Draga Italia

Cara Italia,

Aceste rânduri surprind câteva frânturi dintr-o viaţă. O viaţă de om, ca oricare altul, cu grijile şi cu bucuriile lui, aşa cum sunt milioane aici, în peninsulă.

Ce mă face diferit de majoritatea cetăţenilor tăi este că eu nu m-am născut la tine în casă. Sunt român şi am venit aici într-un moment din viaţa mea, când căutam o şansă mai bună ca să-mi împlinesc visele. Iar tu m-ai primit. M-ai lăsat să-mi găsesc locul şi să-mi construiesc o viaţă nouă, departe de familia mea şi de ţara mea, dar compensând cu promisiunea lucrurilor frumoase pe care le voi putea realiza aici. În schimb, ţi-am dat bogăţia materială ce vine din munca şi din priceperea mea – eu sunt unul din cei un milion de români care au ajutat economia Italiei să crească cu 1,2%; bogăţia mea umană, datorită căreia vieţile unor oameni sunt salvate zilnic de medici români în spitalele italiene, copiii italieni cresc îngrijiţi şi protejaţi de bone românce, bătrânii sunt ajutaţi de îngrijitori români, italienii de orice vârstă sau de orice fel au prieteni români; bogăţia mea culturală datorită căreia artişti români creează, dansează, fac teatru, sculptează, cântă aici în Italia, îmbogăţind, de fapt, nu numai o ţară, ci Umanitatea.

Cara Italia, Întotdeauna am considerat ca naţionalitatea mea nu numai că nu este un defect, ci este o sursă de mândrie. Ceea mă defineşte pe mine ca Om nu vine din paşaport, ci din ceea ce sunt eu şi îţi ofer ţie şi tuturor italienilor cu care intru în contact. Sunt mâhnit, însă, în ultima vreme, pentru că, pentru unii, naţionalitatea română a devenit o problemă, apartenenţa la familia europeană nu contează, iar principiul generos de „umanitate”, la care cultura italiană a avut de-a lungul secolelor o contribuţie fundamentală, este uitat în favoarea unor criterii periculoase precum cel de „rasă” şi de „străin”. Aceste categorii sapă falii în societate şi creează duşmănii şi discriminare, încălcând astfel chiar spiritul şi litera Constituţiei italiene. În 1990, erau doar aproximativ 6000 de români în peninsulă. Deci, cei un milion de oameni care au venit aici din România în căutarea unei vieţi mai bune au făcut-o după ce au scăpat din temniţa unui regim autoritar dur. Certitudinea libertăţii şi a siguranţei pe care o dă individului un stat de drept a fost printre lucrurile care ne-au atras la tine. Dar statul de drept se fundamentează pe protejarea şi promovarea drepturilor civile politice, economice şi culturale, pe baza principiului nediscriminării.

Ce garanţie am eu acum, când barometrul urii mă face câteodată să îmi fie teamă să vorbesc româneşte pe stradă, că voi fi protejat de instituţiile tale, la a căror funcţionare contribui cu taxe şi cu impozite?

Ştiu ce drepturi am. Ştiu că dreptul la egalitate în fața legii și la protecţie împotriva discriminării pentru toate persoanele este universal recunoscut. Ştiu şi documentele care mă protejează şi pe care le încalcă cei care mă atacă pentru că sunt român: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convențiile Organizației Națiunilor Unite privind drepturile civile și politice și drepturile economice, sociale și culturale, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnate de toate statele membre.

Dar cei care transpun aceste texte în viaţă sunt oamenii. Cum i-aş putea face eu să se ghideze în acţiunile lor după principiile din aceste documente, semnate şi asumate de tine, şi nu după valul de ură şi de intoleranţă pe care îl simt tot mai acut?

Cara Italia,

Povestea mea este povestea unui Om obişnuit, care nu omoară şi nu fură. Este povestea a peste un milion de români care trăiesc aici, la tine acasă, respectându-ţi regulile, dar care se simt stigmatizaţi şi transformaţi în ţapi ispăşitori pentru greşelile şi pentru ilegalităţile câtorva cetăţeni. Cei care încalcă legea, trebuie să plătească. Dar, ca în orice stat de drept, pedeapsa trebuie să fie individuală şi direct proporţională cu gravitatea faptelor.

Pedepsele colective nu rezolvă nimic! Din contră, cultivă un climat al urii şi al intoleranţei. Adică ne fac pe noi, oamenii cu poveştile noastre simple dar bune şi frumoase, să nu ne mai înţelegem între noi, să nu mai comunicăm, să nu mai avem încredere unii în alţii.

Istoria ne învaţă că, de fiecare dată când lăsăm ura să ia locul toleranţei şi al respectului, când oamenii îşi stigmatizează semenii, în loc să găsească soluţii concrete la probleme concrete, când comunităţi întregi sunt blamate pentru o culpă construită la nivelul imaginarului colectiv, rezultatele sunt dezumanizante.

Cara Italia,

Cred că ai auzit poveşti similare şi de la milioanele de italieni care au încercat să-şi împlinească viaţa dincolo de graniţele tale şi care, fie că erau în SUA, fie că erau în diverse ţări europene au fost, la un moment dat, ţinta unor campanii şi manifestări de ură şi de intoleranţă.

Gândindu-mă la asta şi la poveştile frumoase pe care noi le putem crea împreună, am încredere că cetăţenii tăi vor înţelege că românii nu sunt nici mai răi şi nici mai buni decât italienii. Că furia nu rezolvă nimic. Dar respectul reciproc, încrederea şi aplicarea corectă a legilor o pot face. Că noi, românii şi italieni suntem la fel şi de aceea putem să construim atâtea lucruri bune împreuna, şi pentru aceasta tu ne-ai primit pe noi aici, cara Italia.

Un român

Pastorala citita pe 22 februarie in parohiile ortodoxe din Italia din partea PS. Siluan, episcop ortodox al Italiei

Please follow and like us:
Source: www.episcopia-italiei.it