“Vorbe sărate” în limbajul românesc

Vorbe sărate

Vorba dulce e ca sarea în bucate.

Nu te amesteca în toate ca sarea în bucate.

Manânci un sac de sare cu un om şi tot nu-l cunoşti.

Nu e un meşteşug a găti mâncare, ci e meşteşug a potrivi din sare.

Vorbe vechi, vorbe înţelepte, vorbe sărate: vorbe pe care le-am auzit la bătrâni, vorbe care se folosesc în situaţii de umor sau pentru a atrage atenţia, a sfătui şi a trage o concluzie, vorbe folosite fără să se

cunoască prea bine nici semnificaţia, nici înţelesul şi originea acestor expresii.

Prezenţa ‘cuvintelor sărate’ în limbajul românesc se datorează numeroaselor zăcăminte de sare presărate m pe teritoriul ţării, a exploatării masive a acestora şi al ataşamentului locuitorilor de această preţioasă sursă de hrană, remedii de sănătate, comerţ şi în ultimii ani şi de turism. Descrierea mineralului în două cuvinte e nedreaptă şi incompletă, pentru că nimeni nu se aşteaptă , privind un drob de sare, să descopere o varietate de culori, vene întortocheate, luminozitate şi umbre amestecate parcă intenţionat a forma un covor imens ,de modele unice făurite cu pricepere şi minuozitate de cel mai mare meşteşugar, Natura. Cu atât mai interesant şi surprinzător e atingerea şi mângâierea stratului, când lucios şi neted la perfecţie, când zgunţuros şi imperfect, în funcţie de condiţiile climatice care au dus la formarea lui.

Fără să-mi dau seama cum şi când, încep să caut în memorie toate informaţiile pe care le deţin despre misterul originii şi al întregului proces de valorizare al micuţului grăunte de sare. Cu ajutorul amintirilor şi al imaginaţiei, revăd salina copilăriei, Salina Târgu Ocna,situată în inima Moldovei, în pitoreasca vale a Trotusului, unde petreceam diverse ore în fiecare zi de vacanţa anuală, a explora numeroasele încăperi ale minierei şi a cerceta fiecare bucăţică albă, gri sau neagră desprinsă din pereţi şi lăsată intenţionat de îngrijitori, credeam eu cu minte de copil, pentru o cunoaştere căt mai aprofundită, sub diferite aspecte:

tact, miros, chiar şi gust, bineînţeles în afară de respirarea aerului purificat sărat care îţi intră în piele şi

plămâni atât de puternic şi specific salinelor, că e de ajuns să-l respiri o singură dată să nu-l mai uiţi toată viaţa. Mult mai târziu am aflat sau bine zis am asimilat în mod conştient explicaţiile referitoare la importanţa şi beneficiile pentru sănătate: microclimatul constant şi temperatura în jur de 13 grade, aerul încărcat de particule ionizate, bogate în oligoelemente , diodi de carbon şi sare, ajută la creşterea imunităţii organismului în lupta împotriva microorganismelor, tratează boli ca astmul bronşic, rinite, sinuzite, reumatism.

Numeroase persoane cu probleme respiratorii se întorc acasă mai sănătoşi şi mai odihniţi după doar câteva zile petrecute aici, iar cei sănătoşi pot găsi răcoare în zilele toride de vară şi o grămadă de distracţii. Fiecare salină din ţară impresionează prin ceva – de la forme inedite sau lăcaşuri de cult la galerii de artă şi dotări moderne – terenuri de fotbal, tenis, spaţii de joacă pentru copii,spaţii speciale amenajate pentru evenimente festive, restaurante. Cele mai cunoscute şi mai frecventate de turişti atât ca simple destinaţii turistice, cât şi pentru beneficiile lor curative sunt salinele de la Turda, Slănic Prahova, Târgu Ocna, Praid, Ocnele Mari. Istoria, religia şi terapia se împletesc – fostele mine de sare au devenit cu timpul centre de tratament atât pentru trup, cât şi pentru suflet.

Vorbind de suflet şi amintindu-mi de cea care mi-a rămas întra-adevăr în suflet, care mă ospitează de fiecare dată când am ocazia să o vizitez şi care mă uimeşte ca şi cum aş privi-o mereu pentru prima oară în viaţă, mă opresc câteva clipe din gândurile mele şi cu ajutorul imaginaţiei şi a cunostinţelor despre acestă salină, revăd salina Ocnele Mari în toată măreţia şi splendoarea ei.

Ocnele Mari este un oraș în judeţul Vâlcea. Este una din cele mai vechi aşezări umane din această zonă a Olteniei, datoritǎ și importantului zǎcǎmânt de sare. Sub aceste dealuri se află un masiv de sare de circa 600 m grosime, care constituie principala resursă naturală a locului și care fost exploatată din cele mai vechi timpuri, dând dealtfel și numele localității (‘ocnă’ înseamnă ‘mină de sare’). Salina Ocnele Mari – aflata la 7 km de Râmnicu Vâlcea şi deschisă publicului din anul 2009, are o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, cu lungimea galeriei de acces de 13.000 m. Lângă exploatările de sare de la Ocnele Mari s-au desoperit resturile unei cetăţi dacice, vechi de peste 2000 de ani – cetatea Buridava. Însă descoperirea cea mai importantă o reprezintă o ceramică cu inscripția ‘BUR’, care ar putea avea legătură cu numele Buridava sau chiar cu Burebista. De asemenea, pe un ciob de vas de pământ s-au găsit scrijelite inscripţiile ‘REB’ și ‘MARK’, acestea ducându-ne cu gândul la geto-daci. Dar importantă pare ar fi inscripţia pe o vază de lut, Basileo Thamarcos Epoiei, care s-a dovedit a fi un rege local contemporan cu împăratul roman Octavian Augustus. Extragerea sării a continuat şi în timpul ocupaţiei romane, dovada fiind desoperirea unui castru roman în apropiere, pentru controlarea acestei zone. Modul de exploatare a sării avea un caracter sezonier (din primăvară, până înspre toamnă), implicând însă asigurarea nevoilor generale ale statului pe durata unui întreg an calendaristic. Prin sarea sa, Dacia era cel puțin tot atât de importantă imperiului roman, cât pentru resursele ei de aur.

Aventura explorării acestei saline începe cu un scurt traseu parcurs în autobuz, de la intrarea de la suprafaţă până în puntecele muntelui de sare, iar o dată ce pătrunzi în prima sala cu pereţii luciosi ai sării, nu ştii ce să priveşti mai intâi şi mai repede: desenele misteriose cu care natura s-a distrat să le

creeze, luminile artificiale aşezate în aşa fel încât să pună în evidenţă şi mai mult frumuseţea mineralului, schiţe şi explicaţii despre calităţile şi extragerea sa presărate la tot pasul pentru a cunoaşte în profunditate importanţa pe care o are în viaţa nostră, atracţii pentru cei mici şi cei mari -o lume complet diferită de cea pe care am lăsat-o la suprafaţă. Pe toată durata permanenţei în salină, la o temperatură de 13-15 grade, deci bine acoperiţi, se respiră aerul purificat de sare, plămânii se

umflă de aceste particele binefăcătoare, iar senzaţia de lejeritate şi relaxare a corpului şi al minţii te

face să pierzi noţiunea timpului. În plus, chioşculeţele ce servesc ceaiuri calde, restaurantele cu mâncăruri specifice românesti, sălile de cinema, muzeul cu obiecte curioase ce au fost folosite în tre cut pentru extragerea sării, bisericuţa cu obiecte religiose sculptate în sare şi terenurile pentru tot felul de activităţi sportive, îţi lasă o părere de rău când vine timpul să laşi lumea subterană , ca ruptă dintr-o

poveste frumoasă, şi trebuie să te întorci la lumea de la suprafaţă, cu promisiunea de a reveni cât mai

curând. Pe drumul de întoarcere, în timp ce mă las legănată de mişcarea ritmică al autobuzului, îmi amintesc originea cuvântului ‘salariu’: termenul vine de la latinescul ‘salarium’, deoarece legiunile romane erau plătite cu sare pentru serviciile lor. Apoi, mă intorc şi mai mult în timp, la copilăria mea, când ascultam cu drag povestea fantastică a lui Petre Ispirescu, ‘Sarea în bucate’, şi mă miram de fiecare dată că un împărat dă atât de multă însemnătate acestui ingredient în mâncarea sa, preferând şi apreciind înţelepciunea fiicei sale când îi mărturiseşte că îl iubeşte ca ‘sarea în bucate’.

Nu degeaba poporul român păstrează cu sfinţenie din timpuri îndepărtate o practică obişnuită mai ales la sat, aceea de a primi oaspeţii cu pâine şi cu sare, o datină foarte veche ce ţine de o ritualistică a ospitalităţii şi al darului, simbol al belşugului, armoniei, prieteniei şi semn de primire cu mare cinste. Iar zicala din popor ‘ mai bine să întingi în sare şi să te uiţi la soare, decât să întingi în unt şi să cauţi în pământ’ evidenţiază foarte bine diferenţa dintre bogăţie şi sărăcie şi alegerile pe care le facem în viaţă şi consecinţele acestora.

Lorena Curriman

Please follow and like us: