Vlad Scolari “M-am simtit dator sa fac cunoscuta cultura romaneasca””

Pe tanarul regizor Vlad Scolari am avut bucuria sa il cunosc la Milano cu ocazia premierei spectacolului sau de teatru “Iona” dupa Marin Sorescu. Pe de o parte mirarea, pe de alta, curiozitatea in fata unui spectacol milanez cu o dramaturgie romaneasca, m-au determinat sa vad despre ce este vorba. Desi tanar, Vlad Scolari dovedeste un simt artistic si o pasiune care transpare deja in spectacolele sale. Nascut, crescut si format in Italia, absolvent al Scolii de Arta Dramatica Paolo Grassi din Milano, Vlad Scolari puncteaza cu brio si la ce insemna “jumatatea sa romaneasca”; vorbeste foarte bine limba romana si mai mult “scotoceste” artistic autori si dramaturgi romani pe care ii pune in scena.

Despre pasiunea sa pentru teatru, proiectele si gandurile sale ne-a vorbit mai pe larg in interviul ce urmeaza:


Povesteste-ne cateva lucruri legate de pasiunea ta pentru teatru, primele initiative si ganduri. Unde, cum si in ce context ai inceput sa te exprimi in mod artistic?

Mi-am inceput activitatea teatrala la varsta de sapte ani, la Genova, intr-o scoala de arta dramatica care se numeste La Quinta Praticabile, unde am fost elevul Modestinei Caputo, a lui Giorgio Albertazzi si al lui Aldo Amoroso. La varsta de 14 ani am scris un text pe care l-am pus in scena impreuna cu colegii si prietenii mei din acea scoala. De atunci am inceput sa ma interesez atat de regie cat si de scrierea unor texte de dramaturgie.

In timpul liceului am continuat sa scriu, sa regizez sau doar sa joc in diverse spectacole in cadrul micii si tinerei trupe pe care o formasem. Dupa liceu am hotarat sa continui activitatea teatrala fiind admis la Scoala de Arta Dramatica Paolo Grassi unde m-am diplomat in 2009.

Nascut si crescut in Italia intr-o familie mixta, mama romanca si tatal italian..asa de la distanta cum ai reusit sa intri in contact si sa cunosti cultura romana, radacinile identitare ale mamei tale. De altfel, vreau sa te felicit pentru faptul ca vorbesti foarte bine limba romana.

Cu timpul, paralel cu ocupatiile mele de actor si regizor, am simtit nevoia sa creez din nou ceva care sa-mi apartina din punct de vedere artistic. Se punea problema alegerii. Ce as fi putut sa propun? Gandul m-a dus imediat la cealalta jumatate a formatiei mele culturale unde nu-mi extinsesem indeajuns cunostintele: partea mea romaneasca. Mama mea e romanca, m-a invatat limba ei, am crescut in mijlocul bagajului ei cultural si al conversatiilor cu prietenii romani de pretutindeni, am respirat Romania din departare. In Italia exista o imensa ignoranta in ceea ce priveste cultura si istoria acestui mare popor. M-am simtit dator deci, ca italo roman, sa beau din acea cultura, atat in scopul de a o face cunoscuta conationalilor mei italieni, cat si pentru continuarea infinitei cunoasteri personale.

Primul autor roman ales si pus in scena a fost Panait Istrati. Cum s-a nascut ideea de un scriitor roman care nu a scris in mod special teatru. Te-ai oprit la “Spovedania pentru invinsi” pusa in scena cu numele de “Catre o alta flacara” care a avut premierea anul trecut la Teatro della Tosse din Genova.

Am inceput sa ma gandesc la autorii si la personajele cu care, prin intermediul familiei si al prietenilor romani, intrasem in contact. Primul care mi-a venit in minte a fost Panait Istrati. Verile pe care le petreceam la Bucuresti, ma duceam des la Radio Romania Cultural, unde lucra ca realizatoare o foarte buna prietena a mamei mele, Camelia Stanescu Ursuleanu, mare iubitoare si cunoscatoare a operei istratiene. M-am apucat sa citesc tot ceea ce am reusit sa gasesc si sa ascult dramatizarile radiofonice create la Radio Romania Cultural. Asa am inteles potenta acestui autor, care are multe de spus si astazi , mai ales in aceasta epoca in care sa cauta noi valori morale si politice. M-am identificat in Istrati, m-au convins si m-au apasionat ideile sale si acest lucru s-a intamplat si cu colegii mei italieni impreuna cu care am pornit in aceasta aventura, muzicianul Federico Branca Bonelli si cantareata-actrita Alice Protto. Cu ei am creat un ‘concert teatral’, o radiodrama, in intregime cantat si sonorizat in live, in care se alterneaza parti de text, muzica traditionala romaneasca si nu numai romaneasca. Am ingrijit personal realizarea textului, prin asamblarea intr-o maniera originala a textelor lui Panait Istrati extrase din ‘Spovedanie pentru invinsi’.

Spectacolul a debutat in luna Noiembrie 2011 la Teatro della Tosse la Genova si va fi din nou reprezentat la Pavia in 30 si 31 Martie 2012 la Teatrul Motoperpetuo.

De la Panait Istrati ai facut un pas mai departe si te-ai oprit la Marin Sorescu, poet, dramaturg si eseist roman. E vorba despre spectacolul “Iona” care avut premierea dar si aplauze binemeritate la Milano la Teatro Ellfo. Cum ai lucrat acest spectacol, muzicam decorul, cum ai ales actorul care a avut o interpretare foarte buna…

Mai tarziu, am simtit nevoia confruntarii cu un text intr-adevar dramatic, in intentia descoperirii si impartasirii cu publicul italian a importantei dramaturgii romane. In copilarie, deschideam des cartile de poezii ale lui Marin Sorescu si imi aduc bine aminte ca imi placea mult aparenta sa usurinta si profunda sa ironie. Mergand pe urmele unuia dintre putinii autori romani pe care-i cunosteam, l-am descoperit pe Iona si m-am indragostit. Impreuna cu actorul Marco Bonadei am hotarat deci sa infruntam piesa in ciuda complexitatii textului sau tocmai pentru asta. Mai intai am facut o intensa analiza a textului ca apoi sa continuam cu o serie de improvizatii si sa ajungem in cele din urma la montajul scenic. Am hotarat sa folosim minimul indispensabil in scenografie in asa fel incat textul sa apara in toata bogatia lui. Pentru muzica, l-am implicat din nou pe Federico Branca Bonelli, care a captat si a inteles bine atmosfera textului, imaginand un fond muzical pentru fiecare parte din drama, cu aranjamente absolut originale.

Si de ce “Iona”?..

Cred ca Iona este un text adresat unui public vast si variat si ca poate fi primit foarte bine de catre publicul italian intrucat autorul piesei este un mare poet de nivel international dar mai ales pentru ca Iona, asa cum spune Sorescu, suntem noi toti.

Cum au fost primite spectacolele in orasele unde au fost puse in scena?

Amandoua spectacolele au avut public romanesc si italian din toate varstele si conditiile sociale. La baza initiativei mele salasluia nevoia de a aduce la suprafata mesajele universale, nu doar cele strans legate de cultura romana. Am incercat sa realizez aceste spectacole in vederea participarii unui public mixt, subliniind ceea ce ne uneste intrucat fapturi umane si fara sa evidentiez diferentele dintre popoarele altor tari. In fond, suntem europeni si latini. Eu ma simt european si latin nu doar italo-roman. Dupa parerea mea, cultura romaneasca este parte integranta si fundamentala in istoria culturilor europene, are nevoie doar sa fie facuta cunoscuta in asa fel incat ea sa se exprime in toata splendoarea si maretia sa.

As spune ca prin munca ta artistica faci cunoscute si valorile culturale romanesti, in fond valori europene…dar cu mai putina vizibilitate in Italia.

Sentimentul cu care lucrez nu este deci acela al conservarii unei proprii identitati culturale de provenienta ci dimpotriva, incerc sa realizez spectacole pentru un public european, mixt, care calatoreste, care migreaza, care merge sau vrea sa mearga dincolo de propriile granite, care vrea sa patrunda istoria proprie si a altora. Daca aceasta misiune apare dificila sau conflictuala pentru unele culturi, in cazul culturii romanesti nu este greu. Singura distanta pe care reusesc sa o intrezaresc este aceea a lipsei de divulgare a culturii mele materne aici in Italia.

Cum vezi apartenenta ta la doua culturi, la doua tari..

Eu am norocul de a apartine acestor doua tari, este o mare bogatie, fara indoiala. Am fost, ca sa spun asa, dus de viata spre cunoasterea unei alte culturi dar, cred ca intr-o lume care comunica de la kilometri de distanta cu un simplu click si care tinde tot mai mult in a se amalgama, este de datoria tuturor sa-si pastreze treaza curiozitatea spre a cunoaste alte povestiri, alte istorii si alte lumi, mai ales cele care nu sunt asa departe de noi.

Un gand pentru cei care “te citesc” sau vor veni la spectacolele tale?

In ceea ce priveste activitatea mea in teatru, traita atat ca actor, cat ca regizor si autor, aceasta este si doreste sa ramana meseria si pasiunea mea. Incerc deci sa-mi exprim ideile prin aceasta meserie si sa-mi indeplinesc ‘misiunea’ in fata societatii in care traiesc, convins fiind ca a cunoaste alte popoare prin intermediul culturii si literaturii lor, este calea cea mai nobila si sigura care duce la intelegere.

Multumesc!

Violeta P. Popescu

Please follow and like us: