dedicat eroilor din Războiul de Independență, și Monumentul Eroilor Sanitari din București (inaugurat în 1932), care onorează sacrificiul medicilor și voluntarilor din Primul Război Mondial. Prin această întâlnire la Florența, Regina Maria nu doar a cunoscut un mare artist italian, ci a întărit o relație culturală profundă între România și Italia, exprimată și prin artă monumentală.

*******

Regina Maria a României a trecut la cele veșnice la data de 18 iulie 1938 la Castelul Peles, la vârsta de 62 de ani, după o suferință grea. În ultimele clipe, alături i-au fost regele Carol al II-lea, fiica sa Elisabeta și nepotul Mihai. Se spune că, în momentul morții, camera s-a umplut de parfumul ei preferat, cu miros de violete — „Mon Boudoir”, retras de pe piață ca omagiu. Conform protocolului regal, sicriul a fost depus mai întâi la Pelișor, apoi la Castelul Peleș, unde și-au adus omagiile casele regale europene, oficiali români, diplomați și oameni simpli. Trupul a fost transportat cu trenul funerar la București, apoi la Curtea de Argeș, unde a fost înmormântată alături de Regele Ferdinand. Pe afetul de tun care a purtat sicriul se afla calul preferat al reginei, iar în ziua înmormântării, 24 iulie 1938, mii de oameni i-au adus un ultim omagiu. A fost o zi senină, de vară, plină de durere și recunoștință. În jurnalul său, Regina nota cu simplitate și iubire:

„Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș, lângă iubitul meu soț… dar inima mea să fie așezată în biserica pe care am clădit-o. Și acum vă zic rămas-bun: amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și te binecuvântez cu ultima mea suflare.”

Nota: Istituto Luce Cinecittà care a realizat filmările din timpul înmormântării reginei Maria,  este o instituție publică italiană care reunește două centre istorice de referință: Istituto Luce, fondat în 1924, una dintre cele mai vechi arhive de film educativ și documentar din lume, și studiourile Cinecittà din Roma, cunoscute pentru rolul lor esențial în istoria cinematografiei italiene și internaționale. Institutul este dedicat conservării, restaurării și promovării patrimoniului audiovizual italian, gestionând o vastă arhivă de filme, fotografii și materiale de actualitate din secolul XX până în prezent.

Violeta Popescu

Limba română, identitate și memorie: punți culturale în universitățile italiene

În perioada februarie – iunie 2025, la Universitatea de Stat și la Universitatea Cattolica del Sacro Cuore, s-a derulat un proiect educațional și cultural cu tematică românească, intitulat „Limba română, identitate și memorie: punți românești în universitățile italiene”, având ca obiectiv promovarea limbii și culturii române în mediul universitar italian. Proiectul derulat în cadrul Centrului Cultural Italo Român din Milano, a vizat susținerea unui Laborator de Limbă și Cultură Română, integrat în cadrul Departamentului de Limbi, Literaturi, Culturi și Medieri Lingvistice al prestigioasei Universități de Stat din Milano, precum și organizarea unui seminar  în luna martie 2025, în cadrul programului „Master în Didactica Limbii Italiene ca limbă secundă (L2)” de la Universitatea Cattolica del Sacro Cuore din Milano, activități susținute de prof. Violeta Popescu, care are o colaborare de lungă durată cu această instituție universitară. Activitățile s-au adresat studenților italieni, internaționali și români din a doua generație, născuți sau crescuți în Italia. Cursul a combinat lecții de limbă română (nivel A1) cu elemente esențiale de cultură, istorie, tradiții și literatură românească. Au fost abordate teme precum:gramatica de bază a limbii române; latinitatea poporului român și formarea limbii; personalități emblematice precum Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși, Ciprian Porumbescu; tradiții de Sf Paști și Mărțișor; simboluri ale patrimoniului românesc material și imaterial. Au participat 45 de studenți, dintre care un procent semnificativ provin din familii mixte româno-italiene, dornici să-și aprofundeze rădăcinile identitare.

Pe lângă cursurile obișnuite de limbă și cultură română, studenții au fost implicați în activități culturale interactive menite să le ofere o experiență imersivă și autentică asupra tradițiilor și valorilor românești. Astfel, în data de 1 martie, a fost organizată o prezentare dedicată tradiției Mărțișorului – simbol al primăverii și al renașterii în cultura populară românească. Studenții au aflat despre semnificația acestui obicei, despre variantele sale regionale și despre rolul pe care îl joacă în păstrarea identității culturale. Cu acest prilej, participanților le-au fost oferite mărțișoare prin contribuția Centrului Cultural Italo-Român din Milano. În preajma sărbătorilor pascale, a fost susținută o oră tematică specială, dedicată tradițiilor de Paște din România. Au fost abordate atât semnificațiile religioase, cât și obiceiurile populare asociate acestei perioade, de la încondeierea ouălor și pregătirea cozonacilor, până la obiceiurile din diferite regiuni ale țării. Ora s-a încheiat cu o degustare de produse tradiționale, precum pasca, ouăle roșii și cozonacul, care a oferit studenților o dimensiune senzorială și afectivă a culturii române.

De asemenea, pentru a crea o punte între patrimoniul local și cultura românească, a fost organizat un itinerar didactic în centrul orașului Milano, intitulat “Pe urmele marilor personalități românești în spațiul italian”. În cadrul acestuia, studenții au vizitat Biblioteca Ambrosiana, unde au descoperit statuia lui Dimitrie Cantemir – amplasată în celebrul Cortile degli Spiriti Magni, alături de figuri precum Platon, Dante, Goethe și Shakespeare. Importanța lui Cantemir în contextul identității culturale românești și rolul său ca promotor al latinității poporului român au fost evidențiate în cadrul vizitei. A fost subliniat și faptul că una dintre operele sale fundamentale, Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman, se regăsește în fondul Bibliotecii, creând o legătură concretă între patrimoniul românesc și cel italian.

Itinerarul a continuat la celebrul Teatro alla Scala, unde studenții au aflat despre contribuția excepțională a sopranei Hariclea Darclée, originară din Brăila, la istoria liricii universale. Debutul său la Scala, în 1881, a fost prezentat ca un simbol al excelenței artistice românești pe scena internațională. Prin aceste activități extracurriculare, proiectul a reușit nu doar să dezvolte competențele lingvistice ale studenților, ci și să stimuleze un interes autentic pentru cultura română, consolidând dialogul intercultural dintre comunitățile română și italiană. Mulți dintre participanți au exprimat dorința de a vizita România sau de a continua studiile în domeniul limbii și culturii române, ceea ce confirmă succesul acestui demers ca platformă de apropiere între tineri, spații culturale și istorii complementare. Toate lecțiile au fost însoțite de prezentări PowerPoint bine structurate, menite să sprijine procesul de predare și să ofere studenților un cadru vizual clar și atractiv pentru aprofundarea limbii și culturii române.

Impactul acestui proiect s-a reflectat nu doar în activitatea didactică propriu-zisă, ci și în trăirile și reflecțiile personale ale studenților, în special ale tinerilor români născuți sau crescuți în Italia. Mărturiile lor evidențiază importanța afectivă și identitară a acestui demers educațional. (..) Fiind fiica unor părinți români, născută și crescută în Italia, – a scris Cristina , studentă în anul II – am trăit mult timp cu confuzie această dublă identitate a mea. Datorită acestui curs, am avut în sfârșit ocazia să mă apropii de înțelesul cuvintelor pe care le-am auzit mereu rostite de părinții mei. Mulțumită acestui curs, de astăzi pot spune că și eu vorbesc puțin limba română și pot afirma cu mândrie că fac parte din două țări care, de-a lungul istoriei, prin limbă și prin artă, au comunicat mereu una cu cealaltă.

(…) M-am născut în România, în orașul Brașov, în regiunea Transilvania, însă din cauza unor situații familiale m-am mutat în Italia împreună cu părinții mei, la vârsta de un an – a scris Elena, o altă studentă participantă al acest Laborator. Am crescut bilingvă: am trăit în societatea italiană, dar acasă am vorbit românește cu părinții și cu rudele. Cu toate acestea, nu am studiat niciodată limba română și nu am citit nimic despre cultura, literatura sau arta românească. M-am înscris la Laboratorul de Limbă și Cultură Română și trebuie să spun că a fost o experiență extraordinară, care m-a făcut să îmi amintesc cât de mândră sunt că sunt româncă! Vreau să fiu sinceră: de multe ori, în timpul orelor, m-am emoționat profund și și aproape am plâns ascultând limba mea de origine vorbită și predată. Având în vedere că există încă multe prejudecăți și stereotipuri despre români, am fost cu adevărat surprinsă – în sensul cel mai plăcut – de numărul mare de studenți înscriși la Laborator și de implicarea lor activă în cursuri! (…)

Acest proiect a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Sprijinul oferit a contribuit la crearea unui spațiu academic și cultural vital pentru afirmarea identității românești în diaspora și la consolidarea punților educaționale dintre România și Italia.

Centrul Cultural Italo Român

www.cutluraromena.it 

              Luni, 19 mai 2025, de la ora 18.00, prestigiosul amfiteatru Il Ridotto dei Palchi Arturo Toscanini – Teatro alla Scala din Milano a găzduit un eveniment omagial dedicat marii soprane Hariclea Darclée — o voce românească care a marcat istoria operei italiene și a teatrului milanez. 

Manifestarea a fost dedicată împlinirii a 125 de ani de la premiera mondială a operei Tosca de Giacomo Puccini, în care Hariclea Darclée a interpretat în premieră absolută rolul Floria Tosca, la Teatro Costanzi din Roma, la 14 ianuarie 1900 și a fost organizată cu sprijinul Primăriei din Milano, Departamentul de Cultură din cadrul instituàiei italiene, Fundația Teatro alla SCALA din Milano, Departamentul Milano E Memoria, si colaborarea Centrului Cultural Italo Român

Evenimentul a avut o puternică valoare simbolică: în decembrie 1890, Hariclea Darclée a debutat la Teatro alla Scala în opera Le Cid de Jules Massenet — un moment care i-a deschis drumul spre gloria internațională și marile scene lirice ale Europei. (…) „Era de mult timp – scria Gazzetta Musicale din Milano imediat după această reprezentație – de când pe scenele noastre nu mai apăruse o artistă care, deși la început de drum, să fie deja înzestrată cu calități de școală, de stil, de sensibilitate și de talent dramatic, demne de teatrul liric (…).” Debutul său remarcabil a fost elogiat de presa milaneză a vremii, care i-a subliniat calitățile excepționale de voce, expresivitate și talent dramatic. De-a lungul carierei, artista a urcat pe scena Teatrului alla Scala de 137 de ori, devenind o figură emblematică a acestei instituții și o voce de referință în istoria lirică universală.

Au luat cuvântul: Tommaso Sacchi – Consilier pentru Cultură, Primăria Milano; Diana De Marchi – Președinta Comisiei pentru egalitate de șanse; Maria Pia Ferraris – Archivio Storico Ricordi Milano; Vittoria Licari – Muzicolog; Adriano Bassi – Muzicolog, Societatea Dante Alighieri Milano; Ida Garzonio; Violeta Popescu – Centrul Cultural Italo-Român.Relatorii, muzicologi și cercetători de prestigiu, au adus o contribuție valoroasă la redescoperirea și aprofundarea operei și personalității sopranei Hariclea Darclée.

La 125 de ani de la premiera mondială a operei Tosca, evenimentul a constituit și un omagiu adus sopranei Hariclea Darclée, prima interpretă a rolului Floria Tosca, a cărei bravură artistică a fost elogiată de toate marile cotidiene italiene. La Gazzetta di Venezia, din 27 decembrie 1905, a readus în atenție succesul pe care opera Tosca îl avea la Teatrul La Fenice, cu aceleași elogii la adresa primei interprete a rolului, creatoare a acestuia, aplaudată îndelung de publicul prezent.

(…) Doamna Darclée a fost creatoarea rolului Tosca al lui Puccini. La Roma, la Milano, pretutindeni, și chiar aseară, în fața acelui public magnific care a umplut La Fenice de sus până jos, grațioasa artistă a disimulat dificultățile enorme ale teribilului rol al protagonistei – dificultăți scenice singulare pentru frământătoarea teroare a Floriei Tosca în actul uciderii lui Scarpia, pentru compasiunea și respectul față de cel mort, pentru sfâșierea inimii în momentul în care iubita realizează infama înșelăciune a lui Scarpia (…). (…) Doamna Darclée și-a etalat plenitudinea vocală cu măiestria celei care nu poate măsura și, de fapt, nu măsoară; a cântat aria „Vissi d’arte e di amore” în mijlocul aplauzelor insistente, la fel cum a accentuat energic duetul frământat cu Cavaradossi din actul III. (…) Evenimentul a inclus și prezentarea volumului Hariclea Darclée. La Diva della Lirica che incantò artisti e pubblico, semnat de Ida Garzonio și apărut la editura Rediviva.Volumul dedicat marii soprane a fost prezentat în 2024, anul centenarului Puccini, în numeroase orașe italiene și la Opera Națională din București, ca parte a inițiativelor culturale dedicate memoriei marelui compozitor.

Inițiativa a fost legată și de proiectul „Milano è Memoria”, promovat de municipalitatea din Milano. La 17 octombrie 2023, o placă comemorativă a fost dezvelită pe Via Cernaia 2, locul reședinței milaneze în care Darclée a locuit între 1890 și 1910, cu susținerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. 

Evenimentul are o puternică valoare simbolică: în decembrie 1890, Hariclea Darclée debuta la Teatro alla Scala în opera Le Cid de Jules Massenet — un moment care i-a deschis drumul spre gloria internațională și marile scene lirice ale Europei.  (…) „Era de mult timp – scria Gazzeta Musicale din Milano, imediat după această reprezentație  – de când pe scenele noastre nu mai apăruse o artistă care, deși la început de drum, să fie deja înzestrată cu calități de școală, de stil, de sensibilitate și de talent dramatic, demne de teatrul liric (…).”

Debutul său remarcabil a fost elogiat de presa milaneză a vremii, care sublinia calitățile sale excepționale de voce, expresivitate și talent dramatic. De-a lungul carierei, artista a urcat pe scena Teatrului alla Scala de 137 de ori, devenind o figură emblematică a acestei instituții și o voce de referință în istoria lirică universală.

Vor lua cuvântul: TOMMASO SACCHI – Consilier pentru Cultură, Primăria Milano; DIANA DE MARCHI – Președinta Comisiei pentru egalitate de șanse; 

Maria Pia Ferraris – Archivio Storico Ricordi Milano;  Vittoria Licari – Muzicolog; Adriano Bassi – Muzicolog, Societatea Dante Alighieri Milano; Ida Garzonio; Violeta Popescu – Centrul Cultural Italo-Român. Relatorii sunt muzicologi și cercetători de prestigiu, iar intervențiile lor vor aduce o contribuție valoroasă la redescoperirea și aprofundarea operei și personalității sopranei Hariclea Darclée.

La 125 de ani de la premiera mondială a operei Tosca, evenimentul constituie și un omagiu adus sopranei Hariclea Darclée, prima interpretă a rolului Floria Tosca, a cărei bravură artistică a fost elogiată la acea vreme de toate marile cotidiene italiene. La Gazzetta di Venezia», din 27 dicembre 1905 aduce în atenție succesul pe care opera Tosca îl are la Teatrul La Fenice, cu aceleași elogii la adresa primei interprete a rolului Floria Tosca, creatoare a acestui rol, aplaudată îndelung  de publicul prezent.  (….) Doamna Darclée a fost creatoarea rolului Tosca lui Puccini. La Roma, la Milano, pretutindeni, și chiar aseară, în fața acelui public magnific care a umplut La Fenice de sus până jos, grațioasa artistă a disimulat dificultățile enorme ale teribilului rol al protagonistei – dificultăți scenice singulare pentru frământătoarea teroare a Floriei Tosca în actul uciderii lui Scarpia, pentru compasiunea și respectul pe care le exprimă față de cel mort, pentru sfâșierea inimii în momentul în care iubita realizează infama înșelăciune a lui Scarpia (…) (…) Doamna Darclée și-a etalat plenitudinea vocală cu măiestria celei care nu poate măsura și, de fapt, nu măsoară; a cântat aria Vissi d’arte e di amore în mijlocul aplauzelor insistente, la fel cum a accentuat energic duetul frământat cu Cavaradossi din actul III. (…)

Evenimentul include și prezentarea volumului „Hariclea Darclée. La Diva della Lirica che incantò artisti e pubblico”, semnat de Ida Garzonio și apărut la editura Rediviva. Manifestarea este dedicată împlinirii a 125 de ani de la premiera mondială a operei Tosca de Giacomo Puccini, în care Hariclea Darclée a interpretat în premieră absolută rolul Floria Tosca, la Teatro Costanzi din Roma, la 14 ianuarie 1900.Volumul dedicat marii soprane a fost prezentat în 2024, anul centenarului Puccini, în numeroase orașe italiene și la Opera Națională din București, ca parte a inițiativelor culturale dedicate memoriei marelui compozitor. 

Inițiativa este legată și de proiectul „Milano è Memoria”, promovat de municipalitatea din Milano. La 17 octombrie 2023, o placă comemorativă a fost dezvelită pe Via Cernaia 2, locul reședinței milaneze în care Darclée a locuit între 1890 și 1910.